Prima pagină - Spune-mi unde te doare, iar eu îți voi spune de ce
Top 50 vânzări | Noutăți pe site | Cărțile ADEVĂR DIVIN | Discount până la 50%! | În viitor | Contact 
 Top 50 vânzări 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
la newsletter-ul Editurii Adevăr Divin!
Cumpărături
Coșul este gol
3948 produse pe stoc
  Domenii
  • Alimentație și naturism
  •   - Agricultură
      - Diete
      - Fitoterapie
      - General
      - Grupele sanguine
      - Medicina naturistă
        - General
        - Homeopatie
        - Valeriu Popa
      - Hrană vie
      - Vindecarea cancerului
      - Vindecarea diabetului
  • Dezvoltare personală
  •   - Automotivare
      - General
      - Eneagrama
      - Legea atracției
        - Colecția Secretul
        - General
      - Meditație, mindfulness
      - Relații
      - Sănătate
      - Suflet și spirit
  • Divinație
  •   - Chiromanție
      - General
      - Grafologie
      - I Ching
      - Interpretarea viselor
      - Morfopsihologie
      - Numerologie
      - Simbolistică
      - Tarot
  • Ezoterism
  •   - Alchimie
      - Călătorii astrale
      - Fizica cuantică
      - General
      - Magie
      - Metafizică
      - Rozicrucienii
      - Societăți secrete
      - Spiritism
  • Filozofie
  • Inițiere spirituală
  •   - Copiii cei noi
      - General
  • Inspirație divină
  • Învățături spirituale
  •   - Astrologie
      - Feng Shui
      - General
      - Mudra-e și Mantra-e
      - Tao
      - Șamanism
      - Știință
      - Zen
      - Yoga
  • Maeștri spirituali
  •   - Edgar Cayce
      - General
      - Gurdjief
      - Jakob Lorber
      - Kahlil Gibran
      - O. M. Aïvanhov
      - Osho
      - Masaru Emoto
      - Paulo Coelho
      - Ramana Maharshi
      - Rudolf Steiner
      - S. N. Lazarev
  • Mister
  •   - Anul 2012, 2013 și după ;-)
      - Civilizații dispărute
        - General
        - Atlantida
      - Conspirații
        - General
        - Jan van Helsing
      - General
      - Montauk
      - OZN-uri
      - Piramide
  • Muzică pentru suflet
  •   - Gheorghe Iovu
      - Frederic Delarue
  • Prosperitate și succes
  •   - Bani
      - General
      - Prosperitate
      - Succes
  • Psihologie
  •   - Autism
      - Constelații familiale
      - General
      - Hipnoză
      - Limbajul trupului
      - Metoda José Silva
      - NLP
      - Parenting
      - Psihogenealogie
      - Psihoterapie
      - Puterea cuvintelor
      - Puterea gândului
  • Religie
  •   - Budism
        - Dalai Lama
        - General
        - Hinduism
        - Învățături din Tibet
      - Creștinism
        - Apostoli
        - Arsenie Boca
        - Calendare
        - Evanghelii
        - General
        - Iisus Hristos
        - Învățături ale părinților români
        - Muzică religioasă
        - Nicolae Steinhardt
        - Sfinți
      - General
      - Islamism
      - Iudaism (Kabbala)
      - Shintō
  • Spiritualitate
  •   - Curs de Miracole
      - Dacii
      - General
  • Terapii complementare
  •   - Acupunctură
      - Aromaterapie
      - Atingere Cuantică
      - Ayurveda
      - Bioenergie
        - Aura umană
        - Chakre
        - Corpuri subtile
        - General
      - Cristaloterapie
      - Cromoterapie
      - EFT (Tehnici de Eliberare Emoțională)
      - Gestalt
      - General
      - Hidroterapie
      - Kinetoterapie
      - Magnetoterapie
      - Masaj
      - Meloterapie
      - Qi Gong
      - Radiestezie
      - Reflexologie
      - Reiki
      - Remediile florale Bach
      - Su Jok
      - Terapia craniosacrală (TCS)
      - Urinoterapie
  • Viața de după moarte
  •   - Entități
      - General
      - Viețile anterioare
  • Vindecare spirituală
  •   - General
      - Karma
      - Îngeri
      - Spiritele naturii
      - Theta Healing
  • Și altele...
  •   - Biografii
      - Cărți de colorat
      - Cărți pentru copii
        - General
        - Preșcolari
        - Religioase
      - Eseistică
      - General
      - Ficțiune
      - Hobby / Timp liber
      - Istorie
      - Memorii
      - Non Ficțiune
      - Poezie
      - Reviste
      - Romane
      - Suport de pahar
    - Top 50 vânzări
    - Noutăți pe site
    - Cărțile ADEVĂR DIVIN
    - În viitor
    - Lista produse
      Despre noi
    • Contact
    • Datele firmei
      Site-uri prietene
    Abraham-Hicks.com
    Reiki - Aurelian Curin
    Cursuri și Terapii cu Daniela Cumpănici
    Psiholog Elisabeta Vultur
    Artist fotograf:
    portret, studio, evenimente în Brașov

    www.FotoMars.ro

     
     
    Spune-mi unde te doare, iar eu îți voi spune de ce
    Elemente de psihoenergetică. Strigătele corpului sunt mesaje ale sufletului

    » Coperta
    Un manual practic perfect, care poate fi folosit de către toți cei care caută cheile de decodare a limbajului corpului. Cei care o vor citi vor învăța să nu mai privească boala ca pe o întâmplare sau o fatalitate, ci ca pe un mesaj al conștiinței lor, al ființei lor interioare. Ei vor putea descoperi astfel în spatele oricărei suferințe o boal㠄creatoare”, un instrument de progres de-a lungul evoluției lor.
    Afișat de 18594 ori.
    Cotație articol: excelent (5/5; 3 voturi)
    NeinspiratMediocruMediuBunExcelent



    •Preț raft:29.00 RON
    •Reducere:10%
    •Preț site:26.10 RON *
    Contact
    Descriere Cuprins Fragmente Condiții de livrare

    Prefață

    Din perspectiva medicinii occidentale, predispoziția către o boală sau alta este înainte de toate genetică. Această predispoziție poate fi congenitală (domeniul HLA[1]) sau dobândită (mutație cromozomială). Din perspectiva orientală, orice boală reprezintă dovada unui obstacol în calea realizării Menirii în Viață. Prin tulburările energetice care stau la baza bolii, conștiința exprimă blocajele în calea propriei înfloriri.

    Cele două perspective nu sunt neapărat incompatibile, lucru dovedit – între altele – de faptul că experiențele de stres provocat pot conduce în cazul șoarecilor la mutații ale cromozomilor. Într-o manieră similară, chiar dacă doi oameni au exact același fundament genetic, unul dintre ei se poate îmbolnăvi, iar celălalt poate rămâne sănătos.

    Prin urmare, înainte de a ne lansa în manipulări genetice hazardate și complexe, pare mai simplu, mai logic și mai puțin costisitor (în această perioadă de restricții bugetare) să înțelegem mecanismele psihoenergetice care stau la baza bolii, pentru a ne putea restabili astfel starea de sănătate.

    Din acest punct de vedere, cartea lui Michel Odoul reprezintă un manual practic perfect, care poate fi folosit de toți cei care caută cheile prin care pot decodifica limbajul corpului. Mulți dintre cei care vor citi această carte vor ajunge să nu mai privească bolile ca pe niște fatalități hazardate, ci ca pe un mesaj din partea conștiinței, a sinelui nostru interior (pe care unii îl consideră Maestrul Interior). Ei vor descoperi astfel că la baza suferinței lor stă o „boală creatoare”, adică un instrument care îi poate ajuta să progreseze de-a lungul căii lor evolutive.

    Prin dezvăluirea în termeni clari și simpli a mecanismelor psihoenergetice care guvernează organizarea macrocosmosului și a microcosmosului (în acord cu perspectiva taoistă), autorul ne călăuzește către descoperirea sensului bolii în funcție de localizarea simptomului. El ne descrie astfel vasta sa experiență legată de delicata problemă a lateralității simptomelor. Această problemă a rămas mult timp un semn de întrebare pentru mine, subiectul fiind puțin cunoscut sau caracterizat prin concluzii contradictorii. Răspunsurile oferite de această carte mi-au furnizat numeroase explicații referitoare la boală, atât ca pacient, cât și ca medic. Din acest punct de vedere, cartea se poate dovedi un ghid neprețuit pentru cei care practică profesia medicală. Aceste răspunsuri mi se par cu atât mai juste cu cât corespund viziunii tradițiilor occidentale, lucru ilustrat, de pildă, de exemplul lui Annick de Souzenelle.

    Acest demers are totuși un cost, la fel ca orice proces de creștere personală și de dobândire a responsabilității și a libertății. De altfel, acesta este însuși prețul vieții, care ne impune să renunțăm să ne mai refugiem în spatele imaginii atotputernice a medicului „salvator și vindecător” în același timp.

    Cartea de față le poate fi utilă inclusiv medicilor care doresc să își lărgească perspectiva dincolo de simpla abordare mecanicistă asupra omului, călăuzindu-i către mai buna înțelegere și către realizarea propriei lor meniri. Principalul obiectiv al secolului XXI este reconcilierea opușilor. În aceste condiții, putem visa că va veni o vreme în care medicina alopată va coabita pașnic cu homeopatia, acupunctura, știința psihosomatică și medicina orientală (sau cel puțin cu principiile filozofice ale acesteia).

    - Dr. Thierry Medynski

    Doctorul Medynski, medic homeopat și specialist în psihosomatică, este coautor al cărții Psihanaliza și ordinea mondială, publicată de editura Montorgueil

     

    Avertisment

    Toate exemplele citate în această carte sunt reale, dar din motive legate de anonimat, persoanele nu vor fi identificate decât prin prenumele lor, care au fost modificate la rândul lor. Prin urmare, orice asemănare cu o persoană care are același prenume aflată într-o situație similară confirmă adevărul lucrurilor descrise în această carte, dar în nici un caz nu reprezintă o dovadă că exemplul citat în carte se referă la persoana respectivă.

     

    Introducere

    „Trăim într-o epocă modernă”, a declarat un moderator cunoscut al unei emisiuni radiofonice. Trăim într-o epocă în care mijloacele de comunicare sunt mai dezvoltate, mai puternice și mai „performante” ca oricând. Imaginea omului modern este aceea a unui „cadru dinamic” așezat în spatele unui birou dotat cu telefoane (fixe și mobile), fax, Internet și calculator – accesorii ale puterii de a comunica instantaneu cu întreaga lume.

    Cu toate acestea, realitatea este departe de a fi atât de idilică. Această comunicare este adeseori golită de conținut, fiind mai mult o iluzie (atunci când nu este practicată în mod deliberat). Toate aceste gadgeturi nu sunt decât niște proteze, niște excrescențe care încearcă să compenseze incapacitatea noastră de a fi și de a deveni. Ele nu ne ajută decât să trișăm în încercarea noastră de a ne ascunde frica noastră în raport cu ceilalți oameni. Este suficient să amintim succesul fulgerător al Internetului și al email-urilor pentru a ne convinge de acest lucru.

    Modul nostru de viață actual, omniprezența și puterea mas-mediei, capcana materialismului, accelerarea permanentă a ritmului cotidian – ne-au făcut să confundăm din ce în ce mai mult viața cu existența, cu agitația și cu frenezia. Acest lucru s-a petrecut cu consimțământul nostru implicit, ba chiar la cererea noastră. „Mereu mai mult, mereu mai rapid” a devenit sloganul nostru, leitmotivul nostru, dar pentru ce? Pentru a ne trezi într-o bună zi, la o vârstă oarecare, bolnavi sau deprimați, și pentru a face constatarea tristă că viața a trecut pe lângă noi?

    Societatea în care trăim, educația pe care am primit-o și o anumită ușurință ne-au condus să căutăm satisfacerea dorințelor noastre numai în lumea exterioară și prin intermediul acesteia. Noi învățăm de timpuriu să controlăm, să dominăm, să posedăm și să comunicăm cu această lume exterioară. Această cursă contracronometru ne îndepărtează pe zi ce trece de noi înșine și ne golește de propria substanță. Numai moartea sau boala ne mai pot aduce – cu forța – față în față cu noi înșine, dar în acest moment starea de confuzie este deja maximă.

    Cine este persoana pe care o descoperim cu tristețe în oglindă? De ce ne face rău propriul nostru corp? Cine este această persoană necunoscută care zace în pat? Vrem nu vrem, ea este singurul nostru interlocutor, chiar dacă nu am vorbit niciodată cu ea și nu ne-am făcut timp să o recunoaștem până acum. Această persoană suntem noi înșine! Această descoperire ni se pare atât de intolerabilă încât îi cerem doctorului nostru să ne dea orice medicament, numai să reducem la tăcere aceste suferințe care nu ar trebui să își aibă locul în viața noastră. Și totuși, dacă am cunoaște adevărul… Această durere nu este decât strigătul disperat al vieții și al propriului nostru corp, care încearcă să ne atragă atenția în urechile noastre asurzite de toate zgomotele pe care le producem în agitația noastră constantă. Ea este un simplu semnal de alertă, martorul dezechilibrelor noastre, dar noi nu o putem auzi, și încă și mai puțin să o înțelegem.

