Gândirea religioasă greacă

Asociată cu o mitologie romantică și frivolă, religia greacă nu pare să fi fost un punct forte al giganților antichității. Cu toate acestea, mă voi aventura să revendic pentru religia greacă un loc aproape la fel de important ca cel ocupat de speculația filosofică și de literatură, nu doar pentru că prezența ei este plenar regăsită în acele stranii iluminări ale simțirii și imaginației, ipostaze ale ei fiind mereu exprimate estetic cu acel instinct sigur al formei artistice pe care îI asociem mereu cu Grecia clasică, dar și pentru două motive de ordin istoric.

În primul rând, cei interesați în studiul părții întunecate și fascinante a minții omenești, care dă seama de ceea ce s-ar putea numi originile religiei, vor găsi în Grecia extrem de mult material ce aparține celor mai vechi timpuri. În privința amănunțimii și a varietății, materialele privitoare la Grecia primitivă sunt fără egal. Și, în al doilea rând, Grecia antică are privilegiul, în același timp exultant și tragic, de a începe de foarte jos și de a lupta, oricât de anevoie, pentru a ajunge pe culmi. Aproape că nu există superstiție primitivă ale cărei urme îndepărtate să nu poată fi găsite în Grecia. Și nu există culme a spiritualității undeva în lume care să nu-și aibă arhetipul sau ecoul în literatura greacă.