Focul lăuntric
Este cea mai strălucitoare, provocatoare și neobișnuită carte a autorului, în care acesta, continuindu-și inițierea, construiește din, invățăturile primite de la Don Juan, cât și din propriile sale experiențe, un portret copleșitor al „lumii vrăjitorului”, amețitor prin implicațiile sale. |
24.99 21.00 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Este cea mai strălucitoare, provocatoare și neobișnuită carte a autorului, în care acesta, continuindu-și inițierea, construiește din, invățăturile primite de la Don Juan, cât și din propriile sale experiențe, un portret copleșitor al „lumii vrăjitorului”, amețitor prin implicațiile sale. |
Cuprins:
1. Noii vizionari 2. Micii tirani 3. Emanațiile Vulturului 4. Strălucirea conștiinței 5. Prima atenție 6. Ființe anorganice 7. Punctul de asamblare 8. Poziția punctului de asamblare 9. Deplasarea inferioară 10. Marile benzi de emanații 11. Stalkingu1, intenția și poziția visatului 12. Nagualul Julian 13. Imboldul pământului 14. Forța de rostogolire 15. Cei care sfidează moartea 16. Tiparul uman 17. Călătoria corpului din vis 18. Spargerea barierei percepției 12 23 46 63 79 96 125 145 158 175 185 200 220 234 247 271 285 301 |
Fragment:
1. NOII VIZIONARI
În drum spre munți, am ajuns în orașul Oaxaca din sudul Mexicului, unde speram să-l întâlnesc pe don Juan. A doua zi în zori, pe când mă pregăteam de plecare, am avut inspirația să trec cu mașina prin piața principală a orașului și acolo l-am găsit, așezat pe banca lui preferată, ca și când m-ar fi așteptat să trec. M-am așezat lângă el. Mi-a spus că venise să rezolve niște treburi în oraș, că stătea la o pensiune și că eram bine venit dacă doream să zăbovesc în compania lui încă două zile, cât trebuia să mai rămână. Am discutat apoi o vreme despre preocupările problemele pe care le aveam în mediul universitar. După cum îi era obiceiul, m-a plesnit pe spate atunci când mă așteptam cel mai puțin, iar lovitura a avut darul să mă propulseze într-o stare de conștiință elevată. Am zăbovit tăcuți o vreme, eu așteptând cu nerăbdare să spună ceva. Totuși, când a început să vorbească, a reușit să mă ia încă o dată prin surprindere. – În Mexic, cu secole înainte de venirea spaniolilor, mi-a spus el, trăia o comunitate extraordinară de inițiați tolteci, bărbați capabili de fapte nemaiauzite. Ei au constituit ultima verigă dintr-un lanț al cunoașterii care a acoperit o perioadă multimilenară. Vizionarii tolteci erau persoane aparte, șamani cu puteri fabuloase, inițiați capabili să dezlege mistere, deținători ai unor cunoștințe secrete pe care le foloseau anihilând voința oamenilor și făcându-i să-și concentreze atenția asupra unui lucru ales de ei la întâmplare. Aici s-a oprit din povestire și m-a privit cu intensitate. Simțeam că aștepta să-i pun o întrebare, numai că eu nu prea știam ce l-aș fi putut întreba. – Sunt dator să subliniez un aspect important, a continuat el, acela că șamanii aveau darul, puterea de a acapara atenția victimelor lor. Lucrurile nu erau niciodată lăsate la voia întâmplării. Dacă am pomenit asta, să știi că nu m-am referit o clipă la tine. Nimic nu mă surprinde. Unul dintre cele mai dificile lucruri de acceptat este conștiința că atenția poate fi manipulată. Eram de-a dreptul derutat știam că vrea să-mi transmită o informație, că dorește să mă călăuzească spre o concluzie anume. Aveam senzația că urma să aud ceva cunoscut, familiar, senzație care mă încerca ori de câte ori ataca tema unei noi suite de învățături. I-am mărturisit ce simțeam, iar el mi-a răspuns cu un surâs misterios. Îndeobște, zâmbetul său exulta de bucurie. De astă dată, mi-a lăsat însă impresia că îl frământă ceva O clipă, mi-a trecut prin minte că, poate, se gândea să se oprească în acest punct al discuției. M-a fixat din nou cu o privire intensă și m-a cântărit grav din cap până-n picioare. După care, aparent satisfăcut, a clătinat din cap și mi-a spus că sunt pregătit pentru ultimul exercițiu