www.FotoMars.ro

Prolog

Au trecut deja 14 ani de când am scris prima mea lucrare despre rănile sufletului. Am hotărât că a sosit timpul să vă împărtășesc numeroasele descoperiri pe care le-am făcut de atunci și, mai ales, să pun accentul pe vindecarea acestor răni, care provoacă atât de multe suferințe.

Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine continuă să fie o carte de succes atât în țările francofone cât și în multe alte țări. Astăzi, când scriu aceste rânduri cartea a fost tradusă în 16 limbi. Se pare că nu a fost suficient faptul că am dedicat un întreg capitol vindecării rănilor, deoarece încă mai primesc multe întrebări despre: Cum reușim să ne vindecăm de aceste răni?

Înainte de a merge mai departe doresc însă să vă atrag atenția că este foarte important să fi citit această carte, deoarece nu voi mai relua aici toate informațiile pe care această carte le conține. În primul capitol voi face o scurtă trecere în revistă a principalelor caracteristici, pentru reîmprospătarea memoriei, dar insist asupra importanței faptului de a fi citit sau recitit Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înșine. Ego-ul este atât de speriat când aude despre aceste răni încât face tot ce poate pentru a ne împiedica să înțelegem și să interpretam corect ceea ce citim sau auzim despre ele.

Voi reveni - în Capitolul trei - cu mai multe detalii despre enorma influență a ego-ului în menținerea rănilor.

Pe parcursul acestei lecturi este posibil să ai câteodată impresia că nu exprim aceleași lucruri ca în prima carte. Te-aș ruga în acest caz să nu te îngrijorezi prea tare, pentru că în ultimii 14 ani am descoperit foarte multe subtilități, pe care le prezint în această lucrare.

După mii de ateliere susținute de către formatoarele noastre și de către mine în toți acești ani, pot să fiu acum mult mai precisă pe subiectul rănilor, datorită atât observațiilor noastre cât și a mărturiilor participanților la aceste ateliere.

Vei învăța din această carte cum să ameliorezi acea parte umană care continuă să creadă că un anume gest reprezintă o respingere, că un alt comportament reprezintă un abandon și așa mai departe pentru toate cele cinci răni. Realitatea este cu totul alta. Când ești cu inima deschisă, ai în plus o privire de ansamblu mult mai clară, poți privi evenimentele și oamenii cu alți ochi.

O persoană poate să-ți vorbească într-un anume fel încât să te simți respins, când în realitate acea persoană nu face decât să-și exprime niște nevoi personale sau doar propriile limite. Pe măsură ce vei deveni capabil să observi că resimți o rană, vei descoperi că gesturile sau vorbele respective te vor răni din ce în ce mai puțin și îți vor provoca tot mai puțină suferință.

Am întâlnit multe persoane care îmi spuneau că după ce și-au descoperit anumite răni – citind sau în cadrul atelierelor – au fost șocați sau chiar descurajați când au aflat lucruri neplăcute despre ei înșiși. Prima lor reacție a fost de a încerca să se descotorosească, să ignore aceste lucruri.

Este important să nu te autoiluzionezi că de acum înainte vei cunoaște toate trucurile necesare pentru a nu te mai simți rănit. Sunt convinsă că atâta timp cât un Om revine pe Pământ o face pentru că rănile sale îl împiedică să fie el însuși, să fie centrat, să fie cu inima deschisă. A vrea să-ți elimini aceste răni e mai degrabă un semn de respingere decât de acceptare, așa cum o persoană care vrea să slăbească se auto-respinge în loc să se accepte așa cum este. Știm că și dacă reușim să ne debarasăm de ceva sau de cineva pentru că nu reușim să-l acceptăm, acel ceva (sau cineva) va reveni în forță. Câteodată sub o altă formă, dar ne va provoca aceleași suferințe. A cunoaște ce rană ți se activează și cum să o accepți, te va ajuta să nu te mai folosești de masca asociată acestei răni. Vei fi plăcut surprins să descoperi că poți să pui imediat un balsam pe acea rană și să-ți alini suferința. Acest balsam se numește acceptare. Pe măsură ce apare acceptarea, rănile se diminuează și dor din ce în ce mai puțin atunci când sunt activate.

