Maniheismul

Fondat de către profetul Mani în secolul al III-lea d.Hr., maniheismul a ajuns să-și revendice, în perioada sa de maximă expansiune, adepții de pe un vast teritoriu cuprins între Africa de Nord și China. Conceput ca o sinteză a tuturor sistemelor religioase cunoscute până atunci, în fapt un sincretism de concepții dualiste zoroastriene, buddhiste (în special etice) pe care s-au grefat doctrine creștine și mistice, maniheismul a dăinuit și a avut o mare influență până în secolul al VII-lea.

Gelu Sabău

Cuvânt înainte
Viața lui Mani... 7
Scrierile lui Mani și doctrina sa... 11
Beausobre și studiul maniheismului... 16

MANIHEISMUL - principiile, dogmele și morala

PRELIMINARII: Dificultatea de a oferi o idee justă și completă despre sistemul maniheist. Critica vechilor autori care s-au ocupat de acest subiect... 21

CAPITOLUL I: Concepția sistemului lui Mani așa cum reiese din relatarea lui Tribon și din faptele disputei lui Archelaus... 56

CAPITOLUL II: Principiile maniheismului. Examinarea primului principiu. Mani nu se crede nici Iisus Hristos, nici Sfântul Duh. Autoritatea pe care și-a atribuit-o... 70

CAPITOLUL III: Al doilea principiu al maniheilor. Respingerea Vechiului Testament. Motivele acestei respingeri... 95

CAPITOLUL IV: Vechiul Testament prost apărat de cea mai mare parte a Părinților. Ce au crezut maniheii despre mîntuirea lui Ioan Botezătorul și a iudeilor... 117

CAPITOLUL V: Urmarea principiului maniheilor. Erorile lor cu privire la cărțile Noului Testament... 130

CAPITOLUL VI: Cărțile maniheilor. Cărțile filozofului sau ale profeților neamului. Ideea lor despre profeție. Religia lui Zoroastru... 150

CAPITOLUL VII: Despre profețiile atribuite de creștini lui Zoroastru. Alte profeții primite de manihei. Despre cărțile Patriarhilor... 175

CAPITOLUL VII: Cărțile lui Mani și ale principalilor autori ai sectei... 193

Anexa 1: Scrisoarea lui Mani către Marcel... 211
Anexa 2: Teodoret. Compendiu al relelor mituri eretice... 213
Anexa 3: Imnuri maniheene... 219
Bibliografie... 226
Index... 229

PRELIMINARII
Dificultatea de a oferi o idee justă și completă despre sistemul maniheist. Critica vechilor autori care s-au ocupat de acest subiect

I. Este foarte dificil, ca să nu spunem imposibil, să avem azi o idee justă și completă despre sistemul filosofic și teologist maniheist. Pentru a cunoaște cu certitudine concepțiile adepților săi ar trebui să le identificăm în confesiunile lor de credință sau în cărțile lor, unde aceștia le expun cu precizie și claritate. Din păcate în momentul de față nu există nicio carte a lui Mani sau a vreunuia din primii săi discipoli; cu greu s-au păstrat câteva fragmente în scrierile autorilor care le-au respins tezele și care, după m,etoda polemiștilor, vor sesiza de obicei ceea ce le va părea mai puțin rațional și mai susceptibil de a părea absurd în lucrările adversarilor. De altfel, nu putem judeca corect gândirea unui autor prin intermediul unor paragrafe scoase din context. Ce idee ne-am putea face despre doctrina protestantă a libertății, a justificării sau a faptelor bune dacă le-am judeca după propozițiile scoase din context care au fost prezentate la Conciliul de la Trento?

Cu privire la cărți, Antichitatea și-a făcut o religie din faptul de a le arde. Nu știu dacă Leon I a fost cel care a dat exemplul, dar el a fost urmat cu siguranță de succesorii săi. Ghelasie a ars în fața bisericii Sf. Maria toate cărțile maniheilor pe care le-a putut găsi. Symah va face același lucru la scurtă vreme după aceea. El a ars, spune Atanasie, toate statuile și toate cărțile din fața bazilicii lui Constantin. Nu știu care puteau fi aceste statui, căci se pare că maniheii nu aveau deloc așa ceva. Sfântul Epifanie, care recunoaște că magii detestau statuile și imaginile, adaugă că ei adorau idolii focului, ai lunii și ai soarelui. Însă, dacă aceștia erau idolii maniheilor, cum era posibil să-i ardă? Cu toate acestea, Hermizdas va urma exemplul predecesorilor săi și vedem la Sfântul Augustin că, îndată ce găseau cărțile ereticilor, magistrații le confiscau pentru a le arde.

Nu este ușor să calificăm corect zelul acestor episcopi care i-au îndemnat pentru prima dată pe împărații creștini să ardă cărțile ereticilor și să-i condamne la moarte pe cei care le citeau sau care le păstrau în casele lor. Aș vrea să cred că motivul lor era unul întemeiat, însă trebuie să recunoaștem că exemplul era foarte periculor și că înșiși creștinii l-au condamnat ca pe cea mai nedreaptă violență.