3547 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
Trecerea vrăjitorilor Călătoria unei femei |  » Coperta | Povestea adevărată a inițierii unei femei într-o realitate care depășește granițele lumii cotidiene obișnuite.
| Afișat de 18104 ori. |
Preț site: | 30.00 RON
* |
Momentan indisponibil(ă)!
În prezent nu cunoaștem dacă și când acest produs va fi în stocul nostru.
Puteți însă să faceți precomandă și astfel veți fi anunțat(ă) atunci când acesta devine disponibil.
Pentru aceasta trebuie să fiți autentificat(ă).
| |
Contact
|
Capitolul 4
Ai dormit bine?
m-a întrebat Clara când am intrat în bucătărie.
Tocmai voia să se
așeze la masă să mănânce. Am observat că era un loc pregătit pentru mine, cu
toate că nu-mi spusese, cu o seară în urmă, la ce oră avea să fie micul dejun.
Am dormit ca un
urs, i-am răspuns eu sinceră.
M-a invitat să mă
duc lângă ea și mi-a pus în farfurie niște carne tocată condimentată. I-am spus
că pentru mine fusese întotdeauna un moment dificil să mă trezesc într-un pat
necunoscut. Tatăl meu schimbase slujbe adeseori și familia fusese obligată să
se mute oriunde fusese disponibil câte un post. Mi-era groază de șocul de
dimineață al trezirii dezorientate într-o casă nouă, dar această groază nu se
materializase de această dată. Senzația pe care o avusesem la trezire era că și
camera, și patul, fuseseră dintotdeauna ale mele.
Clara m-a
ascultat atentă și a dat din cap în semn de încuviințare.
Asta pentru că
ești în armonie cu persoana căreia îi aparține camera, mi-a spus ea.
A cui este
camera? am întrebat-o curioasă.
Vei descoperi într-o
bună zi, mi-a răspuns ea, punând o porție sănătoasă de orez lângă carnea din
farfuria mea.
Mi-a întins o
furculiță.
Mănâncă. Astăzi
o să ai nevoie de toate forțele tale.
Nu m-a lăsat să
vorbesc până nu am terminat totul din farfurie.
Ce-o să facem?
am întrebat-o când a strâns farfuriile.
Nu noi, m-a
corectat ea. Tu o să mergi la peșteră ca să-ți începi recapitularea.
Ce anume,
Clara?
Ți-am spus
aseară că toate lucrurile și toți oamenii din casa asta se află aici dintr-un
motiv anume, inclusiv tu.
De ce mă aflu
aici, Clara?
Motivul pentru
care te afli aici trebuie să-ți fie explicat în stadii, a spus ea. La nivelul
cel mai simplu, te afli aici pentru că îți place aici, indiferent ce-ai putea să
crezi. Al doilea motiv, mai complex, este că te afli aici ca să înveți și să
practici un exercițiu fascinant, denumit recapitulare.
Ce înseamnă
acest exercițiu? În ce anume constă?
O să-ți spun
despre ce este vorba când ajungem la peșteră.
De ce nu poți să-mi
spui acum?
Ai răbdare,
Taisha. Nu pot să-ți răspund la toate întrebările în acest moment, deoarece nu
ai suficient de multă energie ca să faci față răspunsurilor. Mai târziu, o să-ți
dai seama singură de ce este atât de dificil să explici anumite lucruri. Pune-ți
ghetele de drum și hai să plecăm, acum.
Am părăsit casa și
am urcat dealurile line dinspre răsărit, urmând aceeași potecă pe care merseserăm
cu o seară în urmă. După o plimbare scurtă, am zărit luminișul plat de la înălțime,
pe care intenționasem să-l revizitez. Fără să o aștept pe Clara să ia inițiativa,
am pornit-o înainte spre el, pentru că eram nerăbdătoare să descopăr dacă
puteam să văd casa pe zi.
Am privit
depresiunea ca o oală, strânsă între dealuri și acoperită de verdeață, dar cu
toate că era o zi senină și însorită, n-am văzut nici urmă de clădiri. Un lucru
era evident; erau și mai mulți copaci uriași decât îmi aminteam că văzusem
noaptea.
Cu siguranță poți
să recunoști toaletele, a spus Clara. E pata aceea roșiatică de lângă pâlcul de
copaci mesquite.
