Imaginează-ți raiul

Unul din 25 de americani a trăit o experiență de moarte iminentă (clinică). Revelează oare aceste experiențe raiul despre care vorbește Biblia?

Cu toții ne dorim să știm cum va arăta viața de după moarte. Autorul de bestselleruri John Burke nu face excepție. În cartea sa, Imaginează-ți raiul, el compară peste o sută de relatări referitoare la experiențele de moarte iminentă (EMI) cu afirmațiile scripturale, încercând să răspundă la întrebări fundamentale precum: „Voi mai fi eu însumi în rai? Îmi voi revedea prietenii și pe cei dragi? Cum va arăta raiul? Cum arată Dumnezeu? Ce vom face de-a pururi? Ce se va întâmpla cu copiii și cu animalele noastre de companie? Ne vom reîntâlni în rai?”

Burke aduce argumente în favoarea ideii că experiențele comune împărtășite de supraviețuitorii unei experiențe de moarte iminentă – printre care se numără medici, profesori de colegiu, președinți de bancă, oameni de toate vârstele și din toate culturile, orbi din naștere – sunt practic similare imaginii biblice referitoare la rai.

Această călătorie fantastică în lumea de dincolo te va face să simți că ai mai fost acolo și îți va schimba pentru totdeauna perspectiva asupra vieții de apoi, inclusiv maniera în care îți trăiești viața la ora actuală. Vei descoperi astfel că raiul este mult mai uluitor și mai fascinant decât ți-ai imaginat până acum.

Cuvânt înainte, de Don Piper 11

Introducere 15

1 Dacă ai ști ce te așteaptă! 21

2 Medicii sceptici și lumea de dincolo 39

3 Elementele comune ale experiențelor de moarte iminentă 57

4 Un corp mai bun 71

5 O să fii tu însuți... în sfârșit! 91

6 Împreună cu prietenii și cu cei dragi 111

7 Familia pe care nu ți-ai cunoscut-o niciodată 123

8 Cel mai frumos loc imaginabil 139

9 O viață trăită în alte dimensiuni 163

10 O iubire la care nu-ți vei mai dori vreodată să renunți 187

11 Dumnezeu este relațional 211

12 Lumina Lumii 233

13 Esența absolută a raiului 249

14 Gata cu jalea, plânsul și durerea 265

15 Îngerii 281

16 Ce putem spune despre iad? 297

17 Retrospectiva vieții trăite pe pământ 325

18 Răsplată și judecată 347

19 Entuziasm, nu plictiseală 367

20 Paradisul regăsit 385

21 Orașul lui Dumnezeu (sunt acceptate inclusiv animalele de companie) 407

Anexa A: Motive pentru a crede 431

Anexa B: Explicații alternative pentru experiențele de moarte iminentă 441

Mulțumiri 445

Cuvânt Înainte

Imaginează-ți raiul… Gândește-te cum ar fi să înțelegi cu adevărat ce reprezintă el! Experiența m-a învățat că foarte mulți oameni din întreaga lume ar fi dispuși să se prezinte pentru a asculta o prelegere pe tema raiului. Foarte mulți dintre ei sunt dispuși să citească lucrări despre rai. Indiferent dacă recunosc acest lucru sau nu, practic toți oamenii își doresc să știe cum va fi viața după moarte. La urma urmelor, rata mortalității pe pământ este de sută la sută!

După ce am publicat cartea 90 de minute în rai: O poveste adevărată despre viață și moarte, în care mi-am descris experiența în timpul căreia un camion uriaș cu 18 roți a trecut peste mine, după care am fost declarat mort timp de 90 de minute, timp în care am făcut o vizită în rai – foarte mulți oameni m-au întrebat de ce nu am descris mai pe larg raiul. Adevărul este că eu am descris în carte tot ce mi s-a întâmplat cât timp m-am aflat acolo, dar nimic mai mult. Orice alte informații mi s-ar fi părut false și nelalocul lor. Ceea ce am experimentat eu a reflectat perfect ceea ce susține Biblia despre rai. De altfel, astfel de crâmpeie din lumea de dincolo au fost experimentate de foarte mulți alți creștini. Reacțiile oamenilor la poveștile lor personale sunt extrem de variate, mergând de la o neîncredere absolută de tip fariseic și până la o acceptare oarbă. Unii oameni de știință au reacții pline de condescendență, de aroganță sau chiar de răutate în raport cu experiențele de moarte iminentă.

Care este așadar adevărul legat de rai, și cine ni-l poate spune?

Biblia prezintă numeroase exemple de oameni care au murit și s-au întors apoi la viață. În consecință, poate că nu ar trebui să fim surprinși în condițiile în care numărul acestor experiențe a crescut dramatic în urma progreselor făcute de știința medicală modernă. În anii din urmă s-a produs o veritabilă avalanșă de oameni care și-au recunoscut deschis experiențele trăite în rai. Deloc întâmplător, un om cu adevărat pasionat de Scripturi ar trebui să fie tentat de examinarea acestor experiențe în lumina Bibliei. Ei bine, John Burke a acceptat această provocare! El nu s-a limitat să tragă concluzii bazate pe subiectivismul său personal, ci a verificat în ce măsură pot fi considerate legitime și corecte aceste relatări la prima mână referitoare la viața de după moarte.

Așa se face că s-a născut în sfârșit o carte care analizează cu claritate datele existente referitoare la rai și la iad, respectiv la ceea ce i se întâmplă omului după ce corpul său fizic moare. Burke a analizat un grup extrem de divers de cazuri, examinând cu atenție fiecare experiență de moarte iminentă. Concluzia lui a fost că nici unul dintre acești indivizi nu și-a revelat prea ușor cunoașterea detaliată a vieții de după moarte. Dimpotrivă, ei au făcut acest lucru cu mare greutate. Mulți dintre ei au fost martori recalcitranți (deloc dispuși să recunoască ce au văzut), dar incontestabil martori oculari. Cu toții s-au simțit uluiți și au fost transformați de ceea ce au văzut, au auzit și au simțit în timpul experienței lor.

