Astfel, sensul vieții și starea de bine se obțin nu prin căutarea unei fericiri abstracte și imposibil de definit, ci prin transfigurarea noastră din niște indivizi plafonați și robotizați în niște exploratori ai lumii de zi cu zi. Folosind ilustrații din cabinetul psihologic, dar și nenumărate cercetări de ultimă oră, autorul demonstrează cum curiozitatea presupune flexibilitate și interes, dar și acceptarea incertitudinii și a eventualelor nereușite. Doar prin această atitudine deschisă, lucrurile pozitive din viața noastră vor fi mai intense și mai durabile, iar deciziile noastre vor fi în acord cu valorile și nevoile noastre cele mai intime.

Mulțumiri ... 9

1. În căutarea unei vieț! împlinite. De ce fericirea nu e de ajuns ... 15
2. Avantajul curiozității. Deschideți poarta spre ceea ce face cel mal mult ca viața să merite trăită ... 36
3. Creierul nostru tânjește după nou ... 70
4. Momentul de uimire. Cum să găsești câte ceva interesant în fiecare noutate și să descoperi un sens în lucrurile banale ... 90
5. Crearea unor pasiuni și interese de durată ... 131
6. Răsplata relațiilor interumane. Insuflând energie șl pasiune în interacțiunile sociale ... 177
7. Mintea temătoare și spiritul curios    231
8. Partea întunecată a curiozității. Obsesii, senzaționalism ieftin, sex, moarte și bârfă răutăcioasă ... 285
9. Descoperirea sensului și a rostului în viață ... 319

Anexă, Exerciții și teste ... 357
Note și referințe ... 383

Capitolul 1. În căutarea unei vieți împlinite

DE CE FERICIREA NU E DE-AJUNS

Ce-ți dorești cel mai mult de la viață? Pentru marea noastră majoritate, răspunsul este „să fiu fericit”. Ne dorim să fim fericiți și ne dorim ca și copiii noștri, și toți cei dragi nouă să fie fericiți. Într-un studiu la care au răspuns peste 10 000 de oameni din 48 de țări, fericirea a fost considerată mai importantă decât succesul, inteligența, cunoașterea, maturitatea, înțelepciunea, relațiile interumane, averea și sensul vieții.

Deloc surprinzător, cheltuim o mulțime de timp, de energie și de bani, încercând să ajungem la această fericire uneori imposibil de atins. Dorința noastră de „a fi fericiți” a avut ca rezultat apariția unei adevărate industrii a serviciilor de autoperfecționare, în valoare de multe miliarde de dolari, care aruncă pe piață un număr copleșitor de cărți, înregistrări audio, conferențiari motivaționali, terapeuți și îndrumători spirituali. Reclamele și teleshoppingul caută să ne convingă să cumpărăm cea mai recentă și ultrasecretă strategie pentru câștigarea fericirii – apărând atunci când suntem în cea mai mare măsură vulnerabili, șovăind la granița dintre somn și trezie, la ora două dimineața. în ultimii ani, lăcașele de cult s-au transformat în imperii, megabiserici unde enoriașii pot să se roage, să mănânce, să cumpere, să cânte și să-și exerseze musculatura, toate într-un singur loc, menit să-i ducă spre fericire. E pur și simplu epuizant să te gândești la miriadele de opțiuni care există ca să-ți găsești fericirea!

În ciuda caracterului comercial pe care l-a căpătat demersul de căutare, fericirea e un lucru bun. Și chiar dacă unii neagă acest fapt, e greu să-i iei în serios. Totuși, să fie fericirea în sine, cu adevărat, lucrul și țelul pe care ar trebui să-l urmărim permanent? Suntem noi mai fericiți? Eu aș răspunde negativ la toate aceste întrebări și iată de ce: Ni s-a indus forțat ideea că a fi fericit este singurul sau cel mai important țel in viață.

Chiar dacă recunoaștem importanța fericirii în a avea o viață împlinită, atunci când ne concentrăm asupra ei pierdem din vedere complexitatea faptului de a fi uman. Nu mai suntem atenți la celelalte piese importante ale jocului de puzzle, cum ar fi sensul vieții, maturitatea, înțelepciunea și compasiunea.

Fericirea presupune simțăminte sau judecăți de valoare despre viață. Este un instrument de măsură, ca un fel de barometru, pe care noi îl folosim ca să apreciem dacă viața noastră merge bine. Dar dacă facem lucrurile numai și numai pentru a fi fericiți, ce se întâmplă după ce ne-am atins acest țel? Riscăm să ne trezim pe un soi de bandă rulantă fără capăt, pe care alergăm fără să ajungem nicăieri și, deși căutăm fericirea, nu ne simțim deloc fericiți! Eu cred că toată această risipă de timp și efort pe care noi facem străduindu-ne să împingem acul barometrului fericirii cu liniuță sau două mai sus ar putea fi folosită cu mult mai multă eficiență. în loc să ne căznim tot timpul să fim fericiți, ar trebui să ne concentrăm pe a ne făuri o viață cât mai variată și plină de sens, călăuzită de valorile și interesele noastre fundamentale.

La asta se referă Dalai Lama atunci când spune că „rostul de căpătâi al vieții este să căutăm fericirea”. Dar cum definește el fericirea aici? El nu vorbește despre a te simți bine sau satisfăcut. El vorbește despre a trăi o viață îmbibată de sens, în paralel cu a îmbrățișa întreaga diversitate a experiențelor umane – pozitive și negative.

Aceasta nu este o carte despre fericire. Aceasta este o carte despre a fi viu, a explora, a descoperi idei intuitive și a trăi o viață care să conteze. Aceasta este o carte despre știința de la baza creării unei existențe împlinite, în definiția ei cea mai largă.

Ți se pare, poate, că le vrei pe toate: vrei să fii fericit, îți dorești ca viața ta să aibă rost și sens, vrei un grad mai mare de flexibilitate și de acceptare, vrei să devii mai înțelept și mai matur, vrei să te bucuri de succes și să fii o personalitate creatoare, vrei să fii în stare să suporți mai bine neliniștea și incertitudinea de a fi o biată ființă umană și așa mai departe. Atunci când ne dăm seama că o viață împlinită înseamnă mai mult decât să fii fericit, se ridică o întrebare importantă, care constituie pivotul central al acestei cărți. Respectiv, care este ingredientul fundamental pentru construirea unei existențe împlinite?

Răspunsul este curiozitatea.

OBIȘNUIEȘTE-TE DIN NOU CU CURIOZITATEA

Aparent, curiozitatea nu e nimic mai mult decât ceea ce simțim atunci când dăm peste ceva inedit. Pe parcursul drumurilor lungi cu mașina, semnele de la marginea șoselei se roagă de noi să oprim la rampa următoare de ieșire de pe autostradă, ca să vizităm caverne subterane și parcuri de distracții. Pasagerii din mașină vor trece pe lângă aceste ocazii având reacții amestecate: începând cu chițăitul intrigat al adolescenților, continuând cu strâmbătura bunicii care detestă să-i fie obturat câmpul vizual și terminând cu propria-ți ezitare în fața ideii de-a cheltui bani pe distracții infantile. Probabil vei trăi momente similare de ispită, simțindu-te îndemnat să întinzi mâna și să vezi ce-i înăuntru atunci când treci pe lângă vreo carte veche cu un titlu care te intrigă sau pe lângă portiera unui bolid DeLorean parcat în stradă. De regulă, privim curiozitatea ca pe ceva ce simțim atunci când ocaziile dau peste noi.

Curiozitatea ne atrage într-adevăr atenția asupra unor lucruri care sunt interesante. Dar, oricât de simplu ar suna, studiile mele de cercetare, alături de ale altora, demonstrează că e vorba despre un fenomen mai profund și mai complex, care joacă un rol crucial în strădania de a duce o viață cu sens.