Am tresărit fără
să vreau, pentru că fusesem atât de absorbită de observarea văii, încât n-o
auzisem pe Clara venind în spatele meu.
Ca să mă ajute să-mi
direcționez atenția, mi-a arătat o anumită porțiune a vegetației din vale.
M-am gândit să-i spun din politețe că o vedeam, în felul în care eram mereu de
acord cu oamenii, dar n-am vrut să-mi încep ziua cântându-i în strună. Am rămas
tăcută. În plus, în valea aceea era ceva nespus de minunat, care mi-a tăiat
respirația. Am rămas privind atât de total absorbită, încât m-a cuprins o amețeală.
Sprijinită de o stâncă, m-am lăsat purtată de tot ce se afla în vale. Și într-adevăr
am fost transportată. Am simțit că eram la un picnic, unde era în plină desfășurare
o petrecere. Am auzit râsetele oamenilor
Reveria mea a
luat sfârșit când Clara m-a ridicat în picioare, prinzându-mă de subsuori.
Doamne, Taisha!
a exclamat ea. Ești mai ciudată decât am crezut. Pentru o clipă, am avut senzația
că te-am pierdut.
Am vrut să-i spun
ce visasem, deoarece eram sigură că ațipisem o clipă. Însă ea nu a părut
interesată și a început să se îndepărteze.
Clara avea pasul
ferm și hotărât, ca și cum ar fi știut exact încotro se îndrepta. Eu, pe de altă
parte, pășeam fără o țintă anume în urma ei, încercând să țin pasul fără să mă împiedic.
Am mers într-o tăcere deplină. După o jumătate de oră încheiată, am ajuns la o
formațiune de stânci anume, pe lângă care eram sigură că mai trecusem mai
devreme.
N-am mai fost
pe-aici? am întrebat eu, punând capăt tăcerii.
Clara a încuviințat
dând din cap.
Mergem în cerc,
a recunoscut ea. Te pândește ceva și dacă nu scăpăm de asta, o să ne urmărească
până la peșteră.
M-am întors să văd
dacă era cineva în urma noastră. N-am putut să disting decât tufele și ramurile
răsucite ale copacilor. M-am grăbit s-o prind din urmă pe Clara și m-am împiedicat
de-un ciot. Surprinsă, am scos un țipăt căzând în față. Cu o viteză incredibilă,
Clara m-a prins de braț și mi-a împiedicat căderea punând piciorul în fața mea.
Nu te prea
pricepi la mers, nu-i așa? a comentat ea.
I-am spus că
niciodată nu fusesem genul prea priceput în aer liber, că am crescut crezând că
mersul și campatul erau ocupații pentru oamenii de la țară, oameni nesofisticați,
semisălbatici, nu pentru orășenii cu școală. Plimbările la poalele munților nu
constituiau o experiență care să mi se pară plăcută. Și cu excepția
perspectivei proprietății ei, peisaje care altora le puteau tăia respirația pe
mine mă lăsau indiferentă.
Nici nu contează,
a spus Clara. Nu te afli aici ca să admiri peisajul. Trebuie să-ți ții mintea
la potecă. Și să fii atentă la șerpi.
Indiferent dacă
erau sau nu șerpi în regiune, avertismentul ei în mod cert m-a făcut să-mi îndrept
toată atenția asupra terenului. Pe măsură ce am continuat să mergem, a început
să mi se taie tot mai mult respirația. Ghetele cu care mă echipase Clara erau
ca niște greutăți de plumb legate de picioarele mele. Mi-era greu să ridic și să
pun un picior înaintea celuilalt.
Chiar este
necesară plimbarea asta în natură? am întrebat eu în cele din urmă.
Clara s-a oprit
din mers și s-a întors cu fața la mine.
Înainte să
putem discuta despre ceva plin de semnificație, va trebui să fii capabilă cel
puțin să fii conștientă de anturajul tău complex, a spus ea. Mă străduiesc din
răsputeri să fac exact acest lucru.
Ce vrei să
spui? am întrebat-o eu. Care anturaj?
Obișnuita mea
proastă dispoziție pusese din nou stăpânire pe mine.
