Prima pagină - Răbdarea. Tâlcuire la rugăciunea sfântului Efrem Sirul
Top 50 vânzări | Noutăți pe site | Cărțile ADEVĂR DIVIN | Discount până la 50%! | În viitor | Contact 
 Top 50 vânzări 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
la newsletter-ul Editurii Adevăr Divin!
Cumpărături
Coșul este gol
3941 produse pe stoc
  Domenii
  • Alimentație și naturism
  •   - Agricultură
      - Diete
      - Fitoterapie
      - General
      - Grupele sanguine
      - Medicina naturistă
        - General
        - Homeopatie
        - Valeriu Popa
      - Hrană vie
      - Vindecarea cancerului
      - Vindecarea diabetului
  • Dezvoltare personală
  •   - Automotivare
      - General
      - Eneagrama
      - Legea atracției
        - Colecția Secretul
        - General
      - Meditație, mindfulness
      - Relații
      - Sănătate
      - Suflet și spirit
  • Divinație
  •   - Chiromanție
      - General
      - Grafologie
      - I Ching
      - Interpretarea viselor
      - Morfopsihologie
      - Numerologie
      - Simbolistică
      - Tarot
  • Ezoterism
  •   - Alchimie
      - Călătorii astrale
      - Fizica cuantică
      - General
      - Magie
      - Metafizică
      - Rozicrucienii
      - Societăți secrete
      - Spiritism
  • Filozofie
  • Inițiere spirituală
  •   - Copiii cei noi
      - General
  • Inspirație divină
  • Învățături spirituale
  •   - Astrologie
      - Feng Shui
      - General
      - Mudra-e și Mantra-e
      - Tao
      - Șamanism
      - Știință
      - Zen
      - Yoga
  • Maeștri spirituali
  •   - Edgar Cayce
      - General
      - Gurdjief
      - Jakob Lorber
      - Kahlil Gibran
      - O. M. Aïvanhov
      - Osho
      - Masaru Emoto
      - Paulo Coelho
      - Ramana Maharshi
      - Rudolf Steiner
      - S. N. Lazarev
  • Mister
  •   - Anul 2012, 2013 și după ;-)
      - Civilizații dispărute
        - General
        - Atlantida
      - Conspirații
        - General
        - Jan van Helsing
      - General
      - Montauk
      - OZN-uri
      - Piramide
  • Muzică pentru suflet
  •   - Gheorghe Iovu
      - Frederic Delarue
  • Prosperitate și succes
  •   - Bani
      - General
      - Prosperitate
      - Succes
  • Psihologie
  •   - Autism
      - Constelații familiale
      - General
      - Hipnoză
      - Limbajul trupului
      - Metoda José Silva
      - NLP
      - Parenting
      - Psihogenealogie
      - Psihoterapie
      - Puterea cuvintelor
      - Puterea gândului
  • Religie
  •   - Budism
        - Dalai Lama
        - General
        - Hinduism
        - Învățături din Tibet
      - Creștinism
        - Apostoli
        - Arsenie Boca
        - Calendare
        - Evanghelii
        - General
        - Iisus Hristos
        - Învățături ale părinților români
        - Muzică religioasă
        - Nicolae Steinhardt
        - Sfinți
      - General
      - Islamism
      - Iudaism (Kabbala)
      - Shintō
  • Spiritualitate
  •   - Curs de Miracole
      - Dacii
      - General
  • Terapii complementare
  •   - Acupunctură
      - Aromaterapie
      - Atingere Cuantică
      - Ayurveda
      - Bioenergie
        - Aura umană
        - Chakre
        - Corpuri subtile
        - General
      - Cristaloterapie
      - Cromoterapie
      - EFT (Tehnici de Eliberare Emoțională)
      - Gestalt
      - General
      - Hidroterapie
      - Kinetoterapie
      - Magnetoterapie
      - Masaj
      - Meloterapie
      - Qi Gong
      - Radiestezie
      - Reflexologie
      - Reiki
      - Remediile florale Bach
      - Su Jok
      - Terapia craniosacrală (TCS)
      - Urinoterapie
  • Viața de după moarte
  •   - Entități
      - General
      - Viețile anterioare
  • Vindecare spirituală
  •   - General
      - Karma
      - Îngeri
      - Spiritele naturii
      - Theta Healing
  • Și altele...
  •   - Biografii
      - Cărți de colorat
      - Cărți pentru copii
        - General
        - Preșcolari
        - Religioase
      - Eseistică
      - General
      - Ficțiune
      - Hobby / Timp liber
      - Istorie
      - Memorii
      - Non Ficțiune
      - Poezie
      - Reviste
      - Romane
      - Suport de pahar
    - Top 50 vânzări
    - Noutăți pe site
    - Cărțile ADEVĂR DIVIN
    - În viitor
    - Lista produse
      Despre noi
    • Contact
    • Datele firmei
      Site-uri prietene
    Abraham-Hicks.com
    Reiki - Aurelian Curin
    Cursuri și Terapii cu Daniela Cumpănici
    Psiholog Elisabeta Vultur
    Artist fotograf:
    portret, studio, evenimente în Brașov

