www.FotoMars.ro

Dar când un om se adresează lui Dumnezeu prin rugăciune, fără să se detaşeze de propriul „eu", atunci el se roagă, de fapt, pentru consolidarea propriei vieţi, pentru propria bunăstare, cu alte cuvinte, nu se roagă lui Dumnezeu, ci la zeul Mammon.
Pentru ca rugăciunea să fie realizabilă, sufletul nostru trebuie să se deschidă lui Dumnezeu. Pentru ca sufletul să reînvie, componenta de lut a omului trebuie să amuţească şi să se retragă pe planul al doilea. Acest lucru are loc, în mod forţat sau voluntar, prin intermediul unei jertfe, prin suferinţe, detaşare, iertare.
Cu cât „eul" nostru uman este mai preţios pentru noi, cu cât nu dorim să ne îndreptăm spre Dumnezeu, cu atât este mai greu pentru noi să facem un sacrificiu, cu atât mai des şi mai tare ne supărăm şi devenim din ce în ce mai neînduplecaţi. Un om lacom, zgârcit, invidios nu este capabil să jertfească în mod sincer. Jertfa lui este tot timpul constrânsă, făţarnică, falsă. Un astfel de om este supărăcios, răzbunător, nu poate să ierte. Acest om nu va putea să creeze o familie armonioasă.
Un asemenea om poate avea o familie, dar doar dacă există un anumit factor extern consolidator, de exemplu, banii, poziţia în societate. Familia sa există atâta timp cât acest lucru este convenabil pentru el. De îndată ce acest factor dispare, familia se năruie imediat.
Viaţa de familie cere un sacrificiu. În momentul în care se naşte un copil, părinţii sunt nevoiţi să-şi sacrifice timpul, forţele, sănătatea. Omul, care nu poate să facă un sacrificiu, în mod subconştient, nu doreşte să aibă o familie şi copii.
Oamenii zgârciţi, lacomi, invidioşi, pentru care interesele corpului şi ale spiritului se află pe primul loc, sunt puţin adaptaţi pentru viaţa de familie. Este inutil să li se dea sfaturi unor asemenea oameni despre cum să păstreze familia, despre cum să-şi îmbunătăţească relaţiile în familie. Dacă omul nu doreşte să se schimbe în bine, dacă nu se străduie să-şi perfecţioneze propriul caracter atunci, în acest caz, niciun fel de sfaturi nu îl vor ajuta.
Credinţa fără un sacrificiu este imposibilă. Acela, care nu poate să facă un sacrificiu, nu poate să fie un om cu adevărat credincios. Acesta poate fi numit credincios, poate să frecventeze biserica, să se roage, dar un astfel de om nu este un credincios.
Să ne amintim de Cain şi Abel. Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, deoarece acesta a jertfit cu bucurie. Cu bucurie, jertfeşte acea persoană pentru care Dumnezeu se află pe primul rând, iar restul lucrurilor - pe locul al doilea. Dar, dacă viaţa sa, interesele corpului său, bunurile vieţii, materiale şi spirituale, se află pe primul loc pentru o persoană atunci, jertfind ceva, un asemenea om va avea mereu un regret.
Mulţi oameni cred că se poate să-ţi jertfeşti doar banii, forţele, sănătatea. Unul dintre cele mai grele sacrificii este sacrificiul propriei dreptăţi. Cum arată un asemenea sacrificiu?