la care dorea să mă supună, un examen prin care trece în mod obligatoriu orice luptător înainte de a se ști pregătit pentru a pomi în marea călătorie pe cont propriu. Am fost mai uimit decât oricând. – Vom vorbi despre conștiință, a continuat el. Vizionarii tolteci cunoșteau și stăpâneau arta manipulării conștiinței. De fapt, ei au fost maeștrii săi supremi. Când susțin că știau prin ce metode poate fi canalizată conștiința victimei, înțeleg că practicile și cunoștințele secrete, ale căror depozitari erau, le permiteau să iscodească și să descifreze marea taină a stării de veghe a creierului. Multe dintre practicile lor au supraviețuit până-n zilele noastre, dar, din fericire, într-o formă diferită. Spun, din fericire, deoarece aceste îndeletniciri, după cum îți voi explica în continuare, nu au avut darul să-i conducă pe vizionarii tolteci spre libertatea de sine, ci spre propria lor condamnare la moarte. – Știi ce practici foloseau? l-am întrebat – Bineînțeles, mi-a răspuns el. Nimic nu ne împiedică să cunoaștem tehnicile pe care le foloseau, numai că asta nu înseamnă neapărat că trebuie să le aplicăm. Fiindcă noi privim lumea dintr-o perspectivă diferită. Facem parte dintr-un nou ciclu al cunoașterii. – Te consideri vrăjitor, nu-i așa, don Juan? l-am întrebat. – Nu, mi-a răspuns. Eu sunt un luptător care vede ce se ascunde dincolo de aparențe. În fond, noi suntem los nuevos videntes – noii vizionari. Vizionarii din vechime erau simpli vrăjitori. Pentru un om obișnuit, a reluat el, magia este un lucru negativ, condamnabil, cu toate acestea, fascinant. De-aceea te-am încurajat, când erai în stare de veghe, să crezi că suntem vrăjitori. E mai bine să ne percepi așa, fiindcă asta sporește interesul, curiozitatea. Pentru noi, a fi vrăjitor este sinonim cu a o apuca pe o uliță înfundată. Voiam să înțeleg cât mai clar ce voia să spună, dar a refuzat să-mi dea lămuriri. Mi-a promis că va dezvolta subiectul pe măsură ce îmi va explica ce se înțelege prin conceptul de conștiință. Atunci l-am rugat să-mi vorbească despre originile cunoașterii toltece. – Primul pas pe care l-au făcut toltecii pe calea cunoașterii a fost acela de a adopta regimul vegetarian, a spus el. Nu contează dacă au fost împinși spre acest gest de curiozitate, foame sau dintr-o greșeală, adevărul rămâne unul singur, că ei mâncau numai plante. Îndată ce plantele omnipotente au început să-și exercite influența asupra lor sau, în orice caz, curând după aceea, unii dintre ei au început să analizeze experiența prin care treceau. După părerea mea, primii dintre cei care au ales calea cunoașterii au fost foarte temerari, însă au interpretat greșit lucrurile. – Nu cumva totul este o presupunere a ta, don Juan? – Nu, nici vorbă! Eu însumi sunt vizionar și este de ajuns să-mi concentrez vederea asupra acelei perioade pentru a ști exact ce s-a petrecut în trecut. – Chiar poți vedea în detaliu tot ce s-a întâmplat la vremea aceea? l-am întrebat – A vedea este o senzație cu totul specială a cunoașterii, mi-a răspuns el. Sau, altfel spus, a faptului de a ști ceva mai presus de orice îndoială. Eu știu precis ce au făcut acei oameni nu numai datorită vederii mele, cât mai ales fiindcă suntem strânși legați laolaltă. Don Juan mi-a explicat în continuare că, în accepțiunea sa, termenul „toltec” nu avea sensul pe care i-l atribuiam eu. Pentru mine el semnifica cultură toltecă sau imperiu toltec. Pentru el, toltec însemna ,,inițiat”. Mi-a spus că, în perioada la care făcea referire, cu veacuri, poate chiar milenii, înainte de cucerirea Mexicului de către spanioli, toți inițiații viețuiau într-o vastă regiune geografică ce se întindea la nord și la sud de Valea Mexicului, ei ocupându-se cu îndeletniciri specifice: erau tămăduitori, vraci, povestitori, dansatori, proroci și cunoșteau secretele preparării unor mâncăruri și licori cu puteri magice. Toate aceste ocupații stimulau cunoașterea, astfel încât ei ajuns să dobândească înțelepciunea care i-a