Mă refer la
barajul sentimentelor și gândurilor tale obișnuite, trecutul tău personal,
mi-a explicat Clara. Tot ceea ce te face să fii ceea ce crezi că ești, o
persoană unică și specială.
Ce-au
sentimentele și gândurile mele obișnuite? am întrebat-o eu.
Afirmațiile sale
de neînțeles fără îndoială că mă sâcâiau.
Aceste
sentimente și gânduri sunt sursa tuturor necazurilor tale, a afirmat ea.
Cu cât vorbea mai
mult în cimilituri, cu atât mai mare era frustrarea mea. În acel moment aș fi
putut să mă acuz că cedasem invitației acestei femei de a petrece câteva zile în
compania ei. Era o reacție întârziată. Temerile care se ascunseseră în mine
s-au dezlănțuit în toată puterea. Mi-am imaginat că putea să fie o psihopată
care în orice moment putea să scoată un cuțit și să mă omoare. Dacă mă gândeam
mai bine, având pregătire în artele marțiale, ceea ce în mod evident era adevărat,
nici n-ar fi avut nevoie de un cuțit. O lovitură cu piciorul ei musculos ar fi însemnat
sfârșitul meu. Nu puteam să o înfrunt. Era mai în vârstă decât mine, însă
infinit mai puternică. M-am și văzut ajungând în statistici; o persoană dispărută
de care nu s-a mai auzit niciodată. Mi-am redus în mod intenționat pasul ca să
măresc distanța dintre noi.
Nu te lăsa pradă
unor gânduri atât de morbide, a spus Clara, în mod sigur pătrunzându-mi gândurile.
Aducându-te aici, tot ce-am vrut să fac a fost să te ajut să te pregătești să înfrunți
viața cu puțin mai multă grație. Dar se pare că nu am reușit decât să-ți provoc
o avalanșă de suspiciuni și temeri urâte.
M-am simțit cu
adevărat rușinată de faptul că nutrisem asemenea gânduri morbide. A fost
descumpănitor cât de corect mi-a ghicit suspiciunile și temerile și cum mi-a
liniștit toată tulburarea dintr-un singur gest. Mi-am dorit să fi fost în
stare să îmi cer scuze și să-i dezvălui ce îmi trecea prin minte, dar nu eram
pregătită să fac asta. M-aș fi plasat într-un dezavantaj și mai mare.
Ai o putere
ciudată de a liniști gândurile, Clara, am reușit eu să zic. În Orient ai învățat
să faci asta?
Nu e mare
lucru, a recunoscut ea, nu pentru că gândurile tale sunt ușor de liniștit, ci
pentru că toți suntem la fel. Ca să te cunosc pe tine până în cel mai mic
detaliu, tot ce trebuie să fac este să mă cunosc pe mine însămi. Și îți jur că
asta fac. Și-acum, hai să mergem mai departe. Vreau să ajungem la peșteră înainte
să fii complet epuizată.
Mai spune-mi o
dată, Clara, ce-o să facem în peșteră? am întrebat eu, reticentă să pornesc din
nou la drum.
O să te învăț
lucruri inimaginabile.
Ce fel de
lucruri inimaginabile?
Vei ști cât de
curând, a spus Clara, privindu-mă cu ochii mari.
Eram disperată să
aflu mai multe informații, dar înainte să deschid din nou discuția, ajunsese
deja la mijlocul următoarei pante. Mi-am târât picioarele și am urmat-o încă
vreo jumătate de kilometru sau cam așa ceva, până când ne-am așezat, în sfârșit,
pe malul unui pârâu. Acolo, frunzișul copacilor era atât de des, încât nici nu
mai zăream cerul. Mi-am scos ghetele. Făcusem o bășică la călcâi.
Clara a luat un băț
ascuțit și mi-a înțepat laba piciorului între degetul mare și al doilea. O
senzație, așa, ca un curent electric, m-a furnicat prin gambe și pe partea
interioară a coapselor. Pe urmă m-a pus să mă așez în patru labe și, pe rând pentru
fiecare picior, mi-a întors tălpile în sus și m-a împuns într-un punct exact
dedesubtul protuberanței degetului mare. Am țipat de durere.