    Intenția acestei cărți este de a umple acest gol și de a ne deschide din nou urechile.

    În acest scop, vom plasa din nou ființa umană în cadrul ei natural și vom analiza imaginea de ansamblu. Vom studia motivele și regulile de funcționare ale acestui joc extraordinar numit viață. În sfârșit, vom învăța să ne recunoaștem și să ne înțelegem durerile, tensiunile și suferințele, pentru a recepta mesajul lor și pentru a face ceea ce trebuie să facem pentru a schimba starea de lucruri actuală.

    După foarte mulți ani de practică a tehnicilor energetice, și îndeosebi a shiatsu, am constatat că organismul nostru ne vorbește în permanență (uneori ne strigă de-a dreptul în urechi) despre dezechilibrele pe care le suferim în interior. Realitatea noastră profund㠖 subconștientul, psihicul, sufletul nostru (alegerile pe care le facem) – ne vorbește în permanență, spunându-ne ce anume nu funcționează în interiorul nostru. Noi nu o ascultăm însă și nu o înțelegem. De ce?

    Motivele „surdității” noastre sunt duble. Mai întâi de toate, noi nu suntem capabili (sau mai bine zis nu avem chef) să ascultăm mesajele „naturale” pe care le primim (prin vise, intuiții, premoniții, senzații fizice, etc.). Acestea trebuie să devină din ce în ce mai puternice (luând forma bolilor, accidentelor, conflictelor, morții, etc.) pentru ca noi să le auzim în sfârșit sau pentru a ne obliga – cu forța – să ne oprim din ritmul nostru nebunesc. În al doilea rând, motivul pentru care nu putem de cele mai multe ori să evităm durerea este că nu știm să o decodăm, să o citim. În aceste condiții, tot ce poate face ea este să oprească pe moment procesul inadaptării, fără a ne ajuta însă să îl înțelegem și să îl schimbăm într-o manieră radicală. Din păcate, nimeni nu ne-a învățat până acum să facem acest lucru. Știința noastră fragmentată ne-a separat corpul de spiritul nostru. Ea analizează, disecă și studiază acest corp ca pe o mașinărie. Din acest punct de vedere, medicii au devenit niște mecanici excelenți. Noi suntem ca un marinar care primește un mesaj în codul morse, pe care nu l-am învățat însă niciodată. La un moment dat, bip-bip-ul nesfârșit încetează să ne mai deranjeze și să ni se mai pară dezagreabil, apelând pur și simplu la mecanicul de la bordul navei pentru ca acesta să blocheze sistemul sau – ceea ce este încă și mai grav – să taie firele pentru a-l reduce la tăcere, astfel încât să ne putem bucura de o pace aparentă. Drama este însă că acest bip-bip ne avertiza că în coca navei noastre există o spărtură pe care ar trebui să o reparăm.

    Acesta este limbajul pe care vom învăța să îl decodăm în această carte. Mai mult decât atât, vom încerca să îl înțelegem. Nu este suficient să spunem că dacă te doare undeva, asta înseamnă cutare lucru. Aceasta este doar o metodă elaborată de diagnosticare. La fel de important mi se pare însă să explic de ce funcționează astfel mecanismul fiziologic. Prin urmare, am împărțit această carte în trei secțiuni distincte.

    În prima secțiune, voi propune o perspectivă filozofică globală și holistică a omului și a existenței acestuia, plasându-l într-un cadru de referință coerent, în care toate piesele puzzle-ului se leagă între ele. În acest fel, vom putea înțelege mai bine „motivele” bolilor și durerilor, prin unificarea psihicului, a sufletului, a psihologiei conștiente și inconștiente – cu acest corp fizic.

    În partea a doua, voi insista asupra codificării taoiste a energiilor, creând astfel imaginea de ansamblu a mediului energetic în care trăiește omul. Voi vorbi despre principiile Yin și Yang, și despre meridianele energetice recunoscute de acupunctură. Prin intermediul acestor concepte, vom înțelege mai bine cum se leagă între ele lucrurile în interiorul ființei noastre.

    În sfârșit, în cea de-a treia și ultima parte a cărții, voi prezenta „starea de lucruri”. Îți voi explica pe scurt rolul fiecărui organ și al fiecărei părți corporale, inclusiv „cauzele” care produc anumite efecte, adică simbolismul mesajelor pe care le primești de la corpul tău.

     

    Partea întâi

    Câteva aspecte filozofice

    Cum trebuie înțeles jocul vieții?

    „Cine înțelege corect ideea de providență nu merge pe lângă un zid care stă să se prăbușească.”

    - Mong Tseu

    Este foarte greu să înțelegem relațiile dintre corp și minte, inclusiv semnificația bolilor și durerilor fizice în raport cu cele ale sufletului, dacă nu ne lărgim perspectiva asupra omului și a vieții sale. Dacă rămânem la perspectiva care consideră omul o simpl㠄mașinărie” alcătuită din piese independente și interschimbabile, în funcție de progresul tehnicilor științei, relațiile pe care le voi stabili într-o secțiune ulterioară a cărții (citând alți autori) vor părea că țin de magie, de clarviziune sau pur și simplu de fantezia imaginară.

    Și totuși, noi trebuie să înțelegem cum și de ce apar manifestările fizice, simptomele, bolile și accidentele, în relație cu ceea ce se petrece în interiorul nostru. Simpla observație mecanicistă nu poate face acest lucru, căci perspectiva ei este mult prea focalizată asupra simptomelor, iar câmpul ei de observație (în timp și în spațiu) este mult prea îngust. De aceea, ea nu poate ajunge vreodată la adevăratele cauze, pe care le pune pe seama hazardului (accidentelor) sau a elementelor exterioare ale vieții (virușii, microbii, hrana, mediul, etc.).

    Dacă vom lărgi această perspectivă și dacă vom observa omul în cadrul său global – fizic și temporal – noi vom putea stabili din nou legăturile dintre lucruri. Acest lucru au încercat să îl facă religiile (de la cuvântul latin religere – a lega): să îi confere omului dimensiunea sa veritabilă, care este înainte de toate spirituală. Numai în acest fel vom putea înțelege noi menirea omului pe pământ, și implicit motivele bunăstării sau bolilor sale.

     

    Procesul încarnării

    Din perspectiva orientală, viața s-a născut din Haos. Magma informă și dezordinea aparentă pe care o „descoper㔠astăzi știința modernă, și îndeosebi mecanica cuantică, altfel spus Haosul, s-a ordonat sub acțiunea unei forțe structurante: Tao. La rândul lui, acesta s-a structurat prin manifestarea principiilor Yin și Yang, ale căror reprezentări terestre sunt Cerul (Yang) și Pământul (Yin) – vezi ilustrația de la pagina 82.

    Plasat între acești doi poli, omul se află la răscrucea dintre aceste două expresii energetice ale lui Tao, la care vom reveni ceva mai târziu. Atunci când se naște din magma haotică, ființa umană nu este decât o vibrație energetică lipsită de o formă aparentă, pe care taoiștii o numesc Chenn-ul Prenatal și pe care noi o numim spirit sau suflet, în funcție de convingerile noastre. Pentru a putea exista, acest Chenn trebuie să se bazeze pe vibrațiile Yin ale unei femei (mama) și pe cele Yang ale unui bărbat (tatăl). Amestecul elaborat al acestor trei energii (Chenn + energia mamei + energia tatălui) îi permite sufletului să se încarneze, adică să existe într-un corp fizic.

    De bună seamă, acest proces de încarnare este infinit mai complex. Am scris deja pe această temă o altă carte mai completă și voi explica într-un capitol ulterior cum se petrece acest proces la nivelul energiilor. Până atunci, această explicație este suficientă pentru a putea înțelege ceea ce urmează. Este interesant însă să studiem cum se derulează acest proces în funcție de conceptele de Cer Anterior și de Cer Posterior, prin urmărirea unei căi pe care Tradiția o numește: „Calea Vieții”. Personal, îmi place foarte mult și expresia folosită de Paulo Coelho în frumoasa sa carte, Alchimistul: „Legenda Personală”. Într-adevăr, aceasta exprimă semnificația profundă și inițiatică a Căii Vieții.

     

    Calea vieții sau Legenda personală

    Calea Vieții este un fel de direcție pe care orice ființă umană trebuie să o urmeze în decursul existenței sale. O putem compara cu scenariul unui film sau cu „traseul” pe care trebuie să îl respecte un șofer de autobuz. Noi avansăm pe această cale cu ajutorul unui vehicul particular, care este corpul nostru fizic. Orientalii propun o imagine mai interesantă pentru acest vehicul și pentru această Cale a Vieții. Ei susțin că noi suntem precum un car sau o caleașcă ce reprezintă corpul nostru fizic, care circulă pe un drum ce simbolizează viața (sau mai bine zis Calea Vieții). Să vedem până unde putem împinge această comparație.

    Calea pe care circulă caleașca este un drum de țară. La fel ca orice drum de țară, ea include tot felul de gropi, denivelări, hârtoape, bolovani și șanțuri laterale. Gropile și hârtoapele simbolizează dificultățile cu care ne confruntăm de-a lungul vieții. Șanțurile laterale sunt tiparele deja existente pe care le preluăm de la alții și pe care le reproducem. Denivelările reprezintă regulile pe care trebuie să le respectăm. Dacă depășim o anumită viteză, noi riscăm să ne accidentăm. Drumul trece uneori prin curbe care împiedică vizibilitatea, iar alteori prin porțiuni de ceață ori printr-o furtună. Acestea corespund – de bună seam㠖 acelor perioade din viața noastră în care ne simțim „în ceață”, neînțelegând ce se întâmplă și neputând anticipa mișcările noastre următoare, întrucât suntem lipsiți de „vizibilitate”.

    Această caleașcă este trasă de doi cai, unul alb (Yang), care stă în partea stângă, și altul negru (Yin), care stă în partea dreaptă. Cei doi cai simbolizează emoțiile noastre. Acestea sunt cele care ne mână înainte, ajutându-ne să avansăm prin viață. Caleașca este condusă de un vizitiu, și anume mintea noastră conștientă. Ea are patru roți, două anterioare (brațele), care conferă direcția sau mai bine zis urmează direcția imprimată de vizitiu cailor, și două posterioare (picioarele), care transportă încărcătura (fiind întotdeauna mai mari decât cele anterioare). În interiorul caleștii se află un pasager pe care nimeni nu îl vede. Acesta este Stăpânul sau Ghidul nostru Interior, așa-numitul Inconștient sau Conștiința noastră Holografică. Creștinii îl numesc „Îngerul păzitor”.

    Caleașca noastră personală avansează așadar pe calea vieții, condusă în aparență de mintea noastră conștientă. Spun „în aparenț㔠deoarece deși aceasta este vizitiul, cel care i-a transmis acestuia destinația a fost pasagerul. Vom regăsi această explicație mai târziu, când vom vorbi despre Cerul Anterior și despre Inconștient, inclusiv despre alegerile stabilite de Chenn-ul Prenatal, apoi de Chenn-ul Încarnat. Așadar, caleașca este condusă de vizitiu, care este mintea noastră conștientă. De calitatea vigilenței sale și de comportamentul său (ferm, dar blând în același timp) depind calitatea și confortul călătoriei (existenței) noastre. Dacă vizitiul brutalizează caii (emoțiile) și îi biciuiește, aceștia se vor enerva și vor începe să galopeze, cu riscul ca vizitiul să piardă controlul asupra caleștii, iar aceasta să sufere un accident. Într-o manieră similară, emoțiile noastre ne pot conduce uneori la acte iraționale sau chiar periculoase. Dacă vizitiul este prea relaxat și îi lipsește vigilența, atelajul poate intra într-un șanț lateral (de pildă, noi putem repeta tiparele greșite ale părinților noștri), pășind pe urmele altora și riscând să ajungem în aceeași fundătură ca și aceștia. Într-o manieră similară, dacă nu este vigilent, vizitiul nu va putea evita gropile, hârtoapele și pietrele (loviturile și greșelile vieții), iar călătoria va fi extrem de neconfortabilă pentru caleașcă, vizitiu și pentru Stăpânul sau Ghidul Interior.

    Dacă vizitiul adoarme sau nu ține ferm frâiele, caleașca va fi dirijată de cai (emoții). În cazul în care calul negru este mai puternic decât cel alb (pentru că l-am hrănit mai bine…), caleașca va trage către dreapta, iar noi vom fi călăuziți de imaginile emoționale materne. Dacă cel care domină este calul alb, din cauză că îl favorizăm, caleașca va trage către stânga, iar noi vom fi influențați de reprezentările emoționale paterne. Dacă vizitiul conduce prea rapid, forțând caii, așa cum procedăm adeseori, sau dacă aceștia o iau la galop, există riscul major ca atelajul să intre într-un șanț și să se răstoarne, oprindu-se într-o manieră violentă și cu multe stricăciuni (accidentele sau traumatismele pe care le suferim).

    Adeseori, o roată sau o piesă a caleștii cedează (boală), fie pentru că era prea fragilă, fie pentru că atelajul a trecut peste prea multe gropi și pietre (comportamente și atitudini inadecvate). În acest caz, ea trebuie reparată. În funcție de gravitatea stricăciunilor, noi putem face singuri acest lucru (prin odihnă, cicatrizare, etc.), putem apela la un depanator (medicina naturală) sau – dacă accidentul este mai grav – la un reparator (medicina modernă). Este foarte important în acest caz să nu ne limităm doar să schimbăm piesa deteriorată, ci să reflectăm la comportamentul vizitiului, respectiv la schimbarea propriului nostru comportament, a atitudinii noastre în fața vieții, dacă dorim să nu repetăm „pana” sau accidentul.