Nu pot decât să îl felicit din toată inima pe John Burke pentru capacitatea lui de a analiza atât de detaliat un subiect extrem de controversat, la începutul secolului XXI. El a făcut acest lucru cu compasiune, cu înțelegere și cu o atitudine de deschidere față de toți cei care își doresc să afle adevărul.

A fost un privilegiu pentru mine să fiu intervievat de moderatorul de radio/TV Sean Hannity în urmă cu câțiva ani. Acesta își dorea să afle mai multe despre rai. I-am împărtășit vizita mea fascinantă până la porțile raiului în urma catastrofalului accident pe care l-am suferit. Hannity mi s-a părut extrem de interesat, după care mi-a pus următoarea întrebare:

- Este raiul plictisitor?

Celălalt invitat al emisiunii sale din acea seară a fost pastorul Bisericii Saddleback Rick Warren, autorul unui best-seller. Warren a râs în hohote auzind întrebarea lui Hannity:

- Nu poți fi serios! Raiul este un loc fabulos. Nu există nimic plictisitor acolo!

După care a continuat povestind extraordinarele activități care se petrec în căminul lui Dumnezeu.

Raiul este un loc cât se poate de real. Cu cât aflăm mai multe despre el, cu atât mai intens ar trebui să ne dorim să ajungem în el. Așa cum am sugerat nu o dată, raiul este un loc special pregătit pentru oamenii pregătiți pentru el. După ce își prezintă cercetările și comentariile critice, Burke pune întrebarea supremă: tu te simți pregătit pentru viața de după moarte? Gândește-te că ultima ta respirație pe pământ este echivalentă automat cu prima ta respirație într-o altă lume! Burke consideră că această tranziție reprezintă o sărbătoare – dacă te simți pregătit să o realizezi. El spune: „Oamenii nu își pot imagina raiul; de aceea, ei nu își trăiesc viața pe pământ ca și cum și-ar dori să ajungă în el”. Cât de adevărat! Experimentarea raiului a fost cea mai reală experiență pe care am trăit-o vreodată. Nu mi-am dorit nici o clipă să mă întorc înapoi. Cine a ajuns vreodată acolo nu își mai dorește să revină pe pământ. După ce m-am întors totuși, mi-am intensificat exponențial eforturile de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă darul gratuit al raiului oferit prin intermediul lui Iisus Christos.

Mă rog cu ardoare ca un număr cât mai mare de oameni să citească această analiză echilibrată, relevantă și pătrunzătoare a raiului așa cum este descris acesta în Biblie, dar și în relatările puținilor oameni care au avut norocul de a experimenta raiul în timpul unei separări temporare de pământ, acceptând astfel nevoia urgentă de a se pregăti pentru adevărata lor pătrundere în eternitate.

Așadar, imaginează-ți raiul…

- Don Piper,

Iunie 2015

Introducere

Doctorii ne-au spus că mama nu mai avea decât câteva zile de trăit. De-a lungul celor două săptămâni cât timp aceasta a zăcut pe patul de spital, le-am citit mamei și sorei mele manuscrisul needitat al cărții Imaginează-ți raiul. Nu știu dacă mama m-a auzit, dat fiind că se afla într-o stare de comă, dar comentariul sorei mele la sfârșit a fost: „Mi-aș dori să pot pleca cu ea”. Și eu simțeam același lucru, nu în sensul morbid că mi-aș fi dorit să mor, ci cu entuziasmul unui copil care se trezește în dimineața zilei de Crăciun – dorindu-mi viața efervescentă din lumea de dincolo. Nu pot decât să sper că în urma citirii acestei cărți vei simți același lucru ca și mine. Deși toți oamenii se așteaptă să moară, nu toți anticipează cu aceeași speranță viața din lumea de dincolo. Motivul – cred eu – este că nu sunt foarte mulți cei care își pot imagina această viață. Ei bine, cartea de față – Imaginează-ți raiul – te va ajuta să faci exact acest lucru.

Raiul și experiențele de moarte iminentă (EMI) – în timpul cărora oamenii mor din punct de vedere clinic, sunt resuscitați, iar apoi pretind că au văzut un crâmpei din lumea de dincolo – a devenit un subiect fascinant și controversat în deceniile din urmă. De regulă, ni se spune să îi credem pe cuvânt pe cei care vin cu astfel de relatări, dar personal nu am fost niciodată înclinat să îi cred cu adevărat pe toți cei care susțin că au ajuns în rai. În consecință, această carte s-a născut foarte lent. De-a lungul ultimilor 35 de ani am citit sau am auzit aproape 1000 de povești legate de experiențele de moarte iminentă (în total, acestea sunt de ordinul milioanelor). Fără să vreau, am sesizat că există anumite elemente comune ale acestora, cum ar fi descrierile detaliate și uluitoare ale unor medici, profesori, piloți de avioane comerciale, copii și alți oameni din toate categoriile sociale și din toate țările globului. Deși nu erau absolut similare, aceste relatări prezentau mai mult sau mai puțin aceeași imagine, dintr-un unghi ușor diferit.

În acești 35 de ani ai vieții mele de adult, am trecut de la o carieră în inginerie la una de pastor. Cu cât am studiat mai mult scripturile creștine, atât individual cât și la seminar, cu atât mai fascinante și mai neverosimile mi s-au părut experiențele de moarte iminentă. Acestea mi s-au părut fascinante deoarece descriu efectiv imaginea referitoare la lumea de dincolo pe care o regăsim în scripturi. Pe de altă parte, ele mi s-au părut neverosimile deoarece interpretările date de oameni experiențelor pe care le-au trăit se pot îndepărta enorm de relatările din scripturi, ba chiar se pot afla la extrema opusă acestora.

După ce am citit sute de relatări referitoare la EMI, am început să sesizez diferența dintre experiențele raportate și interpretările date lor. În timp ce interpretările variază, esența experiențelor trăite corespunde întotdeauna descrierilor din scripturi. De fapt, cu cât am studiat mai mult acest subiect, cu atât mai clară mi-a devenit concluzia că imaginea descrisă în scripturi cu referitoare la viața de după moarte reprezintă experiența comună pe care o descriu toate experiențele de moarte iminentă.