N-a fost chiar
așa de rău, a spus ea pe tonul cuiva obișnuit să trateze bolnavi. Doctorii
chinezi clasici obișnuiau să aplice această tehnică pentru a-i impulsiona și reînsufleți
pe cei bolnavi, ori pentru a genera o stare de atenție unică. Însă în zilele
noastre, aceste cunoștințe clasice sunt pe cale de dispariție.
De ce, Clara?
Pentru că
accentul pus pe materialism l-a făcut pe om să se îndepărteze de preocupările
ezoterice.
La asta te-ai
referit când mi-ai spus, în deșert, că s-a retezat legătura cu trecutul?
Da. O mare
preschimbare provoacă schimbări profunde în formarea energiei lucrurilor;
schimbări care nu sunt întotdeauna în bine.
Mi-a spus să-mi
bag picioarele în apă și să pipăi pietrele netede de pe fund. Apa era rece ca
gheața și m-a făcut să tremur involuntar.
Mișcă-ți
picioarele din glezne, în sensul acelor de ceasornic, mi-a sugerat ea. Lasă
apa care curge să-ți ia oboseala.
După câteva
minute de rotire a gleznelor, m-am simțit împrospătată, dar aveam picioarele
aproape înghețate.
Acum încearcă să
simți cum toată tensiunea ți se scurge în labele picioarelor, apoi descotorosește-te
de ea scuturându-ți glezna în exterior, mi-a spus Clara. În felul acesta o să
scapi de senzația de rece.
Am continuat să
bat apa cu picioarele până mi-au amorțit.
Nu cred că
merge, Clara, am zis eu, scoțând picioarele din apă.
Asta pentru că
nu direcționezi tensiunea în afara ta, a spus ea. Apa curgătoare ia oboseala, răceala,
boala și orice alt lucru nedorit. Dar ca să se întâmple asta, trebuie ca acesta
să fie scopul, altminteri poți să-ți scuturi picioarele până seacă pârâul, fără
vreun rezultat.
A mai adăugat că
dacă vrei să faci acest exercițiu în pat, trebuie să-ți folosești imaginația
pentru a vizualiza o apă curgătoare.
Ce anume vrei să
spui cu să fie scopul? am întrebat eu, ștergându-mi picioarele pe mânecile
jachetei.
După ce le-am
frecat bine, s-au încălzit, într-un târziu.
Scopul este forța
care susține Universul, a spus Clara. Este forța care dă o țintă oricărui
lucru. Face ca lumea să existe.
Nu-mi venea să
cred că-i sorbeam fiecare cuvânt. În mod cert se produsese o schimbare majoră,
care-mi transformase obișnuita indiferență plictisită într-o stare de alertă cât
se poate de neobișnuită. Nu mă refer la faptul că aș fi înțeles ce spunea
Clara, pentru că nu înțelegeam. Ceea ce m-a izbit a fost faptul că puteam s-o
ascult fără să mă foiesc și fără să mă las purtată de gânduri.
Poți să descrii
această forță mai limpede? am rugat-o eu.
Chiar nu există
nicio modalitate de a vorbi despre ea altfel decât metaforic, a spus Clara.
A șters pământul
cu talpa ghetei, dând la o parte frunzele.
Sub frunzele
uscate este pământul; pământul enorm. Scopul este principiul care stă la baza
tuturor lucrurilor.
Clara și-a băgat
mâinile făcute căuș în apă și și-a împroșcat fața cu ea. M-am minunat din nou
de faptul că nu avea riduri pe piele. De această dată am comentat înfățișarea
ei tinerească.
Felul în care
arăt este o chestiune de menținere a ființei mele interioare în echilibru cu
mediul, a spus ea, scuturându-și apa de pe mâini. Tot ceea ce facem se bazează
pe acest echilibru. Putem să fim tineri și plini de viață ca acest pârâu sau bătrâni
și cu un aspect amenințător, asemenea munților de lavă din Arizona. De noi
depinde.
M-am surprins pe
mine însămi întrebând-o, de parcă aș fi crezut ceea ce zicea, dacă aș fi putut și
eu să ajung la acest echilibru.
Clara a dat din
cap în semn de încuviințare.
Cu siguranță poți,
a spus ea. Și o vei și face, făcând exercițiul unic pe care o să ți-l predau:
recapitulare.
De-abia aștept
să-l fac, am spus eu entuziasmată, încălțându-mi ghetele.
