3512 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
Re de Dacia un proiect de la sfârșitul Evului Mediu |  » Coperta | Proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, apărut sub egida Asociației Patrimonium Transsylvanicum Cluj-Napoca.
| Afișat de 18132 ori. |
| Preț raft: | 50.00 RON | |
Reducere: | 10% | Preț site: | 45.00 RON
* | |
Contact
|
Descriere
În
cancelaria Republicii Sfântului Marcu, Dacia
a făcut parte în mod oficial în acte alături de Regatele Ungariei, Poloniei
și ulterior al Croației dintr-o singură unitate regională, situată spre
marginea răsăriteană a Creștinătății, de la începutul primăverii anului 1496 și
până după bătălia de la Mohács (29 august 1526), supraviețuind sigur până în iarna anului 1527-1528. Prin Dacia, teritoriile locuite de români au primit
în mod generic o formă de entitate statală unitară, specifică epocii Renașterii, entitate demnă de o posibilă reconstituire
concretă în viitor. Formula era conștientizată
de către liderii politici notabili de la sfârșitul Evului Mediu (și nu doar de
către cărturarii umaniști), tocmai când
se produceau finalul Reconquistei
iberice și descoperirea Americii (1492), ca și acceptarea europeană a stăpânirii turce pe Bosfor (însuși Leonardo da
Vinci grăbindu-se să-i propună sultanului Baiazid al II-lea, la 1502, un pod
peste strâmtori). Unghiul de sud-vest al Europei se debarasa de islam, cel de
sud-est accepta islamul, în clipa în care vechiul continent își revărsa preaplinul, inaugurând expansiunea europeană peste
mări. Era, ante litteram,
o încercare spectaculoasă de trecere de la mica la marea Europă, nevalidată
deocamdată spre est, dar reușită spre vest,
spre Lumea Nouă. Dacia
se adăuga acum noii arhitecturi europene, pe fondul vechii Republici Creștine, dar cu privirea ațintită spre viitor.
Ideea
politică a Daciei a
precedat, însă, cu cel puțin șapte ani apariția numelui respectiv în registrele
Serenissimei. Astfel,
Dacia a luat,
după cum era firesc pentru acele vremuri, chip monarhic, încă de la începutul anului
1489, prin re de Dacia
(regele Daciei). Acesta a fost așezat de serviciul secret al (probabil)
celui mai bogat stat italian de la acea vreme (Ducatul Milanului) după regii
Ungariei (Matia Corvin) și Poloniei (Cazimir al IV-lea) și înaintea regelui
Boemiei (Vladislav al II-lea, fiul lui Cazimir și mai apoi și rege al Ungariei)
și a ducelui Ioan Corvin (fiul lui Matia). Pe acesta din urmă, Matia și-l dorea urmaș măcar peste Bosnia și Croația, ceea ce
s-a împlinit în cazul Croației, Ioan devenind și nobil și cetățean al
Republicii în anul apariției venețiene a Daciei,
adică la 1496. Titlul de rege al Daciei a fost agreat la acea vreme inclusiv
de către Matia Corvin (după cum o arată cifrul folosit de Milano în
corespondența cu monarhul de la Buda și Viena), cel care stăpânea peste cea mai
mare parte a vechii Dacii romane, tot el dăruindu-i lui Ștefan al Moldovei o
piatră de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, piatră pe care principele român,
proaspăt posesor de domenii în Transilvania, a încastrat-o în zidurile cetății
sale de scaun de la Suceava. Coroana regală a Daciei a fost girată și de
Roma, cea care în iarna anului 1488-1489 restabilise relațiile dintre Matia și
Ștefan, în vederea congresului antiotoman plănuit pentru acel an (și amânat
pentru 1490). De altminteri, dacii făceau parte din efectivele cruciate
răsăritene, listate la congresul de la Roma (martie-iulie 1490), chiar și după
dispariția lui Matia (aprilie 1490). Dacia
născută împreună cu coroana regală a Rusiei promisă de Inocențiu al VIII-lea
lui Ivan al III-lea al Moscovei, cuscrul lui Ștefan și aliatul lui Matia de la
începutul anilor 1480 a fost temporar suspendată câtă vreme Ștefan a fost în
conflict atât cu Maximilian I de Habsburg (până pe la 1494) cât și cu Ioan Corvin (până la mijlocul anului 1496). Conflictul
cu Maximilian s-a datorat faptului că domnul Moldovei nu a acceptat să-l
susțină până la capăt pe acesta în lupta sa pentru tronul Ungariei, iar
conflictul cu Ioan Corvin s-a declanșat pentru
că Ștefan, devenit cel mai bogat om din Transilvania (inclusiv prin taxele de
la care era scutit), nu l-a ajutat pe fiul lui Matia împotriva lui Vladislav al
II-lea, noul rege al Ungariei.
