Prima pagină - Viteza încrederii (carte tipărită)
Top 50 vânzări | Noutăți pe site | Cărțile ADEVĂR DIVIN | Discount până la 50%! | În viitor | Contact 
 Top 50 vânzări 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
la newsletter-ul Editurii Adevăr Divin!
Cumpărături
Coșul este gol
3733 produse pe stoc
  Domenii
  • Alimentație și naturism
  •   - Agricultură
      - Diete
      - Fitoterapie
      - General
      - Grupele sanguine
      - Medicina naturistă
        - General
        - Homeopatie
        - Valeriu Popa
      - Hrană vie
      - Vindecarea cancerului
      - Vindecarea diabetului
  • Dezvoltare personală
  •   - Automotivare
      - General
      - Eneagrama
      - Legea atracției
        - Colecția Secretul
        - General
      - Relații
      - Sănătate
      - Suflet și spirit
  • Divinație
  •   - Chiromanție
      - General
      - Grafologie
      - I Ching
      - Interpretarea viselor
      - Morfopsihologie
      - Numerologie
      - Simbolistică
      - Tarot
  • Ezoterism
  •   - Alchimie
      - Călătorii astrale
      - Fizica cuantică
      - General
      - Magie
      - Metafizică
      - Rozicrucienii
      - Societăți secrete
      - Spiritism
  • Filozofie
  • Inițiere spirituală
  •   - Copiii cei noi
      - General
  • Inspirație divină
  • Învățături spirituale
  •   - Astrologie
      - Feng Shui
      - General
      - Mudra-e și Mantra-e
      - Tao
      - Șamanism
      - Știință
      - Zen
      - Yoga
  • Maeștri spirituali
  •   - Edgar Cayce
      - General
      - Gurdjief
      - Jakob Lorber
      - Kahlil Gibran
      - O. M. Aïvanhov
      - Osho
      - Masaru Emoto
      - Paulo Coelho
      - Ramana Maharshi
      - Rudolf Steiner
      - S. N. Lazarev
  • Mister
  •   - Anul 2012, 2013 și după ;-)
      - Civilizații dispărute
        - General
        - Atlantida
      - Conspirații
        - General
        - Jan van Helsing
      - General
      - Montauk
      - OZN-uri
      - Piramide
  • Muzică pentru suflet
  •   - Gheorghe Iovu
      - Frederic Delarue
  • Prosperitate și succes
  •   - Bani
      - General
      - Prosperitate
      - Succes
  • Psihologie
  •   - Autism
      - Constelații familiale
      - General
      - Hipnoză
      - Limbajul trupului
      - Metoda José Silva
      - NLP
      - Parenting
      - Psihogenealogie
      - Psihoterapie
      - Puterea cuvintelor
      - Puterea gândului
  • Religie
  •   - Budism
        - Dalai Lama
        - General
        - Hinduism
        - Învățături din Tibet
      - Creștinism
        - Apostoli
        - Arsenie Boca
        - Calendare
        - Evanghelii
        - General
        - Iisus Hristos
        - Învățături ale părinților români
        - Muzică religioasă
        - Nicolae Steinhardt
        - Sfinți
      - General
      - Islamism
      - Iudaism (Kabbala)
      - Shintō
  • Spiritualitate
  •   - Curs de Miracole
      - Dacii
      - General
  • Terapii complementare
  •   - Acupunctură
      - Aromaterapie
      - Atingere Cuantică
      - Ayurveda
      - Bioenergie
        - Aura umană
        - Chakre
        - Corpuri subtile
        - General
      - Cristaloterapie
      - Cromoterapie
      - EFT (Tehnici de Eliberare Emoțională)
      - Gestalt
      - General
      - Hidroterapie
      - Kinetoterapie
      - Magnetoterapie
      - Masaj
      - Meloterapie
      - Qi Gong
      - Radiestezie
      - Reflexologie
      - Reiki
      - Remediile florale Bach
      - Su Jok
      - Terapia craniosacrală (TCS)
      - Urinoterapie
  • Viața de după moarte
  •   - Entități
      - General
      - Viețile anterioare
  • Vindecare spirituală
  •   - General
      - Karma
      - Îngeri
      - Spiritele naturii
      - Theta Healing
  • Și altele...
  •   - Biografii
      - Cărți de colorat
      - Cărți pentru copii
        - General
        - Preșcolari
        - Religioase
      - Eseistică
      - General
      - Ficțiune
      - Hobby / Timp liber
      - Istorie
      - Memorii
      - Non Ficțiune
      - Poezie
      - Reviste
      - Romane
      - Suport de pahar
    - Top 50 vânzări
    - Noutăți pe site
    - Cărțile ADEVĂR DIVIN
    - În viitor
    - Lista produse
      Despre noi
    • Contact
    • Datele firmei
      Site-uri prietene
    Abraham-Hicks.com
    Reiki - Aurelian Curin
    Cursuri și Terapii cu Daniela Cumpănici
    Psiholog Elisabeta Vultur
    Artist fotograf:
    portret, studio, evenimente în Brașov

