Trupul lui a fost uns cu mir și acoperit cu
sărutări. Iar anii care au trecut apoi au acoperit amintirea sa. Insula pe care
o iubise a rămas nelocuită... Dar jertfelnicul tăcut al Bisericii Sfântului
Pantelimon păstrează în el, precum sfintele moaște ale mucenicilor pe care era
întemeiat, lacrimile părintelui. Le păzește cu dăruire, strigându-le
credincioșilor: „Pomeniți-l!” Părintele Hrisant Katsoulogiannakis a fost
ultimul preot din Insula Spinalonga. S-a născut în anul 1893 și a fost tuns în
monahism în 1911, la Mănăstirea Toplu din Sitia. Mai târziu a mers la
Mănăstirea Faneromeni din Ierapetra. De acolo a plecat voluntar la Spinalonga
în anul 1947, unde a slujit până la închiderea azilului de leproși, în anul
1957. După aceea a rămas în Spinalonga singur vreme de cinci ani, pentru a
îngriji mormintele leproșilor și pentru a le săvârși Trisaghionul. S-a întors
la Mănăstirea Toplu din motive de sănătate. A adormit întru Domnul în anul
1972. I s-a dus, pe drept, faima de sfânt. Epameinondas Remoundakis, numit și
„arhanghelul din Spinalonga”, este al doilea personaj real al cărții. Prin
intermediul romanului, Maria Pastourmadzis reînvie patimile și suferințele
interminabile ale locuitorilor Insulei Spinalonga și zugrăvește singura putere
care învinge durerea omenească: Iubirea care urcă până pe Cruce.