www.FotoMars.ro

La fel ca şi celelalte tratate tradiţionale timpurii de yoga, atât stilul, cât şi viziunea specifică situează fără îndoială Gheranda samhita în cadrul tradiţiei tantrice şi şivaite, şi nu al celei vedantice; mai exact, el se integrează îndeosebi ca un element particular în ansamblul metafizicii şi misticii şcolii spirituale Kaula şi al şivaismului de tip Pasupata, în cadrul căruia era adorată cu precădere ipostaza lui Siva numită Pasupati („Păstorul cel bun″ sau Ghidul spiritual al tuturor făpturilor). De asemeni, este demn de menţionat aici existenţa unor afinităţi certe ale acestui tratat şi cu tradiţia Natha-yoghinilor, al cărei întemeietor este considerat a fi (ca şi în cazul tradiţiei Kaula a şivaismului din Caşmir) însuşi Siva Adinatha (Siva în ipostaza de Suveran Absolut al întregii manifestări).

În calitatea sa de lucrare aparţinând tradiţiei şivaite (care, la rândul ei, aparţine marelui ansamblu al tradiţiei tantrice), Gheranda samhita oferă aproape în exclusivitate procedee spirituale care ţin de aşa-numita „Cale a fiinţei individuale şi limitate″ (Anavopaya) sau prima treaptă iniţiatică fundamentală din cadrul şivaismului caşmirian, cea în care efortul personal şi purificarea interioară sunt esenţiale pentru transformarea spirituală. Cu toate acestea, tehnicile yoghine secrete revelate aici permit practicantului perseverent – aşa cum tratatul menţionează în mod repetat – atingerea succesului deplin în yoga, ceea ce înseamnă atât dobândirea de numeroase puteri subtile sau oculte extraordinare (siddhi), cât şi uniunea extatică şi identificatoare (mukti) cu Dumnezeu însuşi.

• Nicolae Catrina