    www.FotoMars.ro

     
     
    Viteza încrederii (carte tipărită)
    Singurul lucru care schimbă totul

    » Coperta
    Viteza încrederii: Singurul lucru care schimbă totul de Stephen M.R. Covey și Rebecca R. Merrill este un mic tratat despre încredere. Stephen M.R Covey îți prezintă calea încrederii: cum să o câștigi, să o construiești, să o păstrezi și să o încorporezi în fiecare aspect al vieții tale, pentru că, așa cum va demonstra pe parcursul cărții, o încredere mai mare generează rezultate mai bune, cu un cost mai scăzut, într-un timp mai scurt, atât în relațiile profesionale, cât și în cele personale.
    Afișat de 1542 ori.
    Cotație articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
    NeinspiratMediocruMediuBunExcelent



    •Preț raft:56.00 RON
    •Reducere:5%
    •Preț site:53.20 RON *
    Contact
    Descriere Cuprins Fragmente Condiții de livrare

    Descriere

    Viteza încrederii: Singurul lucru care schimbă totul de Stephen M.R. Covey și Rebecca R. Merrill este un mic tratat despre încredere. Stephen M.R Covey îți prezintă calea încrederii: cum să o câștigi, să o construiești, să o păstrezi și să o încorporezi în fiecare aspect al vieții tale, pentru că, așa cum va demonstra pe parcursul cărții, o încredere mai mare generează rezultate mai bune, cu un cost mai scăzut, într-un timp mai scurt, atât în relațiile profesionale, cât și în cele personale. „Viteza încrederii” este deopotrivă o carte de dezvoltare personală, dar și o carte de leadership, părerea lui Covey fiind că: „încrederea este competența-cheie de leadership a noii economii globale”.

     

    Stephen M.R. Covey este un fost specialist în afaceri și antreprenor „convertit” în scriitor și speaker, care a reușit prin intermediul acestei cărți, devenite bestseller New York Times, să se remarce ca un specialist în… încredere. Covey este cofondator și CEO al CoveyLink Worldwide dar și un căutat, important și convingător consultant pe probleme de încredere, leadership, etică și performanță ridicată. Discursurile lui pledează în favoarea ideii că nimic nu este mai rapid ca viteza încrederii și că viteza de a stabili, crește, extinde și restabili încrederea cu toate părțile implicate este competența cheie a leadershipului în noua economie globală. 

     

    „Puține lucruri pot ajuta un individ mai mult decât a i se da o responsabilitate și de a-i spune că ai încredere în el”. (Booker T. Washington)

     

    Autorul vorbește despre criza de încredere cu care se confruntă societatea globală la nivelul tuturor tipurilor de relații și despre prețul mare pe care îl plătim din cauza neîncrederii: „Lipsa încrederii dublează costurile în afaceri” (John Whitney). Părerea lui Covey este că încrederea este singurul lucru care poate schimba totul, de aceea consideră esențial ca fiecare dintre noi să învețe să poarte „ochelarii încrederii”, subliniind beneficiile pe care le are aceasta la toate nivelurile vieții noastre:

     

    „Încrederea ridicată este precum drojdia pentru pâine, care face totul să crească. Într-o companie, încrederea ridicată îmbunătățește semnificativ comunicarea, colaborarea, execuția, inovația, strategia, angajamentul, parteneriatul și relațiile cu toți acționarii. În viața ta personală, încrederea ridicată îmbunătățește semnificativ entuziasmul, energia, pasiunea, creativitatea și bucuria ta în relațiile cu familia, prietenii și comunitatea. Evident, dividendele nu constau doar într-o viteză mai mare și o economie în creștere, ci într-o bucurie mai mare și o calitate mai bună a vieții.”

