pag. 30-31
Chiar dacă ai obținut
punctajul maxim, mai ai de muncă. E esențial să îți optimizezi și să îți
reglezi fin abilitățile extrem de sensibile în citirea celorlalți.
40-59 de puncte: ai instincte bune
Acest scor indică faptul că ai instincte bune în cele mai multe
privințe, însă uneori îți vine să-ți reproșezi ori să-ți smulgi părul
din cap fiindcă nu te încrezi în propria intuiție. Tinzi să fii sever cu
tine însuți când ai făcut ceva deși știai foarte bine că urmările vor
fi rele. Ești un pic prea critic cu tine însuți. Însă de cele mai multe
ori tinzi să ai o percepție bună de sine și te placi sincer.
Trebuie să îți devină și mai clar că situațiile în care ai dreptate
sunt mult mai multe decât cele în care greșești. Trebuie să explorezi
mai adânc aspectele care țin de stima de sine și încrederea în sine și
să îți exersezi abilitățile de lider. În sfârșit, trebuie să explorezi
aspectele legate de luarea angajamentelor. Rezolvă problema răzgândirii
în diverse situații și încearcă să nu te abați de la deciziile inițiale.
Fii sigur că ceea ce faci în viață te mulțumește întâi de toate pe
tine și abia apoi pe ceilalți. Trebuie să cercetezi îndeaproape ce vrei
să faci, nu ceea ce crezi că ar trebui să faci. Nu îți înăbuși emoțiile.
Treci dincolo de suprafață atunci când cunoști oameni noi. Pune mai
multe întrebări clare pentru a descoperi cine sunt în realitate și ce
cred ei cu adevărat. Depune mai multe eforturi pentru a intra în contact
cu ceea ce se întâmplă în jurul tău.
39-20 de puncte: ești precaut
Ești tipul de persoană care apreciază precauția și nu vrea să facă
valuri. Detești confruntarea și îți place statu-quo-ul. Te stânjenește
să ceri oamenilor diverse lucruri ori să te faci cunoscut cuiva. Nu
suporți să ieși în evidență, pentru că te jenează. Îți place să-i faci
pe toți să se simtă în largul lor. Preferi mai degrabă să-i faci pe
alții să se simtă în largul lor și să te simți tu incomod decât să se
simtă ceilalți stânjeniți. Cooperezi, iar dacă ceva pare în neregulă, de
obicei ignori senzația și continui, de multe ori spre regretul tău.
Totuși, foarte probabil nu vei spune nimic, ci vei ține totul în tine,
suferind în tăcere.
Lectura acestei cărți și absorbirea conținutului său îți vor schimba
fără îndoială viața în bine. Vei câștiga încredere în tine și nimeni nu
va fi în stare să te păcălească. Vei învăța să ai încredere în tine,
ceea ce îți va permite să știi în cine altcineva să te încrezi. Vei avea
un set de reguli și linii directoare de la care nu te vei abate, ceea
ce te va face să te simți mai sigur și mai încrezător în relațiile cu
alții.
Dacă urmezi sfaturile din aceste pagini, majoritatea persoanelor pe
care deja le cunoști vor începe să observe că arăți mult mai bine și că
te-ai schimbat. Vor începe să-ți perceapă noua personalitate cu mai
multă stimă și încredere în sine.
0-19 puncte: ai nevoie de ajutor!
Ai nevoie disperată de ajutor. Probabil ai făcut multe greșeli în
viață - mult prea multe - fiindcă ai avut mereu ochelari de cal. Din
păcate, asta a făcut să devii o țintă ușoară pentru alții. Tinzi să fii
genul de persoană cu o fire tăcută și maleabilă, o persoană care ia
multe lucruri drept bune. Pe de altă parte, poți ajunge la cealaltă
extremă - o persoană care face mult zgomot și este atât de absorbită de
sine încât ratează semnalele celorlalți.
Dacă ești genul care face aceste greșeli, tipul tău de sensibilitate care se lasă ”dusă de val” te face mai degrabă o... |