    Uneori, caleașca traversează zone cu vizibilitate redusă, în care nu vedem efectiv pe unde mergem și încotro ne îndreptăm. Este posibil să fie vorba de o simplă curbă, pe care o vedem din timp și pentru care ne putem pregăti anticipat. În acest scop, putem încetini viteza, putem stabili în ce direcție o apucă drumul și putem urma curba ținând ferm în frâu caii (controlându-ne ferm emoțiile atunci când dorim să trecem printr-o schimbare prestabilită sau inedită). Dacă trecem printr-o furtună sau printr-o porțiune de ceață, caleașca devine și mai greu de controlat. În acest caz, trebuie să navigăm orbește, încetinind și ținând cont de bornele de pe marginea drumului, din imediata noastră apropiere. În această etapă trebuie să facem dovada unei încrederi totale, ca să nu zic „orbească”, în Calea Vieții noastre (legile naturale, regulile Tradiției, credința, etc.) și în Stăpânul sau Ghidul Interior (Inconștientul) care a ales acest drum. În aceste etape ale vieții ne simțim pierduți „în ceaț㔠și nu mai știm încotro ne îndreptăm. Tot ce putem face în astfel de momente este să lăsăm viața să ne ghideze.

    În sfârșit, se poate întâmpla să ajungem la o intersecție sau la o bifurcație. Dacă nu există indicatoare, nu putem ști în ce direcție să o apucăm. În acest caz, vizitiul (mintea conștientă sau intelectul) poate lua o decizie la întâmplare, dar riscul de a se înșela, adică de a se rătăci, este mare. Cu cât vizitiul este mai sigur de el, fiind convins că știe și controlează bine situația, cu atât mai convins va fi el că știe în ce direcție trebuie să o apuce, cu riscurile de rigoare însă. În acest caz, ne aflăm la latitudinea „tehnocratului raționalist” din noi, adică a rațiunii și a intelectului nostru, care cred că pot rezolva orice. Pe de altă parte, dacă intelectul este smerit și onest cu el însuși, el îl va întreba pe pasager (Stăpânul sau Ghidul Interior) încotro trebuie să o apuce. Acesta știe perfect încotro se îndreaptă și cunoaște destinația finală, pe care i-o poate indica vizitiului. Acesta o va apuca în direcția corectă, dar numai dacă a fost capabil să înțeleagă mesajul pasagerului său. Într-adevăr, caleașca face adeseori foarte mult zgomot, așa că vizitiul trebuie să o oprească pentru a purta un dialog cu Stăpânul sau Ghidul Interior. Acestui scenariu îi corespund pauzele și momentele în care simțim uneori nevoia să ne izolăm, pentru a ne regăsi, întrucât ni se pare că ne-am rătăcit.

    Imaginile de mai sus par extrem de simple, dar descriu foarte bine Calea Vieții. Ele ne ajută să înțelegem mai ușor cum se petrec lucrurile din viața noastră și ce anume le poate face să derapeze. În continuare, vom lărgi puțin această prezentare, abordând noțiunile de Cer Anterior, Cer Posterior, Minte Conștientă și Inconștient, care fac parte integrantă din structura Căii Vieții sau a Legendei Personale.

     

    Cerul anterior și Cerul posterior

    Filozofia taoistă consideră că în viața oricărui om există două planuri. Primul este cel care îi precede nașterea, iar al doilea cel de după aceasta. Într-adevăr, nașterea marchează trecerea pragului între cele dou㠄Ceruri”, după cum le numește această filozofie. Așadar, Cerul Anterior reprezintă tot ceea ce „exist㔠sau se petrece înainte de naștere, adică de momentul în care omul devine manifest în lumea noastră fizică, iar Cerul Posterior tot ce există sau se petrece „dup㔠naștere, până în momentul morții. Schema de mai jos ne ajută să vizualizăm mai bine aceste planuri, și deci să detaliem diferitele nivele ale acestora.

    Ilustrație

    Cerul Anterior și Cerul Posterior

    Cer

    Haos

    Chenn

    Potențialități totale

    Lumea Infinității

    Stânga            Dreapta

    Cerul Anterior

    Structurări potențiale

    Limite structurale

    Încarnare        Naștere

    Omul

    Lumea finită (fizică)

    Transformare

    Stânga            Dreapta

    Cerul Posterior

    Pământul

    Limitele materiale

     

    Cerul Anterior

    Ce se întâmplă pe acest nivel? În ce constă jocul vieții în această etapă? Cerul Anterior reprezintă întreaga etapă preexistențială a unui individ. Pe acest nivel există și se structurează Chenn-ul Prenatal, concept care se apropie cel mai mult de cel occidental de suflet. Acest Cer corespunde lumii infinității, întrucât nu conține limite, nici în timp, nici în spațiu. El conține în sine toate potențialitățile vieții, putând fi reprezentat printr-un cerc (ale cărui puncte sunt situate la o distanță egală de centru). Acesta este nivelul Haosului sau al magmei originare. Chenn-ul Prenatal individual aparține acestei lumi, la fel cum picătura de apă aparține oceanului. Acesta își păstreaz㠄conștiința” individuală (de picătură), dar este conștient inclusiv de apartenența sa la lumea globală prezentă în memoria sa.

    Pentru a ilustra această conștiință, eu prefer imaginea hologramei. Într-adevăr, fiecare punct dintr-o hologramă este amplasat într-o manieră coerentă (lumina), întrucât „știe” faptul că conține în sine toate datele (memoria) celorlalte puncte. Acesta este și motivul pentru care folosesc termenul de „Conștiința Holografic㔠atunci când vorbesc despre Chenn sau despre Conștiința cu C mare. Această Conștiință Holografică se regăsește inclusiv în ființa umană, pe nivelul cel mai subtil al acesteia. Ea ne ajută să înțelegem mai bine cum se ordonează noile celule în jurul ovulului până când acesta se transformă într-un om (sau într-un animal) complet, ori procesul permanent de reînnoire celulară. De asemenea, ne permite să avansăm o ipoteză extrem de interesantă referitoare la aceste mistere ieșite din comun care sunt: cicatrizarea pe de o parte și bolile „structurale” precum cancerul, bolile autoimune sau SIDA, pe de altă parte.

    Scopul fiecărui Chenn individual este să își realizeze Legenda Personală. În acest scop, el trebuie să trăiască toate polaritățile existențiale pentru a le transcende și pentru a deveni ceea ce se numește o ființ㠄realizată”. Cu toții avem de îndeplinit propriile „munci ale lui Hercule”. Limitele materiale ale lumii manifestate (timpul, spațiul și materia) nu permit experimentarea simultană a tuturor potențialităților. De aceea, această experiență trebuie repetată de mai multe ori, până la epuizarea întregii palete disponibile. Cu alte cuvinte, Chenn-ul trebuie să se reîncarneze, trecând astfel dintr-o clasă în alta a acestei școli particulare a vieții. La fel ca în cazul oricărei alte școli, anumite cursuri sau lecții se dovedesc foarte greu de integrat, de acceptat sau chiar de înțeles. De aceea, Chenn-ul trebuie să le reia. În acest scop, el trebuie să se reîncarneze pentru a repeta lecția neînvățată ori abandonată. Acesta este însuși fundamentul reîncarnării. De altfel, vom vedea mai târziu că un principiu echivalent numit „reproducerea tiparelor” există inclusiv în Cerul Posterior, adică în viața conștientă prezentă.

    Ajungem astfel la conceptul „karmic” de viață, despre care vorbesc anumiți autori. Doresc să reamintesc încă o dată principalul argument care stă la baza karmei, căci nu toată lumea îl înțelege corect. Este vorba de o conceptualizare evolutivă a vieții, și nu de o filozofie punitivă despre care vorbesc unii oameni care se simt ei înșiși vinovați, datorită culturii lor iudeo-creștine. Nimeni nu revine în această lume pentru a-și plăti datoriile din alte vieți sau pentru a fi pedepsit pentru ele. Această viziune maniheistă nu are nici un echivalent la nivel energetic, căci aici conceptul de bine și de rău nu există. De altfel, nu putem vorbi nici un de un simț „istoric” al înlănțuirii karmice, căci valorile morale se schimbă de la o epocă la alta, odată cu tradițiile și cu culturile. Principiul karmic este infinit mai simplu și se bazează pe necesitatea experimentării și integrării tuturor potențialităților vieții. Școala vieții se desfășoară la fel ca toate școlile, având cursuri, recreații, lecții de învățat și de înțeles până când devin integrate, dar și „facturi” care trebuie plătite pentru comportamentul inadecvat (care nu respectă regulile jocului; cu alte cuvinte, comportamentul obraznic).

    Astfel apare confuzia legată de aspectul punitiv al karmei. O factură care trebuie să fie plătită nu reprezintă însă o pedeapsă. Ea nu arată altceva decât că fiecare cauză este asociată cu un efect, că fiecare comportament conduce la un rezultat și că dacă acest comportament nu corespunde regulilor de funcționare a planului respectiv, el produce un rezultat nesatisfăcător sau dezagreabil. Să luăm un exemplu simplu: dacă simțim nevoia să mâncăm ceva dulce, noi știm că putem găsi un astfel de produs în orice patiserie. De îndată ce mâncăm produsul respectiv, nevoia noastră de dulce dispare. Dacă ne-au înghețat mâinile și le apropiem de o plită încinsă, ne vom încălzi. Pe de altă parte, știm foarte bine că dacă punem mâna pe plită ne putem arde, așa că trebuie să menținem o anumită distanță de aceasta. Dacă ne grăbim foarte tare și dacă atingem fără să vrem plita în dorința de a ne încălzi, va trebui să plătim factura pentru acțiunea noastră pripită, sub forma unei arsuri. De bună seamă, această arsură nu reprezintă o pedeapsă, ci pur și simplu rezultatul unui comportament inadecvat, care nu respectă criteriile situației cu care ne confruntăm. Procesul este absolut similar inclusiv la nivel psihologic. Nici o suferință nu reprezintă o pedeapsă, adică o sancțiune stabilită, decisă și aplicată de cineva din afara noastră, ci un simplu efect sau rezultat logic al unui proces comportamental dat. În cazul de față, comportamentul nostru nu a fost adecvat legilor contextuale, deci a produs o factură negativă, sub forma suferinței sau a arsurii. În exemplul cu patiseria, comportamentul manifestat prin cumpărarea produsului corespunde legilor contextuale, așa că produce o factură pozitivă, sub forma satisfacerii dorinței noastre. Pe de altă parte, dacă acest comportament devine excesiv (bulimie), el nu mai este în acord cu legile naturale și conduce automat la o factură negativă, de pildă sub forma supraponderabilității.

    Să revenim acum la Cerul Anterior. Ce se întâmplă aici? Chenn-ul ia decizia să trăiască o viață fizică, să își realizeze Legenda Personală, Calea Vieții, și să învețe astfel o lecție în această viață. Pentru a putea învăța această lecție, el trebuie să dispună de instrumentele necesare acestei realizări. În consecință, alegerea sa se face în funcție de scopul stabilit, de lucrarea pe care trebuie să o execute, dar și de experiențele deja trăite și integrate, care nu vor mai trebui repetate. Toate aceste date „anterioare” sunt „scrise” în ceea ce unii numesc Analele Akasha-ice, un fel de mitologie interioară alcătuită din amintiri holistice (holografice) ale fiecărui suflet, pe care taoiștii o numesc „vechile amintiri” sau „amintirile anterioare”. După ce își stabilește instrumentele necesare pentru a trăi noua sa potențialitate, Chenn-ul își alege structurile și limitele care îi vor permite să își experimenteze alegerile în cele mai bune condiții – deopotrivă cele mai favorabile, dar și cele mai eficace.

    Această noțiune de eficacitate este redutabilă, neînsemnând nici pe departe: confortabilă sau agreabilă. Acesta este un aspect crucial al Căii Vieții. Așa cum am văzut mai devreme, orice drum poate avea șanțuri laterale sau curbe marcate de zdruncinături și de pierderea vizibilității. Acest lucru nu este deloc întâmplător, căci toate legendele se împlinesc prin intermediul încercărilor. Astrologia, și îndeosebi cea karmică, ne poate ajuta să înțelegem mai bine aceste aspecte. Alegerea condițiilor de realizare pune în scenă datele opțiunii de încarnare, respectiv toate condițiile fizice și de mediu. Epoca, familia, țara, regiunea, sexul, rasa, etc., devin cadrul structural al încarnării și conferă limitele materiale realizării existențiale a încarnării alese de Chenn.

     

    Cerul Posterior

    Prin încarnare, iar apoi prin naștere, noi părăsim planul Cerului Anterior și trecem în Cerul Posterior. Chenn-ul Prenatal se atașează de un suport (ovulul fecundat) care corespunde frecvenței sale de vibrație, ales de el. Lui i se adaugă energiile părinților care au fecundat acest ou magic, care se va transforma într-o ființă umană. La acest amestec de energii se adaugă și energiile mediului înconjurător (cele planetare, ale locului și ale epocii), dând naștere Chenn-ului individual. În această stare înc㠄inactivă”, acesta continuă să se îmbogățească prin integrarea acestor informații, până când se naște. După tăierea cordonului ombilical, el devine cu adevărat activ. Așa se explică de ce sunt calculate temele astrologice începând cu data nașterii, nu cu cea a concepției.