În
acest răstimp, Ștefan, al cărui cuscru de la 1489 era și Bartolomeu
Drágffy, urmașul Drăgoșeștilor și voievod al Transilvaniei din 1493, a purtat
titlul altminteri inexistent de conte
al Transilvaniei pentru cancelariile republicii venețiene, ale
Ducatului Bavariei și ale Casei de Habsburg. Titlul era însă firesc pentru
Ștefan, cel datorită căruia, la sfârșitul lui 1488, Matia reconvocase
parlamentul Transilvaniei pentru prima dată după răscoala din vara lui 1467
și bătălia de la Baia care i-a urmat în iarna aceluiași an.
Antiotoman
la origine, titlul de rege al
Daciei a fost ulterior cel puțin tolerat de către Înalta Poartă, în
anul de cumpănă 1497 Ștefan al III-lea cel Mare intermediind sub privirile
binevoitoare ale reprezentanților Romei și Veneției acordul dintre Maximilian
I de Habsburg, regele
romanilor (și co-rege de iure
al Ungariei din noiembrie 1491) și sultanul Baiazid al II-lea. Titlul, zidit pe
temeliile Antichității (precum Boemia,
Cehia de astăzi, ridicată pornind de la boii
celți din vremea lui Cezar), pare să nu fi avut conotații etnice, el reunind (inclusiv pentru cancelaria
Imperiului Romano-German) și după moartea lui
Ștefan (iulie 1504) patru și nu doar trei entități distincte:
Transilvania, Moldova, Muntenia (Valahia Mare) și Oltenia (Valahia Mică). Ulterior însă, legătura dintre Dacia sau
regele Daciei și români avea să
devină evidentă, mai ales în mediile savante și politice internaționale. La titlul
de rege al Daciei exprimat sau nu direct în această formă au râvnit rând
pe rând și chiar simultan Bogdan al III-lea cel Orb, Radu al IV-lea cel Mare,
Ioan Zapolya (Szapolyai), Neagoe Basarab și Ștefan al IV-lea (Ștefăniță). Dacia a dispărut când Petru
al IV-lea Rareș a ales să-l sprijine pe Ioan Zapolya, voievodul Transilvaniei
și nu pe Ferdinand I de Habsburg ca suveran al Ungariei. La rândul ei, Ungaria
a dispărut dintre statele registrelor venețiene, atunci când fiul nelegitim al
dogelui Veneției, Aloisie (Alvise) Gritti, a dorit să stăpânească toate
pământurile legate de Carpați și de Dunărea de Mijloc și de Jos, el fiind însă
eliminat tot fără conotații etnice și confesionale de către susținătorii lui Ioan Zapolya
și Petru Rareș.
Prin
urmare, Dacia s-a
născut în vremea în care Matia Corvin dorea să salveze ce se mai putea salva
din moștenirea sa. Din moment ce timpul și
împrejurările nu-i îngăduiau mai multe, regele plănuia, pe de o parte, să
împartă Uniunea Polono-Lituaniană între el, Cavalerii Teutoni și Ivan al
III-lea și să ofere, pe de altă parte, Ungaria propriu-zisă Casei
de Habsburg, câtă vreme lui Ioan Corvin îi rămâneau măcar Bosnia și Croația,
iar lui Ștefan al III-lea cel Mare Transilvania. Dacia a premers cu aproape un secol luptele
pentru supremație dintre Sigismund Báthory și Mihai Viteazul. Dacia este anterioară
schimbărilor aduse de către Reformă, ea provenind din vremea în care creștinii
din aceste părți aveau numai două confesiuni creștine, cea latină, apuseană sau romană (statornicită ulterior drept
catolică) și cea greacă, răsăriteană sau bizantină (cunoscută apoi drept
ortodoxă). Dacia
vine din zilele în care de prin 1498-1499 (când Maximilian I îl socotea pe
Ștefan al III-lea stăpân peste jumătate din Ungaria) călugării de la Putna
îl pomeneau pe Matia, cel care-l dăruise pe Ștefan în Țara Ardealului, în
rând cu membrii familiei domnești, și ștergeau înșelăciunea făptuită de
latini la Florenția (adică la conciliul de la Ferrara-Florența, 1438-1439). Dacia s-a înfiripat nu
dinspre nord sau sud, ci dinspre vest și est, în chip oarecum firesc, după ce,
de dinainte ca Iancu de Hunedoara, tatăl lui Matia (nenăscut pe atunci), să se
ridice, Roma încredințase Sucevei viitorului ei atlet ca și Iancu Ștefan (și el probabil încă nenăscut) pe
creștinii de rit grec din părțile răsăritene ale Regatului Ungariei (1436).
