Monitorizarea
progresului copilului
Indiferent cât de multe repetiții sunt necesare, dacă cel mic răspunde diferit,
cum ar fi, spre exemplu, cu o ușoară creștere în entuziasm, cu mai multe
cuvinte sau cu mai multe mișcări spontane, este semn că înaintează în procesul
de surmontare a traumei. Dacă reacțiile copilului par să se deplaseze în
direcția repetiției compulsive, în loc de expansiune și diversificare, probabil
încerci să te deplasezi prea repede, oferindu-i prea mulți stimuli copilului
pentru a face progrese.
Cum să îți ajuți copilul să înainteze cu pași mici
E nevoie mai întâi ca tu să te conectezi și să fii atent la propriile senzații,
până când respirația îți devine calmă și aduce cu sine sentimente de încredere
și spontaneitate. Încetiniți ritmul schimbării fragmentând jocul în reprize mai
mici. Acest lucru poate părea contradictoriu față de ceea ce s-a spus mai
devreme cu privire la urmărirea ritmului copilului. Totuși, un părinte înțelept
va face în așa fel încât copilul să nu devină prea agitat și copleșit. Pentru a
face acest lucru, poate fi nevoie să reduci ritmul jocului.
Dacă cel mic pare vătămat, este bine să introduci câțiva
pași de vindecare. De exemplu, după o traumă medicală i-ai putea spune: „Să
vedem, mă întreb ce putem face ca (Ursulețul Pooh, Păpușica etc.) să nu se
sperie înainte ca tu (pretinsul medic/asistentă) să îi faci o injecție?"
Adesea, copiii vor veni cu soluții creative care demonstrează exact ce tip de
îngrijire sau de încurajare a lipsit din propria experiență.
Nu te preocupa că e nevoie să treci de multe ori prin ceea
ce pare a fi mereu același lucru. (L-am atras pe Sammy să joace scena cu
Ursulețul Pooh de cel puțin 10 ori. Sammy a reușit să-și renegocieze reacțiile
traumatice destul de repede. Copilul tău ar putea avea nevoie, însă, de mai
mult timp.) Nu e nevoie să faceți totul într-o singură zi! Odihna și timpul îl
ajută pe copil să își reorganizeze intern experiența la niveluri profunde. Dacă
rezolvarea nu este completă, copilul va reveni la o fază similară, când i se va
da ocazia să continue jocul, la un moment ulterior.
Dacă aceste sugestii nu par să ajute, recitește acest
capitol și analizează mai bine rolul pe care e posibil să îl joci tu însuți și
observă mai atent cum reacționează copilul. Poate că ai devenit frustrat, speriat
fără motiv sau poate ai ratat unele semnale date de copil. E nevoie de
exercițiu pentru a sesiza subtilitățile. Odată ce copilul începe să răspundă,
nu îți mai face griji și bucură-te de joc!
4. Devino un refugiu, un loc de siguranță
Amintește-ți că natura este de partea ta. Pentru părinte,
probabil cel mai dificil și mai important aspect în asistarea copilului de-a
lungul procesului de transformare a unui eveniment traumatic este menținerea
convingerii proprii că lucrurile vor ieși bine. Acest sentiment vine din
interiorul tău și este proiectat și asupra copilului. Devine un refugiu care îi
oferă copilului un sentiment de încredere. Poate fi un lucru deosebit de greu
de făcut dacă cel mic opune rezistență încercărilor tale de a-l ajuta.
Dacă observi că se opune, ai răbdare și liniștește-l. Partea
instinctuală din copil vrea să recreeze experiența prin care a trecut. Tot ce
ai de făcut este să aștepți ca acea parte să se simtă suficient de încrezătoare
și în siguranță pentru a se afirma.
Adulții
sunt adesea derutați de reacțiile intense ale copiilor, care par
disproporționate față de natura incidentului. Este important să iei în serios
reacțiile copilului. Adeseori, copiii transmit cu întârziere supărarea
pricinuită de un incident anterior rămas nerezolvat, reactivată acum. Profită
de noua oportunitate pentru a aborda problema respectivă. Acest lucru e mai
probabil să se întâmple atunci când evenimentul recent răscolește amintiri ale
unei situații în care copilul era mai vulnerabil ca urmare a vârstei sale și/
sau a gravității incidentului anterior. Corpul înregistrează și își amintește
totul din perioada de fragedă pruncie și din primii ani de viață. Poate lipsi
memoria conștientă, întrucât experiențele dinaintea apariției vorbirii nu au
fost puse în cuvinte. Ai fi surprins de câtă vinovăție, rușine sau neliniște
reiese din aceste povestiri și din desenele realizate de copil pentru a le
ilustra!
Mai mult despre lucrul cu poveștile
Uneori, în special cu copiii foarte mici, cel mai bine este
să folosiți un copil, un animal sau o păpușă imaginară pentru a înlocui
propriul copil în povestire. Acest lucru ajută la început prin a-i oferi
copilului distanța necesară față de eveniment, pentru ca acesta să pară mai
puțin înspăimântător. Include pe rând, în istorioară, elementele
înfricoșătoare. De exemplu, dacă a căzut pe scări și dacă nu e prea supărător
pentru copil, adaugă și partea aceasta în poveste, în cazul în care el a
omis-o. Observă-l pe copil cu atenție pentru a vedea dacă se identifică cu
reacțiile și sentimentele pe care le are personajul imaginar din poveste.
Întrerupe povestea pentru a-l ajuta pe copil să-și lămurească senzațiile și
emoțiile care se declanșează. Dacă devine anxios, urmează aceeași pași care
sunt recomandați și pentru acordarea primului ajutor emoțional. De exemplu,
cere-i să arate unde simte senzațiile care îl sperie și să spună ce
„culoare", „mărime" sau „formă" au acestea. Amintește-i
copilului că vei rămâne cu el până când senzațiile și imaginile sale își
schimbă caracteristica, forma și mărimea și într-un final dispar! Inserează
oricare dintre elementele enumerate mai sus care lipsesc și par a fi esențiale
pentru rezolvarea traumei.
Prevenirea traumei medicale
Importanța pregătirii când sunt necesare proceduri medicale
O sursă comună de traumă, frecvent trecută cu vederea la
copii, este legată de intervențiile medicale de rutină sau de urgență. Înarmat
cu informațiile dobândite în această secțiune, vei putea lucra, în mod ideal ca
într-o echipă, cu personalul clinicii și al spitalului. Acest efort comun poate
reduce suferința superfluă a copilului, provocată de intervențiile medicale și
chirurgicale invazive. Dar, înainte de a prezenta aceste strategii, să citim
mai întâi povestea uimitoare de mai jos:
Teddy
– Tati, tati, dă-i drumul, dă-i drumul! Te rog, n-o omorî!
Dă-i drumul!
Acestea sunt țipetele îngrozite ale lui Teddy, un băiat de
10 ani, care o zbughește din cameră ca un iepure speriat. |