pag. 20-21
...ascunde un sens? Aceste
întrebări m-au determinat să vin în întâmpinarea caracterului enigmatic
al fenomenelor cu aceeași metodă folosită de psihologia jungiană în
cazul manifestărilor inconștientului, al imaginilor din vise, viziuni,
creații poetice etc: cu alte cuvinte, am căutat o interpretare a
fenomenelor cu ajutorul unui material amplificator.
Nu s-a putut omite bineînțeles nici că observarea
psihologic-interpretativă s-a trezit și ea tot mereu pusă în fața
întrebării despre natura fenomenelor; deci în fața întrebării: Ce este
ceea ce e trăit și apoi relatat? Aici a trebuit să ne rezumăm la simple
încercări de răspunsuri sau mai degrabă la ipoteze reieșite din
contextul celor trăite, ca și din cercetările lui C.G. Jung despre
inconștient și mai ales despre relațiile acauzale.
Caracterul arhetipal al întâmplărilor
După cum va confirma oricine s-a ocupat deja de literatura de
specialitate legată de fenomenele oculte, experiențele relatate în
scrisorile noastre, luate ca fapte, nu constituie nimic nou. Dimpotrivă,
ele povestesc lucruri ce se găsesc chiar și în cele mai vechi materiale
transmise. întâmplări, cum ar fi de exemplu ”vestirea” unui muribund
prin ciocănit, pași, sunat, spargerea vaselor, tic-tacul în perete,
precum și motivul presimțirii sau al premoniției, acela al visului
veridic, al arătărilor sau al apariției propriu-zise de duhuri ș.a.m.d.
au loc în același fel în toate timpurile, în toate părțile lumii și la
toate popoarele. Lucrul a fost consemnat încă de Schopenhauer, care a
scris în legătură cu aparițiile spiritelor că e greu să le consideri
ceva născocit; căci împotriva unei asemenea interpretări pledează
”asemănarea desăvârșită în desfășurarea cu totul caracteristică si în
natura presupuselor fenomene, oricât de depărtate ar fi timpurile și
țările din care provin relatările”.
O concepție asemănătoare are și Henri Bergson. într-o prelegere
ținută în 1913 la Londra, la Society for Psychical Research, pe tema
”Apariții de spirite și cercetare psihică” a afirmat: ”... dacă iau în
considerare numărul enorm de cazuri și mai cu seamă asemănarea dintre
ele, asemănarea lor de familie, concordanța atâtor mărturii independente
unele de altele, care toate au fost analizate, controlate și apoi
supuse criticii, atunci eu însumi sunt înclinat să cred în telepatie la
fel cum cred, de exemplu, în înfrângerea neinvincibilei Armada.
Bineînțeles că nu este certitudinea matematică, asa cum mi-o oferă
demonstrația teoremei lui Pitagora; nu este nici siguranța fizică, așa
cum mi-o dă verificarea legii lui Galilei. Este însă, oricum,
certitudinea pe care o putem avea pe tărâmul istoriei sau în domeniul
jurisdicției...”
Din punctul de vedere al psihologiei, o astfel de concordanță ce
poate fi urmărită prin toate timpurile și toate țările ne trimite la o
caracteristică a sufletului descoperită de C.G. Jung: el conține
structuri de bază înnăscute, instinctive sau forme tipice primordiale de
trăire și gândire, care se repetă tot mereu și pretutindeni. Jung a
desemnat aceasta prin termenul de arhetip. El se află, ca să zicem așa
ca element ordonator, la baza trăirii omenești; el determină relațiile
umane fundamentale, de exemplu cele dintre tată și fiu, mamă și fiică,
soț și soție etc, precum și situații primare, cum ar fi cele ale
nașterii, morții, căsătoriei, bolii, metamorfozei sufletești etc. Aceste
relații și situații arată diferit la fiecare viață în parte, căci
fiecare formă primară este modificată tot mereu și își face apariția în
multitudinea imensă... |