Diavolul și magia

Se numește diavol, adică „defăimătorul”, de la verbul „diavallo” (a defăima), fiindcă l-a defăimat pe om în fața lui Dumnezeu, spunând: „Nu degeaba Te slujește Iov. Ia întinde mâna Ta și atinge-Te de tot ce e al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în față!” (Iov 1,9,11). Iar pe Dumnezeu l-a defăimat în fața omului, zicând:

„F ocullui Dumnezeu a căzut din cer și a ars oile tale” (Iov 1,16). Încerca să-I convingă că războiul venea de sus, din cer, voind să-I ridice pe rob împotriva Domnului și pe Domn împotriva robului.

Mai degrabă n-a reușit să-i ridice pe nici unul împotriva altuia. A încercat, dar n-a putut. Dacă vezi un alt rob răzvrătindu-se împotriva Stăpânului, pe Adam adică împotriva lui Dumnezeu – Adam, care dăduse crezare defăimări lor aduse de diavol – să știi că diavolul nu cu puterea lui a biruit, ci din pricina nepăsării
omului.

Firea diavolului este să facă zarvă, să provoace nebunie și să aducă mult întuneric. Prin diavol se înțelege, în limba greacă, „cel care ne schimbă mintea din bine în rău”. Să-i închidem orice intrarea diavolului prin rugăciune.