Am aflat încă din copilărie că Dumnezeu lucrează în chipuri
tainice. Nu are importanță dacă ești o persoană de aici, din lumea materială,
sau un spirit din lumea cealaltă; poți avea privilegiul și responsabilitatea de
a acționa ca un instrument al voinței și puterii vindecătoare a lui Dumnezeu. Pentru
cei din lumea materială, această responsabilitate ar putea fi grea, trebuind
abordată cu venerație și smerenie.
În privința spiritelor, rolul lor ar putea fi acela de a deveni influențe
pozitive în viața noastră. Ele sunt conștiente de ceea ce se întâmplă cu noi,
în plan fizic, emoțional, mental și spiritual. Spiritele ne pot vedea și simți
suferința și vor lua legătura cu noi, pentru a ne ajuta în numeroase moduri. În
esență, spiritele vin în ajutorul celor îndoliați pentru a-i alina, instrui și,
cel mai important, pentru a le oferi iubire.
Toți avem puterea de a intra în contact cu spiritele. Nu e nevoie să fii
înzestrat cu ceva special pentru a percepe prezența unei persoane dragi
decedate sau pentru a primi mesaje de la aceasta. Este, de asemenea, o sursă extraordinară
de a soluționa și a vindeca. Te ajută să înțelegi că o persoană dragă care a
murit continuă să existe, să iubească și să fie conștientă de ceea ce se
întâmplă în viața ta. Acest lucru ne ajută să nu ne mai întrebăm atât de des
dacă persoana respectivă este fericită în lumea cealaltă.
Oare cât de frecvent le spunem celor iubiți „Îmi pare rău” sau „Te
iubesc” ? Confruntarea cu moartea îi motivează adesea pe oameni să-și
evalueze comportamentul din trecut. Să spui, simplu, „Te iubesc” de câte
ori ai ocazia este, poate, una dintre cele mai la îndemână modalități de a
evita regretele. De fiecare dată când închei o conversație cu cineva iubit,
chiar dacă ești supărat sau furios, încearcă să spui „Te iubesc”. Nu poți
știi niciodată dacă acela e ultimul lucru pe care i-l vei spune vreodată acelei
persoane. Nu ai prefera oare ca ultimele tale cuvinte spuse cuiva iubit să fie
bune și drăgăstoase, nu aprinse și pline de mânie?
Oamenii nu profită întotdeauna de această ocazie, ceea ce-i face apoi să
regrete că nu și-au împărtășit cele mai frumoase gânduri cu cei iubiți, cât
încă o puteau face. Nu trebuie să renunțe speranță: prin contactul cu spiritul,
regretele față de cei iubiți, aflați în lumea cealaltă, pot fi diminuate.
Și spiritele speră să soluționeze regretele și problemele cu oamenii din lumea
materială, deși spiritele percep totul dintr-o perspectivă nouă. E ca și cum
ele „pot vedea clar, acum, că a stat ploaia”. Eliberat de durere,
suferință, supărare și necaz, un spirit înțelege mai clar ceea ce a făcut în
lumea materială și cum să remedieze situații din lumea cealaltă.
Misiunea vieții mele este să-mi folosesc pregătirea în calitate de avocat și
darul comunicării cu spiritele în calitate de medium pentru a-i ajuta pe oameni
să facă față efectelor copleșitoare ale durerii doliului. Atunci când ia
contact cu un spirit din lumea cealaltă, credința omului că sufletul continuă
să trăiască după moartea fizică poate fi confirmată. Contactul cu spiritele
este nu doar posibil, ci și un lucru mult mai obișnuit și accesibil decât este
în general acceptat.
Datorită mediumnității, perspectiva mea asupra morții s-a schimbat. Pentru
mine, mediumnitatea a fost un dar vindecător de la Dumnezeu.
|