Unii creștini susțin că experiențele de moarte iminentă ar trebui să fie respinse, întrucât aceste relatări referitoare la lumea de dincolo neagă adevărul absolut al scripturilor, încercând să adauge ceva în plus la revelația lui Dumnezeu. Personal, nu sunt de acord cu ei (cu tot respectul). Așa se face că am inclus referințe scripturale pretutindeni în această carte, pentru a ilustra astfel cât de mult corespund acestea cu experiențele trăite de oameni. Adaugă aceste experiențe culoare și detalii care ne ajută să înțelegem mai bine viața care va urma după încheierea celei fizice? De bună seamă!

Gândește-te astfel: scripturile ne spun că întreaga creație cântă slava lui Dumnezeu (vezi Psalmul 19:1). Atunci când asiști însă personal la un apus glorios al soarelui, în cele mai explozive culori, sau atunci când vezi albastrul fabulos al oceanului hawaiian și plajele aurii ale insulei mărginite de munții maiestuoși, poți experimenta cuvintele în alb și negru ale scripturii într-o manieră extrem de colorată, care îl slăvește încă și mai mult pe Dumnezeu. Experiențele de moarte iminentă nu neagă și nu modifică afirmațiile scripturale, ci doar colorează imaginea creată de acestea. De bună seamă însă, la fel ca în cazul oricărui alt dar al lui Dumnezeu, este posibil ca oamenii să nu înțeleagă plenar ce anume dorește Acesta să le reveleze, să își interpreteze în mod greșit experiența sau chiar să venereze darul, în locul Celui care li l-a oferit.

Am inclus în această carte peste o sută de povești ale unor oameni care au trecut prin starea de moarte clinică sau iminentă, au fost resuscitați, după care au relatat istorii absolut uimitoare. Pe unii i-am intervievat personal, dar cele mai multe povești le-am compilat în urma lecturilor mele. Prin urmare, nu pot garanta personal autenticitatea tuturor poveștilor și credibilitatea tuturor autorilor lor. Voi cita anumite relatări numai din cauza corelației pe care am stabilit-o personal cu experiențele altora și cu descrierile din scripturi, fără a fi însă neapărat de acord cu interpretările sau cu concluziile lor. De altfel, chiar dacă anumite povești s-ar dovedi a fi frauduloase (precum aceea a băiatului care a inventat o experiență de moarte iminentă numai pentru a le capta atenția celor din jurul lui), nu sunt foarte interesat de acest lucru, căci toate poveștile pe care le-am ales pot fi înlocuite cu multe altele, care descriu mai mult sau mai puțin aceleași lucruri. De altfel, eu nu recomand în nici un caz formarea unei imagini globale asupra lumii de dincolo pornind de la un număr redus de interpretări personale ale anumitor oameni. Intenția mea este diferită: de a-ți arăta o realitate absolut uimitoare, despre care cred că mi-a fost revelată direct de Dumnezeu.

Doresc să precizez că deși scriu din perspectiva unui creștin absolut convins, realitatea este că nu am fost întotdeauna un credincios. Am studiat toate religiile lumii, și fiind eu însumi un fost sceptic, pasiunea mea este să îi ajut pe alți sceptici să ia în considerare numeroasele argumente care m-au făcut pe mine să cred. Prin urmare, dacă încă mai ești sceptic în privința existenței lui Dumnezeu, a lumii de dincolo sau chiar a liderilor religioși, te asigur că această carte este pentru tine. Vei găsi în ea o înțelegere profundă a imaginii raiului prezentată de Biblie, dar nu trebuie să îți faci griji, căci această carte nu este în nici un caz un manual de teologie. După cum ai constați citind-o, ea este mai degrabă un roman. Chiar dacă nu vei crede tot ce vei citi în ea, cel puțin vei afla că există milioane de relatări care i-au convins pe cei mai sceptici medici, pe profesorii universitari atei și pe mulți alții (ale căror povești le vei citi) că raiul există cu adevărat.

Este oare posibil ca unii oameni să inventeze povești sau detalii pentru a-și vinde cărțile? Da, este. Din acest motiv, am preferat să aleg numai relatările oamenilor care nu sunt (în esență) motivați de profit: medici ortopezi, piloți de avioane comerciale, profesori, neurochirurgi – adică persoane care nu au nevoie de bani și care se bucură de o mare credibilitate, pe care și-ar putea-o pierde cu ușurință dacă s-ar descoperi că au inventat astfel de povești. Am inclus de asemenea copii; persoane din alte culturi și religii, îndeosebi musulmani, hinduși și budiști; precum și oameni care nu au scris cărți. În mod paradoxal, cu toții descriu mai mult sau mai puțin aceeași imagine a lumii de dincolo. Acesta este principalul meu motiv de a scrie această carte, pentru a te ajuta să îți imaginezi raiul astfel încât să înțelegi cât de înțelept este să ajungi în el, să îți planifici această tranziție și să te asiguri că vei fi pregătit pentru a ajunge cu siguranță în el într-o bună zi.

La două zile după ce le-am citit această carte mamei și sorei mele la spital, mama și-a dat ultima suflare. Eu și sora mea ne aflam în salon, așa că am putut-o îmbrățișa și binecuvânta pe mama, sărbătorind marele moment împreună cu ea, întrucât știam că în ceasul morții sale, ea s-a născut practic a doua oară, devenind mai vie ca oricând până atunci! Nici un om care trăiește pe pământ nu își poate imagina acest gen de viață.

Prin urmare, alătură-te mie în această călătorie și haide să… ne imaginăm împreună raiul.

Capitolul 1

Dacă ai ști ce te așteaptă!

M-am trezit speriat. Cât era ora? M-am uitat către măsuța de lângă pat, dar luaseră ceasul de pe aceasta. De fapt, unde îmi erau toate lucrurile? Orarul trenului. Ceasul meu! Am privit în jur. Mă aflam într-o încăpere micuță, pe care nu am mai văzut-o până atunci[1].

