La
capătul gîndurilor
Există
lucruri care nu se vor întîmpla niciodată.
Ele adorm în inima ta și par atît de calde ...
Obrazul ți-l lipești de frăgezimea gîndurilor
Și adormi cu nădejdea că mîine totul se va sfîrși.
Cine
a făcut gîndurile și cine a lăsat cuvintele
Să se furișeze în suflet ca o zăpadă la rădăcina copacilor?
Dimineața cînd te vei trezi
Vei fi cu o zi mai departe de dorința ta.
Bunul
Dumnezeu, Care a făcut cerul și pămîntul,
A lăsat gîndurile omului să umble slobode.
Oamenii le-au umplut cu putere
Și se rănesc unul pe altul în jocurile lor.
Într-o
zi mă voi goli de orice dorință.
Atunci mă vei vedea la capătul gîndurilor
Privindu-te
Ca și cum nu aș fi plecat niciodată.
Uneori,
timpul...
Uneori
timpul e ca un animal care vine și se așază alături.
Nu îl observi cînd se gudură, cînd îți linge mîna.
Te iei cu gîndurile și abia într-un tîrziu
Vezi că ai urme de salivă pe mîini și pe haine.
Timpul
își lasă urmele precum muștele ouăle -
Oricît l-ai alunga, praful alb se face ca nisipul,
Apoi începe să se miște și miroase urît,
Pînă cînd întreg trupul nu mai poate fi salvat.
Îmi
privesc mîinile și vîntul îmi răcorește pielea.
Pe aici a trecut timpul și urmele lui vor înflori într-un tîrziu.
O pasăre va cădea din zbor ca să fure rodul copt al inimii,
Iar semințele vor fi duse de vînt undeva unde tu
Nu vei putea ajunge.
Într-una
din zile, cerul...
Într-una
din zile cerul va fi mai aproape de pămînt,
Deasupra dealului cu iarbă încîlcită.
Acolo fazanii își fac cuib și își cîntă cîntecele de iubire
Departe de cîinii care adorm în cuștile vechi de lemn.
În
iarbă, ouăle stau grămadă ca niște inimi albe,
Ca niște pietricele pe care copiii le aruncă în jocurile lor.
Lumina împrăștie aerul de dimineață
Amestecîndu-se cu mirosul florilor.
Să nu
mă cauți atunci, orice s-ar întîmpla,
Să nu ieși pe dealul cu iarbă încîlcită
Unde cerul se apropie foarte mult de pămînt
Și lumina se amestecă cu mirosul florilor.
Pag.
7 – 9 |