     

    CUM FUNCȚIONEAZĂ ÎNCREDEREA?

     

    Potrivit lui Covey, încrederea este una dintre cele mai puternice forme de motivație și inspirație și totodată o funcție a două lucruri: caracterul și competența. Caracterul include: integritatea, obiectivul de urmat, intenția față de oameni, iar competența include capacitățile unui individ, abilitățile, rezultatele și palmaresul. 

     

    CELE CINCI VALURI ALE ÎNCREDERII

     

    Cele 5 valuri ale încrederii definesc cele cinci niveluri sau contexte în care indivizii stabilesc încrederea. Covey este convins de faptul că noi indivizii suntem extraordinar de capabili să schimbăm nivelul de încredere în orice relație cu condiția să învățăm să acționăm dinăuntru în afară. Cele 5 valuri ale încrederii reprezintă structura pentru a înțelege și a face încrederea realizabilă. La finalul parcurgerii celor cinci valuri autorul promite că:

     

    •          Vei vedea, vei vorbi și te vei comporta în moduri care stabilesc încrederea;

    •          Vei câștiga o pereche de „ochelari ai încrederii” astfel încât să fii capabil să vezi încrederea într-un mod cu totul diferit – un mod care îți va deschide ochii spre posibilități și îți va permite să îți sporești încrederea;

    •          Vei câștiga un limbaj pentru a vorbi despre încredere;

    •          Vei dezvolta comportamente care stabilesc și sporesc încrederea, în special cele 13 comportamente ale oamenilor și liderilor de mare încredere din toată lumea și vei înțelege cum te poți comporta în moduri care clădesc încredere de durată;

    •          Vei înțelege că ești o persoană care influențează, că ești un lider, chiar dacă numai pentru tine însuți.

     

    Mai mult decât atât, autorul îți promite că, aplicând principiile din carte:

     

    •          Vei clădi relații mai puternice, mai sustenabile;

    •          Vei obține deznodăminte mai bune;

    •          Vei avea mai multe oportunități, mai multă influență și mai multă distracție;

    •          Vei învăța cum să stabilești, să restabilești și să extinzi – singurul lucru care are un impact spectaculos asupra tuturor celorlalte lucruri din viața ta – încrederea.

     

    Primul val – ÎNCREDEREA ÎN SINE

     

    „În afaceri, relații, familie și în viața personală, e înțelept să recunoaștem capacitatea oamenilor de a învăța din propriile greșeli și de a se schimba.”

     

    Încrederea în sine se referă la abilitatea noastră de a stabili și a atinge țeluri, de a păstra angajamente, de a pune teoria în practică și de a le inspira încredere celorlalți. Principiul cheie care stă la baza acestui val este credibilitatea, care vine din rădăcina cuvântului latinesc „credere”, care înseamnă a crede. Acesta este principiul fondator care ne permite să stabilim și să susținem încredere la toate nivelurile. 

     

    În acest capitol vei afla modalități de a deveni atât pentru tine cât și pentru ceilalți o persoană de încredere. Tot aici vom descoperi cele patru nuclee ale credibilității și anume: integritatea, intenția, capacitățile și rezultatele care te fac plauzibil, atât față de tine însuți cât și față de ceilalți. 

     

    Autorul vorbește despre calitățile pe care le implică integritatea, despre metodele prin care îți poți crește integritatea, dar și despre impactul pe care îl are creșterea integrității asupra vitezei și costului cu care faci lucrurile importante din viața ta. Vom afla totodată ce este intenția, care este importanța ei, care este impactul ei asupra încrederii și care sunt acceleratorii pentru a avea intenții mai bune. 