Incidentul s-a petrecut în anul 1943, la baza militară Camp Barkley din Texas. Protagonistul poveștii este George Ritchie, care s-a înrolat în armată pentru a lupta împotriva naziștilor. Ajuns la baza militară, el a aflat că Armata urma să îl trimită la școala medicală, împlinindu-i astfel visul! Vremea și antrenamentul dificil și-au lăsat însă amprenta asupra lui, iar Ritchie a făcut o dublă pneumonie chiar în săptămâna în care ar fi trebuit să fie trimis la școala de medicină din Richmond. În dimineața zilei în care trebuia să ia trenul către Richmond, el s-a trezit în mijlocul nopții scăldat în sudoare, cu inima bătându-i nebunește și cu o temperatură de 41 de grade. Dus la spital, el a leșinat în timpul radiografiei.

Unde mă aflu, s-a întrebat Ritchie, și cum am ajuns aici?

Am încercat să îmi aduc aminte. A, da, aparatul cu raze X! M-au dus la laboratorul pentru radiografii și… probabil că am leșinat, sau ceva de genul acesta.

Trenul! Aveam să ratez plecarea trenului! Am sărit imediat din pat, alarmat și căutându-mi hainele…

Când m-am întors, am încremenit.

Cineva zăcea întins pe patul meu.

M-am apropiat. Era un bărbat tânăr, cu părul șaten scurt, care nu se mișca deloc. Bine, dar era imposibil! Adineauri m-am aflat eu însumi pe acel pat! Pentru o clipă, m-am luptat să înțeleg acest mister [al bărbatului de pe patul meu]. Întreaga poveste mi se părea însă prea ciudată, și oricum nu aveam timp pentru ea!

Infirmierul! Poate că hainele mele se aflau în camera lui! M-am grăbit să ies din micul meu salon și am privit în jur…

Un sergent venea către mine [pe coridor], ducând o tavă cu instrumente medicale acoperite cu o pânză. Probabil că nu știa mare lucru, dar eram fericit să găsesc pe cineva treaz la acea oră din noapte, așa că m-am îndreptat imediat către el.

- Scuzați-mă, domnule sergent, i-am spus, l-ați văzut cumva pe infirmierul care răspunde de această unitate?

Nu mi-a răspuns. De fapt, nici măcar nu s-a uitat la mine. A continuat să vină către mine, privind înainte, fără să încetinească deloc.

- Ai grijă! i-am strigat.

Sergentul a trecut însă prin George, fără să îl trântească la pământ și fără să își răstoarne tava cu instrumente. Cum era posibil? Lui George nu îi păsa. Singurul gând care îl obseda era să nu își rateze trenul către Richmond. La urma urmelor, școala medicală nu îl putea aștepta. Hotărât să ajungă cu orice preț la Richmond, chiar dacă aveam să piardă trenul, George s-a îndreptat către ușa spitalului.

M-am trezit afară, fără măcar să îmi dau seama prea bine cum, călătorind mai rapid decât am făcut-o vreodată în întreaga mea viață. Nu îmi mai era la fel de frig cum îmi fusese ceva mai devreme. De fapt, nu îmi era nici frig, nici cald.

Privind în jos, am rămas uimit să descopăr că nu pășeam pe sol, ci pluteam pe deasupra unor tufișuri de mesquite. Baza militară Camp Barkley rămăsese mult în urmă, iar eu goneam pe deasupra deșertului înghețat și întunecat. Mintea îmi spunea că ceea ce mi se întâmpla era imposibil, dar totuși… aceste lucruri se întâmplau.

Am văzut sub mine luminile unui oraș, inclusiv semafoarele de la intersecții. Mi s-a părut ridicol! O ființă umană nu poate zbura fără un avion. De altfel, eu zburam oricum la o înălțime mult prea joasă pentru a mă afla într-un avion…

Am trecut apoi pe deasupra unui râu foarte mare. am văzut un pod lung și înalt, iar pe malul opus cel mai mare oraș pe care l-am văzut în viața mea. Mi-am dorit instantaneu să cobor și să cer informații de la cineva…

… Am sesizat o lumină albăstruie intermitentă. Venea de la o firmă luminoasă situată deasupra unei uși a unei clădiri cu un etaj și acoperișul roșu. Pe vitrină era un afiș care făcea reclamă la berea Pabst Ribbon. Pe ușă scria ‚Cafenea’, iar luminile din interior luminau trotuarul de afară.

Un bărbat s-a apropiat, mergând în pas rapid pe trotuarul din fața cafenelei.

M-am gândit: „Cel puțin voi afla în ce oraș sunt și în ce direcție trebuie să merg”. Chiar în timp ce această idee îmi trecea prin minte, m-am trezit instantaneu lângă acel bărbat, întrucât gândurile mele deveniseră una cu realitatea…

- Vă rog, îmi puteți spune în ce oraș mă aflu? am întrebat.

Bărbatul și-a văzut însă de drum.

- Vă rog, domnule, am insistat. Nu sunt din partea locului și v-aș rămâne recunoscător dacă…

Am ajuns în dreptul cafenelei, iar bărbatul a apăsat pe mânerul ușii. Oare era surd? Mi-am pus mâna stângă pe umărul lui.

Aceasta a trecut însă prin el…

Tulburat de faptul că mâna sa a trecut prin corpul acelui bărbat, George s-a sprijinit de un stâlp, încercând să se gândească la ceea ce i se întâmpla… Acela a fost momentul în care prin minte i-a trecut pentru prima dată gândul că ar putea fi mort. Sergentul care trecuse prin el… corpul tânărului întins pe patul său…

De îndată ce a început să înțeleagă adevărul, George s-a decis să se întoarcă la trupul său. Cum s-a gândit la acest lucru, el a părăsit orașul de lângă râu, întorcându-se la baza militară chiar mai rapid decât la venire. Ajuns la bază, a început să își caute cu frenezie corpul, prin toate saloanele spitalului militar. Fusese inconștient atunci când a fost plasat în acea cameră mică, așa că nu știa unde se afla aceasta. Singurătatea pe care a simțit-o în acel oraș străin a început să se transforme acum într-o stare din ce în ce mai intensă de panică, întrucât nu reușea să își găsească propriul corp.