deosebit de oamenii de rând. Aceiași tolteci erau oameni ca oricare alții, putând în același timp duce o existentă obișnuită; de aceea ei practicau meserii ca acelea de medic, artist, dascăl, negustor, ca oricare om din zilele noastre. Numai că ei își practicau meșteșugul sub îndrumarea și controlul strict al unor bresle foarte bine organizate, în timp devenind atât de iscusiți și de prețuiți, încât au ajuns să domine și să conducă indirect comunități întregi care locuiau în alte regiuni. Don Juan a spus că după ce unii dintre acești oameni au început să vadă – după ce învățaseră, timp de veacuri întregi, să se folosească de plantele cu putere – cei mai activi dintre ei au socotit că trebuie să le transmită și oamenilor de rând cunoștințele dobândite și să-i învețe să vadă la rândul lor. Acesta a fost începutul sfârșitului lor. Cu timpul, numărul vizionarilor a sporit, însă preocuparea lor față de ceea ce vedeau, care îi umplea de respect și teamă, s-a transformat într-o adevărată obsesie, încât au sfârșit prin a-și pierde vizionarismul. Ei erau foarte versați în a vedea, putând exercita un control extraordinar asupra lumilor stranii cu care veneau în contact. Dar cunoașterea le-a fost de prisos. Vederea le-a slăbit forța și au căzut în capcană: îi obseda numai ceea ce vedeau. – Au fost totuși vizionari care au scăpat de această soartă ingrată, a continuat don Juan, oameni care, în ciuda vederii lor, și-au păstrat cunoștințele. Unii dintre aceștia s-au străduit să folosească vederea ca pe un dat pozitiv și să o transmită semenilor. Sunt convins că, sub îndrumarea lor, populații din orașe întregi au pășit în alte lumi, din care nu s-au mai întors niciodată. Însă acei vizionari capabili numai de a vedea, fără a transmite cunoștințele lor, au fost până la urmă niște ratați, iar când ținutul în care trăiau a fost invadat de un popor străin, ei s-au trezit neputincioși în fața cuceritorului, ca oricare om de rând. Acești cuceritori, a continuat el, au pus stăpânire pe lumea toltecă – și-au însușit-o – fără a învăța însă niciodată să vadă. – De ce crezi că nu au reușit niciodată să fie vizionari? l-am întrebat. – Fiindcă ei nu au făcut decât să copieze tehnicile și metodele vizionarilor, fără a-și însuși profundele cunoștințe inițiatice ale acelorași tolteci. Până în zilele noastre există nenumărați vrăjitori pe tot cuprinsul Mexicului, urmași ai acelor cuceritori care urmează căile înțelepciunii toltece fără a înțelege însă nici ceea ce fac, nici ce spun, ei înșiși nefiind vizionari. – Cine au fost cuceritorii, don Juan? – Alți indieni, a spus el. La sosirea spaniolilor, bătrânii inițiați dispăruseră de câteva secole, însă, între timp, se născuse o nouă generație de vizionari care doreau să-și asigure un loc în noul ciclu. – Ce-nseamnă o nouă generație de vizionari? – După dispariția, prin distrugere, a lumii toltece originare, inițiații care au supraviețuit s-au izolat și și-au dedicat viața studierii aprofundate a metodelor inițiatice pe care le practicau. Primul lucru pe care l-au făcut a fost acela de a stabili că stalkingul, visatul și intenția sunt practici esențiale, dar au aflat și că trebuie să renunțe la folosirea plantelor energizante. Poate că tocmai aici trebuie să căutăm explicația a ceea ce li s-a întâmplat în realitate după ce au folosit plantele energizante. Primul ciclu abia se înfiripa când cuceritorii spanioli au invadat ținutul. Din fericire, noii inițiați erau temeinic pregătiți să facă față primejdiei. Deveniseră între timp practicanți experimentați în arta stalkingului. Don Juan a mai spus că secolele de subjugare care au urmat le-au oferit noii generații de vizionari condiții ideale de a-și perfecționa măiestria. în mod destul de bizar, tocmai rigoarea și coerciția care au dominat acea perioadă le-au oferit impulsul de a-și perfecționa noile principii. Iar datorită faptului că și-au tăinuit preocuparile, au fost lăsați să-și vadă liniștiți de ceea ce descoperiseră. |