     

    Vei fi invitat de asemenea să îți descoperi capacitățile: talentele, priceperile, cunoștințele, competențele și abilitățile care îți permit să performezi cu excelență; să-ți sporești capacitățile și să descoperi mecanismul prin care ți-ai putea spori abilitățile de încredere în sine. Autorul îți oferă în final un model de a-ți evalua rezultatele în mod corect, dar și o metodă de a-ți îmbunătăți rezultatele. 

     

    Al doilea val – ÎNCREDEREA ÎN RELAȚIILE CU CEILALȚI

     

    „Noi ne judecăm pe noi înșine în funcție de ceea ce ne simțim capabili să facem, în timp ce ceilalți ne judecă în funcție de ceea ce am făcut deja.” (Henry Wadsworth Longfellow)

     

    În acest capitol autorul face referire la modul de a stabili și spori conturile de încredere pe care le deținem cu ceilalți. Principiul cheie care stă la baza acestui val este comportamentul constant, autorul aducând în prim plan aici cele 13 comportamente-cheie comune liderilor de mare încredere din toată lumea. 

     

    Aceste comportamente se bazează pe principiile care guvernează încrederea în relațiile cu ceilalți, și, odată învățate și aplicate duc la o abilitate semnificativ crescută de a genera încredere cu toți cei implicați pentru a îmbunătăți relații și a obține rezultate mai bune. 

     

    Aceste 13 comportamente-cheie sunt:

     

    1.         Vorbește direct;

    2.         Demonstrează respect;

    3.         Creează transparență;

    4.         Îndreaptă greșelile;

    5.         Arată loialitate;

    6.         Livrează rezultate;

    7.         Perfecționează-te;

    8.         Confruntă-te cu realitatea;

    9.         Clarifică așteptările;

    10.       Practică răspunderea;

    11.       Întâi ascultă;

    12.       Respectă-ți angajamentele;

    13.       Extinde încrederea.

     

    Evaluarea acestor comportamente te va ajuta să îți faci un plan de acțiune pentru a trece la schimbări concrete. Autorul îți pune la îndemână în acest sens două instrumente foarte utile: câteva ponturi de încredere pentru a-ți crește siguranța de sine și un grafic cu ajutorul căruia să îți evaluezi cele 13 comportamente enumerate mai sus la nivelul la care se află ele în momentul de față. Așa îți vei putea da seama unde ești și unde vrei să ajungi, și, odată având un obiectiv fixat, va trebui să faci pașii de urmat realizabili, să-ți iei un angajament față de tine însuți și să-l respecți. 

     

    Al treilea, al patrulea și al cincilea val – ÎNCREDEREA ÎN PĂRȚILE IMPLICATE

     

    Plecând de la premisa că în acest moment deții deja instrumentele de clădire a încrederii: cele 4 nuclee de credibilitate și cele 13 comportamente, autorul îți dezvăluie aici contextul în care poți să folosești aceste instrumente pentru a crește viteza, a scădea costul, a crea valoare, a stabili încredere și a-ți maximiza influența personală și pe cea a organizației tale.

     

    Al treilea val – ÎNCREDEREA ORGANIZAȚIONALĂ – se referă la modul în care pot liderii să genereze încredere în toate tipurile de organizații, incluzând afaceri, organizații non-profit, entități guvernamentale, instituții educaționale, etc. Principiul cheie care stă la baza acestui val este sincronizarea. Sincronizarea îi ajută pe lideri să elimine șapte din cele mai perfide și costisitoare taxe organizaționale:

     

    •          Redundanța;

    •          Birocrația;

    •          Intrigile;

    •          Detașarea;

    •          Fluctuația personalului;

    •          Pierderea clienților;

    •          Frauda.

     

    creând în schimb șapte enorme dividende din încrederea organizațională:

     

    •          Valoarea crescută;

    •          Creșterea accelerată;

    •          Mai multă inovație;

    •          Colaborarea îmbunătățită;

    •          Asocierea mai puternică;

    •          Execuția mai bună;

    •          Loialitatea crescută.