Pe urmă, fără
vreun motiv explicabil, am devenit atât de agitată, încât am sărit în sus și
i-am spus:
N-ar trebui să
o pornim la drum?
Am ajuns deja,
m-a anunțat Clara și mi-a arătat o peșteră mică de pe coasta unui deal.
Uitându-mă la ea,
mi-a dispărut tot entuziasmul. Gaura aceea căscată avea ceva amenințător și rău
prevestitor; dar și ademenitor. Am simțit un imbold limpede de a o explora dar în
același timp mi-era teamă de ceea ce aș fi putut să găsesc înăuntru.
Am bănuit că eram
pe undeva prin apropierea casei ei; gând care mi s-a părut reconfortant. Clara
mi-a spus că era un loc încărcat de puteri, un loc pe care străvechii geomanți
din China, practicanții feng-shui, l-ar fi ales fără îndoială să fie
locul unui templu.
Aici,
elementele apă, lemn și aer sunt într-o armonie perfectă, a spus ea. Aici,
energia circulă din abundență. Vei vedea ce vreau să spun când intri în peșteră.
Trebuie să folosești energia acestui loc unic pentru a te purifica.
Vrei să spui că
trebuie să stau aici?
Nu știai că în
Orientul antic, călugării și învățații obișnuiau să stea în peșteri? m-a întrebat
ea. Faptul că erau înconjurați de pământ îi ajuta să mediteze.
M-a îndemnat să
intru, târâș, în peșteră. Cu îndrăzneală, m-am strecurat înăuntru, scoțându-mi
din minte gândul la lilieci și păianjeni. Era întuneric și umed și nu era loc
decât pentru o singură persoană. Clara mi-a spus să mă așez cu picioarele încrucișate,
sprijinită cu spatele de perete. Am ezitat, nedorind să-mi murdăresc jacheta,
dar de cum m-am rezemat, m-am simțit ușurată că puteam să mă odihnesc. Cu toate
că tavanul era aproape de capul meu și podeaua îmi apăsa coccisul, nu era o
atmosferă claustrofobică. Prin peșteră circula un slab curent de aer, aproape
imperceptibil. M-am simțit revigorată, exact cum mi-a spus și Clara că o să mă
simt. Eram pe cale să-mi scot jacheta și să mă așez pe ea, când mi-a vorbit
Clara, lăsată pe vine în fața intrării peșterii.
Culmea artei
speciale pe care vreau să ți-o predau, a început ea, se numește zborul
abstract, iar mijlocul prin care ajungi la el se numește recapitulare.
S-a întins în
interiorul peșterii și mi-a atins partea stângă și dreaptă a frunții.
Conștientizarea
trebuie să treacă de aici, aici, a spus ea. Când suntem copii, putem face cu ușurință
acest lucru, dar de cum sigiliul trupului este spart prin excese inutile, numai
o manipulare specială a conștienței, viața curată și celibatul pot să refacă
energia care s-a scurs din noi; energia necesară pentru realizarea schimbării.
Am înțeles
perfect tot ce-a spus. Chiar am simțit că această conștientizare era ca un
curent de energie care poate să treacă dintr-o parte a frunții în cealaltă și
am vizualizat prăpastia dintre cele două puncte ca fiind un spațiu imens; un
vid care împiedică trecerea.
Am ascultat-o cu
cea mai mare atenție când a continuat să vorbească.
Trupul trebuie
să fie extraordinar de puternic, a spus ea, astfel încât conștientizarea să fie
temeinică și fluidă, pentru a face saltul dintr-o parte a abisului în cealaltă,
cât ai clipi.
În timp ce Clara
rostea aceste afirmații, s-a petrecut ceva extraordinar. Am devenit absolut
sigură că o să rămân cu Clara în Mexic. Ceea ce voiam să simt era că o să mă întorc
în Arizona peste câteva zile, însă ceea ce am simțit de fapt a fost că n-o să mă
mai întorc. Și am mai știut că acest lucru pe care îl realizasem nu era o
simplă acceptare a ceea ce Clara avusese în minte de la bun început, ci că eu
eram lipsită de puteri să mă opun intențiilor ei, deoarece forța care mă
manipula nu era numai a ei.