Presupun că ești la curent cu puterea acceptării, pentru că acest subiect se regăsește în toate cărțile și conferințele mele precum și în cadrul atelierelor. Continuăm să vorbim neîncetat despre acceptare pentru ca ego-ul accesează mai ales suferințele din trecut și ne face să uităm ceea ce auzim din nou.

La fel ca în toate celelalte cărți ale mele am să continui să mă adresez cititorilor la persoana doua, singular. Vreau, de asemenea, să precizez că atunci când folosesc genul masculin mă adresez și cititoarelor. Voi face precizările necesare atunci când va fi cazul.

Pentru a te ajuta să devii mai conștient de gradul de importanță al fiecăreia dintre rănile tale – ceea ce reprezintă un alt obiectiv major al acestei cărți – voi da numeroase exemple de răni activate. De-a lungul anilor mi s-a întâmplat de multe ori să-i întreb pe oameni familiarizați cu subiectul: Ești conștient de rana care ți-a fost atinsă în situația pe care mi-o descrii? Persoana respectivă mă privea surprinsă, pentru că nu observase decât propria nerăbdare, de exemplu. Iată așadar un bun exemplu de ego care ne împiedică să fim conștienți de fiecare dată când o rană ne este activată. Cum ai putea să începi să-ți vindeci rănile în condițiile în care ești doar rareori conștient că suferi?

Acum nu-ți rămâne decât să-ți deschizi mai mult inima pentru a continua lectura. Vei remarca că la sfârșitul fiecărui capitol se află o pagină goală, unde vei putea să-ți notezi ceea ce DECIZI să aplici în viața ta de zi cu zi din cele învățate în capitolul respectiv. Îți reamintesc că pentru a determina schimbări concrete și pozitive în viața ta, trebuie să TE DECIZI să acționezi diferit în viața cotidiană. Trebuie, de asemenea, să accepți că nu ai putut să faci schimbările până acum.

CAPITOLUL UNU

Recapitularea celor cinci rãni

Pentru început, îți amintesc că venim toți pe lume cu răni pe care trebuie să învățăm să ni le acceptăm. Acestea s-au dezvoltat pe parcursul a numeroase încarnări și în funcție de planul nostru de viață, unele vor fi mai acute decât altele. Suferința are un grad diferit pentru fiecare și cea mai mare parte dintre noi nu știm de unde vine și nici cum să o împiedicăm. Tot ceea ce știm este că numeroase situații și persoane ne fac să reacționăm și să suferim. De aceea este atât de interesant să descoperim sursa suferințelor noastre.

De ce se numesc ele răni ale sufletului? Pentru că sufletul nu mai poate să fie îndepărtat de planul său de viață repetabilă atunci când ne lăsăm ego-ul să ne conducă viața. Sufletul suferă, pentru că scopul reîncarnărilor sale este de a trăi în dragoste adevărată și acceptare de sine pentru a ajunge să-și trăiască divinitatea. Sufletul nostru suferă în moduri diferite, în funcție de rănile sale. Este deprimant faptul că ne lăsăm ego-ul să ne convingă că ne ajută să suferim mai puțin, când în realitate el ne face să suferim mai mult.

Modul preferat de ego pentru a ne face să evităm suferința generată de o rană este de a ne convinge să purtăm o mască, de fiecare dată când acea rană ne este activată. El crede sincer că astfel ne protejează și nu realizează că procedând astfel nu facem decât să ne întreținem și să ne alimentăm rănile. Cu cât o rană este alimentată cu atât ne face mai rău. Cu cât acționăm mai rapid și mai puternic cu atât reacția durează mai mult.