    Ce se întâmplă în continuare la nivelul Cerului Posterior? Chenn-ul este încarnat acum într-o lume finită. Limitele caracterizează lumea materială și tangibilă. Ființa devine încarnată și își trăiește existența într-un corp fizic supus constrângerilor materiale. Supraviețuirea acestui corp presupune un anumit număr de reguli și de obligații, unele universale (cum sunt nevoia de a mânca, de a bea, de a dormi, etc.) și altele locale (care țin de cultură, de loc, de climat, etc.). Aceste limite îi impun individului un cadru de funcționare extrem de precis, cel mai bine adaptat pentru realizarea încarnării pe care și-a ales-o. Realitatea sa fizic㠖 trupul său – este supusă constrângerilor acestui cadru, în timp ce realitatea sa psihologică și cea emoțională sunt ceva mai libere în raport cu acesta.

    Nevoia de a cunoaște aceste limite materiale rezidă în faptul că de acestea depinde însăși realizarea noastră. De vreme ce aceasta se realizează prin intermediul lor, este evident că ele pot deveni (dacă inversăm procesul) un instrument redutabil de decodare și de înțelegere a rolului pe care ni l-am asumat, adică a menirii noastre interioare. Acest lucru este adevărat pentru corpul nostru, dar și pentru emoțiile, psihologia, mediul nostru și tot ceea ce „ni se întâmplă”. Obținem astfel un instrument cu totul excepțional al cunoașterii. Ce-i drept, mai întâi de toate trebuie să îl descifrăm.

    Așa cum se poate vedea în schema de la pagina 26, atât Cerul Anterior și cât cel Posterior sunt caracterizate de o dublă direcție: dreapta și stânga. Acestea sunt însă inversate. Ajungem astfel la un element extrem de important al procesului de descifrare: așa-numitele lateralități. Această inversare ne permite să înțelegem de ce asociază psihomorfologia și psihologia modernă relația cu mama cu partea stângă a corpului și cea cu tatăl cu partea dreaptă a acestuia, în timp ce medicina chineză tradițională și filozofia orientală fac o asociere inversă. Occidentul a fost dintotdeauna mult mai „preocupat” de planul nemanifestat, de spirit și de suflet, adică de elementele care provin din Cerul Anterior, decât de corpul fizic și de realitatea materială (Cerul Posterior), pe care le-a considerat „inferioare”. La antipod, Orientul a fost întotdeauna preocupat de „aici și acum”, adică de trăirea reală, de planul manifestat sau de Cerul Posterior. În consecință, corpul fizic și realitatea materială sunt extrem de importante pentru orientali, întrucât acestea sunt instrumentele prin care se exprimă Chenn-ul.

    Așadar, Occidentul are o perspectivă bazată pe elementele care aparțin în principal Cerului Anterior, în timp ce Orientul își bazează perspectiva în principal pe Cerul Posterior, cel puțin în ceea ce privește lateralitățile fizice. Așa se explică de ce acestea sunt inversate, la fel cum este inversată imaginea realității pe care o percepe ochiul atunci când aceasta este transmisă și „reconstruit㔠în interiorul creierului. Așadar, din perspectiva orientalilor, partea dreaptă a corpului se află într-un raport cu principiul Yin, și deci cu simbolistica maternă, în timp ce partea stângă se află în raport cu principiul Yang și cu simbolistica paternă. Această precizare este extrem de importantă, căci lateralitățile fizice ale simptomelor și traumatismelor reprezintă elemente extrem de revelatoare pentru ceea ce se întâmplă în interiorul nostru. Dat fiind că acestea aparțin planului manifestat, adică Cerului Posterior, ele sunt codificate de lateralizarea propusă de orientali (partea dreaptă = simbolistica maternă). În schimb, tot ceea ce se întâmplă în planul psihologic, al imaginației, al visului sau al formei concepute înainte de naștere (psihomorfologie) aparține Cerului Anterior și corespunde lateralizării utilizate de occidentali.

    Să luăm un exemplu: să spunem că un copil se naște cu urechea dreaptă puțin mai mare decât cea stângă. El are o relație privilegiată cu tatăl său, pe care îl ascultă mai mult. De ce? De vreme ce s-a născut cu urechea dreaptă mai mare, este evident că aceasta s-a format astfel înainte de naștere. Cu alte cuvinte, ea s-a structurat în această formă în Cerul Anterior sau în planul nemanifestat. Pe acest nivel, partea dreaptă se află în relație cu simbolistica paternă, iar cea stângă cu simbolistica maternă. În consecință, tot ce provine de la tată, în plan educativ și cultural va fi primit și perceput de copil cu o sensibilitate mai mare, fapt care îi conferă acestuia o dependență mai mare de tatăl său.

    La antipod, dacă respectivul copil face o otită la urechea dreaptă, vorbim deja de un simptom apărut în lumea manifestată, după nașterea sa. În acest caz, urechea dreaptă se află în raport cu simbolistica maternă, căci ne aflăm deja în Cerul Posterior (planul manifestat). În acest caz, copilul este cel care a declanșat o manifestare simptomatică în corpul său fizic, după nașterea sa. Lateralitățile sunt astfel inversate, iar partea dreaptă a corpului exprimă relația cu simbolistica maternă. Altfel spus, otita arată că micuțul nu dorește să își asculte mama, întrucât ceea ce îi spune aceasta nu îl mai satisface. Poate că aceasta strigă prea mult la el, spunându-i: „Fii atent, nu fă cutare lucru, vei cădea, te vei lovi, îmbracă-te”, etc.

    Să luăm un alt exemplu: să spunem că cineva visează că își luxează glezna stângă. Deși incidentul are loc după naștere, în acest caz ne aflăm în planul nemanifestat sau virtual, căci experiența se petrece în lumea onirică (în vis). În acest caz, entorsa respectivă trebuie pusă în legătură cu simbolistica maternă. Invers, dacă persoana își luxează glezna stângă în viața reală, ne aflăm în planul manifestat, iar entorsa capătă o semnificație asociată cu simbolistica paternă, putând exprima o problemă de poziție, de atitudine relațională în raport cu un alt bărbat.

    Dată fiind importanța acestui concept de lateralități, vom sintetiza informațiile descrise mai sus în tabelul următor.

     

    Înainte de naștere

     

    După naștere

     

    Formarea corpului

     

    Traumatisme, boli, simptome

    Stări „alfa”, premoniții, vise

    Partea dreaptă a corpului

    Simbolistica paternă

    Simbolistica maternă

    Simbolistica paternă

    Partea stângă a corpului

    Simbolistica maternă

    Simbolistica paternă

    Simbolistica maternă

     

    Vom reveni acum la conceptele de Cer Anterior și Cer Posterior, lărgindu-le și proiectându-le la nivelul individului întrupat, manifestat în lumea fizică, după principiul „tot ce există se află în tot ce există”. Putem suprapune complet, în virtutea principiului analogiei, această reprezentare a macrocosmosului universal asupra microcosmosului individual, obținând conceptele de Conștient și Inconștient.

     

    Planul Conștient și Planul Inconștient

    Ce putem constata? Dacă privim schema referitoare la Cerul Anterior / Cerul Posterior de la pagina 26, Cerul Anterior devine Planul Inconștient, conștiința nocturnă, tăcerea interioară, iar Cerul Posterior devine Planul Conștient, conștiința diurnă, planul fenomenal sau sunetul exterior.

    Sine transp.

    Haos interior

    Chenn

    Potențialități totale

    Lumea infinității

    Planul Inconștient

    Stânga            Dreapta

    Eu

    Limite structurale

    Structurări potențiale

    Trezirea conștiinței

    Psihologie

    Ego

    Om

    Transformare

    Lumea finită

    Dreapta                      Stânga

    Planul Conștient

    Pământul

    Limitele materiale

    Planul Conștient și Planul Inconștient

     

    Planul Inconștient

    Haide să analizăm acum informațiile pe care le deținem deja. Așa cum am văzut, Cerul Anterior reprezintă nivelul preexistențial, stadiul în care este pregătit㠄existența” pe toate planurile (regulile, structurile, alegerile, etc.). Dacă transpunem acest nivel, iar Cerul Anterior devine Planul Inconștient, acesta reprezintă planul premanifestat sau nivelul în care este pregătit „planul manifestat”, adică ceea ce se întâmplă în lumea tangibilă și în planul conștient. Actele, acțiunile și realizările sunt de domeniul planului manifestat pe care îl putem percepe și care poate fi asociat direct cu „orizontalitatea”. Toate sunt „pregătite” însă în Planul Inconștient.

    În acest Plan Inconștient se situează Conștiința Holografică despre care am vorbit mai devreme. Aceasta este cea care elaborează acțiunile care ne permit să ne concretizăm alegerile pentru realizarea Căii Vieții sau a Legendei Personale. Această Conștiință poartă în sine amintirea și cunoașterea alegerilor interioare pe care le-am făcut în Cerul Anterior și „cunoaște” totalitatea Analelor noastre Akasha-ice sau a mitologiei noastre personale. Inconștientul dispune de toate aceste informații, care sunt memorate în Energia Ancestrală. El știe implicit care sunt alegerile și nevoile noastre, și este cel mai bine poziționat pentru a stabili cele mai bune procese prin care putem „reuși”. La fel ca în cazul „pedepsei” karmice, și de această dată este ușor să cădem în capcana confuziei între libertate, determinism, destin, soartă și fatalitate, căci dacă toate aceste procese sunt observate a posteriori, putem declara cu ușurință: „Așa ne-a fost scris”. Într-adevăr, așa ne-a fost scris, dar nu în sensul că trebuie să urmăm un scenariu prestabilit de cineva exterior nouă sau că suntem o marionetă animată de un păpușar diferit. Așa ne-a fost scris în sensul că noi înșine am fost cei care am scris, în interiorul conștiinței noastre, cel mai bun scenariu posibil pentru a ne atinge scopul propus.

    Vom înțelege mai ușor acest proces cu ajutorul unei imagini. Spre exemplu, dacă eu îmi doresc să ajung la Nisa ca să asist la carnaval, această decizie mă determină să fac o serie de alegeri logistice, pentru a mi-o satisface. Mai întâi de toate, trebuie să îmi iau un concediu și să fac rezervări la un hotel. De bună seamă, alegerea hotelului va fi influențată de gusturile mele personale. Pe de altă parte, dacă nu am nici o experiență în materie, risc să fac acest lucru prea târziu și să nu mai găsesc nici un loc liber. În continuare, trebuie să mă decid asupra unui mijloc de transport. Dacă îmi plac mașinile și viteza, voi merge pe autostradă. Dacă prefer să admir peisajele frumoase, voi alege una din șoselele care trec prin peisajul rural nisan. De bună seamă, în acest caz ar trebui să plec cu o zi mai devreme. Dacă nu sunt un fan al mașinilor, voi lua trenul, iar dacă sunt foarte grăbit, voi zbura cu avionul. Este ușor să vedem din acest exemplu cât de mult ne condiționează conștiința interioară comportamentele și alegerile. Pentru a-și atinge același scop, fiecare om procedează într-o manieră personală, condiționată de amintirile sale individuale.

    Acestea fiind zise, chiar dacă am luat decizia de a merge la carnavalul de la Nisa, eu am în permanență libertatea de a-mi schimba decizia și de a nu mai pleca. Nimeni nu mă împiedică să cobor din tren la Lyon sau la Marsilia dacă doresc acest lucru, sau să mă opresc în Alpi dacă merg cu mașina. În schimb, dacă am luat avionul nu îmi mai pot schimba decizia, decât dacă acesta face o escală (este interesant să medităm asupra validității alegerii „rapidității” în evoluția noastră personală, inclusiv asupra flexibilității reale pe care ne-o permite aceasta). Cu cât decizia mea de a-mi schimba obiectivul este luată mai târziu, cu atât mai costisitoare poate fi ea (pierderea unor zile de concediu, a comisionului plătit pentru rezervarea hotelului, a costului biletului de tren, etc.). Cu toate acestea, ea este oricând posibilă. Determinismul deciziei de bază nu este niciodată definitiv. Cu toate acestea, este foarte clar că aș resimți o frustrare dacă aș lua brusc decizia de a nu mă mai duce la carnaval. Pe de altă parte, dacă obiectivul călătoriei mele ar fi rezolvarea unei probleme dificile și dezagreabile, dorința de eliberare m-ar putea conduce la fugă, adică la evitarea acestui moment dificil. Și totuși, mai devreme sau mai târziu va trebui să rezolv această problemă, vreau nu vreau. Mai mult decât atât, sunt conștient că cu cât o voi amâna mai mult, cu atât mai dificilă și mai costisitoare (dezagreabilă) poate deveni ea.

    Pe de altă parte, dacă am făcut tot ce era necesar, eu pot ajunge la Nisa și pot asista la carnaval în condițiile care îmi convin. Acest lucru pare logic pentru toată lumea, neavând nimic uimitor. Acest exemplu ilustrează perfect maniera în care ne luăm deciziile și în care alegerile noastre interioare sunt condiționate de către „amintirile” existente. Singura diferență constă în faptul că în cea mai mare parte a timpului, aceste procese nu sunt conștiente, în timp ce în exemplul de mai sus eu am fost cel care am decis ce anume doresc să realizez.

