Reîncarnarea şi legea karmei :. William Walker Atkinson :. Pro Editură şi Tipografie :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Reîncarnarea şi legea karmei
Un studiu al doctrinei, al cauzelor şi al efectelor spirituale

Se pare că ocultiştii au dreptate când prezic că, înainte de zorii unui secol nou, lumea occidentală va adopta din nou doctrinele renaşterii – vechiul adevăr respins, cândva atât de îndrăgit rasei, va redobândi favoarea poporului...

Autor: William Walker Atkinson

Editura: Pro Editură şi Tipografie

Afişat de 477 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	27.00 RON

	•Reducere:	15%
	•Preţ site:	22.95 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

    Această stare superioară, spunea el, avea propriile legi, încă necunoscute omului, care aveau tendinţa să elaboreze legile imperfecte ale lumii materiale stabilind armonia, dreptatea şi egalitatea, ca să compenseze deficienţele aparente manifestate în lumea pământească.
    După Pitagora, Platon, marele filosof grec, a cultivat doctrina veche şi nouă a renaşterii. El a susţinut că sufletele morţilor trebuie să se întoarcă pe pământ unde, în vieţi noi, trebuie să epuizeze vechile acţiuni pământeşti, primind beneficii pentru cele demne şi penalităţi pentru cele nedemne, sufletul profitând de aceste experienţe repetate şi înălţându-se pas cu pas spre divin. Platon susţinea că sufletul reincarnat are străfulgerări de amintiri din vieţile anterioare, precum şi instincte şi intuiţii dobândite prin experienţele anterioare. El clasa ideile înnăscute printre acele experienţe moştenite din vieţile anterioare. S-a «pus că „totul poate fi găsit în Platon" şi, prin urmare, cel care caută vechile idei greceşti despre reincarnare şi problemele sufletului, poate găsi ceea ce caută în scrierile bătrânului înţelept şi filosof. Platon a fost vechiul maestru al învăţăturilor interioare referitoare la suflet şi toţi cel care l-au urmat au beneficiat în mod liber de marea lui înţelepciune. Influenţa lui asupra Bisericii creştine primitive a fost enormă şl, sub numeroase forme, ea continuă şi astăzi. Numeroşi Părinţii al Bisericii au susţinut că Platon era în realitate unul dintre mulţii precursori ai lui Hristos, care pregătise lumea păgână pentru venirea Mântuitorului.
    În Faidon, Platon descrie sufletul şi îi explică nemurirea. El susţine că omul are un corp material, supus unor schimbări constante, la moarte şi la dezintegrare, dar şi un suflet imuabil şi indestructibil, apropiat de divin. La moarte, acest suflet se separa de tovarăşul lui fizic şi se înălţa, purificat, spre regiunile superioare, unde devenea conştient de el însuşi şi i se atribuia un viitor. Dacă era considerat îndeajuns de „necontaminat" de noroiul vieţii materiale, era socotit apt să fie admis la starea de beatitudine, care era descrisă ca o unire cu Fiinţa Supremă, descrisă ca un Spirit etern şi omniscient. Sufletele josnice şi foarte vinovate suportau o perioadă de pedeapsă sau de purgatoriu, ca să fie curăţate şi purificate de vinovăţie, înainte de a li se îngădui să facă o nouă încercare de perfecţiune.
    Sufletele care nu erau îndeajuns de pure pentru starea de beatitudine, dar nici îndeajuns de impure ca să aibă nevoie să fie purificate, erau trimise în viaţa pământească, unde erau nevoite să intre în alt corp şi să se străduiască să realizeze din nou mântuirea, ca să atingă mai târziu starea de beatitudine. Platon susţinea că, la naştere, sufletul era în general inconştient de vieţile sale anterioare, cu toate că putea să aibă străfulgerări de memorie. În plus, are o formă de intuiţie şi idei înnăscute, despre care se crede că sunt rezultatul experienţelor dobândite în vieţile anterioare şi ale căror cunoştinţe fuseseră înmagazinate ca să-i fie de folos sufletului în existenţa reincarnată.
    Platon afirma că partea imaterială a omului (sufletul) era ceva complex, format dintr-un anumit număr de elemente diferite, deşi legate. În vârful acestei ierarhii de elemente ale sufletului, el plasa Spiritul, care, potrivit lui, cuprindea conştiinţa, inteligenţa, voinţa, alegerea între bine şi rău etc, care era absolut indestructibil şi nemu-ritor şi îşi avea sediul în cap. Urmau alte două părţi ale sufletului, care supravieţuiau descompunerii corpului, dar care erau doar relativ nemuritoare, adică erau supuse dispariţiei ulterioare. Dintre aceste elemente semimateriale, unul era sediul afecţiunilor, pasiunilor etc. şi se afla situat în inimă, în timp ce al doilea, care era sediul dorinţelor senzuale şi inferioare etc. era situat în ficat.

