Bărbații de pe canapeaua mea

Prin intermediul poveștilor pacienților veniți la cabinetul său de psihoterapie – afemeiați cronici, dependenți de pornografie sau de prostituate, bărbați suferind de gelozie, de disfuncții erectile, de teama de intimitate sau de pierderea libidoului –, Brandy Engler demonstrează că la baza comportamentului sexual al bărbaților se află adesea nevoia unei legături mai strânse, nevoie despre care le este dificil să discute cu femeile din viața lor. Educați că e mai acceptabil să se exprime sexual decât emoțional, mulți dintre ei se folosesc de sex pentru a-și satisface nevoile neîmplinite de putere, acceptare, apreciere de sine, alinare și afecțiune.

O perspectivă nouă asupra dinamicii sexului și a relațiilor, o alternativă oferită cititoarelor care doresc să afle ce vor bărbații cu adevărat, să înțeleagă de ce se comportă ei într-un anumit fel și ce pot face pentru a-și îmbunătăți relația.

Introducere ... 7

David ... 13
Rami ... 37
Alex ... 52
Paul ... 77
Charles ... 108
Grupul bărbaților: euforia ... 129
însemnări din carnetul meu de psihoterapie ... 142
Grupul bărbaților: furia ... 148
Casey ... 162
Mark ... 193
Bill ... 222
Ultima ședință ... 242

Mulțumiri ... 253

DAVID

David era o nouă vedetă în plină ascensiune pe scena financiară. Avea o iubită manechin profesionist și un apartament în elegantul cartier Tribeca. Avea stăpânire de sine în purtare, și grația și farmecul curtenesc al tinerilor educați în spiritul cavalerismului. Bărbatul înalt și suplu, cu constituție atletică, purta un costum scump. A pășit în biroul meu cu atitudinea hotărâtă a omului care știe ce vrea și este obișnuit să obțină acel lucru. Ochii i-au măturat încăperea luminată discret și a privit cu un aer aprobator peretele decorativ, după care și-a oprit ca din întâmplare privirea admirativă asupra mea.

– Hm, doamnă doctor. Sunteți o femeie atrăgătoare, a spus el. Cred că o să-mi facă plăcere să stăm de vorbă.

Am roșit. M-am simțit un pic flatată de complimentul unui bărbat atât de arătos și de asemenea ușor intimidată, lucru care mi-a atras atenția asupra a ceea ce se petrecea, mai mult ca sigur: voia să-mi pună o etichetă sexuală pentru a stabili o poziție de forță. Era unul dintre primii mei clienți, dar comentariul lui mi-a trezit optimismul. Mă pregătisem bine pentru a putea face față proiecțiilor clienților și voiam să mă concentrez asupra pătrunderii dincolo de imaginea exterioară poleită pe care o afișa. Fraza de început mi-a dat de înțeles că probabil își masca un oarecare disconfort cauzat de statutul de pacient, evident vulnerabil, în special pentru că trebuia să-i vorbească unei femei de vârsta lui despre chestiuni legate de sex.

I-am oferit un zâmbet cald, dar totuși profesional.

– Mă bucur că te simți în largul tău în prezența femeilor atrăgătoare, am spus, preluând termenul folosit de el. Am făcut un semn spre canapea și am spus: Ia loc.

David s-a afundat în perne și și-a trecut mâna peste pielea neagră, elegantă. Cu pelvisul împins în față, cu picioarele depărtate și brațele desfăcute, și-a plimbat privirea pe picioarele și corpul meu. M-a privit fix în ochi. Evident, aceasta avea să fie o partidă de șah. Pornise o ofensivă nuanțată, iar provocarea de a-i înfrânge apărarea mă intriga.

De fapt, în ciuda atitudinii lui provocatoare, nu mi se părea foarte tentant. Ochii lui insipizi, lipsiți de strălucire, trădau o lipsă de charismă autentică. Farmecul lui părea studiat, iar figura lui de model de pe copertele revistelor era aproape dezamăgitoare, fiind prea aproape de perfecțiune. E drept, un bărbat extrem de atrăgător reține atenția unei femei, dar, în definitiv, ea vrea să fie cea frumoasă.