    Să presupunem în continuare că sunt observat de un extraterestru care nu cunoaște deloc obiceiurile terestre, și nici alegerea sau decizia mea. Ce observă el? El vede un individ care se duce să asiste la carnavalul de la Nisa. Dacă analizează ce s-a petrecut de la sosirea mea la Nisa, ce constată el? Lui i se pare că toate acțiunile mele de dinainte de sosirea la Nisa (luarea concediului, rezervarea hotelului, traseul urmat, etc.) arată un singur lucru: că întreaga realitate este construită și se derulează cu unicul scop ca eu să ajung la Nisa în ziua respectivă. Dacă își pune întrebări legate de prezența mea și de motivele sale, extraterestrul nu poate trage decât o singură concluzie: că mi-a fost scris să merg la Nisa, căci toate acțiunile mele s-au derulat în această direcție, ca și cum ar fi fost predeterminate pentru ca eu să ajung la acest rezultat. Cu alte cuvinte, eu i-aș apărea ca o marionetă ale cărei fire sunt trase de altcineva și care se lasă dusă de curent. Extraterestrului i-ar lipsi cea mai importantă informație care l-ar putea determina să tragă altă concluzie: că eu am fost cel care am ales și am decis să merg la Nisa. Așadar, eu nu urmez un destin predeterminat (ci o alegere personală). Pentru o înțelegere și mai bună, putem compara existența noastră cu o piesă de teatru în care Cerul Anterior reprezintă autorul piesei, iar Inconștientul regizorul acesteia.

    Întreaga dramă a istoriei noastre stă scrisă în Chenn-ul nostru Prenatal, în Conștiința noastră globală, Holografică. Punerea ei în scenă este realizată de Inconștientul nostru, adică de Stăpânul sau de Ghidul nostru Interior. Mintea conștientă (vizitiul caleștii) și corpul fizic (caleașca) sunt actorii vizibili și privilegiați. Ei trebuie să respecte punerea în scenă și rolul pe care îl au de jucat, dar dispun totuși de o anumită libertate, putând să improvizeze într-o anumită măsură, cu condiția să respecte drama de fond (calea sau legenda personală). Dacă totul se derulează normal, la sfârșitul spectacolului (în momentul morții), noi trăim satisfacția născută din realizarea faptului că ne-am respectat propriul scenariu și că ne-am jucat cu succes rolul (Calea Vieții). În schimb, dacă nu respectăm punerea în scenă, adică drama de fond, între Inconștient și mintea noastră conștientă (între actor, rol și punerea în scenă) se produce o distorsiune. Astfel apar tensiunile, suferințele, bolile, accidentele și alte neplăceri.

    După toate aparențele, marea finalitate a existenței constă în realizarea stării de coeziune sau de coerență între Inconștient și Mintea Conștientă, între Stăpânul sau Ghidul Interior și Vizitiu. În acest lucru rezidă după părerea mea secretul armoniei profunde, al seninătății autentice care ne arată că viața noastră nu este apanajul unei culturi sau al educației primite, ci „pur și simplu” rezultatul muncii individuale făcute fără concesii. Această noțiune de armonie este foarte îndepărtată de cea de intelect sau de cultură. Ea depinde exclusiv de nivelul de coeziune al individului între ceea ce reprezintă el, ceea ce face și Calea Vieții sale. Această forță profundă poate fi regăsită oriunde: de pildă, la un lama tibetan, la un păstor din Larzac, la o învățătoare din Cantal (unde m-am născut eu), la un pescar breton, la un filozof modern, la un biolog sau la un bătrân grădinar englez.

     

    Mintea conștientă: densificarea și eliberarea energiilor

    În lumea minții conștiente, lucrurile apar încetul cu încetul, devenind manifeste într-o manieră din ce în ce mai tangibilă.

    Ilustrație

    Cer

    Chenn

    Conștiința Holografică

    Inconștient

    Stăpânul Interior

    Tăcere

    Distorsiuni

    Sensul densificării energiilor

    Emoții conștiente/inconștiente

    Vizitiu

    Psihologie

    Trezirea conștiinței

    Suferință

    Pământ

    Caleașcă

    Corpul fizic

    Acțiuni, sunete, senzații fizice

    Procesul de densificare a energiilor

    Procesul se petrece inițial pe nivelul energiilor corpului, apoi pe cel al emoțiilor, de data aceasta conștiente, și în sfârșit al psihologiei – la rândul ei conștiente a – individului. Procesul continuă apoi în planul fizic și se manifestă prin meridiane, apoi prin organe și în sfârșit prin membre. Ajungem astfel la nivelul cel mai de jos al procesului de densificare a energiilor, nivelul pământului, pe care limitele materiale sunt cele mai grele și mai constrângătoare.

    Acest proces al densificării funcționează într-o manieră identică cu fenomenul natural al ploii. La început apare doar o anumită umiditate a aerului. Aceasta nu este perceptibilă (Inconștient), decât cu ajutorul aparatelor cele mai sofisticate. După un anumit interval de timp și în anumite condiții, această umiditate începe să se densifice, condensându-se sub forma vaporilor de apă. Ea formează nori pe cer (idei, gânduri, emoții, invidii, intenții, etc.), care sunt perceptibili, dar încă nu au un grad de consistență prea mare. Unii nori sunt ușori și nu prezintă un risc de furtună (emoții, gânduri și intenții negative). Vaporii de apă continuă apoi să se condenseze, sfârșind prin a produce picături de apă, adică ploaia sau chiar furtuna. Aceasta cade la sol, pe pământ (corpul nostru), care se înmoaie și se destramă (resentimente, tensiuni, suferințe). Dacă furtuna este foarte puternică (tensiuni), pot apărea tunete și fulgere, sau chiar trăsnete (un atac de cord, o criză de epilepsie, o stare de leșin, de nebunie, etc.). Schema simplă care urmează rezumă acest mecanism, ajutându-ne să îl comparăm cu cel de dinainte (de la pagina 40), pe care îl putem înțelege astfel mai bine.

    Trecerea de la Inconștient la mintea conștientă se realizează prin trezirea conștiinței. Aceasta se efectuează prin trecerea la acțiune, care reprezintă ultimul stadiu al procesului de densificare a energiilor.

    Cer

    Umiditate în atmosferă

    Nori

    Ploaie

    Furtună

    Tunet

    Fulgere

    Sensul densificării apei

    Refuz

    Acceptare

    Ariditate

    Vegetație

    Umiditate, inundații

    Pământ

    Scurgere, râuri

    Infiltrații, pânza freatică

    Fenomenul ploii

    Rezultatul produs de această acțiune ne ajută să descoperim unde ne aflăm, prin ceea ce se numește o „priză de conștiință”. Dacă rezultatul obținut este „bun”, adică dacă acesta corespunde intenției noastre, putem vorbi de un proces coerent la nivel global și putem spune că am respectat toate etapele intermediare ale procesului de realizare, indiferent care au fost acestea. De bună seamă, acestea nu sunt întotdeauna conștiente, acesta fiind motivul pentru care trebuie să experimentăm uneori eroarea sau durerea, pentru a putea înțelege pe ce nivel nu funcționează bine lucrurile. Tocmai de aceea am scris cuvântul „bun” între ghilimele, căci unele experiențe dezagreabile sunt de fapt „bune”, la fel cum ploaia care ne udă și care înmoaie pământul dă de fapt viață întregii naturi. Refuzul sau căutarea excesivă a unei protecții ne împiedică să experimentăm aceste experiențe, fapt care poate conduce la o viaț㠄aridă”, similară unei regiuni în care nu a mai plouat de mult. Realitatea este că astfel de experiențe ne obligă să reflectăm la ceea ce se întâmplă, astfel încât să introducem schimbările necesare (și implicit să ne continuăm creșterea personală), de bună seamă, dacă suntem pregătiți să le „ascultăm”. În caz contrar, ne vom întoarce la procesul de reproducere a vechilor tipare, până când vom înțelege. Regăsim aici un proces identic cu cel al legii karmei. Singura diferență constă în faptul că noi „retrăim” o experiență sau învățăm o lecție în același plan al conștiinței, fără a fi nevoiți să murim fizic și să schimbăm planul vieții. De bună seamă, experiența va fi de fiecare dată tot mai intensă, la fel cum procedăm noi atunci când ne adresăm cuiva tare de ureche sau care se preface că nu ne aude. Noi suntem obligați să îi vorbim din ce în ce mai tare, eventual chiar să strigăm, până când reușește (sau se decide) să ne audă.

    Viața și Conștiința Holografică, Inconștientul, Stăpânul sau Ghidul Interior își propun adeseori același lucru. Strigătele pe care ni le adresează sunt propriile noastre tensiuni și suferințele noastre fizice și psihologice, morale sau emoționale. De regulă, ele ne transmit anterior nenumărate mesaje, înaintea acestor strigăte, dar surditatea noastră autosuficientă sau plină de teamă ne împiedică să le receptăm și să le percepem. Este extrem de important să redăm suferinței și bolii sensul lor real. Cursa științifică modernă, care constă în lupta împotriva acestor expresii profunde ale relației noastre cu viața, este pierdută din start. Viața ne va devansa întotdeauna și nu o vom putea face vreodată să tacă (din fericire!). Fiecare pas înainte realizat de știința mecanicistă este inevitabil compensat de un pas echivalent sau mai mare realizat de viață. Cu cât medicina descoperă mai bine cum s㠄vindece” bolile, cu atât mai complexe, mai greu de controlat și mai capabile de mutații devin acestea.

    Este de preferat să încercăm să înțelegem sensul vieții pe care o trăim decât să o facem să tacă (medicina alopatică), obligându-ne suferințele să devină inevitabile și meritate (dogmatism sau fanatism religios) fără a încerca să căutăm dincolo de aparențe, fie din teamă, fie din nevoia de confort momentan. Pe de altă parte, trebuie să fim întotdeauna vigilenți în ceea ce privește sensul și rațiunea lucrurilor. Chiar dacă este adevărat că aceste tensiuni, aceste suferințe sau aceste boli sunt uneori necesare pentru a ne forța s㠄înțelegem” și să ne continuăm creșterea personală, ele nu sunt niciodată obligatorii sau inevitabile. Ele nu reprezintă fatalități, oricât de mult i-ar deranja pe unii această afirmație! Ele nu devin necesare decât atunci când nu suntem dispuși să ne „învățăm lecția” altfel. Nu este vorba nici măcar de o pedeapsă, ci doar de o „lecție dată de viață”, așa cum se întâmplă în cazul copiilor care se ard deoarece simt dorința de a experimenta cu focul.

    Noi putem evita aceste suferințe. Atât timp cât suntem sincer dispuși să încercăm o abordare nouă, chiar și în fața morții, noi putem da naștere unui proces de feedback. Cea care ne oferă acest feedback este însăși viața. Atunci când ating nivelul cel mai de jos (cel fizic și materializat), durerea sau boala se pot inversa, transformându-se într-un proces de vindecare și de eliberare. Această transformare nu poate avea însă loc decât dacă nu ne blocăm singuri energiile densificate. Prin „uciderea” potențialului lor de expresie cu ajutorul medicamentelor chimice sau prin convingerile noastre liniare, dogmatice și cristalizate, noi nu facem decât să le fixăm în zona în care operează și în maniera lor de expresie, împiedicându-le să se întoarcă la sursa lor pentru a se dizolva în aceasta. Ele își păstrează întreaga forță potențială, dar rămân prizoniere de îndată ce le „reducem la tăcere”. Cu prima ocazie, ele se vor manifesta din nou, eliberând nu doar energia tensionată a momentului sau a contextului, ci și pe cea a situațiilor precedente în care nu s-au putut elibera din cauză că le-am sufocat. Ele dispun acum de o putere sporită, la care s-au adăugat (ca să nu zicem multiplicat) toate tensiunile precedente deja înmagazinate. Ele aleg în general să se exprime „în altă parte”, în alte zone ale corpului sau ale minții, întrucât păstrează informația cum nu se pot exprima prin intermediul primului instrument pe care l-au ales, dat fiind că am reușit să le reducem la tăcere. Toate aceste explicații ne permit să înțelegem mai bine de ce simt expresiile patologie (bolile) nevoia de a deveni din ce în ce mai profunde (cancerul) sau mai mobile, uneori insesizabile (spasmofilia) sau capabile de mutații (virușii, SIDA) în noua lor formă.

    Pentru a înțelege mai ușor acest proces de eliberare, putem reveni pentru o clipă la analogia cu ploaia. Aceasta înmoaie pământul, care o „red㔠apoi cerului lăsând-o să se scurgă în mod natural prin râuri și fluvii, până la mare. Aici, apa se evaporă și se transformă în vapori și în umiditate atmosferică. Dacă pământul reține apa (în pânza freatică, lacuri de acumulare create prin baraje, etc.), locurile în care este captivă se umplu din ce în ce mai mult cu fiecare aversă. Atunci când vine o furtună mai puternică, ce nu mai poate fi absorbită, pământul cedează și se produce o alunecare de teren sau o fisurare a barajului, cu toate efectele devastatoare binecunoscute.

