Suntem la librărie! Comenzile plasate le expediem în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim. Transport GRATUIT la comenzile de peste 160 lei prin curier Cargus, curier DPD sau poșta română. Transport GRATUIT la comenzile de peste 240 lei prin EasyBox Sameday.
Ceea ce avem aici este o parodie a insurgenței, o pastisare a nonconformismului, o negație a negației, în ultimă instanță, de pe pozițiile conservatorismului burghez. Am aduce însă și alte explicații. În primul rând, pastisa din În genul... tinerilor nu este una vitriolantă, nu desființează; presupune, dimpotrivă, o ascunsă relație de complicitate, un fel de exerciții de admirație cioraniene avant la lettre.
N. Steinhardt recunoaște: «A fost cartea mea un act de critică, dar înapoia criticii se aflau paradoxul și admirația. A fost și din partea mea un act de revoltă sau mai bine zis de neconformism tineresc, un act de contestare, dacă nu obraznic, în orice caz ludic».” GEORGE ARDELEANU