    www.FotoMars.ro

     
     
    Răbdarea. Tâlcuire la rugăciunea sfântului Efrem Sirul

    » Coperta
    Dumnezeu spune: Milă voiesc, iar nu jertfă! (Osea 6, 6; Matei 9, 13). Inimă milostivă, dragoste către aproapele, și nu jertfe mari, care adesea slujesc la hrănirea mândriei noastre, slavei deșarte și orgoliului! Milă, iar nu jertfă!
    Afișat de 16506 ori.
    Cotație articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
    NeinspiratMediocruMediuBunExcelent



    •Preț raft:9.00 RON
    •Reducere:10%
    •Preț site:8.10 RON *
    Momentan indisponibil(ă)!

    În prezent nu cunoaștem dacă și când acest produs va fi în stocul nostru.
    Puteți însă să faceți precomandă și astfel veți fi anunțat(ă) atunci când acesta devine disponibil.
    Pentru aceasta trebuie să fiți autentificat(ă).
    Contact
    Descriere Cuprins Fragmente Condiții de livrare

    Capitolul 1: Deosebirea dintre răbdarea lumească și cea creștină 


    Răbdarea este o mare virtute numai dacă e unită cu smerita cugetare. Ea aduce biruință și prăznuire în sufletele celor ce cred în Hristos, printr-o bucurie pașnică. Noi fericim pe cei ce au răbdat (Iac. 5, 11), pentru că ne dăm seama de măreția acestei nevoințe.

    Există două feluri de răbdare: unul este cel obișnuit, omenesc, nedesăvârșit după manifestările și motivele răbdării, și îl vom numi lumesc. Iar celălalt este desăvârșita răbdare, amintită prin neobișnuitele semne ale îndelungii răbdări dumnezeiești. Aceasta este răbdarea creștinească. Ea începe acolo unde sfârșește obișnuita răbdare. Izvoarele ei sunt în nesecatul har dumnezeiesc, dăruit din abundență celor smeriți.

    Care răbdare a avut-o în vedere Sfântul Efrem Sirul, atunci când ne învață să ne rugăm în acest chip: „Iar duhul răbdării dă-mi-l mie, Doamne!”? În mod cert, nu răbdarea omenească, cu nedesăvârșirile ei, ci acea răbdare care își are temelia în Dumnezeu – harică, fără prihană, desăvârșită răbdare –, pentru că aceasta ne conduce către mântuirea cea veșnică. Aceasta este răbdarea despre care Hristos spune: Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre! (Luca 21, 19) Aceasta este răbdarea în numele lui Dumnezeu, răbdarea creștinului, care dorește să dezrădăcineze din sine păcatele contrare ei: supărarea, mânia, răzbunarea, răutatea, osândirea și altele. Aceasta este răbdarea care se arată cu putere între răutățile din lumea aceasta și care biruie și păcatul, și pe diavol cu ajutorul Atotputernicului Dumnezeu. Pentru dobândirea unei asemenea răbdări, merită ca omul să se roage și să se ostenească.

