www.FotoMars.ro

Iubirea este mai mare decât omul. În faţa ei suntem adesea neputincioşi, devenim iraţionali, facem greşeli regretabile, cugetul nostru este amorţit şi depăşit de sentimentele care nu mai pot fi ţinute sub control. Inima umană e prea mică să înţeleagă ce i se întâmplă atunci când mai multă iubire o pătrunde. Cu cât iubirea e mai adâncă şi mai cuprinzătoare, cu atât e mai greu de gestionat. Însă tot acolo, dar într-o formă nefizică, se află inima divină a omului. Aici se produc alchimiile, aici ne întâlnim cu Dumnezeu, care ne călăuzeşte pas cu pas pentru a învăţa să aducem iubirea Sa necondiţionată în inima umană.

Toate iubirile sunt simple în inima divină, dar în cea umană toate sunt complicate. Când inima umană nu înţelege, cea divină îi clarifică sensul pentru care e necesar ca lucrurile să fie într-un fel anume. Când inima umană resimte distanţa celui iubit, inima divină îl poate îmbrăţişa, pentru că ea nu cunoaşte nici spaţiul, nici timpul. Când inima umană este cuprinsă de tristeţe, cea divină o alină, o încurajează şi o umple de pace.

Inima umană e vulnerabilă. Ea culege experienţe lumeşti trăite, visează, se îndoieşte, se teme sau este dezamăgită. Inima divină este puternică. E mereu în “spatele” celei umane. Ea îi dă forţă, încredere, curaj, lumină, speranţă. Ea o învaţă şi o susţine, nu o lasă să cadă, întrucât iubirea lui Dumnezeu este cuprinsă în ea.