Adevăr Divin
Un alchimist povesteste
Autobiografia unui alchimist
O lecție de înțelepciune obișnuită care trece prin meandrele extraordinarului și pe care autorul dorește să o împărtășească cu cât mai mulți oameni. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
Alchimiştii sunt o raritate. Numărăm zece ta un secol. Patrick Burensteinas este unul dintre ei. Om de ştiinţă prin formare, a petrecut ani întregi în laboratorul său făcând experimente de alchimie. Mai întâi pentru a-şi dovedi că „nu funcţionau'' iar apoi pentru că funcţionau. Imposibilul a devenit posibil. În această autobiografie, el povesteşte despre căutarea pietrei filosofale, cea care le permite alchimiştilor să ajungă la aur, dar mai ales la lumină. Şi răspunde potrivit viziunii sale personale la următoarele întrebări fundamentale: Există un suflet în spatele materiei? Cum a fost creată această lume? Ce este moartea şi ce se află dincolo de ea? Există o realitate invizibilă? O lecţie de înţelepciune obişnuită care trece prin meandrele extraordinarului şi pe care autorul doreşte să o împărtăşească cu cât mai mulţi oameni. Descoperă o carte de alchimie contemporană, redactată de un autor francez cu câțiva ani în urmă. Alchimiștii sunt rarități, numărându-se zece la un secol. Printre aceștia se numără și Patrick Burensteinas, om de știință pasionat. El a dedicat ani în laboratorul său explorării misterele alchimiei. Experimentele sale au transformat imposibilul în posibil. În autobiografia sa, dezvăluie căutarea pietrei filosofale, cheia către aur și lumină. Cartea adresează întrebări fundamentale despre existență și spiritualitate. Burensteinas sondrează profunzimile alchimiei și ale vieții. Lucrarea sa oferă o lecție de înțelepciune neobișnuită și extraordinară. Autorul își dorește să împărtășească această înțelepciune cu cât mai mulți oameni. Patrick Burensteinas trăiește și lucrează în inima Parisului. Este autor și conferențiar dedicat. Cartea sa a fost distinsă cu premiul ALEF pentru contribuția sa spirituală. Un Alchimist Povesteste – Autobiografia unui Alchimist reprezintă un pelerinaj prin meandrele alchimiei contemporane. Este un ghid pentru căutătorii de înțelepciune. Pentru cei curioși să afle mai multe despre natura realității și a existenței, această carte este o comoară. Cu stilul său captivant și profund, Burensteinas ne poartă prin tainele alchimiei. Autorul oferă o perspectivă unică asupra lumii și căutării spirituale. În concluzie, Un Alchimist Povesteste – Autobiografia unui Alchimist este mai mult decât o carte. Este o călătorie a descoperirii de sine și a luminii interioare. Este un manifest al transformării și al înțelegerii profunde a vieții și a universului. În vreme ce societatea noastră se deschide spre căile spirituale ale lumii, iată un mijloc de reconectare la o formă de spiritualitate, practicată în Franța, de secole. Adepții acesteia sunt rari, abia se pot număra zece, într-un secol. Patrick Burensteinas este unul dintre ei. Dar să uitați de imaginea bătrânului bărbos, cu capă violet. De formație, cercetător științific, el a petrecut ani buni în laboratorul său, făcând experiențe de alchimie operativă, de creuzet. Mai întâi, pentru a-și dovedi lui-însuși că „asta nu se poate“, apoi, pentru că chiar, a fost posibil. Și imposibilul a devenit posibil. Oare, există un suflet dincolo de materie?… Și atunci, și-a orientat cercetarea spre un altfel de aur. O căutare a luminii de ordin metafizic. Căci, străduindu-te să fii tu însuți „aliniat”, poți ajunge la piatra filozofală. Astăzi, Patrick dorește să transmită această stare de trezire unui număr cât mai mare de oameni. După ce a realizat filme documentare, numeroase conferințe și călătorii inițiatice în locuri sacre, este acum contactat, pentru consiliere, de mărci de renume, din dorința acestora de a da un sens produselor lor. Deși alchimia este multimilenară, ea este totuși o artă, pe care el dorește să o aducă în inima orașului, pentru oameni, în consonanță cu epoca pe care o trăim. Cartea povestește parcursul acestui căutător de aur, ce l-a condus la scrierea ei, pentru ce ne aflăm noi aici, ce ne așteaptă după moarte, ce guvernează emoțiile noastre și în ce mod putem ajunge la acea lumină, care este pacea interioară. O lecție de înțelepciune obișnuită, dar care trece prin meandrele extraordinarului. |