Nici timpul nu i se mai părea același, în această lume în care regulile referitoare la spațiu, viteză și masa solidă păreau complet suspendate. George nu mai reușea să își dea seama dacă experiențele pe care le trăia durau o fracțiune de secundă sau ore în șir. În final, el a ajuns la un bărbat întins pe un pat, care avea un inel pe mâna stângă, cu o bufniță micuță din aur pe un oval din onix negru. George și-a recunoscut propriul inel! Bărbatul era înfășurat într-un lințoliu!

Realitatea era că George se simțea atât de plin de viață încât mult timp nu a putut accepta faptul că era mort. Abia acum a trăit el această revelație! Disperat, s-a scufundat în patul în care se afla corpul său.

Lumina din cameră a început să devină din ce în ce mai strălucitoare.

M-am uitat uimit cum această strălucire devine din ce în ce mai intensă, venind parcă de nicăieri și părând să emane pretutindeni simultan… Lumina era incredibil de strălucitoare; era ca și cum un milion de lămpi ar fi fost aprinse în același timp. Deși eram fascinat, prin minte mi-a trecut un gând foarte prozaic, născut probabil din vreo prelegere de la cursul de biologie pe care l-am urmat la universitate: „Îmi pare bine că nu am ochi fizici în acest moment, altminteri această lumină orbitoare mi-ar fi distrus retina într-o fracțiune de secundă”.

Nu, m-am corectat, nu lumina.

El.

Numai El putea fi atât de strălucitor, încât să nu te poți uita la El. Într-adevăr, am sesizat că lumina orbitoare era de fapt un Bărbat care a intrat în cameră, sau mai bine zis, o Ființă alcătuită în întregime din lumină…

De îndată ce L-am văzut, prin minte mi-a trecut un gând foarte ferm: „Ridică-te!” Cuvântul provenea din interiorul meu, dar avea o autoritate pe care gândurile mele obișnuite nu au avut-o niciodată. M-am ridicat imediat în picioare, și atunci am înțeles cu o claritate uluitoare: te afli în prezența Fiului lui Dumnezeu!

George și-a amintit atunci de Iisus, Fiul lui Dumnezeu, despre care învățase în copilărie la Școala de Duminică, și despre care crezuse că era delicat, bun, blând, un fel de om foarte slab. Persoana din fața lui era însă Puterea personificată, dublată – ce-i drept – de o iubire necondiționată care l-a copleșit imediat.

Era o iubire incredibilă, care îmi depășea orice imaginație. Ea știa toate lucrurile urâte pe care le-am făcut de-a lungul vieții – certurile mele cu mama vitregă, firea mea explozivă, gândurile sexuale pe care nu mi le puteam controla, toate celelalte gânduri răutăcioase și egoiste care mi-au trecut vreodată prin minte și acțiunile corespondente, de când m-am născut și până în prezent, etc. – dar totuși mă iubea și mă accepta așa cum eram.

Atunci când spun că El știa totul despre mine, nu fac decât să afirm un simplu fapt ușor de observat, căci în acea cameră am putut vedea – odată cu prezența Lui luminoasă – toate episoadele din viața mea de până atunci. Practic, le-am revăzut simultan, deși atunci când vorbesc despre el nu le pot descrie decât unul câte unul. Tot ce mi s-a întâmplat vreodată în această viață mi-a trecut pur și simplu prin fața ochilor, în același moment…

Nu îmi dau seama nici astăzi cum a fost posibil așa ceva…

… Transfigurat, m-am revăzut în fața tablei la ora de ortografie din clasa a treia. Am privit momentul în care mi-am primit insigna de Cercetaș în fața plutonului meu; discuția cu Papa Dabney de pe veranda casei din Moss Side…

Am vizualizat sute și mii de alte scene similare, toate proiectate de acea Lumină, într-o existență ce părea complet ieșită în afara timpului. În mod normal, aș fi avut nevoie de săptămâni pentru a putea urmări toate acele scene…

Toate detaliile celor 20 de ani de viață ai mei mi-au fost prezentate astfel într-o manieră explicită, pentru a le putea contempla…

Ce ai făcut cu viața ta? Ce îmi poți arăta?...

La fel ca orice altceva emana din El, și această întrebare avea o legătură directă cu iubirea: cât de mult ai iubit în viața ta? Ți-ai iubit semenii, așa cum te iubesc Eu pe tine? în totalitate? Necondiționat?

… Sincer să fiu, nici măcar nu mi-am imaginat vreodată că o astfel de iubire este posibilă. Cineva ar fi trebuit să îmi spună! m-am gândit indignat. Acesta a fost momentul în care am înțeles în ce constă esența vieții.

Eu ți-am spus.

Cum? Când? Încă îmi mai doream să mă justific în fața Lui. Cum era posibil să îmi fi spus acest lucru, iar eu să nu îl fi auzit?

Ți-am spus acest lucru prin viața pe care am trăit-o Eu pe pământ; prin moartea pe care am avut-o. Dacă vei continua să te uiți la mine, vei vedea din ce în ce mai multe lucruri[2].

Viața de după viață

Potrivit relatării sale, George Ritchie a văzut într-adevăr mult mai multe lucruri, pe care le vom explora în paginile care urmează: o frumusețe care depășește cu mult cele mai favorite destinații de vacanță din dimensiunea fizică; oameni care trăiesc și acționează într-o lume nu foarte diferită de a noastră, dar impregnată cu o iubire infinită, cu scop și semnificație, prin comparație cu care pământul fizic pare o simplă umbră a adevăratei Vieți care va urma. Atunci când Ființa de Lumină plină de iubire l-a trimis înapoi pe pământ, după turul său prin lumea de dincolo, George a declarat: „Din momentul cel mai singuratic al existenței mele m-am trezit proiectat în cea mai perfectă lume pe care mi-aș fi putut-o imagina vreodată. Lumina lui Iisus a intrat în viața mea și a impregnat-o complet; ideea de a mă separa din nou de El mi se părea insuportabilă[3]”.