     

    Tot în acest val autorul include și familia, susținând că familiile sunt tot organizații și că toate aspectele discutate în acest capitol se aplică familiei ca oricărei alte organizații. Cum îți poți încuraja copiii sau pe ceilalți membri ai familiei să obțină rezultate mai bune? Răspunsul este cât se poate de simplu: modelând cele 4 nuclee și cele 13 comportamente. 

     

    „Indiferent de organizație – fie că este o afacere, o organizație non-profit, un departament sau o echipă dintr-o organizație mai mare, fie că este familia, este vital să realizezi că a o proiecta sau a o alinia într-un mod care stabilește încredere ar putea foarte bine să determine cea mai mare influență a ta. Făcând asta, tu afectezi pozitiv tot restul lucrurilor din cadrul organizației.”

     

    Al patrulea val: ÎNCREDEREA ÎN PIAȚĂ

     

    Acesta este nivelul la care aproape toată lumea înțelege clar impactul încrederii. Principiul care stă la baza acestui val este reputația, despre care Warren Buffett spunea: „Este nevoie de 20 de ani pentru a o construi, și de cinci minute pentru a o distruge”. Pentru a exemplifica cât de mult poate însemna reputația bună a unui brand, Covey îl citează pe Pierre Omidyar, fondatorul eBay, care, fiind întrebat care este cea mai semnificativă lecție de la eBay, acesta a răspuns: „Faptul remarcabil că 135 de milioane de oameni au aflat că pot avea încredere într-un străin”. 

     

    „Noi avem un principiu de afaceri care spune: Bunurile noastre sunt oamenii noștri, capitalul și reputația noastră. Și dacă oricare din acestea e redusă, ultima e cel mai dificil de câștigat.” – Hank Paulson, Președinte și CEO, Goldman Sachs

     

    Al patrulea val vorbește despre brandul companiei tale (precum și despre brandul tău personal) care reflectă încrederea pe care o au în tine clienții, investitorii și alții de pe piață. Vei afla așadar cum să-ți construiești un brand de încredere, cum să-ți îmbunătățești propriul brand și propria reputație ca individ, reținând în final faptul că: încrederea pe care reușim să o construim într-o organizație și pe piață este rezultatul credibilității pe care o construim mai întâi în noi înșine. 

     

    Al cincilea val – ÎNCREDEREA SOCIALĂ (Principiul contribuției)

     

    „Contribuția este intenția de a crea valoare în loc de a o distruge, de a oferi înapoi în loc de a lua. Și din ce în ce mai mult oamenii realizează cât de importantă este contribuția – și cauza pe care o inspir㠖 într-o societate sănătoasă.”

     

    Cel din urmă val se referă la crearea de valoare pentru alții și pentru societate. Principiul care stă la baza acestui val este contribuția. Contribuind sau dând înapoi contracarăm suspiciunea, cinismul și moștenirea taxelor pe încrederea scăzută în cadrul societății noastre, inspirându-i totodată pe ceilalți să creeze valoare și să aibă la rândul lor o contribuție. 

     

    A INSPIRA ÎNCREDERE 

     

    Covey vorbește aici despre cum să extinzi încrederea inteligentă. A învăța cum să extinzi încrederea inteligentă este, potrivit autorului, o funcție a doi factori: înclinația spre încredere și analiza. În timp ce înclinația spre încredere este o chestiune ce ține de suflet (predispoziția spre credința că oamenii sunt de încredere și dorința de a o extinde către ei liber), analiza este o chestiune ce ține de rațiune (abilitatea de a analiza, evalua, teoretiza, de a lua în considerare implicații și posibilități și de a propune decizii și soluții logice). 