Adeseori comitem greșeala fatală de a crede că toate ocaziile de dezvoltare s-au terminat în clipa în care ceva sau cineva devine parte integrantă din rutina noastră zilnică. Atunci când lucrurile devin familiare și previzibile, ne transformăm în mașini teleghidate. Nu mai comunicăm decât pe-o singură lungime de undă, cea programată. Imediat ce ni se pare că am înțeles ceva, nu-i mai acordăm atenție.

Noutatea este altfel. Adesea acordăm atenție lucrurilor care nu ne sunt familiare și îi ascultăm pe oamenii necunoscuți pentru că ei ne atrag atenția. Ceea ce uităm noi este că noutate a nu există decât la timpul prezent. Avem multe de învățat și de la ceea nu cunoaștem, și de la ceea ce cunoaștem. Nu există două îmbrățișări care să fie la fel; nicio pizzerie nu va face feliile de pizza exact la fel ca o altă pizzerie, de fiecare dată când ne uităm la filmul Nașul va fi altfel și așa mai departe, la infinit. A fi curios înseamnă să recunoști noutatea să nu ratezi momentele plăcute și să captezi sensul pe care acestea îl au de oferit.

Un alt motiv pentru care curiozitatea se vede neglijată este acela că acționează undeva dincolo de suprafața dorințelor noastre. Nu-i tot atât de simplu ca a gândi pozitiv, a fi optimist, a fi recunoscător, a fi bun cu alții sau a te simți bine. A fi curios se referă la modul în care relaționăm cu gândurile și cu sentimentele noastre. Nu e vorba dacă acordăm atenție, ci cum acordăm atenție la ceea ce ni se întâmplă in prezent.

Trecutul și viitorul nu sunt altceva decât reprezentări simbolice ale realității. Fotografii mentale (trecutul) și vise (viitorul). Sigur că s-au întâmplat niște evenimente reale, dar, odată consumate, ele nu mai sunt altceva decât o închipuire a realității. Aceste reprezentări nu sunt nici măcar stabile; ele se schimbă. Te uiți la pozele din albumul tău de familie și recreezi amintiri. Născocim povești în jurul istoriilor pe care vrem să le țesem despre noi înșine și despre alți oameni. Chiar a fost Theodore Roosevelt ultimul vlăstar al unei specii muribunde de președinți candizi și autentici, care puteau să înoate în pielea goală, ziua în amiaza mare, în iazul din spatele Casei Albe, să ucidă sute de animale cu pușca lui de vânătoare, să lupte cu corupția din poliție și să se constituie într-un brav apărător al mediului natural, înființând sistemul parcurilor naționalei. Sau n-a fost decât un sociopat cu o viziune grandomană asupra propriei importanțe, mânat de impulsuri viscerale imposibil de controlat, care a găsit un loc ideal din care să și le mascheze? Istoria se rescrie tot timpul și trecutul se schimbă.

Stările noastre de spirit se schimbă permanent și, astfel, ideile noastre despre trecut se schimbă odată cu ele. În ce privește viitorul, acesta rămâne nescris. Orice se poate întâmpla și de multe ori ne înșelăm. Cel mai bun lucru pe care-l putem face în privința viitorului este să ne pregătim și să savurăm posibilitățile care se pot materializa în prezent.

Numai în prezent putem fi liberi să facem ceea ce ne dorim. E un moment extrem de scurt, în care suntem cu adevărat liberi. Atunci când suntem curioși, fructificăm aceste clipe dacă stăm acolo, cu simțurile deschise la ceea ce se petrece, indiferent cât de mult s-ar deosebi de cum arăta înainte (trecutul) sau de cum ne așteptăm să fie (viitorul). Suntem implicați cu însuflețire în ceea ce se întâmplă. Suntem plini de energie. Suntem deschiși și receptivi la a găsi ocazii favorabile, la a face descoperiri și la a îmbogăți sensul existenței noastre. Reiterez: contează nu doar să fii atent, ci și calitatea atenției pe care o acorzi.