    Necunoscătorii credinței creștine au cunoștință, de asemenea, despre răbdare și o practică, prețuind-o foarte mult. Dar cât de săracă și nedesăvârșită este aceasta, și atât după îndemnuri cât și după realizarea ei, în comparație cu răbdarea despre care ne învață Hristos! Iată și ilustrări în acest sens:  Mulți oameni necredincioși au intrat în conflict cu cunoscuții lor ori cu unii vecini răi, și au suportat din partea acestora anumite pagube, ori au suferit din partea lor dintr-un motiv oarecare, arătând până la o vreme către aceștia răbdare. Însă pentru ce? Pentru că se tem că acei oameni pot să le producă și mai mari necazuri. Motivul răbdării lor ține de un interes pământesc: fuga de probleme și mai mari. Prin asemenea egoiste imbolduri, răbdarea nu are o valoare morală deosebită, chiar dacă este mai bună decât violența, nerăbdarea și răzbunarea.

    Unii rabdă diferite vrăjmășii, ca să treacă în ochii lumii drept oameni virtuoși. Așa a fost răbdarea stoicilor în antichitate. Cu multă voință, ei se exersau în răbdare până la o asemenea treaptă, încât puteau să rabde liniștiți toate nenorocirile survenite. Răbdarea lor era întemeiată pe o fină și ascunsă mândrie. Însă tocmai din pricina acestei mândrii, au pierdut calitatea adevăratei virtuți.

    Se povestește despre filosoful Epictet că era rob la un stăpân foarte mânios, care îl bătea deseori. Epictet suferea din pricina unui picior bolnav și și-a prevenit stăpânul că, dacă îl va lovi peste acel picior, i-l va rupe. Într-o zi, înfuriindu-se, stăpânul a început din nou să-l bată, și de data aceasta chiar peste piciorul bolnav, astfel încât a reușit, într-adevăr, să i-l rupă. Epictet a simțit o mare durere, însă cu sânge rece s-a adresat stăpânului său: „Doar te-am prevenit că, dacă mă lovești peste acest picior, îl vei rupe! Iată, mi l-ai rupt, într-adevăr!”

    Amintind această întâmplare într-una din cărțile sale polemice împotriva creștinilor, scriitorul păgân antic Celsius, adept al stoicismului și dușman al credinței creștine, întreabă: „Când a spus Hristos al vostru asemenea admirabile cuvinte?” Iar un dascăl creștin i-a răspuns: „Atunci când Îl munceau, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a tăcut! Iar aceasta este și mai admirabil!”

    Au existat și există și astăzi oameni care rabdă jigniri, deoarece, în trufia lor, socotesc ca fiind înjositor să se coboare până la nivelul acelora care și-au îngăduit să-i insulte. Așa s-a întâmplat cu un filosof păgân. Acesta mergea cu ucenicul său pe străzile Atenei și a fost insultat pe neașteptate de către un om fără educație. Ucenicul ardea de indignare pentru că învățătorul lui fusese insultat în acest fel. Însă filosoful și-a continuat netulburat drumul său. Ucenicul s-a mirat de această netulburare și l-a întrebat cum se explică aceasta. Filosoful i-a răspuns: „Dacă tu mergi liniștit pe cale, și o oarecare vită te atinge cu povara ce o poartă în spate, te vei simți jignit?”

    Cu asemenea trufașe „virtuți” îi educau uneori cei mai buni filosofi pe ucenicii lor. Însă învățăturile lor despre virtute nu conduceau oamenii la desăvârșirea morală. Numai Domnul nostru Iisus Hristos ne învață despre adevărata virtute a răbdării, întemeiată nu pe egoism, nu pe mândrie, nu pe disprețuirea aproapelui, ci pe smerenie. Pentru Mântuitorul nu există oameni care să fie trecuți cu vederea. Și cei mai de jos dintre aceștia sunt cei prea mici frați ai lui Hristos. (Mat. 25, 40) Pentru aceștia Dumnezeu-Omul Și-a vărsat scump sângele Său (Rom. 14, 15).