După ce a fost declarat mort timp de nouă minute, George s-a trezit înapoi în corpul său fizic, cu un lințoliu tras deasupra capului. Dr. Francy a semnat o declarație notarială a decesului său, pe care George a prezentat-o mai târziu la toate conferințele la care a vorbit despre experiența sa[4]. Câțiva ani mai târziu, George și prietenii săi s-au întors cu mașina în Texas, venind din Virginia. George nu a trecut niciodată prin Vicksburg, Mississippi, dar de îndată ce a ajuns în acest oraș, l-a recunoscut imediat. El a insistat ca șoferul să îi urmeze directivele și și-a condus prietenii către cafeneaua cu acoperișul roșu și cu reclama la Pabst Blue Ribbon din vitrină, pe care o mai vizitase odată, dar într-o altă dimensiune a realității.

În cartea sa, Întoarcere din viitor, George spune: „Nu am nici o idee cum va fi viața care va urma. Practic, eu m-am aflat doar la poarta celeilalte dimensiuni, așa că nu am văzut decât un mic crâmpei din ea. A fost suficient însă pentru a mă convinge definitiv de două lucruri: pe de o parte, că existența noastră nu încetează după moartea corpului fizic, ci dimpotrivă, conștiința noastră devine încă și mai acută; și pe de altă parte, că felul în care ne petrecem viața pe pământ, și îndeosebi relațiile pe care ni le construim, sunt mult mai importante decât cunoașterea pe care o achiziționăm aici[5]”.

După această experiență care i-a schimbat literalmente viața, George a reușit să ajungă în sfârșit la facultatea de medicină, după care a lucrat timp de 13 ani ca medic, iar în final a creat o organizație care s-a dovedit un fel de precursoare a Peace Corps. La vârsta de 40 de ani, George Ritchie și-a dat doctoratul în psihiatrie. Peste ani, dr. Raymond Moody a ascultat o conferință a dr. Ritchie la Universitatea din Virginia referitoare la experiența sa. Moody nu mai auzise niciodată până atunci despre așa ceva, dar a studiat lucrările lui Platon despre nemurire în timp ce și-a dat doctoratul în filozofie.

Dr. Moody și-a pus studenții (era profesor universitar de filozofie) să citească despre teoriile referitoare la supraviețuirea post-mortem. Spre uimirea lui, el a descoperit că fiecare student din circa 30 avea o poveste personală similară celei a dr. Ritchie. Moody a început să „colecționeze” astfel de relatări, iar în anul 1975 a inventat expresia „experiență de moarte iminentă” (EMI), publicându-și descoperirile în best-seller-ul internațional Viața de după viață. Moody a scris că speră ca lucrarea sa să aducă mai multă lumină asupra acestor experiențe misterioase, care sunt mult mai comune decât se crede la prima vedere[6].

Patru ani mai târziu, am văzut cartea Viața de după viață pe noptiera părinților mei și am început să o răsfoiesc. În acele zile tata murea de cancer, și chiar dacă nu eram foarte interesat de Dumnezeu, de lumea de dincolo sau de orice alt subiect asociat cu acestea, realitatea era că moartea bătea la ușa familiei mele. În acea noapte am citit cartea din scoarță în scoarță, sceptic, dar șocat de faptul că atât de mulți oameni trăiau astfel de experiențe de moarte iminentă. Moody a intervievat sute de oameni care susțineau că au trăit experiențe de moarte iminentă. Deși nu existau relatări absolut identice, multe dintre ele împărtășeau caracteristici comune. Moody a descris suita celor mai comune dintre acestea.

Aceasta începe cu momentul în care un muribund atinge apogeul unei stări de angoasă fizică extrem de intensă, iar uneori își aude medicul declarându-l mort. Instantaneu, el descoperă că nu se mai află în interiorul corpului său fizic, deși de cele mai multe ori continuă să se afle în mediul din imediata apropiere a acestuia. El își observă acum propriul corp de la distanță, ba chiar asistă la eforturile personalului medical de a-i resuscita trupul. La început se simte confuz și nu își dă seama că a murit, dar în scurt timp se adaptează la noua sa stare existențială. El observă că are în continuare un corp, cu o natură și capacități foarte diferite însă de cele ale fostului său corp fizic. În cele din urmă, alte spirite apar și se oferă să îl ajute în diferite feluri. Spre exemplu, spiritul își regăsește alți membri de familie și prieteni decedați. Urmează apoi apariția unei ființe de lumină mai strălucitoare decât soarele, descrisă unanim ca emanând o iubire unică și fără egal. Ființa îi pune întrebări comunicate prin gândurile spiritului, călăuzindu-l să își examineze propriile acțiuni, moment în care multe spirite decedate își vizualizează o retrospectivă a întregii vieți fizice.

Mai departe, spiritul întâlnește în cale un fel de hotar între viața terestră așa cum o cunoaște el și viața eternă. Ajuns aici, el descoperă că trebuie să se întoarcă pe pământ, întrucât nu i-a sosit încă sorocul de a muri. Date fiind pacea, bucuria și iubirea care îl înconjoară de pretutindeni, el protestează, nedorind să se întoarcă pe pământ. Deși opune rezistență, se trezește însă înapoi în corpul său fizic și își continuă viața[7].

După ce am terminat de citit cartea, am rămas uluit în patul meu. Trebuie să descopăr neapărat dacă există măcar un grăunte de adevăr în toată povestea asta. Nu există nimic mai important decât acest lucru!

Este ciudat că trebuie să trecem printr-o moarte iminentă sau printr-o tragedie pentru a ne gândi la viața eternă, dar așa stau lucrurile. Propria tragedie din familia mea m-a determinat să explorez cu toată seriozitatea acest subiect. De-a lungul anilor care au urmat am studiat ingineria, dar simultan mi-am pus mintea analitică la treabă, studiind toate informațiile pe care le-am putut găsi despre Dumnezeu. Cu această ocazie, am descoperit că există într-adevăr motive solide de a crede în El, atât timp cât ne dorim cu adevărat să le găsim.