De acum înainte,
trebuie să duci o viață în care conștientizarea să constituie prima
prioritate, a spus ea, ca și cum ar fi știut că îmi luasem angajamentul tacit
de a rămâne împreună cu ea. Trebuie să eviți tot ceea ce îți slăbește trupul
sau mintea și tot ce le este nociv. De asemenea, este esențial, deocamdată, să-ți
rupi toate legăturile fizice și emoționale cu lumea.
De ce este atât
de important acest lucru?
Pentru că înainte
de orice altceva, trebuie să capeți unitate.
Clara mi-a
explicat că suntem convinși că în noi există un dualism; că mintea este partea
noastră lipsită de substanță și trupul este partea concretă. Această împărțire
ne ține energia într-o stare de separare haotică și o împiedică să se
contopească.
Faptul că
suntem împărțiți ține de condiția noastră umană, a admis ea. Însă divizarea
noastră nu este făcută între minte și trup, ci între trup, care găzduiește
mintea sau eul, și dublul, care este receptacolul energiei noastre
fundamentale.
Clara a spus că, înainte
de naștere, dualitatea impusă omului nu există, însă începând cu nașterea, cele
două părți sunt separate sub acțiunea scopului omenirii. O parte se orientează în
exterior și devine corpul fizic; cealaltă, spre interior și devine dublul. La
moarte, partea mai grea, corpul, se reîntoarce în pământ ca să fie absorbit de
el și partea ușoară, dublul, este eliberată. Însă, din păcate, de vreme ce
dublul nu a fost niciodată perfecționat, trăiește experiența libertății doar o
fracțiune de scundă, înainte să se risipească în Univers.
Dacă murim fără
să ne ștergem falsa dualitate a corpului și minții, avem o moarte obișnuită, a
spus ea.
Și cum altfel
am putea să murim?
Clara m-a privit
ridicând dintr-o sprânceană. În loc să-mi răspundă la întrebare, mi-a destăinuit
pe un ton plin de încredere că murim din cauză că posibilitatea noastră de a
ne transforma nu a intrat în concepția noastră. A accentuat că această
transformare trebuie să fie realizată în timpul vieții și că succesul în
atingerea acestui țel este unicul scop pe care poate să-l aibă ființa umană.
Toate celelalte realizări sunt trecătoare, deoarece moartea le transformă în
nimic.
Și ce presupune
această transformare? am întrebat-o eu.
Presupune o
transformare totală, a spus Clara. Și asta se realizează prin recapitulare:
piatra de încercare a artei libertății. Arta pe care sunt pe cale să ți-o
predau se numește arta libertății; o artă infinit de dificil de practicat și încă
și mai dificil de explicat.
Clara mi-a spus că
toate procedurile pe care urma să mi le predea sau toate sarcinile pe care urma
să-mi ceară să le îndeplinesc, oricât de obișnuite ar fi putut să-mi pară,
constituiau o treaptă pe drumul împlinirii scopului final al artei libertății:
zborul abstract.
Ce-o să-ți arăt
mai întâi sunt niște mișcări simple pe care trebuie să le faci zilnic, a
continuat ea. Consideră-le permanent ca fiind o parte indispensabilă a vieții
tale. O să-ți arăt o respirație care a fost ținută în secret timp de generații
întregi. Această respirație oglindește forțele duale ale creației și
distrugerii, ale luminii și întunericului, ale ființei și neființei.
Mi-a spus să ies
din peșteră, apoi m-a îndrumat, printr-o manipulare blândă, să mă așez, cu
coloana curbată spre înainte și să-mi ridic genunchii la piept cât mai sus cu
putință. Ținând picioarele pe pământ, trebuia ca mai apoi să-mi cuprind gambele
cu brațele și să-mi încleștez bine palmele în fața genunchilor, ori, dacă
voiam, puteam să-mi apuc fiecare cot separat. Mi-a apăsat ușor capul în jos până
când bărbia mi-a atins pieptul.
Trebuia să-mi încordez
mușchii brațelor ca să-mi împiedic genunchii să se despartă în lături. Aveam
pieptul contractat și la fel aveam și abdomenul. Mi-a trosnit gâtul când mi-am
băgat bărbia în piept.
Este o respirație
puternică, a spus Clara. Este posibil să te leșine sau să te adoarmă. Dacă se întâmplă
asta, întoarce-te acasă când te trezești. Apropo, peștera aceasta este chiar în
spatele casei. Ia-o pe potecă și ajungi în două minute.