După
anii 1500, Dacia și regele său au rămas
nu numai ca amintiri împrospătate din când în când în cancelarii, dar și ca realități atribuite unor
personalități marcante, de la
Mihai Viteazul până la Horea, care intenționau sau
încercau să ridice energiile poporului român, să făurească sinteze panromânești. Planul regatului dacic renaște pe suport etnic românesc în epoca mișcărilor de emancipare națională din a doua
jumătate a secolului al XVIII-lea și din prima parte
a secolului al XIX-lea. În preajma anilor 1800, deopotrivă actorii interni români
și externi din regiunea central-răsăriteană și sud-estică a Europei vorbeau și scriau despre (re)facerea unui Regat al Daciei, alcătuit din Țara Românească, Moldova și Transilvania. Ideologia daco-românismului i-a cuprins pe mai toți intelectualii patrioți din perioada prepașoptistă, animați dincolo de inerentele clișee romantice și liberale de o
realitate care era conștientizată de tot
mai mulți: pe locul anticelor alcătuiri se formase un popor cu
rădăcini daco-romane, vorbitor de limbă neolatină, adevărat moștenitor al Daciei. Această Dacie (preromană, dar mai ales
romană), chiar dacă s-a retras la un moment dat din memoria colectivă, a fost
reînviată de la Renaștere încoace,
pentru ca, după cumpăna secolelor al XV-lea și al XVI-lea, să nu se mai piardă niciodată și să alimenteze constant construcția națională modernă a românilor și a României. În tot acest edificiu, momentul deceniilor 1490-1530, moment
în care regele Daciei și Dacia au făcut
carieră diplomatică internațională pe fondul
apărării Republicii Creștine cu forțe reunite ale Apusului și Răsăritului, merită o atenție specială, mai
ales că unul dintre protagoniștii săi a fost Ștefan cel Mare, cel mai important principe român din Evul
Mediu, dar cu aspirații clare
îndreptate spre Lumea Modernă. (Autorii)
*
* *
Ioan-Aurel
Pop, membru titular al Academiei Române și profesor
al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este autor și coautor a peste șaptezeci de cărți, tratate și manuale și a peste cinci sute de studii și articole, dintre care mai recente sunt Cultural
Diffusion and Religious Reformation in Sixteenth-Century Transylvania. How the
Jesuits Delath with the Orthodox and Catholic Ideas (The Edwin
Mellen Press, Lewiston Queenston Lampeter, 2014), A Short Illustrated History of the
Romanians (Editura Litera, București, 2017). I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa din partea a 10 universități din țară și străinătate. Este membru al unor academii și societăți savante străine,
între care Academia Europeană de Știință și Artă de la
Salzburg (Austria), Academia Națională Virgiliană
din Mantova (Italia), Ateneo Veneto din Veneția (Italia), Academia Europeană de Științe, Arte și Litere din Paris
(Franța). A fost
visiting professor al unor universități din SUA, Italia, Franța, Ungaria și Austria, precum și director
al Institutului Cultural Român din New York (SUA) și al Institutului Român de Cultură și
Cercetare Umanistică din Veneția (Italia). Din
1993 este director al Centrului de Studii Transilvane din Cluj-Napoca al
Academiei Române.
*
* *
Alexandru
Simon, membru al Global Young Academy (Leopoldina Berlin Brandenburgische
Akademie der Wissenschaften, Berlin), cercetător la Academia Română, Centrul de
Studii Transilvane (Cluj-Napoca), și la Universitatea Babeș-Bolyai, Centrul
pentru Studierea Populației (Cluj-Napoca), este autorul și coautorul a zece
cărți și aproximativ o sută de studii, precum și editorul și coeditorul a
douăzeci de volume de studii, dintre care amintim recent apărutele cărți, AL WA: Prințul Negru al Vlahiei și
vremurile sale și Al
treisprezecelea apostol: valachorum regulus (ambele la
Cluj-Napoca, în 2017). Profesor și lector invitat la universități din Anglia,
Austria, Germania, Polonia sau Ungaria. Cercetări în arhivele și bibliotecile
din Aachen, Budapesta, Florența, Genova, Innsbruck, Londra, München, Paris,
Praga, Vatican, Veneția, Viena și Zagreb.
CaracteristiciNumărul de pagini: 258Formatul în cm. (l x L): 16 x 23I.S.B.N.: 978-606-797-199-6 A apărut în: 2018- |
Fii primul care își spune opinia! |
|
|
|
 | Genomul uman Cercetări de paleogenetică moleculară la populațiile vechi din Epoca Bronzului și a Fierului de pe teritoriul României evidențierea relațiilor genetice cu populația românească și alte populații europene actuale |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 | Altfel despre Părintele Arsenie Boca în convorbiri realizate de Marius Vasileanu cu Petre Guran, George Enache, Adrian Nicolae Petcu, Dragos Ursu, Teodor Baconschi, Augustin Ioan, Florin Caragiu, Marina Dumitrescu, Pr. Răzvan Petcu, Andrei Dorobantu si Dumitru Constantin-Dulcan |
|
|
|
|
|
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
| |
|
 |
|
 |
|