    Unii gânditori afirmă că ideea unei existenţe viitoare presupune o existenţă trecută, căci tot ce este „început" trebuie „să se sfârşească" într-o zi sau alta şi, în consecinţă, dacă suntem nevoiţi să presupunem că sufletul e obligat să-şi continue existenţa în viitor, trebuie să credem că a avut o existenţă în trecut - existenţă eternă la cele două extremităţi ale vieţii pământeşti, ca să zicem aşa. Cei care se opun ideii nemuririi pretind că nu există motive să presupunem că sufletul continuă să existe după moartea corpului, după cum nu avem motive să credem că existase înainte. Într-o zi, a fost întrebat un om bine cunoscut: „Ce devine sufletul omului după moarte?" El a evitat întrebarea răspunzând: „Se întoarce acolo de unde a venit". Şi pentru mulţi această idee pare de ajuns ca să-i facă se îndoiască de ideea nemuririi.
    Vechii filosofi greci considerau că era în mod logic necesar să se afirme preexistenţa veşnică a sufletului ca să justifice faptul că revendicau o viaţă viitoare pentru el. Ei susţineau că, dacă sufletul este nemuritor, trebuie să fi existat dintotdeauna, căci un lucru nemuritor nu poate să fi fost creat; dacă n-ar fi nemuritor prin natura lui, n-ar putea să devină, iar dacă este muritor prin natura lui, înseamnă că a existat dintotdeauna.
    Argumentul obişnuit folosit este următorul: un lucru este muritor sau nemuritor, ori una, ori alta; dacă e muritor, s-a născut şi trebuie să moară; dacă e nemuritor, nu poate să fie născut, nici să moară; a fi muritor înseamnă a fi supus vieţii şi morţii, nemurirea înseamnă imunitatea faţă de amândouă. Grecii au consacrat mult timp şi multă atenţie acestui argument, şi i-au acordat o mare importanţă. Ei considerau că nimic din ceea ce avea Realitate nu putea să se ivească din neant, nici să treacă în neant. Dacă era real era etern; dacă nu era etern, nu era real şi dispărea chiar în momentul naşterii.
    Ei au mai pretins că sentimentul de nemurire avut de Ego era o indicaţie că făcuse experienţa vieţii în trecut şi anticipa viaţa în viitor - există un sentiment de „bătrâneţe" care impregnează fiecare gând al omului despre propria-i natură. Se pretinde că este o ipoteză ilogică să susţii că în spatele prezentului se întinde o eternitate de existenţă şi se susţine că este mult mai logic să se considere viaţa actuală un simplu punct într-o eternitate de existenţă.
    În plus, reincarnarea corespunde cu principiul ştiinţific cunoscut al conservării energiei, adică nicio energie nu este niciodată creată sau pierdută, ci orice energie este doar o formă din energia universală care se scurge din formă în formă, din manifestare în manifestare, mereu aceeaşi, şi totuşi manifestându-se în miriade de forme - niciodată născută, niciodată moartă, ci permanent în mişcare, iar şi iar, spre noi manifestări. Se crede deci că este raţional să se presupună că sufletul se supune aceleiaşi legi a reincarnării, înălţându-se din ce în ce mai sus, prin timp, până când se reintegrează în final în Spiritul Universal de unde a provenit şi în care va continua să existe, aşa cum exista înainte de a se ivi prin ciclul manifestărilor.
    Se mai susţine că reincarnarea face viaţa să intre în cadrul legii cauzei şi efectului, ca tot restul universului. Legea renaşterii, conform cauzelor generate în cursul vieţilor trecute, ar duce existenţa sufletului în interiorul legilor naturale şi în armonie cu ele, în loc să fie în exterior şi contrare lor.
    Se pretinde şi că sentimentul de „păcat originar", de care multe persoane afirmă că sunt conştiente, poate fi mai bine explicat prin teoria reincarnării decât prin orice doctrină teologică.

A apărut în: 2021-10

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro