Reîncarnarea – un studiu privind evoluția umană

„Printre adevărurile cele mal presante și urgente, printre învățăturile cele mai fructuoase, doctrinele cele mai luminoase și promisiunile cele mai mângâietoare, nu avem nicio ezitare în a plasa Legea re-nașterilor chiar în frunte. Ea este sprijinită de etică, de rațiune și de știință, ea oferă o explicație la enigma vieții, ea rezolvă singură mai toate problemele care au hărțuit mintea omului de-a lungul veacurilor și, astfel, sperăm că, în ciuda imperfecțiunilor ei, această strădanie a noastră îl va face pe cititor să spună: „De vreme ce nu poate fi altfel, reîncarnarea trebuie să fie adevărată!”

Scurtă biografie a autorului / 7
Prefața autorului / 11

Capitolul I

SUFLETUL ȘI CORPURILE / 13

Capitolul II

REÎNCARNAREA ȘI LEGEA MORALÃ / 33

Capitolul III

REÎNCARNAREA ȘI ȘTIINȚA / 71

Capitolul IV

REÎNCARNAREA ȘI CONSENSUL

RELIGIOS ȘI FILOSOFIC AL VEACURILOR / 111

Concluzii / 208

CAPITOLUL I

SUFLETUL ȘI CORPURILE

Într-o carte care se ocupă de învierea corpurilor și reîncarnările sufletului, un capitol trebuie dedicat elementelor fundamentale ale chestiunii.

Vom da numele de suflet unei ființe abstracte, necunoscutului, acelui principiu nemanifestat care nu poate fi definit, fiindcă este mai presus de orice definiție.

El este Absolutul filosofilor occidentali, Parabrahm pentru hinduși, Tao pentru străvechii înțelepți din China, Cauza fără de cauză a toate câte au fost și vor fi vreodată manifestate concret în timp și în spațiu.

O firavă idee despre el ar putea fi obținută prin comparație cu electricitatea, care, deși este cauza mai multor fenomene (căldură, mișcare, acțiune chimică, lumină), nu este per se niciunul dintre aceste fenomene, nu suferă nicio modificare din existența lor și le supraviețuiește atunci când sistemul prin intermediul căruia ele se manifestă dispare.

Nu trebuie să stabilim nicio diferență între acest Suflet, care poate fi numit Suflet universal, și sufletul individual, care a fost adesea definit ca o rază, ca o particulă a Sufletului total, pentru că, în mod logic, cineva nu poate stabili părți ale Absolutului; este o iluzie, o limitare din partea noastră, care ne arată sufletele în Suflet.

Corpurile sunt „aspecte” ale Sufletului, rezultate ale activității lui – dacă, într-adevăr, se poate spune despre Infinit că este fie activ, fie pasiv; cuvintele dau greș atunci când încercăm să exprimăm Inexprimabilul. Aceste corpuri, sau, mai precis, formele variate asumate prin forță-materiei, sunt aspecte ale sufletului, la fel cum lumina sau acțiunea chimică sunt aspecte ale electricității, pentru că nimeni nu poate presupune nimic în afara Ființei infinite, nici nu poate fi imaginat ceva care să nu fie o manifestare a Întregului abstract.

De asemenea, hai să definim Conștiința.

Luată în mod absolut, ea este Ființa, Sufletul, Dumnezeu, cauza fără de cauză a tuturor stărilor pe care, în cazul ființelor, le numim stări de conștiență.

Această stare de conștiență limitată poate definită ca aptitudinea unui „centru de viață” de a primi vibrații de la mediul său. Atunci când, în cursul evoluției, o ființă este suficient de dezvoltată pentru a deveni conștientă de separarea dintre „eu” și obiectul care îi trimite vibrații, conștiința devine conștiință de sine. Această conștiință de sine constituie stadiul uman, el apare la animalele superioare, dar, pe măsură ce se coboară pe scara evoluției ființelor, dispare treptat în conștiință nonindividualizată.

Într-un cuvânt, Conștiința absolută este una, deși, ca în exemplul de mai sus, ea este manifestată diferit, în funcție de diferențele dintre mijloacele care o exprimă în lumea concretă în care trăim.

Sufletul, per se, nu se află la îndemâna ființelor care nu și-au terminat pelerinajul evoluției. Pentru a-l cunoaște, cineva trebuie să fi ajuns la Centrul de etern, la Logosul Nemanifestat. Până la acel punct, cineva poate doar, în măsura în care urcă, să-l simtă în sine sau să-l recunoască prin intermediul logicii care îl percepe prin toate manifestările lui ca Mișcător universal de forme, drept cauză a tuturor lucrurilor, ca Unitatea care produce diversitatea prin intermediul mijloacelor diferite care-i servesc ca moduri de exprimare.

Știința afirmă că inteligența sau, generalizând, conștiința rezultă din acțiunea materiei. Greșit.

Conștiința nu se schimbă pe măsură ce se reînnoiesc celulele corpului, ci mai degrabă crește cu lipsa conștienței fizice, la fel ca în somnambulism.

Gândul nu este rodul creierului; el se oferă celui din urmă gata făcut, ca să zic așa; cele mai înalte inspirații intelectuale sau artistice sunt sclipiri care năvălesc jos în creierul care le așteaptă, menținându-și atitudinea pasivă de așteptare ce constituie condiția în care poate fi receptat un mesaj din plan superior.

Simțurile nu sunt principiu de gândire. Ele au nevoie să fie controlate de conștiință; astfel, oamenii orbi din naștere, atunci când sunt făcuți dintr-odată să vadă, nu pot deosebi nici distanța, nici perspectiva; ca și animalele și oamenii primitivi, ei nu văd nimic, decât culori pe o suprafață.

De asemenea, știința afirmă: organul este creat pentru funcția pe care o are de îndeplinit; din nou, o greșeală. Ochii fetusului apar în întunericul uterului. Embrionul uman, indiferent de inconștiența și de simplitate a structurii lui, dezvoltă un corp care este complex și capabil de un grad considerabil de conștiință; deși în sine neinteligent, el produce minuni de inteligență în acest organism; în consecință, aici efectul ar fi mult superior cauzei, ceea ce este absurd. În afara corpului și a embrionului există o Inteligență supremă, care creează modele de forme și duce la bun sfârșit construcția lor. Această Inteligență este Sufletul lumii.

Atunci când Conștiința în sine, sau Sufletul, se află mai presus de toate dovezile directe în stadiul actual al evoluției umane, mijloacele prin care el funcționează sunt mai mult sau mai puțin evidente pentru noi, cu condiția că acestea sunt de natură să impresioneze creierul. În stadiul actual al evoluției umane, doar cazul corpului astral corespunde acestui nivel; celelalte corpuri sunt prea subtile pentru a manifesta prin intermediul sistemului nervos asemenea caracteristici cum sunt cele calculate pentru a furniza oamenilor de știință O dovadă a existenței lor; ele pot fi simțite și dovedite în și prin Yoga.

Cu toate acestea, nu este lipsită de importanță stabilirea dovezilor privind existența unui vehicul de conștiință imediat deasupra fizicului, pentru că ea ne oferă un orizont mai larg și aruncă mult mai multă lumină asupra restului temei.

Dovezi ale existenței corpului astral

Anumite fenomene normale, anormale sau morbide au dovedit existența acestui vehicul în om, pe care îl vom numi conștiința superioară, pentru că este cu mult mai mare decât con știința normală a creierului, cea de veghe. În cazuri oarecum rare, în care această conștiință este exprimată în lumea fizică, ea este forțată să facă uz de creier. Acum, în cazul majorității oamenilor, acesta din urmă este încă incapabil să vibreze în mod armonios cu materia ce formează vehiculul astral; aceasta din cauză că densitatea de atomi ai celulelor creierului (care conduce gândirea) este incapabilă să reproducă vibrațiile rapide ale materiei mai fine ce aparține corpului imediat superior.

Printr-o pregătire specială {yoga hindușilor), printr-o anumită constituție a corpului (sensibilitate), prin anumite metode speciale (hipnotism) sau în cazul anumitor boli (somnambulism), creierul poate deveni receptiv la aceste vibrații și poate primi de la ele o impresie, chiar dacă întotdeauna una imperfectă. Raritatea acestei impresii, imperfecțiunea ei și, în special, necesitatea ca vibrația creierului fizic să se poată manifesta în mediul nostru – toate acestea au făcut foarte dificilă dovedirea existenței acestui vehicul superior; totuși, există anumite considerații care ne arată că el există și că doar el este capabil să explice trăsăturile caracteristice ale conștiinței superioare.

Mai întâi, să definim ceva mai complet aceste două stări de conștiință și să le fixăm limitele.

Conștiința normală este cea care funcționează în timpul orelor de trezire, atunci când creierul se află în activitate fiziologică deplină, în mod liber și complet în legătură cu lumea fizică exterioară. În funcție de individ, această conștiință este mai mult sau mai puțin dezvoltată, dar părțile ei componente – senzația, emoția, sentimentul, rațiune a, inteligența, voința, intuiția – nu depășesc limitele cunoscute; de exemplu, nu întâlnim clarviziune, aptitudini profetice și anumite alte capacități anormale, pe care le vom clasa în conștiința superioară.

Aceasta din urmă lucrează în corp astral, indiferent dacă este externalizată sau nu; ea se manifestă rareori, și atunci incomplet; este însoțită mai mult sau mai puțin de o completă inhibare a simțurilor și de un fel de somn, în care relațiile subiectului cu lumea fizică sunt suspendate în întregime sau parțial. Caracteristicile acestei stări sunt o mai mare promptitudine a facultăților normale și apariția unora noi, care sunt de multe ori inexplicabile, extraordinare și, lucrul cel mai vrednic de luat în seamă, proporționale cu profunditatea somnului, calmul creierului și anormalitate a stării fiziologice.

Cum putem explica paradoxul că facultățile prezentate de creier în stare de inactivitate acoperă un domeniu pe care creierul în stare de activitate nu îl poate aborda? Motivul este că, în acest caz, creierul nu este un instrument pus în mișcare direct de cauza conștiinței – adică de suflet – ci doar un receptor simplu, pe care sufletul, atunci centrat la nivel de corp astral, îl impresionează la revenirea în corpul fizic (în cazul în care acesta a fost departe) sau pe care îl impresionează direct, atunci când, în timp ce acționează în vehicul subtil, acesta din urmă nu și-a părăsit corpul.

Cu alte cuvinte, creierul, ca urmare a inactivității lui funcționale, vibrează puțin sau deloc în centrii lui superiori; în repaus, el joacă rolul de placă de rezonanță, fiind capabil să vibreze solidar sub influența unei plăci similare, amplasate lângă el.

Necesitatea liniștii cerebrale, în cazul în care conștiința superioară urmează să lase o impresie, este acum ușor de înțeles; fina vibrație a corpului astral nu poate impresiona creierul atunci când aceasta vibrează deja puternic sub acțiunea conștiinței normale. De asemenea, din acest motiv, cu cât este mai profund somnul corpului fizic, cu atât mai bine se manifestă conștiința superioară.

În cazul omului obișnuit, liniștea organică nu este aproape niciodată completă în timpul somnului, creierul, așa după cum vom vedea curând, repetă în mod automat vibrațiile pe care conștiința normală le-a provocat în timpul stării de veghe; acest fapt, împreună cu obișnuita densitate a constituentelor nervoase, prea numeroase pentru a răspunde vibrațiilor superioare, explică raritate a și starea confuză a impresiei lăsate pe creier de conștiința astrală. Faptele referitoare la con știința superioară sunt la fel de numeroase pe cât sunt de variate. Nu vom intra în detalii complete, ci vom alege doar câteva fenomene amintite în lucrări bine-cunoscute.

Manifestările conștiinței superioare în timpul diferitelor tipuri de somn

Visul normal

În timpul somnului obișnuit există o conștiință specială, care nu trebuie confundată nici cu conștiință trează, nici cu cea a corpului astral. Este datorat vibrațiilor cerebrale automate, care continuă în timpul somnului și pe care sufletul le examinează la întoarcerea lui în corp, atunci când e treaz. Acest vis este, în general, unul absurd și motivul pentru care cel care visează îl observă numai la trezire este acela că, în timpul somnului, el este absent din organismul vizibil.

Dovada plecării corpului astral în timpul somnului a fost determinată de un anumit număr de văzători, dar absurditate a viselor obișnuite este o dovadă rațională în acest sens, una care trebuie să fie menționată aici. Ca o altă dovadă rațională a existentei unui al doilea vehicul de conștiință, trebuie să observăm și înregistrarea regulată a visului obișnuit, pentru că aceasta are loc în creier, și fireasca lipsă de înregistrare a experienței unui vis adevărat, deoarece aceasta din urmă are loc la nivelul externalizat al corpului astral.

De ce o părăsește partea de corp astral pe cea fizică în timpul somnului? Această întrebare este dincolo de capacitatea noastră de a răspunde, deși unele considerente în această privință ar putea
fi avansate.

Somnul este caracterizat prin transferul de conștiință de la corpul fizic la cel astral; acest transfer pare să aibă loc în mod normal, sub influența oboselii corporale. După activitatea diurnă, simțurile nu-și mai permit senzații puternice și, așa stând lucrurile, energia acestor senzații este cea care menține conștiința „centrată” în creieri; această conștiință, atunci când simțurile sunt potolite pentru

Pag. 13 – 19