Rămânând deschiși și curioși în momentele noastre, putem transforma în mai bine până și cele mai banale aspecte ale rutinei noastre cotidiene. Cum de reușim să trecem printre rafturile unui supermarket fără a observa măcar sutele de produse care ne îmbie la tot pasul? Unul dintre motive ar fi că nu ne interesează. Am trecut pe acolo de milioane de ori, suntem hărțuiți din toate părțile sau poate detestăm în general să facem cumpărături. Dacă am fost trimiși acolo cu o listă foarte clară, atenția noastră se concentrează aidoma unei raze laser pe obiectele necesare. Proprietarul supermarketului încearcă să fie mai deștept decât noi, scoțându-ne în cale aranjamente frumos colorate care ni se vâră cu forța în subconștient. Fără ceva care să ne ajute să navigăm prin noianul de obiecte care plutesc în lumea noastră exterioară și în cea interioară, ar domni un haos deplin. Aici își va face apariția curiozitatea, dacă îi dăm voie.

Dacă rămânem deschiși la ocaziile neplănuite, vom căuta în mod intenționat lucruri interesante în magazin. Posibil să găsim vreun aliment nou cu care să-i ispitim pe copiii noștri cei mofturoși, vreo delicatesă cu care să ne condimentăm săptămâna sau poate chiar să risipim câțiva dolari pe vreun experiment culinar care nu prea ne cade bine la stomac. Indiferent de situație, există ceva agreabil în a nu fi prea sigur la ce să te aștepți, a fi dispus la tot soiul de descoperiri și a profita de ocazii pe măsură ce apar.

ABILITÃȚILE ȘI IDENTITÃȚILE NOASTRE SE FORMEAZÃ TOT TIMPUL

Pe lângă transformarea momentelor banale, curiozitatea oferă o poartă spre crearea unei profunde intimități, a intuițiilor inspirate și a sensului în viață. Cel mai bun mod de a înțelege curiozitatea este prin a fi martor la manifestarea ei. Uite exemplul lui Stacy. Prezentările le-a făcut un prieten al meu, care a caracterizat-o drept o puștoaică în rolul unui arhitect de primă clasă. Voiam să aflu mai multe despre marea ei pasiune, așa că ne-am întâlnit pe o parcelă de teren unde se construia o casă imensă și foarte scumpă, lângă Blue Ridge Mountain, în statul Virginia. Stacy fusese angajată pe post de consultant în cadrul acestui proiect.

Am observat-o cum privește în jur, ascultă și face o lungă incursiune în pădurea din apropiere. Am întrebat-o ce anume îi atrăsese atenția.

– Terenul, și felul în care coboară în pantă. Ce s-ar putea face ca să exploatezi priveliștea. Unde ar trebui să fie pusă casa. Cum să evităm tăierea prea multor copaci.

Din când în când, venea și ea cu propriile întrebări.

– Ce copaci sunt ăștia, cei mai mulți dintre ei, ce fel, adică?

Știi până la ce adâncime merge solul? Se poate fora un puț în terenul ăsta? La urma urmei, e plin de argilă și calcar.

Fără să i-o ceară cineva, și-a împărtășit impresiile generale.

– Eu aș zice că o casă trebuie să aibă o relație cu locul unde a fost ridicată, nu crezi? Casa ar trebui să vorbească aceeași limbă cu mediul. Gândește-te puțin la toți oamenii aceia care au trăit în jur și la felul în care au trăit. Când construiau case, le ridicau în anumite stiluri arhitectonice, din anumite motive, și foloseau ceea ce se găsea în zonă. Acum, noi avem acces la stiluri din toată lumea, dar crezi că e cazul să le folosim aici?

Când privești lumea prin ochii lui Stacy, poți vedea felul în care curiozitatea ne influențează identitatea și povestea propriei vieți. E mai mult decât să te simți bine în momentul prezent, e mai mult decât să profiți de noutate a din fața ochilor tăi; e vorba despre o atitudine față de felul cum trăiești.

Sylvan Tomkins, un pionier al psihologiei sociale, este probabil primul cercetător care a studiat valoarea unică a emoțiilor pozitive, cu 35 de ani înainte să apară curentul „psihologiei pozitive”. După părerea lui, curiozitatea avea o profundă semnificație evoluționistă:

Pag. 15 – 21