    La fel se petrec lucrurile și în cazul nostru. Dacă blocăm aceste energii prin poluarea noastră interioară (emoții, ranchiună, resentimente, etc.), tensiunile și suferințele rămân în noi și produc un efect de bumerang care se autoalimentează și ne umbrește viața de zi cu zi, la fel cum poluarea aerului creează deasupra marilor orașe o cupolă din ce în ce mai opacă. Dacă nu blocăm aceste energii, îndeosebi prin „acceptarea” semnificației durerii (înmuiere), ba mai mult decât atât, dacă o anticipăm, evitând astfel necesitatea producerii ei, procesul de eliberare (evaporare, vezi schemele de la paginile 47 și 49) se poate declanșa. Acesta se va manifesta printr-o eliberare fizică, materială a suferinței, și va fi resimțit ca o „eliberare”, dacă nu chiar ca un „miracol”. Personal, nu cred că se ascunde altceva în spatele așa-ziselor „vindecări miraculoase” cum ar fi remisiunile spontane, atât de surprinzătoare și de inexplicabile pentru rațiunea umană.

    Nu pot să nu mă gândesc la un exemplu cu deosebire spectaculos al acestui proces de eliberare, la care am asistat personal. O tânără a venit odată să mă consulte în vederea relaxării și armonizării energiilor sale, întrucât era extrem de tensionată și corpul ei suferea profund. Tânăra avea o hernie de disc la nivel cervical și trebuia operată. Răvășită de nopțile pierdute, această tânără trecea printr-o perioadă cu adevărat dificilă la nivel fizic. După o primă ședință de armonizare, am abordat fondul problemei, adică ceea ce se ascundea în spatele acestei suferințe fizice. Am condus-o progresiv pe tânără să identifice traumatismul emoțional ascuns în spatele herniei sale de disc, iar apoi să încerce să înțeleagă ce semnificație a avut acesta, de ce a apărut el în viața ei și care era sensul lui. Ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost de-a dreptul uimitor. Fără ca tânăra să își dea seama ce se întâmplă, ea s-a relaxat sub privirea mea, în timp ce lacrimile îi curgeau liber, exprimându-i resentimentele, dar ajutând-o să înțeleagă ce se întâmpla. Ea a început să își rotească din ce în ce mai mult capul, până când am întrerupt-o și i-am spus: „Îți dai seama că îți miști capul absolut normal, fără nici o durere?” Tânăra s-a oprit pentru câteva secunde, apoi a izbucnit în râs, cu ochii încă în lacrimi. Ea și-a înțeles și și-a acceptat greaua încercare prin care a trecut, dizolvând astfel amintirea emoțională rămasă blocată la nivelul cefei sale.

    Cer

    Umiditatea aerului

    Nori

    Sensul evaporării apei

    Poluare

    Evaporare

    Ceață

    Vegetație

    Evaporare naturală

    Pământ

    Scurgere, râuri

    Izvoare, lacuri, mări, oceane

    Fenomenul evaporării

    Dacă tânăra s-ar fi operat, lucru pe care îl făcuse deja în timpul unei hernii anterioare, ea nu ar fi putut înțelege niciodată ce anume îi sufoca viața, ce se ascundea în spatele suferinței sale fizice. Pentru a putea înțelege aceste aspecte, boala ei ar fi trebuit să recidiveze (lucru care s-ar fi întâmplat fără nici o îndoială). Așadar, este extrem de important să decodăm și să acceptăm procesele dureroase pe care le experimentăm. Dacă lăsăm aceste procese să se exprime (în măsura posibilă), ele vor ajunge la paroxism, dar apoi se vor inversa, dispărând complet. Nu toți oamenii ajung la acest paroxism, dar nu acest lucru este important, ci dorința de a împinge lucrurile atât cât este posibil, câștigând de fiecare dată teren. Este ca un antrenament sportiv sau de dans. Întinderile zilnice deschid axele articulare, iar lucrul cu durerea ne ajută să mergem în fiecare zi puțin mai departe. Atenție însă, acest proces funcționează corect numai dacă avem „inteligența” de a nu forța lucrurile, adică de a nu transforma procesul evolutiv într-un proces dureros.

    Ilustrație

    Cer

    Chenn

    Conștiința Holografică

    Inconștient

    Stăpânul Interior

    Tăcere

    Distorsiuni

    Sensul densificării energiilor

    Emoții conștiente/inconștiente

    Vizitiu

    Psihologie

    Trezirea conștiinței

    Reproducerea tiparelor

    Reproducerea tiparelor

    Suferință

    Pământ

    Caleașcă

    Corpul fizic

    Acțiuni, sunete, senzații fizice

    Procesul de eliberare a energiilor

    Trezirea conștiinței ne poate ajuta în această direcție, jucând un rol de „portar”. Prin lucrul cu psihologia conștientă și inconștientă a individului, cu emoțiile sale (la rândul lor conștiente și inconștiente – amintiri emoționale), noi putem facilita această trezire a conștiinței, care va conduce mai departe la un proces de eliberare la nivelul Inconștientului. El va ajunge astfel până la Conștiința Holografică, impregnând-o cu modalități noi de experimentare (scenarii noi).

    Acesta este nivelul pe care individul ajunge în etapa acceptării, a integrării experiențelor și a unor trăiri mai mult sau mai puțin agreabile. Această etapă este dificilă, întrucât aparține lumii minții conștiente, așa că se lovește de emoțiile existente. Acceptarea unei trăiri permite anularea amintirilor emoționale conștiente prin integrarea simțului experienței, iar dacă este necesar, prin iertare. Această etapă este fundamentală și condiționează oscilația către planul inconștient. Dacă ea nu se produce, individul va recădea în tiparul său anterior. Revolta sa, refuzul său de a înțelege și incapacitatea sa de a accepta îl vor obliga să retrăiască experiența, întrucât arată că nu a înțeles mesajul acesteia. Ele arată de asemenea că individul continuă să funcționeze în dinamica „reglării conturilor” (cu viața, cu alte persoane și cu sine), în loc să le verifice. El își reiterează tiparele și simte nevoia să retrăiasc㠄mai intens” lecția pe care trebuie să o înțeleagă. Acest lucru presupune o amplificare a tensiunilor și a conflictelor, urmând dinamica războaielor, care îl îndepărtează din ce în ce mai mult de echilibru, de pacea interioară și de împăcarea cu viața.

     Pe de altă parte, dacă oscilația se realizează corect, procesul de eliberare trece în planul inconștient, în care etapele urmează aceeași logică, la fel ca în cel conștient. Individul trece printr-o etapă a resentimentelor, poate chiar a suferinței, dar aceasta nu se mai manifestă în planul fizic, ci în adâncurile psihologiei sale, adică în visele sale. Această etapă se bazează pe emoțiile inconștiente ale individului și se hrănește cu rănile interioare profunde, legate de copilăria acestuia sau de alte planuri ale conștiinței. Individul va trebui să încerce să își înțeleagă amintirile și să se reconcilieze cu aceste emoții, adică să le „iubească”, să le recunoască așa cum sunt, fără a le judeca și fără a lupta împotriva lor. Acesta este nivelul pe care se produce „abandonarea/detașarea” autentică, specifică acelor momente în care viața ne împinge la capătul puterilor. În astfel de momente suntem obligați să ne abandonăm, căci ne-am epuizat toate forțele, luptând fără nici un rezultat. Noi nu mai știm ce s㠄facem” și nu mai putem înțelege cu logica noastră carteziană ce ni se întâmplă, iertând atunci când este cazul. Aceasta este etapa creștină a lui „Facă-se Voia Ta”, a lui „Inch’Allah” („cel adevărat” în islam) și a „detașării” de care vorbesc orientalii. Nu este vorba propriu-zis de abandonare, indiferență sau abdicare, ci mai degrabă de o „acceptare” a faptului că ceea ce se întâmplă ne depășește. Acesta este momentul în care situația se schimbă într-o manieră uluitoare, iar o situație care părea inextricabilă se inversează complet.

    Revenind la exemplul remisiunilor spontane, acestea sunt de fapt cât se poate de explicite. Ele se produc întotdeauna în ultima etapă a unui cancer, la persoane pe care medicina le-a condamnat deja, declarând că nimeni și nimic nu le mai poate salva. Mai mult decât atât, ea le mai dă un timp foarte scurt de viață. În acest moment, unii oameni basculează pe ultimul nivel, în etapa acceptării și a integrării. Într-un timp incredibil de scurt (de ordinul câtorva zile), corpul lor se vindecă în totalitate. Atunci când ajungem la această eliberare a energiilor, amintirile și alegerile noastre experimentale pot fi șterse complet, făcând loc altor amintiri și altor alegeri. Dacă nu trecem prin această etapă, noi trebuie să reîncepem inevitabil procesul, până când ajungem la „acceptare”. De bună seamă, toate aceste procese funcționează în permanență, pe toate nivelele și cu intensități variabile, nu doar prin intermediul bolilor grave sau al marilor suferințe. De cele mai multe ori ele sunt inconștiente și doar în cazurile cele mai dificile se manifestă ele cu o forță atât de impresionantă.

    Cu toate acestea, aceste procese se traduc în permanență pe nivelul nostru energetic cel mai dens – corpul fizic. Cum se petrece acest proces și care sunt instrumentele privilegiate ale acestor manifestări?

     

    Traducerile fiziologice

    La fel ca orice altă realitate energetică din lume, cea umană are nevoie de un suport manifestat, adică de un corp fizic, pentru a putea traduce (exprima) ce se întâmplă în arcanele mai profunde. Este evident pentru oricine că noi avem nevoie de gesturi, de cuvinte sau de desene pentru a ne exprima ideile, gândurile și sentimentele. Toate aceste fenomene intangibile nu ar putea exista (în sensul că nu ar putea fi percepute) dacă nu ar avea această posibilitate de manifestare. Mergând puțin mai departe, cel mai grozav calculator din lume ar fi complet inutil dacă nu ar dispune de periferice (ecran, imprimantă, scanner, etc.). Într-o manieră similară, o minte umană ar fi inutilă fără proiecția ei materializată: corpul fizic.

    Revenind la exemplul cu calculatorul, nu contează cât de puternic este acesta dacă perifericele sale nu sunt conectate la el, adică dacă nu își poate exprima această putere. La antipod, degeaba are el periferice excepționale dacă memoria sau capacitatea sa de calculare nu se ridică la înălțimea acestora. Spre exemplu, degeaba are el o imprimantă color dacă nu poate lucra decât în alb și negru. La fel se petrec lucrurile și cu oamenii: aceștia trebuie să caute un echilibru între mintea și corpul lor. Pentru cei care își doresc cu adevărat acest lucru, corpul îi poate ajuta să decodeze ceea ce se întâmplă în mintea lor. Atunci când toate aspectele funcționează într-o manieră coerentă, realitatea fizică a individului se pune la unison cu cea spirituală. În acest fel, existența sa se deruleaz㠄normal”. Atunci când între cele două polarități (cea conștientă și cea inconștientă, scenariul și actorul) se produce o distorsiune, apar mesaje sau semnale de alarmă. Ființa umană manifestă trei tipuri de semnale sau trei maniere de a trăi în corpul ei, cu o intensitate diferită. Acestea sunt: tensiunile fizice sau nervoase, traumatismele fizice sau psihologice și bolile organice sau psihologice. Voi vorbi pe rând despre cauzele acestora.

     

    Tensiunile psihice și psihologice

    Primul tip de semnale reprezintă apariția unor tensiuni, a unor senzații dezagreabile, cum ar fi tensiunile dorsale, problemele digestive, coșmarurile, stările proaste fizice sau psihologice, etc. Aceasta este etapa „normal㔠de manifestare a unei tensiuni interioare. Inconștientul se folosește de o senzație fiziologică sau psihologică pentru a exprima ce se întâmplă. Aceste semnale reprezintă bătaia în peretele caleștii a Stăpânului sau Ghidului Interior pentru a-i semnala vizitiului că ceva nu merge bine (că merge într-o direcție greșită, că are un comportament inconfortabil sau periculos, că este obosit, că trebuie să se oprească, etc.). Dacă individul este „deschis”, fiind gata să accepte mesajul pe nivelul minții sale conștiente, el poate introduce schimbările comportamentale necesare, iar tensiunile vor dispărea. Cu cât individul lucrează mai mult cu el însuși, acționând la unison cu aspectele cele mai puternice și mai subtile ale conștiinței sale (cele inconștiente), cu atât mai sensibil și mai capabil devine el să perceapă și să recepteze mesajele din această categorie, inclusiv de a le înțelege. Dacă ajunge pe un anumit nivel, el le va putea chiar anticipa. Din păcate, foarte puțini oameni sunt cu adevărat receptivi pe acest nivel. Există numeroase motive, între care se disting tendința noastră naturală de a căuta calea cea mai ușoară și cultura noastră, care separă în permanență lucrurile, făcându-ne imposibil să mai vedem imaginea de ansamblu. Din toate aceste motive, noi ne dezvoltăm o surditate interioară. Și totuși, acest prim nivel al mesajelor este extrem de bogat, și nu este singurul. Numeroase semnale ne parvin inclusiv de la mediul exterior, îndeosebi prin ceea ce unii numesc „efectul oglinzii”. Voi reveni în scurt timp la aceste aspecte.