David s-a instalat comod și l-am întrebat despre ce voia să stăm de vorbă. Aproape că mă așteptam să înceapă iar să flirteze, în schimb a pornit în direcția opusă.

– Nu știu dacă sunt capabil de iubire, mi-a spus cu blândețe. Nu cred că am știut vreodată măcar ce este iubirea. Ce e dragostea, de fapt? Mă puteți ajuta?

Solicitarea lui David părea serioasă și sinceră, și mă privea cu speranță. Am făcut o pauză, luată ușor prin surprindere, și mi-am dat seama că nu aveam un răspuns pregătit la această întrebare simplă, dar totuși dificilă. Ce este iubirea?

Uneori am senzația că pacienții presupun că psihologii sunt deținătorii tuturor secretelor existențiale. Ce se întâmplă când murim? Există suflete-pereche? Există Dumnezeu? Or, nu e cazul. Noi studiem comportamentul uman, îndemnăm, ascultăm, reflectăm și încercăm să ne ajutăm pacienții să ajungă la concluzia dorită. Explicarea sensului vieții, și în acest caz al iubirii, este mai degrabă de competența îndrumătorilor spirituali, a biologilor și filosofilor, care își vor expune bucuroși teoriile și dictatele.

Așa că am decis să-i răspund cu o întrebare. Pur și simplu i-am cerut lui David să explice interesul acesta față de descoperirea iubirii.

– Iubita mea este absolut superbă, mi-a spus. E înaltă și blondă, un manechin cu sâni perfecți și abdomen ferm și tare. Nu știu de ce, dar o înșel. Nu mă pot abține. Lucrează noaptea, iar eu ies cu băieții să bem ceva și imediat ne apucăm să strângem numere de telefon.

Fiind o femeie tânără și nouă în branșă, am avut o reacție puternică, viscerală, stomacul mi s-a strâns și am simțit un junghi în piept. în fața mea, cerându-mi ajutorul, se afla întruchiparea celor mai mari temeri ale oricărei femei: Don Juanul mândru, seducătorul de profesie, care aleargă neîncetat după femei, complet indiferent la relația stabilă pe care o are. M-a cuprins instantaneu disprețul și a trebuit să mi-l ascund în spatele măștii îndelung exersate a profesionistului neutru, care nu își judecă pacienții.

–Să strângeți?

– Da, există un întreg proces, a spus, reanimându-și farmecul arogant, și sunt cunoscut drept cel mai bun din branșă. Mai întâi scanez barul în căutarea celei mai bune tipe și intru în vorbă cu ea. Încerc să-i fac un compliment pentru frumusețea ei, dar fără să mă arăt prea copleșit. Știu cum să fiu agresiv fără să par nerăbdător. Vreau să par cu adevărat interesat de ea, așa că îi pun întrebări, dar nu vorbesc prea mult despre mine, cu excepția referirilor ocazionale la situația mea financiară. O las să vorbească despre ea, ascult ce-și dorește și îi arăt ce am de oferit.

Nu știu ce era mai demn de dispreț: că nu putea fi mulțumit, indiferent cât de desăvârșită era femeia din viața lui, sau că bărbații cunosc secretul manipulării femeilor și că practică acest lucru ca pe un sport de echipă.

David s-a așezat mai bine pe canapea, în vreme ce eu îmi imaginam scena.

– Urmează etapa dezinteresului, a spus. Îi întorc spatele de parcă mi-aș fi pierdut brusc interesul sau încep să mă arăt interesat de altă fată, dar niciodată de una dintre prietenele ei; asta e o greșeală de amator. O las să se străduiască să-mi recapete atenția. Dacă nu o face, mai vorbesc cu ea, dar trec mai departe. În oricare dintre cazuri, atitudinea mea este relaxată, dar menținând interesul. Nu dă greș niciodată.

– Bun, și cât de des faci lucrul ăsta?

– Cred că procedez așa cu câteva femei pe noapte.

– Iar scopul este... ?

– Să strâng numere de telefon. Poate și mai mult. E captivant, ca atunci când câștigi un meci, a spus.

Mi-am notat în carnețel să-i analizez natura competitivă.

– Și deci mergi mai departe și faci sex cu femeile acelea?

– Uneori. Dar niciodată de două ori.

