www.FotoMars.ro

Oarecând, într-un anotimp cernit de durere, Părintele Arsenie, Părintele multora dintre noi, s-a orânduit spre Prislop, spre locul de vremelnică odihnă, trăgând după sine o parte de Cer şi lăsându-ne, drept moştenire, un munte de dor... Plecându-se spre pământ, spicul cel viu, tăiat înainte de vreme, răspândea, din inima morţii, sămânţa viitorului.

Există un timp când trebuie să trăieşti, şi un timp când trebuie să depui mărturie pentru ce trăieşti, spunea cândva unul din marii gânditori. Părintele Arsenie Boca, într-o anumită vreme şi într-un anumit ceas al chemării, a dat, într-adevăr, mărturie despre felul în care trebuie să îţi trăieşti atât viaţa, cât, mai ales, moartea.

Fie ca jertfa şi pilda vieţuirii sale să ne fie leac şi merinde pe Calea către Veşnicie, adică biruinţă deplină asupra morţii.

Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât Sfântul Ardealului ne-a arătat că... se poate!

• Romeo Petraşciuc

Într-adevăr, se pare că aproape nu există loc în Ardeal unde Părintele să nu fi lăsat vreo urmă. Era un om foarte smerit. Nu era năprasnic, aşa cum se spune, dar era categoric. Dacă îţi spunea ceva, la spovedanie, de pildă, musai aşa trebuia să faci! Era de statură potrivită, dar totuşi mai înalt, era roşcat la păr şi cu ochi albaştri. Tocmai de aceea, Părintele îşi picta toate icoanele – de la Maica Domnului, până la Iisus – cu ochi albaştri. Toţi pictorii pun în operele lor ceva din ei înşişi, fără să vrea. Aşa că icoanele pictate de Părinte au ceva şi din înfăţişarea lui.

Nu ştia nimeni, atunci când a murit Părintele Arsenie, că el va face binele şi în duh, de dincolo de moarte. Minunile de la mormântul său sunt adevărate.

• Pr. Crăciun Oprea