    Pentru a se putea face înțeles, Inconștientul trebuie să recurgă uneori și la alte tipuri de mesaje: traumatismele și bolile. De bună seamă, acestea sunt mult mai puternice și mai percutante, deci mai eficace, dar au un inconvenient deloc de neglijat în raport cu mesajele directe. Traumatismele și bolile sunt întotdeauna decalate în raport cu originea tensiunii. Acest decalaj este direct proporțional cu surzenia noastră (incapacitatea noastră de a auzi mesajele transmise). El poate fi datorat unei sensibilități extreme, care le poate face să pară prea puternice, sau pur și simplu refuzului nostru de a ne schimba. Decalajul este mai important în cazul bolilor decât în cel al traumatismelor, și este cu atât mai profund cu cât refuzul nostru de a accepta tensiunea (sau mai bine zis semnificația ei) este mai ferm, întrucât afectează zonele cele mai sensibile ale individului. Se poate întâmpla chiar ca efectele sale să se producă în alte planuri de conștiință sau în alte încarnări.

     

    Traumatismele corpului și ale membrelor

    Acestea reprezintă cel de-al doilea mod de comunicare. Este vorba de cel de-al doilea stadiu al intensității mesajelor. Traumatismele reprezintă acea etapă în care individul caută o soluție, prin intermediul Inconștientului său. Un traumatism este o expresie activă, în sensul că reprezintă o tentativă dublă a individului. Pe de o parte, el este un mesaj nou, mai puternic decât cele precedente, dar totuși într-un mod de comunicare deschis. Stăpânul sau Ghidul Interior lovește mai tare în peretele caleștii, fiind dispus chiar să îl spargă pentru a face suficient de mult zgomot, obligându-l astfel pe vizitiu să îl asculte. Această etapă poate conduce încă la o schimbare directă a situației, întrucât apare în decursul procesului de densificare sau de eliberare a energiilor. Prin urmare, el nu presupune încă o reiterare a tiparelor, cu condiția să îl „receptăm”. Scopul lui este să determine persoana să facă o pauză, obligând-o să își oprească pe moment dinamica neadaptată la înțelegere și la schimbare.

    Pe de altă parte, un traumatism reprezintă o tentativă activă de stimulare sau de eliberare a energiilor tensionate înmagazinate datorită distorsiunii interioare a individului. În consecință, nici un traumatism nu se produce vreodată întâmplător. Șocul, ruptura, entorsa, fractura, etc., se produc inevitabil într-un punct cât se poate de precis al corpului fizic, pentru a stimula energiile care circulă prin punctul respectiv sau pentru a elimina un blocaj energetic din acest punct, ori chiar în ambele scopuri simultan. El ne furnizează astfel informațiile necesare cu o precizie extremă, pentru a afla ce se întâmplă în interiorul nostru. Luxarea gleznei stângi sau tăierea degetului mare de la mâna dreaptă, deplasarea celei de-a treia vertebre cervicale sau o comoție la cap – ne indică de fiecare dată unde se situează blocajul interior.

    La unul din seminariile mele, am prezentat această idee și am dat câteva exemple. La un moment dat, am discutat despre problemele genunchilor și am explicat audienței că acestea fac referire la probleme relaționale cu ceilalți oameni, și îndeosebi la incapacitatea de a ceda și de a accepta anumite lucruri legate de aceste relații. Sala a izbucnit în râs. M-am adresat persoanei care a dat tonul, manifestându-și astfel dezacordul cu mine, și am întrebat-o ce anume i se părea atât de amuzant. Era vorba de un bărbat, care mi-a răspuns că în urmă cu doi ani a suferit o entorsă la un genunchi pentru simplul motiv că a jucat un joc foarte dur de fotbal, șutând în balon dintr-o poziție incomodă. Prin urmare, nu a avut nici o lecție de învățat, căci atunci când practici sportul te poți răni oricând întâmplător. L-am întrebat atunci la ce genunchi s-a rănit. Mi-a răspuns că la cel drept. I-am cerut să reflecteze dacă la vremea respectivă a existat vreo tensiune relațională conflictuală între el și o femeie. Nedorind să aștept un răspuns, am trecut apoi la un alt subiect. Am observat însă că în jumătatea de oră care a urmat bărbatul se gândea intens, încercând să își aducă aminte. Subit, l-am văzut pălind brusc. Mi-am întrerupt discursul și l-am întrebat ce s-a întâmplat. Bărbatul a relatat imediat în fața grupului ce anume și-a adus aminte. Cu o zi înaintea meciului de fotbal, el a primit o scrisoare oficială prin care soția sa îi cerea divorțul. Se afla de mai multe luni în conflict cu aceasta, refuzând să îi acorde divorțul.

    Traumatismele sunt active în sensul că manifestă principiul Yang. De aceea, afectează în general părțile exterioare ale corpului, cum ar fi membrele, capul sau bustul. Ele acționează astfel pe nivelul energiilor defensive, care circulă îndeosebi la suprafața corpului. Locul rănit devine o informație esențială care trebuie înțeleasă, iar lateralitatea lui permite o înțelegere încă și mai detaliată. De pildă, o entorsă la încheietura mâinii semnifică un anumit lucru (la nivel global), dar faptul că s-a produs la mâna dreaptă sau la cea stângă clarifică mult mai mult lucrurile. Cu cât o tensiune este mai puternică sau cu cât a durat mai mult timp fără a fi „percepută”, cu atât mai grav tinde să fie traumatismul. Oricât de violent ar fi însă, el rămâne un mesaj „pozitiv”, adică activ, chiar dacă conduce la un accident mortal, în sensul că reprezintă o tentativă (uneori extremă) de acțiune, de evacuare sau de schimbare a situației. În consecință, este extrem de important ca el să fie înțeles, și chiar tratat în funcție de această înțelegere. În caz contrar, riscăm să nu găsim cea mai bună soluție pentru tratarea lui.

     

    Bolile organice și psihologice

    În sfârșit, cel de-al treilea tip de mesaj este cel care ia forma bolilor, organice și/sau psihologice. Aceasta este deja o etapă a evacuării tensiunilor, a distorsiunilor interne care pot fi calificate drept „pasive”. Ne aflăm în lumea lui Yin, a profunzimilor corpului și minții. Individul își elimină astfel tensiunile, dar într-o manier㠄închisă”. Stăpânul Interior obligă vizitiul să se oprească prin crearea unei pene la una din roțile caleștii. Chiar dacă are ea însăși o semnificație, această evacuare obligă individul să se oprească și nu mai permite nici o schimbare directă. Ea apare la sfârșitul ciclului densificării sau al eliberării, atunci când acesta nu s-a derulat în totalitate sau corect, „încăpățânarea” noastră cristalizând sau fixând dezechilibrul în interiorul nostru. În consecință, noi va trebui să trecem în mod obligatoriu printr-o reproducere a tiparelor, a experiențelor și a trăirilor, pentru a le integra și pentru a schimba pe cât posibil amintirile la nivelul Conștiinței Holografice. Din fericire, această reproducere se poate face pe fundalul unei conștiințe îmbogățite. Ea depinde de înțelegerea la care am ajuns în urma experienței și de capacitatea noastră de a decoda și de a accepta mesajul bolii.

    Așadar, boala ne permite două lucruri: pe de o parte, să ne eliberăm energiile tensionate acumulate (din acest punct de vedere, joacă rolul unei supape). Noi putem medita serios la ceea ce reprezintă maniera „modernă”, adică alopatică (bazată pe medicamente chimice) de a trata bolile prin blocarea sau chiar uciderea lor în fașă, ori atunci când atacă în plină forță, împiedicându-le astfel să se exprime. Pe de altă parte, boala servește ca semnal de alarmă, având o precizie la fel de mare ca și cea a traumatismelor. Ea ne spune într-o manieră cât se poate de precisă ce se întâmplă în interiorul nostru, dându-ne astfel indicații prețioase pentru viitor.

    Dacă o privim ca pe un mesaj pasiv, boala reprezintă o slăbire a persoanei care o experimentează, fiind percepută uneori – la nivel inconștient – ca o înfrângere personală. Caleașca a făcut „pan㔠și a fost reparată, dar nu mai este la fel de solidă ca una nouă, sau nu îi mai inspiră proprietarului ei aceeași încredere. La nivel conștient sau inconștient, boala reprezintă constatarea unui eșec sau a unei incapacități de a înțelege, de a recunoaște sau chiar de a percepe o distorsiune interioară. Noi nu am știut să reacționăm în fața acesteia și nu am făcut nimic pentru a schimba situația, sau și mai rău, considerăm că nu am fost suficient de puternici pentru a-i opune rezistență. Noi eliminăm distorsiunea, mai mult sau mai puțin conștienți însă că ne-am fi putut descurca mai bine. Dacă ne învățăm lecția, după recuperare ne dezvoltăm imunitatea interioară. Dacă nu, ne slăbim încă și mai mult organismul, căzând din ce în ce mai ușor pradă bolilor. Cu cât tensiunea generată de necesitatea de a evacua un blocaj este mai veche, cu atât mai puternică va fi ea și cu atât mai gravă va fi boala.

    Această diferență între caracterul „pasiv” al bolii și cel „activ” al traumatismelor este fundamentală. Ea se manifestă inclusiv în maniera în care o rezolvă corpul fizic. În cazul traumatismelor, corpul repară stricăciunile produse prin fenomenul miraculos al cicatrizării. Acesta este activ, căci cele care se reconstituie sunt celulele traumatizate sau cele de același tip. Cu alte cuvinte, cel care realizează depanarea este vizitiul însuși. În cazul bolii, corpul se repară cu ajutorul sistemului imunitar. Acest proces este pasiv, întrucât presupune intervenția altor celule decât cele bolnave. Cum s-ar spune, repararea caleștii este realizată de un depanator străin. Ajutorul, asistența și soluția provin din exterior, de la alte elemente străine (cum ar fi celulele albe), în timp ce în cazul traumatismului, cea care se autorepară este partea vătămată însăși, care își recondiționează propriile celule.

     

    Actele „ratate”

    Atunci când a vorbit despre actele „ratate”, Freud ne-a pus la dispoziție un element extrem de bogat al psihologiei individuale și al interacțiunii dintre minte și corp. El a declarat că prin lapsusurile și gesturile noastre stângace și accidentale, noi ne exprimăm și ne eliberăm tensiunile interioare pe care nu am știut cum să le eliberăm altfel. De pildă, atunci când avem un lapsus, acesta ne ferește de exprimarea unui gând nedorit.

    Lucrul care m-a surprins întotdeauna este că Freud a calificat aceste acte drept „ratate”. Acest cuvânt arată că ele sunt percepute ca o eroare personală, ca ceva neadaptat, care trebuie evitat (cel puțin de către cei mai mulți dintre oameni). Acest lucru este regretabil, întrucât conduce la încercarea de a împiedica producerea lor, cel puțin în măsura posibilului, printr-o cenzură interioară mai eficace. Personal, prefer să le numesc acte „reușite”, chiar dacă rezultatele tangibile la care conduc nu sunt neapărat cele așteptate de mintea conștientă a persoanei. Le numesc astfel deoarece aceste acte reprezintă manifestarea reală a unei tentative de comunicare a Inconștientului nostru cu mintea noastră conștientă. Ele reprezintă mesaje, uneori codificate, prin care Inconștientul nostru descrie o anumită tensiune interioară. Mintea noastră conștientă poate deduce astfel că lucrurile nu sunt coerente și că există aspecte care nu se încadrează în armonia de ansamblu. Cel care trage de frâie atunci când vizitiul este adormit este Stăpânul sau Ghidul Interior, sperând că trecerea deliberată printr-o groapă sau peste o piatră îl va trezi pe cel dintâi.

    Un act „reușit” poate avea trei forme, la fel ca mesajele de care am vorbit mai devreme (din rândul cărora chiar face parte integrantă). Astfel, poate fi vorba de un lapsus lingual, adică de o „eroare” a expresiei verbale (cum ar fi folosirea unui cuvânt greșit în locul altuia), de un gest „stângaci” (cum ar fi vărsarea unei cești pe altcineva sau spargerea unui obiect), care nu produce rezultatul scontat, și în sfârșit, de un act mai traumatizant, cum ar fi o tăietură, o entorsă sau un accident de mașină. Am vorbit deja de ultimul tip în secțiunea referitoare la traumatisme.

    Nu este greu să înțelegem de ce a vorbit Freud despre acte „ratate”, întrucât acestea iau întotdeauna o formă aparent negativă. Rațiunea este cât se poate de simplă: Inconștientul nostru se comportă la fel ca un copil mic. Atunci când descoperă că părinții lui nu se ocupă suficient de mult de el, că nu îl mai ascultă, copilul face ce trebuie pentru a le atrage atenția. El începe să plângă, să țipe, iar acest lucru dă rezultate, ceea ce înseamnă că sistemul funcționează. Mai târziu, el va face același lucru spărgând o farfurie, obținând note proaste la școală sau chiar bătându-și sora mai mică. Într-o manieră similară, noi acționăm la fel ca toți părinții din lume: suntem mult prea ocupați pentru a ne da seama de nevoile copilului interior. Nu reacționăm cu adevărat decât atunci când țipetele acestuia devin stânjenitoare, adică atunci când primim un mesaj negativ. Înainte de această etapă, noi suntem incapabili să îi ascultăm mesajele. La fel se petrec lucrurile între Inconștientul și mintea noastră conștientă. Cel dintâi ne transmite suficient de multe mesaje „pozitive”, precum cele despre care vorbesc în capitolul referitor la efectul de oglindă (vezi pagina 62) sau precum visele, dar de multe ori noi nu suntem capabili sau pregătiți să le ascultăm.

