Toată lumea cunoaște ce este acela somnambulismul, toată
lumea știe că un somnambul se ridică noaptea din pat, fără să fie treaz, iese
din dormitor după ce s-a îmbrăcat sau nu, coboară scări, străbate coridoare și,
după ce a făcut lucruri sau o anumită muncă, se întoarce în dormitor, se culcă
la loc și se arată a doua zi cum nu se poate mai mirat când găsește făcută o
lucrare pe care o lăsase în ajun neterminată.
Totuși, el a făcut-o, chiar dacă nu știe. De ce forță a ascultat corpul lui,
dacă nu de o forță inconștientă, de ființa lui inconștientă?
Acum, dacă nu aveți nimic împotrivă, să luăm în considerare cazul, din păcate,
frecvent al unui alcoolic atins de delirium tremens. Cuprins parcă de o criză
de demență, pune mâna pe o armă oarecare — cuțit, ciocan, toporișcă — și îi
lovește cu furie pe cei care au nefericirea să se găsească în apropierea lui. După
ce criza a trecut, omul își revine în simțire, privește cu oroare scena
măcelului din fața lui, neștiind că el este autorul. Și în acest caz, oare nu
inconștientul l-a condus pe acest nefericit?
Dacă comparăm ființa conștientă cu ființa inconștientă, constatăm că, în timp
ce conștientul este înzestrat cu o memorie deficientă, inconștientul are în
schimb o memorie nemaipomenită, impecabilă, care înregistrează, fără știrea
noastră, cele mai mici evenimente, cele mai neînsemnate fapte ale existenței. Mai
mult, este credul și acceptă, fără să raționeze, ce i se spune. Și, el fiind
cel care veghează funcționarea tuturor organelor noastre prin intermediul
creierului, se produce următorul fapt, care ni se pare paradoxal: dacă credem
că vreunul dintre organe funcționează bine sau rău, dacă avem o impresie sau
alta, acel organ funcționează într-adevăr bine sau rău ori simțim asta ca
atare.
Dar inconștientul supraveghează nu numai funcțiile organismului nostru, ci și
îndeplinirea tuturor acțiunilor noastre, indiferent care ar fi ele.
Lui îi spunem imaginație și, contrar a ceea ce este admis, ne face întotdeauna
să acționăm, chiar și mai ales împotriva voinței noastre, când există un
antagonism între aceste două forțe.
Voința și imaginația
Dacă vom deschide un dicționar și vom căuta sensul cuvântului
"voință" vom găsi această definiție: "Facultatea de a hotărî în
mod liber anumite acțiuni". Acceptăm această definiție ca fiind adevărată,
inatacabilă. Totuși, nimic nu e mai fals, și această voință, pe care o
revendicăm cu atâta mândrie, cedează întotdeauna în fața imaginației. Este o
regulă absolută, care nu are nicio excepție.
Blasfemie! Paradox! veți exclama.
Deloc. Adevăr, purul adevăr, vă voi răspunde eu.
Ca să vă conving, deschideți ochii, priviți în jur și încercați să înțelegeți
ce vedeți. O să vă dați seama atunci că ceea ce vă spun nu este o teorie fără
nicio bază, zămislită de o minte bolnavă, ci pur și simplu formularea a ceea ce
există.
Să presupunem că punem pe pământ o scândură lungă de 10 m și lată de 2,25 m.
Este evident că toată lumea va fi în stare să meargă de la un capăt la altul al
acestei scânduri fără să pună piciorul alături. Să schimbăm condițiile
experienței și să presupunem această scândură plasată la înălțimea turnurilor
unei catedrale. Ce persoană va fi în stare să înainteze măcar un metru pe acest
drum îngust? Voi, cei care citiți aceste rânduri? Nu, desigur. Nu veți putea
face nici doi pași fără să începeți să tremurați și, în ciuda tuturor
eforturilor de voință, veți cădea inevitabil.
De ce nu cădeți când scândura este pe pământ și de ce veți cădea dacă ar fi
așezată sus? Pur și simplu pentru că, în primul caz, vă imaginați că vă este
ușor să mergeți până la capătul acelei scânduri, în timp ce, în al doilea caz,
vă imaginați că nu puteți.
Observați că degeaba ați vrut să înaintați: dacă vă veți imagina că nu veți
putea, vă veți afla în imposibilitatea absolută de a o face.
Șindrilarii, dulgherii sunt în stare de o astfel de acțiune pentru că își
imaginează că pot.
Amețeala nu are altă cauză decât imaginea pe care ne-o închipuim: căderea;
această imagine se transformă imediat în act, în ciuda tuturor eforturilor
noastre de voință, cu atât mai repede cu cât aceste eforturi sunt mai violente.
|
Adevăr Divin