Începând din acel moment, mi-am reorientat cariera, căutând o biserică pentru persoane care se îndoiesc, la fel ca mine, întrucât eram convins că Dumnezeu ne iubește necondiționat pe fiecare în parte, și oricum, marea majoritate a oamenilor sunt la fel ca mine, în sensul că nu realizează cât de sublimă poate deveni viața atunci când îl pui în centrul ei pe Dumnezeu, lucru valabil chiar în această dimensiune fizică, dar cu atât mai mult în lumea de dincolo.

Este raiul plicticos?

Spre surpriza mea, marea majoritate a oamenilor au o imagine oribilă asupra raiului, indiferent dacă sunt sau nu creștini. În cel mai bun caz, ei cred că raiul este un fel de experiență eterică, destrupată, nefizică, pe un fel de norișori albi, eventual dublată de iubire, bucurie și absența suferinței. Să fim serioși însă: nimeni nu se poate umple de entuziasm atunci când se gândește la o astfel de imagine! De fapt, nici măcar nu ne-am putea imagina că ne-ar putea plăcea vreodată o astfel de experiență! În cel mai rău caz, oamenii se gândesc la rai ca la o liturghie plicticoasă care nu se mai termină niciodată, în care trebuie să stai și să asculți cântece de slavă adresate lui Dumnezeu – de-a pururi! Mie însumi o astfel de imagine mi se pare absolut oribilă – și eu sunt pastor!!

Felul în care îți imaginezi raiul îți influențează întreaga viață: prioritatea pe care o acorzi iubirii, dorința ta de a-ți sacrifica plăcerile pe termen scurt de dragul bunăstării pe termen lung, maniera în care privești suferința, lucrurile de care te temi sau nu, etc. Personal, sunt absolut convins că noi nu ne putem imagina în nici un fel (deși ar trebui să încercăm măcar) cât de magnific, de spectaculos și de amuzant este raiul, și cât de multe lucruri pe care le iubim din această viață ne așteaptă acolo, alături de altele, pe care, la fel, nu ni le putem imagina deocamdată. După cum spune Scriptura: „Cele ce ochiul n-a văzut și urechea n-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (1 Corinteni 2:9). Asta nu înseamnă însă că nu ar trebui să ne forțăm imaginația dincolo de limitele ei obișnuite pentru a încerca să înțelegem aceste lucruri.

În ultimii 30 de ani am studiat Biblia, marile religii ale lumii, filozofia și un număr enorm de experiențe de moarte iminentă. Concluzia pe care am tras-o a fost că elementele comune ale experiențelor de moarte iminentă sunt un dar de la Dumnezeu, care colorează imaginea revelată de profeți și de Iisus în Biblie. Personal, sunt convins că unul din motivele pentru care foarte mulți oameni (creștini sau nu) duc o viață materialistă și egocentrică este incapacitatea lor de a-și imagina în mod corect viața care va urma după aceasta. Ei nu își pot imagina raiul, așa că nu își trăiesc actuala viață cu scopul de a ajunge în el. Și totuși, toți marii eroi ai credinței „au căutat o viață mai bună, adică pe cea cerească. De aceea, Dumnezeu nu se rușinează să fie numit Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate (un oraș)” (Evrei 11:16). Imaginarea și viața trăită în rai nu este opțională pentru Dumnezeu. Dimpotrivă, ele reprezintă speranța pe care Acesta și-ar dori să ne-o inoculeze, astfel încât să o avem mereu în fața ochilor noștri, pentru a ne inspira să ne trăim actuala viață în acord cu ea.

La ora actuală noi avem capacitatea de a ne imagina raiul așa cum nu am mai făcut-o până acum, nu doar prin folosirea imaginilor din Scriptură pe care ni le-a lăsat Dumnezeu, ci și pe baza experienței noastre terestre (căci tot Dumnezeu a creat și această viață, și nimic din ceea ce a creat El nu este mai puțin spectaculos decât celelalte creații ale Sale). În sfârșit, medicina modernă aduce înapoi un număr din ce în ce mai mare de oameni care s-au întors din moarte, pentru a ne oferi relatări la prima mână care ne pot colora imaginea referitoare la rai, motivându-ne să ne trăim viața din perspectiva eternității. Acesta este motivul pentru care scriu această carte.

Iubirea de viață

Nu pot decât să sper că vei începe să înțelegi cu ajutorul acestui dar oferit de Dumnezeu numit imaginație că raiul nu este deloc imaginar, ci este mai real decât lumea fizică pe care o cunoaștem noi. Poate că ești sceptic în privința existenței lui Dumnezeu și a lumii de dincolo, sau poate că nu ești creștin. Personal, scriu această carte din perspectiva unui creștin convins sută la sută, dar te asigur că nu am fost întotdeauna așa. În paginile care vor urma voi încerca să îți prezint ce anume afirmă Biblia despre rai și cum se intersectează această imagine cu marea majoritate a experiențelor de moarte iminentă (nu neapărat cu interpretările date de cei care le-au trăit, ci mai degrabă cu esența experiențelor raportate). Intenția mea nu este de a completa în vreun fel învățăturile oferite deja de scripturi, ci mai degrabă de a te ajuta să îți imaginezi (să vizualizezi) aceste imagini. În acest scop, voi include în carte mai multe referințe scripturale. În acest fel, în final vei avea parte de o experiență senzorială mult mai bogată, similară vizionării unui film pe un ecran 3-D de înaltă definiție, cu un sunet surround, în locul unui ecran alb-negru.

Deși intenția mea este să scriu această carte dintr-o perspectivă creștină, este foarte ușor să integrezi poveștile descrise în continuare inclusiv din alte perspective religioase. Speranța mea este că vei citi paginile care urmează cu o minte deschisă, indiferent de backgroundul tău cultural și religios, întrucât am convingerea de neabătut că Dumnezeu (Creatorul) te iubește mai mult decât îți poți imagina vreodată, așa că viața alături de El ți se va părea absolut încântătoare!