Clara mi-a dat
instrucțiuni să respir scurt, superficial. I-am spus că cerința ei era
redundantă, de vreme ce acesta era singurul mod în care puteam să respir în
poziția aceea. Mi-a spus că dacă reduceam fie și parțial presiunea brațelor pe
care o cream cu mâinile, respirația îmi revenea la normal. Însă nu asta urmărea.
Voia să continui respirația superficială timp de cel puțin zece minute.
Am rămas în poziția
aceea o jumătate de oră, poate, în tot acest răstimp respirând superficial, așa
cum îmi recomandase. După ce au trecut crampele inițiale pe care le-am resimțit
în stomac și picioare, respirațiile au părut să-mi înmoaie interiorul și să-l
dizolve. Pe urmă, după un timp chinuitor de lung, Clara mi-a dat un brânci care
m-a făcut să mă rostogolesc pe spate, astfel încât am ajuns întinsă pe pământ, însă
nu mi-a permis să eliberez presiunea brațelor.
O clipă, am simțit
o ușurare când am atins pământul cu spatele, dar abia când mi-a spus să dau
drumul mâinilor și să-mi întind picioarele am simțit o eliberare completă în
abdomen și piept. Singurul mod în care pot să descriu ce-am simțit este să spun
că respirația aceea desfăcuse ceva în mine, se dizolvase sau se eliberase. Așa
cum anticipase Clara, eram atât de adormită, încât m-am târât înapoi în peșteră
și am adormit.
Cred că am dormit
cel puțin vreo două ore în peșteră. Și judecând după poziția în care m-am
trezit, nu-mi clintisem niciun mușchi. Am crezut că asta se datorase probabil
faptului că în peșteră nu era loc să mă învârt și să mă întorc în somn, dar
este posibil să fi fost vorba și despre faptul că eram relaxată atât de
complet, încât nu avusesem nevoie să mă mișc.
M-am întors acasă,
urmând instrucțiunile Clarei. Pe ea am găsit-o în curtea interioară, într-un
fotoliu din ratan. Am avut impresia că mai fusese o femeie acolo, împreună cu
ea, și când mă auzise se ridicase repede și plecase.
Oh, pari mult
mai relaxată acum, a spus Clara. Respirația și postura aceasta fac minuni în
cazul tău.
Clara a spus că,
dacă este executată în mod regulat, cu calm și deliberare, această respirație
echilibrează treptat energia interioară.
Înainte să apuc să-i
spun cât de revigorată puteam să mă simt, mi-a spus să mă așez, deoarece voia să-mi
arate o altă manevră a corpului, crucială pentru ștergerea dualității false.
Mi-a cerut să mă așez cu spatele drept și cu ochii ușor coborâți, astfel încât
să mă uit la vârful nasului.
Această respirație ar trebui să fie făcută
fără constrângerile îmbrăcămintei, a început ea. Dar decât să te pun să stai
goală pușcă în curte în miezul zilei, o să facem o excepție. Mai întâi, inspiri
profund, absorbind aerul ca și cum ai respira prin vagin. Trage-ți stomacul și
inspiră aerul de-a lungul coloanei vertebrale, pe lângă rinichi, până într-un
punct între omoplați.
Pag. 53 64
A apărut în: 2015-05 |
Fii primul care își spune opinia! |
|
 | Studiul China Cel mai complet studiu despre nutriție realizat vreodată, cu implicații extraordinare asupra dietei, pierderii în greutate și sănătății pe termen lung |
|
 | Viață după viață Investigarea unui fenomen: supraviețuirea dincolo de moartea corpului fizic |
|
|
|
|
|
 | Femei puternice Un ghid pentru femeile care doresc să trăiască o viață de succes |
|
 | Semne de sus Mesaje ale îngerilor care îți pot călăuzi alegerile în viață |
|
|
|
 | Vindecarea chakrelor Un ghid al începătorului pentru diferite tehnici de autovindecare prin echilibrarea chakrelor |
|
|
|
|
|
 | Părinții toxici Vindecă-ți rănile din copilărie și reia controlul asupra vieții tale |
|
|
|
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
| |
|
 |
|
 |
|