L-am văzut că se pregătește pentru o posibilă dezaprobare. În schimb, am adoptat un ton încurajator, ba chiar favorabil. Am zâmbit și am încuviințat, de parcă vorbele lui nu mi-ar fi trezit nici o reacție, de parcă povestea lui ar fi fost ca toate celelalte, o altă zi normală de lucru pentru mine. Este o tactică pe care deseori o găsesc utilă pentru a-l determina pe pacient să-mi spună totul.

– Partidele de sex cum sunt?

– Destul de bune, a spus, relaxându-se puțin. Dar cel mai mult îmi place să merg cu băieții la bar și să strâng numere de telefon. Mă interesează mai tare vânătoarea decât sexul în sine.

Descrierea lui David îmi arătase ce fază a procesului de curtare era mai importantă pentru el. Apogeul acestui tip de interacțiune poate fi diferit de la un bărbat la altul. Credeam că, explorând partea cea mai atractivă pentru David din procesul de abordare a femeilor, aveam să găsesc indicii despre problemele care îl determinau să acționeze în felul acesta. De exemplu, unii bărbați se mulțumesc să poată privi femeile. Unora le place să se întâlnească cu ele. Unii bărbați vor sex,
iar alții vor ca femeile să se îndrăgostească de ei. Pe David îl entuziasma ideea de a obține de la ele un număr de telefon. Deși uneori făcea sex cu aceste femei, tot ce-și dorea el de fapt era invitația de a continua, dacă voia.

Povestea lui David mi-a amintit de una dintre prietenele mele, care mi se plânsese că un tip cu care ieșea nu îi făcea niciodată complimente și că uneori flirta cu prietenele ei.

– Nu-mi dau seama dacă mă place sau nu, mi-a spus. Apoi, într-o zi, a descoperit în dormitorul lui o carte intitulată Jocul. A răsfoit-o, îngrozită, apoi și-a cumpărat și ea un exemplar și mi l-a arătat. Cartea era o culegere de tehnici de seducție a femeilor oferite de un presupus maestru într-ale cuceririlor și se pare că exista chiar o comunitate on-line în care cititorii puteau face schimb de sfaturi. Ne-am simțit amândouă de parcă am fi scos la iveală o lume ascunsă, mistică și malefică a mașinațiunilor masculine. Tot ce făceau tipul cu care ieșea prietena mea și David respecta infamele proceduri de abordare prezentate: ignor-o, abține-te să-i faci complimente sau fă-i un compliment și apoi minimalizează-l, de exemplu: „Îmi place că ești drăguță, dar nu ca un manechin.”

Această schemă îi învăța în esență pe bărbați cum să capete controlul asupra interacțiunii, mizând pe nesiguranța femeii și plasând-o pe aceasta în rolul de a i se vinde lui, punând sub semnul întrebării ceea ce are de oferit.

Partea rațională a creierului meu a realizat că aceste tehnici puteau da roade pe termen scurt, dar pe termen lung nu făceau decât să stârnească respectul de sine al unei femei, și în final strategia avea să dea greș. Cu toate acestea, era neplăcut să constați că unii bărbați tratau „relațiile” ca pe un joc. Prietena mea a decis să tragă cu ochiul la „comunitatea” on-line și a fost așa de jignită de ceea ce a citit încât a decis să posteze următoarele: „Auziți, tocilarilor, aveți un apel de la Dungeons & Dragons, vor să-și recupereze jucătorii!” Am râs de gluma ei, dar s-a despărțit de el? Nu. Din nefericire, bărbații de genul ăsta chiar sunt încurajați să folosească astfel de strategii.

Simțeam dispreț față de David și manipulatorii care gândeau ca el. Cu toate acestea, nu puteam să reacționez cu un comentariu ironic sau să plec, așa cum aș fi făcut dacă l-aș fi cunoscut într-un bar. Sunt psihoterapeut, și menirea mea e să ajut. Știam că treaba unui psihoterapeut bun este să folosească empatia, dar eu nu simțeam nimic de felul ăsta.