Hazeliene din Singapore a descoperit direct adevărul acestei afirmații într-o zi în care a leșinat, s-a lovit la cap și a „murit”, cel puțin la prima vedere. Iată povestea ei în propriile sale cuvinte, în limba engleză (care nu este limba ei natală):

M-am trezit subit într-un tunel extrem de întunecat, care avansa ascendent, tot mai sus… După ce am ieșit prin acesta, întunericul s-a transformat într-o lumină extrem de strălucitoare. Inițial am crezut că este lumina soarelui, dar nu am văzut deloc astrul ceresc. Nu am nici o idee de unde provenea acea lumină. Cineva a vorbit cu mine o vreme. I-am auzit vocea, care venea direct din lumină. Știi ce am simțit când am văzut acea lumină? Atunci când am văzut acea lumină strălucitoare, am simțit că cineva mă iubește extraordinar de mult (nu am însă nici o idee cine a fost). M-am simțit literalmente copleșită de acea lumină strălucitoare. În timp ce mă scăldam în ea, am simțit o iubire așa cum nu am mai trăit vreodată până atunci. Lumina m-a îmbrățișat cu multă căldură și cu o iubire inegalabilă. Cuvintele pe care i le-am adresat luminii înainte de a mă trezi au fost: „Mi-aș dori să rămân aici, dar am doi copii”. De îndată ce am spus aceste cuvinte, m-am trezit înapoi în corpul meu fizic… Să fi fost acea lumină DUMNEZEU? De ce altfel m-aș fi simțit atât de copleșită? Am simțit atunci că numai acea lumină mă putea iubi atât de necondiționat. Oamenii nu știu decât să mă bată, să mă rănească, să mă critice, să mă insulte, și așa mai departe. Nimeni nu m-a iubit vreodată la fel ca acea lumină. Nu îmi doresc nimic altceva decât să ajung din nou înapoi acolo, împreună cu cei doi copii ai mei, pentru a simți din nou acea iubire[8].

Sper că am reușit să te conving de faptul că Dumnezeu/Creatorul te iubește într-o manieră necondiționată și fără egal. El nu îți impune însă cu forța voința Lui, ci te-a înzestrat cu un liber arbitru. Cu alte cuvinte, El ne lasă pe toți să decidem dacă dorim să îl cunoaștem și să îl iubim la rândul nostru (așa cum vei vedea în continuare). Nu pot decât să sper că îți vei face timp pentru a descoperi ce anume susțin persoanele resuscitate din moartea clinică, și chiar medicina modernă.

Dacă te consideri creștin, sper ca această carte să îți ofere o imagine mai clară a raiului decât ți-ai imaginat-o până acum. Iisus ne-a implorat să nu acumulăm comori pe pământ și bunuri materiale efemere, ci să ne trăim fiecare zi cu un ochi ațintit asupra eternității. La rândul lui, C.S. Lewis a spus: „Dacă vei citi istoria, vei descoperi că cei care au făcut cele mai multe lucruri bune pentru această lume au fost exact creștinii care s-au gândit cel mai mult la lumea de dincolo… Propune-ți să ajungi în rai și te vei bucura inclusiv de viața trăită pe pământ; propune-ți să te desfeți exclusiv cu viața trăită pe pământ și nu te vei bucura nici de una, nici de cealaltă[9]”.

Occidentalii nu trăiesc decât cu gândul la pensionare. Ei au o viziune (o imagine mentală creată în imaginația lor) referitoare la pensionarea pe care și-o doresc: o casă pe un teren superb de golf, în munți sau pe o plajă; timp liber pentru a juca golf, pentru a se ocupa de grădinărit, pentru a face plimbări cu iahtul sau pentru a se ocupa de alte hobby-uri, precum și pentru a fi alături de oamenii pe care îi iubesc. Dat fiind că își pot imagina acest ideal, ei acționează pentru împlinirea lui, fac economii și chiar sacrificii de dragul lui. De bună seamă, nu este nimic greșit în a-ți dori o pensionare cât mai plăcută, dar aceasta nu durează mai mult decât câteva decenii (în cel mai bun caz).

Ce s-ar întâmpla însă dacă ne-am forma o viziune referitoare la Viața eternă care va urma după cea fizică? Dacă am înțelege că viața noastră actuală nu reprezintă decât un gust efemer pe vârful limbii noastre, prin comparație cu marele festin al Vieții care va urma? Mai mult decât atât, ce s-ar putea întâmpla dacă actuala viață fizică va conta într-adevăr pentru cea următoare? O astfel de viziune ne-ar schimba dramatic maniera în care trăim, muncim, iubim și ne sacrificăm – nu-i așa? Mă rog ca acest lucru să ți se întâmple și ție, pe măsură ce îți vei forma o imagine mai clară asupra raiului. Până atunci însă, ce dovezi există că aceste experiențe de moarte iminentă nu sunt simple halucinații sau un ultim zvâcnet al creierului muribund? De ce s-au convins atât de mulți medici că ele sunt autentice? Haide să aflăm împreună...

[1] George G. Ritchie și Elizabeth Sherrill, O întoarcere din viitor (Grand Rapids: Spire, o divizie a Baker Publishing Group, 1978), 36. Cu permisiunea autorilor.

[2] Ibid., pag. 36-55.

[3] Ibid., pag. 86.

[4] Ibid., pag. 93.

[5] Ibid., pag. 20.

[6] Raymond Moody, Viața de după viață, (New York: HarperCollins, 2001), pag.. 5.

[7] Ibid., pag. 21-22.

[8] “Experiența morții iminente a lui Hazeliene M”, NDERF.org, http://www.nderf.org/NDERF/NDE_ Experiences/hazeliene_m_nde.htm.

[9] C.S. Lewis, Doar creștinismul (San Francisco: HarperSanFrancisco, Harper edition, 2001), pag. 134–35.