     

    Covey descrie aici matricea încrederii inteligente care arată cam așa:

     

    Zona 1 – Înclinație mare spre încredere/ analiză scăzut㠖 abordarea idealistă a încrederii – zona încrederii oarbe;

     

    Zona 2 – Înclinație mare spre încredere/ analiză ampl㠖 sinergia ce ridică instinctul și intuiția la rang de bună judecat㠖 zona de judecată;

     

    Zona 3 – Înclinație scăzută spre încredere/ analiză scăzut㠖 indecizie, nesiguranță, nevoie de protejare, îngrijorare, ezitare și imobilitate – zona de indecizie, a lipsei de încredere;

     

    Zona 4 – Înclinație scăzută spre încredere/ analiză ampl㠖 indivizii care extind încredere cu mare grijă sau deloc – zona de suspiciune, a neîncrederii.

     

    Autorul explică aici pe larg ce implicații, respectiv riscuri, avantaje și dezavantaje are încadrarea în fiecare dintre aceste categorii, dar și de ce mulți manageri de încredere nu devin niciodată lideri. Finalul cărții îți răspunde la întrebarea: Cum restabilesc încrederea când aceasta a fost pierdută? și ne amintește de înclinația noastră înnăscută de a avea încredere:

     

    „Noi ne-am născut cu o înclinație spre încredere. Când eram copii, majoritatea dintre noi erau naivi, inocenți, vulnerabili și creduli. Prin intermediul experienței de viață, mulți dintre noi au devenit mai puțin încrezători – uneori din motive bune. … Și adevărul este că noi o putem restabili. O putem dezvolta. O putem restabili. Putem deveni credibili personal și organizațional. Ne putem comporta în moduri ce inspiră încrederea. Putem spori viteza și scădea costul în fiecare dimensiune a vieții noastre.”

     

    Și tot autorul se întreabă retoric, atunci de ce nu o facem? De ce nu am vrea să trăim și să conducem în moduri care inspiră încredere? Răspunsul cel mai potrivit la această întrebare, este, crede Stephen M.R. Covey un citat din Albert Schweitzer:

     

    „În viața fiecăruia, la un moment dat, focul nostru interior moare. Apoi izbucnește într-o flacără prin întâlnirea cu altă ființă umană. Ar trebui să le fim cu toții recunoscători acelor oameni ce reaprind spiritul interior”…

     

    Un final pe măsura cărții pe care cu siguranță o vei percepe ca pe o călătorie deopotrivă în interiorul sinelui, dar și a relațiilor tale profesionale și familiale. Pentru că povestea despre încredere începe în cea mai fragedă copilărie și ne urmărește până la final. Pentru că încrederea ne afectează la toate nivelurile existenței noastre:

     

    „A extinde încredere către ceilalți reînsuflețește spiritul interior – atât pe al lor, cât și pe al nostru. Atinge și luminează înclinația înnăscută pe care o avem cu toții către a avea încredere în ceilalți și de a fi noi înșine de încredere. Aduce fericire în relații, rezultate în muncă și siguranță în viață. Mai presus de toate produce un dividend extraordinar în fiecare dimensiune a vieții noastre: viteza încrederii.”

     

    TESTIMONIALE

     

    „Această carte poate schimba vieți. Covey ne ajută să înțelegem cum să oferim și să inspirăm încredere în orice persoană pe care o întâlnim. Aceasta este fundația pentru adevăr și succes suprem. O lectură foarte interesantă și revelatoare.” - Larry King, moderator, realizator de emisiuni radio și TV

     

    „Vrei să ai o energie pozitivă irezistibilă? Combină responsabilitatea personală cu respectul și compasiunea pentru ceilalți. Vrei să știi cum poți face asta la perfecție? Citește Viteza încrederii.” - Dr. Laura Schlessinger, autoare a volumelor The Proper Care și Feeding of Marriage

     

    „Viteza încrederii este cu siguranță cartea potrivită pentru timpurile moderne. Inspiratoare, încurajatoare și extrem de folositoare.” - Rosabeth Moss Kanter, Harvard Business School

     

    „Încrederea reduce costurile de tranzacție; reduce nevoia de litigiu și accelerează comerțul; ea ușurează funcționarea organizațiilor și societăților. În sfârșit, cineva formulează limpede adevărata sa valoare și o prezintă drept o competență de bază în afaceri.” — Marilyn Carlson Nelson, președinte și CEO, Carlson Companies

     

    „Viteza încrederii este o mare descoperire. Îndeplinește superb țelul de a furniza o hartă a drumului spre performanța de vârf, atât pentru indivizi, cât și pentru organizații. Dar adevăratul geniu al cărții este relevanța sa universală, întrucât combină o abordare extrem de eficace, de bun simț, cu o îndrumare francă pentru a îmbunătăți toate relațiile din viață.” — J.W. Marriott Jr., președinte și CEO, Marriott International Inc.