    Răbdarea lumească își are începutul în egoism și se încheie prin deșarta slavă lumească. Ea este clădită pe mândrie. Strălucirea ei mincinoasă se stinge pe neașteptate atunci când se descoperă înrudirea acesteia cu întunecata trufie și cu disprețul arogant față de aproapele nostru.

    Învățătura Domnului nostru Iisus Hristos despre răbdare se întemeiază pe propria Sa pildă. Iar măreața Sa pildă trimite spre răbdarea care își are începutul nu în mândrie, ci în smerenie, nu în egoism, ci în jertfa de sine; se întemeiază nu pe disprețuitoarea trecere cu vederea a aproapelui, ci pe dragostea sinceră către acesta. Răbdarea creștinească este o calitate proprie dumnezeirii, pentru că urmează Făcătorului, despre Care s-a spus că este Îndelung-răbdător și Multmilostiv (Ps. 102, 8).

    Sfântul Ioan Scărarul deosebește trei chipuri de monahi virtuoși care, în același timp, răbdau grele scârbe. Ei acționau în chipuri diferite, însă toți erau neprihăniți. Unul tăcea cuprins de teamă. Altul se bucura întru sine că i s-a dat prilej să rabde ceva, însă în același timp se întrista pentru cel care îi prilejuise supărarea. Al treilea, cugetând la pieirea celui ce-l scârbise, vărsa pentru acesta lacrimi fierbinți. „Acesta a fost pentru mine un prilej – spune Sfântul Ioan Scărarul – ca să văd manifestarea celor trei virtuți: frica de Dumnezeu, nădejdea în răsplată și dragostea.”

    Iată cu ce mărețe virtuți este legată răbdarea creștină: cu credința în Dumnezeu, cu nădejdea în El și cu dragostea, care Îl cuprinde atât pe Făcător, cât și făpturile. Aceasta înseamnă că răbdarea creștină crește pe ogorul Evangheliei Noului Testament, unde sunt țesute aceste trei virtuți (I Cor. 13, 13).

    După Sfântul Ioan Gură de Aur, „răbdarea creștinească se arată atunci când în noi au prins rădăcini adânci dogmele credinței”. Cu alte cuvinte, noi nu putem să răbdăm smeriți diferite ofense, dificultăți, dureri, pagube și necazuri cu smerenie creștinească, dacă nu suntem convinși că Dumnezeu există, dacă nu credem că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, a răbdat pentru noi pătimire și moarte pe cruce, ca să ne răscumpere din păcat, blestem și moarte, și dacă nu am priceput că Sfântul Duh ne dă dumnezeiescul har, cu al cărui ajutor putem să răbdăm și cele mai mari necazuri în viață. Credința naște răbdarea creștinească.

    Privirea adevăratului creștin trebuie să fie îndreptată către răsplata viitoare și către viața veșnică, unde Dumnezeu va da fiecăruia după faptele lui. (Apoc. 2, 23) Acolo pe aceia care au răbdat îi așteaptă o răsplată deosebită. Nădejdea în acea răsplată însuflețește pe nevoitorii întru răbdare.

    Însă desăvârșita răbdare este cu neputință de obținut fără dragoste către Dumnezeu și către oameni. Această dragoste, numită legătura desăvârșirii (Col. 3, 14), e mai înaltă și decât credința, și decât nădejdea. Ea depășește credința acelora care, ca robi, se ostenesc spre mântuire. Ea trece peste granițele nădejdii, însuflețindu-i pe aceia care slujesc lui Dumnezeu asemenea simbriașilor. Ea se desăvârșește cu dumnezeiasca înfiere care, fără să aștepte plata, primește de la Iubitorul Părinte ceresc Împărăția lui Dumnezeu nu ca răsplată, ci ca moștenire, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Nu mai ești rob, ci fiu, iar de ești fiu, ești și moștenitor al lui Dumnezeu prin Iisus Hristos (Gal. 4, 7; asemenea Mat. 25, 34).