Cuprins:
Cuvânt înainte ... 9 Legenda iniţială. Metafora închisorii ... 12 |
Fragment:
Cealaltă consecinţă a iluminării este ceea ce a rămas din bună-voinţă în mine, după ploaia de iubire universală pe care am primit-o. Staţi liniştiţi: pot folosi o linguriţă fără să o sărut de drag. Dar recunoştinţa nu m-a părăsit. De exemplu, pentru ceea ce mâncăm. S-ar putea scrie o carte întreagă despre drama alimentaţiei din zilele noastre. Desigur, ni se induce un sentiment de vinovăţie: prea multă grăsime, prea mult zahăr, prea multe chimicale şi aşa mai departe. Dar, pe de altă parte, când citesc ambalajele produselor gata preparate sau meniurile restaurantelor la modă care seamănă cu nişte reţete medicale - lăudând conţinutul de omega-3, fibrele „pentru tranzit special'', sucurile anti-îmbătrânire, gătitul anticancerigen şi concentratele de antioxidanţi fără alergeni - îmi piere pofta de mâncare! Renumitele „alicamente'' (alimente-medicament). Ce trist! Din punctul meu de vedere, nu acolo este problema. Ci faptul că mâncăm o hrană lipsită de spiritus. Şi putem să o injectăm cu toate vitaminele din alfabet, că tot hrană goală rămâne. Uitaţi-vă ce scrie pe o cutie de lapte! Pasteurizat (cu alte cuvinte sterilizat), semi-degresat sau chiar degresat, îmbogăţit cu calciu şi vitamina D şi cu un conţinut scăzut de lactoză: aşa scrie pe cutie. Ce legătură are asta cu ceea ce provine de la vaca de origine? Te face să te întrebi. De fapt, este destul de simplu: dacă duceţi nişte copii la o fermă să guste lapte de vacă, vor fi dezgustaţi: „Bleah...ce gust are!'' Da, chiar are gust! Dar nu este doar o chestiune de gust, pentru că aromele au fost atenuate şi denaturate (chipsuri „cu aromă de şuncă'' dar fără şuncă, iaurturi „cu gust de plăcintă cu lămâie''...), la fel cum fructele şi legumele din comerţ au fost standardizate, fiind azvârlite la gunoi stocuri imense de produse diforme, prea mici, prea mari sau umflate. Dar, mai presus de toate, în spatele acestei standardizări a gustului şi aspectului, în spatele banalizării proceselor industriale (care fac să treacă zile, luni sau ani între momentul în care alimentul era viu şi momentul în care îl consumaţi), s-a uitat complet de spirit. Ingerăm alimente moarte şi goale. Nu a existat niciodată o asemănare mai mare între „a hrăni'' şi „a muri'' ca acum. Pentru antici, totul avea un dublu spiritual, inclusiv mâncarea. În toate riturile sacre în timpul cărora era adusă hrană drept ofrandă zeilor, după ce trecea vremea ofrandei (adesea peste o noapte), mâncarea era luată şi împărţită săracilor, dar oamenii religioşi nu o mâncau: era goală de spiritus, pentru că din acest spirit se hrăneau zeii. Nu degeaba se spuneau binecuvântări la masă înainte de a împărţi mâncarea, cu alte cuvinte pentru ca oamenii să fie conştienţi de originea acelei mâncări şi să mulţumească pământului hrănitor, indiferent dacă credeau sau nu în Dumnezeu. Trăim într-o societate în care hrana materială nu ne hrăneşte. Ne hrăneşte corpul, dar nu şi spiritul. Atunci când culegem noi înşine din pom un fruct „sărutat de soare'', cum se zice, acesta ne hrăneşte mult mai bine decât un fruct care a stat câteva zile într-o caserolă fără spirit, şi chiar ne păcălim dacă evaluăm conţinutul acestuia doar prin cuvinte precum „caloriile''. Căldura pe care o emană - sau nu — se află în altă parte decât în calorii! Ceea ce ne omoară este distanţa. Între cel care a cultivat produsul şi noi, cei care îl mâncăm. Între noi, când pierdem spiritul de convivialitate. Şi în noi înşine, când mâncăm cu ideea de sănătate, de recompensă sau de sacrificiu. A mânca ceva înseamnă a-l integra în colonia proprie. Consumul de carne nu este neapărat o problemă; eu nu sunt vegetarian. Dar a amesteca propria carne cu carnea unui animal care a fost crescut în condiţii deplorabile, în suferinţă, înseamnă a-i ingera suferinţa, într-un fel sau altul. Înseamnă a-i prelua sulful. Cu atât mai bine dacă sunteţi capabili să îl transmutaţi! Îl eliberaţi în acelaşi timp. Dar dacă nu puteţi, vă încărcaţi cu sulf suplimentar. |