    Inconștient, Stăpânul sau Ghidul Interior, trece astfel în cea de-a doua etapă, a mesajelor cu un caracter „negativ”, cum ar fi o senzație neplăcută, în speranța că de această dată îl vom asculta. Dacă mai există cât de cât o comunicație între Inconștient și mintea noastră conștientă, respectiv dacă aceasta nu a fost întreruptă printr-o hipertrofiere a minții conștiente, mesajul va ajunge la noi sub forma unor tensiuni fizice sau psihologice, a unor coșmaruri sau a unor acte „ratate” ușoare (un lapsus, spargerea unui obiect semnificativ, etc.). În cazul în care comunicația este de o calitate mai proastă sau chiar inexistentă, forța mesajului va trebui să fie sporită (atunci când o linie telefonică este de proastă calitate, suntem nevoiți adeseori să urlăm pentru a fi auziți de interlocutorul nostru). Intrăm astfel în etapa accidentelor sau a conflictelor prin care rămânem cu un traumatism. Am vorbit despre această etapă în secțiunea precedentă. Alternativ, putem să ne îmbolnăvim (să răcim, să bem sau să mâncăm în exces ori insuficient, etc.). În sfârșit, în cazul în care comunicația nu mai există deloc, apare o boală profundă, structurală (o boală autoimună, un cancer, etc.).

     

    Efectul de oglindă

    Înainte de a ajunge la o destinație sau alta, viața ne propune în permanență diferite mijloace de informare și de reflecție asupra lucrurilor care se petrec în interiorul nostru. Aceste mesaje ne sunt transmise clipă de clipă prin mediul înconjurător și ne oferă constant informații corecte și profunde. Acest prim nivel al mesajelor pe care ni le adresează viața pentru a ne ajuta să înțelegem cine suntem și ce trebuie să experimentăm se numește „efectul de oglindă”. Într-adevăr, viața se bazează pe foarte multe suporturi pentru a ne vorbi și pentru a ne călăuzi, și nu depinde decât de noi dacă dorim să o ascultăm sau nu. Prin observarea lucrurilor care se petrec în jurul nostru, inclusiv în biotopul nostru mai mare, noi dispunem de un câmp inepuizabil de informații care ne pot ajuta să ne cunoaștem și să ne înțelegem pe noi înșine. În această înțelegere a vieții se înscrie „efectul de oglindă”, descris astfel de Carl Gustav Jung: „Noi percepem la ceilalți cele o mie și una de fațete ale noastre”.

    În ce constă așadar acest efect de oglindă? Acesta a fost unul din conceptele filozofice pe care mi-a venit cel mai greu să le accept în cercetarea mea personală. El afirmă că tot ceea ce vedem la cei din jurul nostru este doar o reflexie a propriei noastre ființe. Atunci când ne place ceva la altcineva, acest lucru descrie de regulă un aspect al ființei noastre, pe care nu îndrăznim să ni-l atribuim sau să îl acceptăm la noi înșine. Până acum, principiul pare acceptabil, dar el nu se oprește aici. Atunci când ceva ni se pare absolut insuportabil la altcineva, lucrul respectiv rescrie un aspect care ne caracterizează la rândul lui, dar pe care nu îl putem suporta la noi înșine. De aceea, refuzăm să îl percepem și nu îl putem accepta sau tolera nici la alții, întrucât aceștia ne amintesc de noi înșine. Acest lucru pare mult mai greu de acceptat. Să reflectăm însă puțin la el, cu sinceritate. Care este acea parte corporală a noastră pe care nu o putem vedea niciodată cu propriii noștri ochi, chiar dacă suntem cei mai buni contorsioniști ai lumii? Este vorba de fața noastră! Ce reprezintă de fapt aceasta? La ce servește ea? Ea reprezintă identitatea noastră. Nu întâmplător, cărțile noastre de identitate conțin exact fotografia ei. Singura modalitate de a ne putea privi fața constă în a ne uita într-o oglindă. Aici, putem vedea reflexia noastră, sub forma imaginii din oglindă. La nivelul vieții, această oglindă sunt ceilalți oameni. Ceea ce percepem în ei și imaginea pe care ne-o transmit este reflexia fidelă a propriei noastre ființe interioare. Acest lucru este întărit inclusiv de faptul că noi suntem cei care „alegem” persoanele care ne ies în cale. Ce palmă pe obrazul nostru! Cum altcumva am putea considera faptul că întâlnim adeseori persoane nedrepte? Acestea ne obligă să reflectăm la propria noastră nedreptate în raport cu alți oameni. Într-o manieră similară, dacă întâlnim adeseori persoane avare, este limpede că trebuie să reflectăm la propria noastră avariție, iar dacă ne găsim parteneri de cuplu infideli, că trebuie să reflectăm la propria noastră infidelitate.

    De bună seamă, cel mai adesea nouă nu ni se pare că manifestăm noi înșine ceea ce ne displace la ceilalți oameni (lucru valabil și pentru mine). Dacă împingem însă sinceritatea până la capăt și dacă acceptăm să ne observăm cu atenție, fără nici o judecată, vom descoperi rapid că nu suntem nici pe departe atât de diferiți cum ne-am dori față de cei care ne displac, ba chiar ne putem aminti diferite situații în care ne-am comportat la fel ca aceștia. Viața este astfel creată că noi nu putem vedea, percepe, și nu putem fi atrași decât de ceea ce ne interesează sau ne privește personal. În urmă cu câțiva ani, m-a izbit ceea ce s-a întâmplat atunci când m-am decis să îmi cumpăr un anumit model de automobil. Acesta apăruse pe piață de circa un an. De îndată ce m-am decis să îl cumpăr, nu am mai văzut pe stradă decât această marcă de automobile. Nu că acestea s-ar fi înmulțit subit față de zilele precedente, dar atenția mea a devenit mult mai atrasă de acest model. Într-o manieră similară, noi percepem la oamenii din jur exact ceea ce ne interesează sau ne privește personal.

    A doua componentă a acestui efect de oglindă este aceea că Inconștientul nostru, Conștiința noastră Holografică, Stăpânul sau Ghidul nostru Interior – ne conduc exact către persoanele care slujesc cel mai bine planurilor lor. Acest principiu operează atât într-un sens pozitiv cât și într-un sens negativ. Așa se explică de ce atunci când ne dorim cu adevărat ceva, lucrul respectiv ne iese literalmente în cale, indiferent dacă este vorba de o persoană, de o carte sau de o emisiune de radio ori de televiziune la care auzim exact ceea ce ne poate ajuta. Același principiu însă, pe care Jung îl numea fenomenul „sincronicități”, face să ne întâlnim cu persoane care ne displac atunci când avem o lecție de înțeles sau când trebuie să ne schimbăm o anumită atitudine în fața vieții. Chiar dacă acest lucru nu este întotdeauna ușor de remarcat sau de acceptat, singura întrebare pe care trebuie să ne-o punem în orice circumstanțe este: „Ce trebuie să înțeleg din această situație?”, sau „Ce dorește să mă învețe această situație (întâlnire, etc.)?” Dacă vom fi sinceri cu noi înșine, ne vom primi foarte rapid răspunsul. Lama-șii și budiștii tibetani susțin c㠄cei mai buni maeștri în viață (cei care ne ajută să progresăm cel mai rapid) sunt chiar dușmanii noștri declarați, cei care ne fac să suferim cel mai mult”…

    Din păcate, noi suntem adeseori surzi sau opaci în fața acestor mesaje care încearcă să ne prevină în legătură cu ceea ce se întâmplă în interiorul nostru și de ceea ce trebuie să învățăm în viața noastră. De aceea, trebuie mergem mai departe și să trecem prin actele ratate, prin traumatisme și boli. Acestea ne vorbesc mult mai ferm, dar chiar și în cazul lor trebuie să învățăm să le decodăm limbajul. Vom face acest lucru în partea a treia a cărții de față, când vom studia diferitele elemente ale corpului nostru, și îndeosebi funcțiile lor. La prima vedere, acest lucru pare inutil, căci toată lumea știe la ce servește un braț, un picior, un stomac sau un plămân. Imaginea noastră este însă fragmentată, căci noi nu cunoaștem decât funcția mecanică a acestor organe sau părți corporale. Este important să înțelegem în egală măsură semnificația globală a acestor funcții, și îndeosebi reprezentarea sau proiecția lor psihologică. În acest fel, vom putea înțelege mai bine sensul tensiunilor care se manifestă în cutare sau cutare zonă a corpului. Dacă acesta este singurul lucru care te interesează cu adevărat, poți trece direct la lectura părții a treia.

    Consider însă util să explic cum și de ce se petrec aceste lucruri. Atunci când am prezentat realitatea umană globală, am văzut de ce se derulează lucrurile în această manieră. În continuare, vom aborda maniera în care funcționează acestea în interiorul nostru. Cu alte cuvinte, vom aborda domeniul energetic al ființei umane. În acest scop, îți voi prezenta codificarea taoistă a acestor energii, și îndeosebi modul în care se structurează ele în organismul uman. Concepte precum Yin, Yang, meridianele de acupunctură, chakra-ele, etc., ne vor ajuta să ne creăm o imagine de ansamblu mai coerentă a interiorului corpului nostru și să înțelegem interrelațiile dintre diferitele sale componente. În acest fel, vom putea lega între ele toate aceste componente personale, pe care știința modernă le separă și le segmentează, și astfel le vom putea da un sens de care oamenii au uitat de multă vreme.



    [1] De la Antigeni la Leucocitele Umane (în limba engleză).


    A apărut în: 2018-03

    Fii primul care își spune opinia!

    e-Mail-ul dvs.
    Numele dvs.
    Mesajul:


     Cele mai noi 9 articole la ,,Vindecare spiritual㓠-> ,,General“ 
    Despărțirea
    Cum să supraviețuiești și să înflorești după separare și divorț
    Renunță la codependență
    Ce poți face pentru a nu-i mai lăsa pe ceilalți să te controleze și pentru a începe să ai grijă de tine însuți
    Codul emoțiilor
    Cum îți poți elimina emoțiile nerezolvate captive pentru a te bucura de o sănătate perfectă, de iubire și de fericire
    Boala ca simbol. Manual de psihosomatică
    Simptome, interpretare, prelucrare, compensare
    Legături pierdute
    Cauze reale ale depresiei și soluții surprinzătoare
    Regenerarea organelor
    Autotratamente holistice
    Antrenamente spirituale
    Ucenicul vrăjitor
    Alchimistul din tine
    Îndreptar pentru eliminarea durerilor și suferințelor noastre cele de toate zilele
    Vezi toate articolele de la domeniul ,,Vindecare spiritual㓠-> ,,General“
     Cele mai noi 9 articole la Editura: Adevăr Divin  
    Erbivori fericiți
    Rețete vegane dietetice, sărace în calorii, pentru un corp suplu și sănătos
    Carduri CELE PATRU LEGĂMINTE
    Un set de 48 de carduri
    Renunță la codependență
    Ce poți face pentru a nu-i mai lăsa pe ceilalți să te controleze și pentru a începe să ai grijă de tine însuți
    Codul emoțiilor
    Cum îți poți elimina emoțiile nerezolvate captive pentru a te bucura de o sănătate perfectă, de iubire și de fericire
    Cum să nu mori
    Descoperă alimentele dovedite științific că previn și inversează boala
    Studiul China
    Cel mai complet studiu despre nutriție realizat vreodată, cu implicații extraordinare asupra dietei, pierderii în greutate și sănătății pe termen lung
    Vindecarea glandei tiroide (Medium Medical)
    Adevărul din spatele Bolii lui Hashimoto, Bolii lui Graves, insomniei, hipotiroidismului, nodulilor la tiroidă și Bolii Epstein-Barr
    Vezi toate articolele de la Editura: ,,Adevăr Divin“
     Cele mai noi 9 articole la colecția Vindecare spirituală  
    Renunță la codependență
    Ce poți face pentru a nu-i mai lăsa pe ceilalți să te controleze și pentru a începe să ai grijă de tine însuți
    Codul emoțiilor
    Cum îți poți elimina emoțiile nerezolvate captive pentru a te bucura de o sănătate perfectă, de iubire și de fericire
    Boala ca simbol. Manual de psihosomatică
    Simptome, interpretare, prelucrare, compensare
    Theta Healing
    Înalță-te și caută-L pe Dumnezeu. Înalță-te și lucrează cu Dumnezeu
    Vindecarea traumelor din trecut
    Preia controlul asupra vieții tale cu ajutorul tehnicilor de dezvoltare personală din terapia EMDR
    Vindecă-ți corpul
    Cauzele mentale ale bolilor fizice și modalitățile metafizice prin care acestea pot fi vindecate
    Metoda avansată de Terapie Teta
    Strunirea puterii Realității a Tot-ceea-ce-există
    Vezi toate articolele de la colecția ,,Vindecare spirituală“


    Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN

    Noutăți pe site


    Retipăriri

     
     
    Executat în 0.9366 secunde
    Sugestie: Apăsați CTRL+D pentru a adăuga acest site la favorite.