ÎNGERUL CRÃCIUNULUI
E noaptea de
Crăciun. Vântul suflă jucăuș peste dealurile troienite de omăt. Cerul își cerne argintata zăpadă în roiuri și vârtecușuri
scânteietoare. E ora la care, cu genele obosite de așteptare, copiii pășesc în împărăția
somnului.
Părinții
au adormit și ei. Numai vântul n-are somn. EI e paznicul ce veghează taina
acestei nopți, taina nopții de Crăciun. Spre miezul nopții, când nu se mai aude
nici un foșnet de-al oamenilor, vântul coboară pe un val de zăpadă un înger din
înălțimea înstelată. E îngerul Crăciunului.
În
fiecare an, în această noapte, Dumnezeu îl trimite pe pământ cu daruri pentru
copii. Îngerul are o tolbă atât de adâncă, încât niciodată darurile din ea nu
s-au împuținat. El intră din casă în casă și
se oprește la căpătâiul fiecărui copil. Dintr-o privire îi citește și-i
cântărește sufletul, după care scoate din desagă darul hărăzit lui de Dumnezeu. Iar Bunul Dumnezeu pregătește în
fiecare an o mulțime de daruri minunate.
Prima
dată a intrat într-o casă frumoasă cu ferestre mari, prin care abia se zărea o
luminiță firavă. Într-o încăpere curată și caldă,
între perne, pe un pătuț, o fetiță tocmai adormise. Îngerul s-a apropiat de ea,
a cercetat-o cu o privire pătrunzătoare și a
scos din
sac darul potrivit pentru suflețelul ei. Darul ei era pacea. Îngerul a
binecuvântat-o și i-a citit
deasupra capului, dintr-o carte groasă, cuvântul lui Dumnezeu:
— Ție,
pentru că nu te cerți cu nimeni și nu-ți
plac vorbele urâte, ție îți dăruiesc pacea. Inima ta va fi plină de pace în
toată vremea. Oamenii se vor simți liniștiți lângă tine și vei potoli multe furtuni
din sufletele lor.
Pe
urmă îngerul a sărutat-o pe copilă pe frunte și a zburat mai departe.
A
intrat în altă casă. Și acolo un băiețel abia ațipise. Îngerul l-a cântărit și
pe el cu privirea și a scos darul din desagă. Darul acestui băiețel era curajul. După ce l-a
binecuvântat, i-a citit și lui din cartea cea groasă:
— Ție,
pentru că nu-ți este frică de greutăți și alegi de fiecare dată ce este mai
greu de făcut, îți dăruiesc curajul. Vei avea o inimă curajoasă și nu vei ști
ce înseamnă îndoiala. Oamenii te vor prețul și se vor sprijini de sufletul
tău când vânturile vieții îl vor clătina.
După
ce a terminat de citit, îngerul l-a sărutat și pe el pe frunte și a plecat grăbit
mai departe. Calea ce-o avea de făcut era lungă.
A intrat în casa unei fetițe care adormise
de numai câteva clipe. După ce i-a cântărit cu grijă suflețelul, a scos din
desagă darul potrivit pentru ea. Darul ei era blândețea. Îngerul a binecuvântat-o
și i-a citit:
— Ție,
pentru că nu vrei să rănești pe nimeni, nici măcar cu o privire, îți dăruiesc
blândețea. Vei avea o inimă blândă ca o rază de soare și vei alina multe suflete
chinuite.
După
ce a sărutat-o pe fruntea adormită, îngerul s-a grăbit spre alți copii. La toți
le-a cântărit sufletele și le-a lăsat daruri pe potriva lor. A dat unora înțelepciunea,
altora bucuria, altora hărnicia, istețimea, mila, cumpătarea, smerenia, nădejdea... și câte și mai
câte daruri.
Într-un
sfârșit, a ajuns și la ultima căsuță.
Era o casă simplă, țărănească. Obosit de osteneala drumului. În aerul și-a
scuturat în cerdac aripile încărcate de zăpada argintie și a intrat încetișor într-o odaie. Acolo, într-un pătuț cu cearșafuri curate,
dormea adânc un băiețel. Avea fruntea înaltă, peste care se revărsau bucle negre și moi.
Îngerul s-a apropiat de el și l-a
privit îndelung. Băiețelul își rezemase
pe braț tâmpla străvezie și gânditoare,
încât nici nu părea un copil, ci un om în toată puterea cuvântului. Lumina
palidă a lunii ce bătea prin fereastră îi scălda chipul alb și fraged ca floarea de cireș.
Îngerul
l-a privit încurcat. A vrut să-i cântărească sufletul, dar n-a putut. Sufletul acestui
copil era mult prea mare. Atât de mare, că îngerul s-a speriat și a tresărit, neștiind ce să înțeleagă. Oare
avea el prin desagă vreun dar potrivit pentru acest copil? O clipă chiar a avut
gândul că poate Dumnezeu a uitat să pună un dar pe măsura lui. Dar îngerul știa că acest
lucru era cu neputință și a căutat mai atent în tolbă.
Pag.
7 – 11 |