    Cel ce ne îndeamnă către mândra răbdare lumească este mândrul satana. El se teme de puterea mântuitoare a răbdării creștinești și urmărește să o înlocuiască cu o prefăcut㠄virtute”, care este o răbdare plină de mândrie. Este adevărat că cel mai adesea el îndeamnă oamenii către nerăbdare, căci din ea adună cele mai mari izbânzi: cearta între cei apropiați, aprinderea focului urii între aceștia, ațâțarea către răzbunare și altele. Însă el poate să învețe și spre răbdare, atunci când este vorba de oamenii care prețuiesc virtutea și doresc să se fălească cu ea. În asemenea cazuri, prin manifestarea părutei virtuți a răbdării lipsite de har, el abate oamenii de la năzuința de a atinge adevărata răbdare. Urmarea pentru el ar fi de nesuportat, pentru că aceasta îl doboară. Iar prin răbdarea cea lipsită de har, în cele din urmă el iese plin de biruință. Păruta poleială a răbdării lumești amețește cu mulțumirea de sine deșartele suflete și ele sunt pregătite să se dedea uneori la mari „nevoințe”, ca să pătrundă și mai adânc în plăcutele valuri ale pierzătoarei slave deșarte.

    Stihia diavolului este mândria. Împlinitorii plini de mândrie ai răbdării sunt, totodată, nevoitori și slujitori ai satanei. Răbdarea le e dușman acestora, însă ei rabdă și se admiră pentru comportarea lor „măreață”, rămânând orbi la caracterul ei păcătos, ascuns sub mantia fascinantei „bunei înrudiri” exterioare. Răbdarea lor este ieftină și ușor atinge „virtutea”.

    Nu astfel se întâmplă și cu nevoitorii creștini pe calea răbdării. Pentru aceștia nu există realizări lesnicioase, ci o luptă cumplit㠖 luptă cu întunecatele puteri diavolești (Efes. 6, 12), și o războire până la sânge (Evr. 12, 4) cu propriile patimi păcătoase. Ei nu își dau seama de realizările lor, nu își contemplă virtuțile, ci în permanență încearcă o sinceră nemulțumire de sine, la care contribuie Însuși Dumnezeu, Care îngăduie împrejurări schimbătoare și umilitoare în viața lor, ca să aibă motive permanente de smerire de sine. Astfel ei rămân orbi la virtutea lor și atenți la păcătoșenia lor. Sub aripa smereniei, cresc și se dezvoltă neluând seama la ei înșiși. Astfel, lor, prin lupte și ispite, le înflorește marea virtute – smerita răbdare, inspirată de înalta pildă a lui Hristos. Lor le este legată aceasta de credință, de aceea este trainică; le este întărită de nădejde, pentru aceasta este biruitoare; este însuflețită de dragoste, de aceea este mântuitoare.

    A apărut în: 2007-

    Fii primul care își spune opinia!

    e-Mail-ul dvs.
    Numele dvs.
    Mesajul:
     Articole de același autor, Serafim Alexiev, Arhimandrit: 
    Calea rătăcirilor
    Adevăr și minciună despre viața de după moarte


     Cele mai noi 9 articole la ,,Religie“ -> ,,Creștinism“ -> ,,General“ 
    Evanghelia Mariei
    Miriam din Magdala
    Cum ne schimbă Dumnezeu creierul
    Descoperirile inovatoare ale unui prestigios neurolog
    Factorii intrapsihici ai calității vieții
    Relația dintre iertare, recunoștință, copingul religios și calitatea vieții familiei
    Vezi toate articolele de la domeniul ,,Religie“ -> ,,Creștinism“ -> ,,General“
     Cele mai noi 9 articole la Editura: Sophia  
    Stareți ruși ai zilelor noastre
    Învățături, sfaturi, prorocii
    Picături din dragostea lui Dumnezeu
    Sfinții și dragostea lor față de lumea înconjurătoare
    Vezi toate articolele de la Editura: ,,Sophia“
    Vezi toate articolele de la colecția ,,Carte de început“


    Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN

    Noutăți pe site


    Retipăriri

     
     
    Executat în 1.1964 secunde
    Sugestie: Apăsați CTRL+D pentru a adăuga acest site la favorite.