     

    „Lipsa încrederii într-o organizație o stoarce de energie, cultivă un climat de suspiciune și previzibilitate, devastează complet munca în echipă și o înlocuiește cu politici interne. Rezultatul final este un moral scăzut și în consecință standarde scăzute de performanță. Cartea lui Stephen M.R. Covey le amintește în mod oportun liderilor ce contează cu adevărat într‑o organizație.” — Koh Boon Hwee, președinte, DBS Bank Ltd; fost Președinte, Singapore Airlines

     

    „Viteza încrederii ne învață o lecție important㠗 numai organizațiile cu un nivel excelent de încredere asigură o cultură a dedicării adevărate versus o vâltoare de dorințe deșarte prin conformare forțată. Covey articulează remarcabil o hartă clară a drumului pentru oameni obișnuiți ca tine și ca mine, ca să fim capabili de lucruri extraordinare!” — Pete Beaudrault, președinte și CEO, Sbarro; fost președinte și CEO, Hard Rock Café International

    Caracteristici

  • Numărul de pagini: 436
  • Formatul în cm. (l x L): 14,5 x 22,5
  • I.S.B.N.: 978-606-913-242-5
  • Traducerea: Cristina Stan
  • Titlul original: The Speed of Trust: The One Thing that Changes Everything

  • A apărut în: 2018-01

    Fii primul care își spune opinia!

    e-Mail-ul dvs.
    Numele dvs.
    Mesajul:


     Cele mai noi 9 articole la ,,Dezvoltare personal㓠-> ,,General“ 
    Află răspunsul!
    Cum să-ți iei viața în propriile mâini și să devii omul care-ți dorești să fii
    Secretele întregii vieți Volumul 1
    Învățăturile care ți-au fost ascunse și la care, dacă ai fi avut acces, viața ta ar fi arătat cu totul altfel
    A treia cale
    Cum să rezolvăm cele mai dificile probleme ale vieții
    Știința motivației
    Strategii și tehnici pentru a transforma visurile în destin
    Știința influenței
    Cum să te inspiri pe tine însuți și pe alții pentru a atinge măreția
    Crede și vei reuși
    Depășește îndoielile, lasă trecutul în urmă și deblochează-ți întregul potențial
    Arhetipurile
    Cine ești tu?
    Vezi toate articolele de la domeniul ,,Dezvoltare personal㓠-> ,,General“
     Cele mai noi 9 articole la Editura: ACT și Politon  
    Supranatural
    Cum pot oamenii obișnuiți să facă lucruri neobișnuite
    Clubul 5 a.m. (Carte tipărită)
    Fii stăpân pe dimineața ta! Fă-ți viața mai bună!
    Mănâncă gras, fii suplu (Carte tipărită)
    De ce grăsimile sunt secretul pentru scăderea în greutate și o sănătate de fier
    Manager 80/20 (Carte tipărită)
    Zece metode pentru a deveni un lider grozav
    Soluția Zonelor Albastre (Carte tipărită)
    Cum să mâncăm și să trăim asemeni celor mai sănătoși oameni de pe planetă
    Trei cuvinte magice (Carte tipărită)
    Cheia către putere, pace și plenitudine
    Growth Hacker în Marketing (Carte tipărită)
    Un abecedar al viitorului relațiilor publice, marketingului și publicității
    Curs de pierdere în greutate (Carte tipărită)
    21 de lecții spirituale ca să scapi pentru totdeauna de kilogramele în plus
    Vezi toate articolele de la Editura: ,,ACT și Politon“


    Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN

    Noutăți pe site


    Retipăriri

     
     
    Executat în 0.8807 secunde
    Sugestie: Apăsați CTRL+D pentru a adăuga acest site la favorite.