Am realizat că trebuie să-mi controlez contratransferul, cuvântul utilizat în jargon pentru a desemna reacția mea personală. Un psihoterapeut trebuie să fie atent la chestiunile personale care sunt „zgândărite” pentru a nu răspunde la problemele pacientului cu propriile lui probleme. Cu alte cuvinte, în timpul ședinței, trebuie să fac diferența dintre treaba lor și treaba mea, deoarece toți psihoterapeuții pot avea probleme pe care pacientul le scoate la iveală într-un anumit moment. Ca toți psihoterapeuții, trebuie să-mi dau seama de diferență și să monitorizez constant lucrurile, ținându-le sub control.

Am profitat de timpul rămas pentru a-l supune pe David la testul de statut sexual, evaluarea standard de la prima ședință care oferă un instantaneu sau mai degrabă un film al celei mai recente partide de sex. Voiam să știu cine începuse, în ce a constat preludiul, ce poziții au folosit, cât s-au privit și gândurile și sentimentele pe care le-a încercat. De asemenea, l-am întrebat despre masturbare și despre fanteziile erotice pe care le avea.

Am descoperit că, pe baza comportamentului sexual, poți afla multe lucruri despre personalitatea unui bărbat și nevoile sale emoționale. Îmi fac astfel o idee despre capacitatea sa de a iubi, stima de sine și încrederea în sine, ba chiar despre unele probleme care i se trag din copilărie. Sexul este un microcosmos al sinelui.

Inițial, mi-a fost jenă să-i adresez asemenea întrebări. Eram chiar puțin stânjenită când eram numită „sexolog”, titlu care îmi aducea întotdeauna în minte imagini cu doamne vârstnice fascinate de jucăriile sexuale. Alesesem să studiez sexualitatea dintr-o perspectivă analitică, și grație educației mele conservatoare, roșeam încă destul de ușor la franchețea totală, necesară într-o discuție despre sex. De exemplu, m-am trezit că evitam să spun „a face sex”, și preferam „a face dragoste”. Acest lucru nu se întâmpla din cauză că mă confruntam eu însămi cu probleme de sexualitate, ci pentru că fusesem educată în spiritul sudist al bunei-cuviințe și al etichetei. Pur și simplu utilizam eufemisme politicoase. Mama îmi amintea întotdeauna de importanța păstrării atitudinii „de doamnă” și că proveneam dintr-o familie cu femei decente și pioase, genul care purtau rochii lungi și mărgele când spălau vasele.

După plecarea lui David, prima mea concluzie a fost că, în ciuda bravurii, răspunsurile lui erau dominate de sfială, temeri și tendințe competitive. Obstacolul pe care aveam să-l întâmpin în tratarea felului de a aborda relațiile de către David era acela că acesta devenise parte din identitate a sa și, odată ce patologia unui pacient devine o parte importantă a identității lui, îi este dificil să facă schimbări reale. Am apreciat că șansele mele de a-l face să devină conștient de sine erau scăzute, dar întrezăream o posibilitate. Să agațe cât mai multe femei, de regulă o sursă de mândrie, nu-i mai era de ajuns. Era conștient că voia să simtă iubire, dar nu era prea sigur ce anume era iubirea. Voiam să-l ajut să ajungă în acel stadiu, așa că a trebuit să meditez o clipă la propria mea relație cu iubirea.

La vremea aceea, credeam că știu foarte bine ce este iubirea.

Era, desigur, romantism. De fapt, în momentul acela trăiam o frumoasă poveste de iubire cu iubirea. îi iubisem pe bărbații din viața mea, e drept, dar eu rămâneam cu adevărat loială iubirii. Cu trecerea anilor, îmi căpătasem abilitatea de a cultiva euforia romantismului. Este o pricepere pe care o șlefuisem, iar bărbații erau atrași de mine nu datorită frumuseții sau inteligenței mele, ci pentru că vor și ei să simtă același lucru. Puteam crea senzația de iubire în orice moment și cu aproape oricine. Și odată ajunsă în stadiul acesta, îmi era simplu să cred că nici un bărbat nu putea avea intenții rele față de mine, deoarece, oarecum conștient, proiectam o anumită inocență, care tindea să-i trezească bărbatului instincte protectoare, paterne. Fiind în aceeași încăpere și eu, și David, era ca și când ne-am fi aflat față în față Don Juan și Pollyanna.

Pag. 13 – 19