De ce există atâtea sinucideri? De ce există milioane de oameni care devin dependenți de substanțe care îi adorm, care îi împiedică să fie conștienți de o problemă adevărată – țigări, dulciuri, jocuri, alcool, droguri, medicamente? De ce există din ce în ce mai multe boli, în ciuda progreselor științelor medicale? De ce există atâtea divorțuri și separări? Pentru că oamenii nu vor să simtă toată durerea din sufletul lor.

Din păcate, negarea acestei dureri nu face decât să o intensifice. Poți să faci comparația cu o rană fizică: plaga este deschisă și se infectează pe zi ce trece. Chiar dacă încerci să o acoperi ca să nu se mai vadă, infecția progresează și durerea se întețește până la limita de suportabilitate. Îți rămân două posibilități: moartea sau acțiunea pentru vindecare. Iată unde a ajuns umanitatea! E momentul să devenim conștienți de cât de urgent trebuie să acționăm pentru a ajunge să trăim o viață fericită și nu o viață în suferință

După atâția ani de observație și după ce am ascultat o mulțime de oameni povestindu-mi problemele lor –personale sau profesionale – mi-am dat seama cât este de evident faptul că atragem anumite comportamente și atitudini din partea celorlalți în funcție de rănile noastre. Am ajuns să înțeleg că avem cu toții cel puțin patru din cele cinci răni. Suferim cu toții de respingere, abandon, trădare și nedreptate. Se pare că doar rana de umilință nu o are toată lumea. Cea mai mare parte dintre oameni admite că are cel puțin două dintre cele patru răni menționate, cele care sunt cele mai evidente și cele mai dureroase. În funcție de schimbările petrecute de-a lungul vieții noastre putem să constatăm că unele răni par să se diminueze, iar altele par să se agraveze.

Eu personal, provin dintr-o familie numeroasă. Părinții mei au făcut tot ce le-a stat în putință pentru cei unsprezece copii, muncind mult, dar fără să fie atât de prezenți și atenți la nevoile noastre pe cât ne-am fi dorit noi. Nu prea aveau timp să ne facă complimente și să ne asculte. Atunci cum de unii dintre noi s-au simțit mai degrabă respinși, alții abandonați ori trădați, iar alții au suferit de nedreptate. Unii dintre noi au suferit și de umilință. Acum știu că nu ceea ce erau sau făceau părinții noștri ne provoca anumite suferințe asociate cu anumite răni. Era percepția noastră personală a atitudinii lor.

În cartea despre răni am explicat cum în spatele trădării se află abandonul și cum în spatele nedreptății se ascunde respingerea, fără ca noi să trăim aceste răni cu aceeași intensitate. Te sfătuiesc să-ți amintești acest lucru atunci când vei simți nedreptate sau trădare. Încercând să afli de ce ți-e frică pentru tine într-o situație care te rănește vei descoperi că fricile de a fi respins sau abandonat sunt cele mai înspăimântătoare și mai dureroase. Acum am această certitudine pentru că cele doua răni importante și vizibile la mine au fost întotdeauna trădarea și nedreptatea. Am crezut multă vreme că nu sufăr sau că sufăr prea puțin de abandon și de respingere. Abia în ultimi zece ani am început să admit că frica de a fi respinsă și frica de a fi abandonată erau chiar mai prezente decât frica de a fi trădată sau frica de a cădea victimă unei nedreptăți.

Îți mai amintesc și faptul că frica de a respinge, de a abandona, de a trăda pe cineva sau de a fi nedrept cu cineva este tot atât de importantă ca frica de ce ar putea să-ți facă ei ție. Vei realiza, de asemenea, faptul că te rănești și singur, la fel de dureros. Te respingi, te abandonezi, te umilești, te trădezi și ești nedrept cu tine însuți în aceeași măsură în care trăiești lucrurile astea cu ceilalți. În cadrul atelierelor Ascultă-ți Corpul noi numim acest mare adevăr Triunghiul Vieții.