www.FotoMars.ro

Căinţă, căinţă. Pocanie. Pocăinţă.

A doua zi, precum mă înţelesesem cu Petre, ne-am întâlnit la intrarea în Grădina Botanică. Era o zi de iulie tocmai potrivită pentru o plimbare şi o şedere de câteva ceasuri într-un astfel de loc.

Am convenit să ne vedem, pe cât cu putinţă, în fiecare zi, afundându-ne în trecuturi spre a căuta să înţelegem diacronia prezentului.
În om e închisă enigma universului, afirmă Părintele nostru Daniil de la Rarău. Dezlegarea aceasta se face însă prin Hristos. Hristos este libertatea în suferinţă, în vreme ce Antihristul este fericirea în constrângere.

Parcă nicicând Planeta n-a respirat mai necesar îndemnul Botezătorului „Pocaiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!“ Şi parcă niciodată omenirea n-a fost mai ignorantă faţă de substanţialitatea acestui îndemn şi faţă de toate celelalte mesaje centrate pe apelul la pocăinţă, repetate de nenumărate ori de Mântuitorul Hristos şi de câtre Apostoli.

Am lângă mine prototipul automutilatului. Omul care a pierdut esenţa vocaţiei umane: asemănarea cu Dumnezeu.
Sfinţii Părinţi îl privesc pe om ca pe acea făptură creată de Dumnezeu după Chipul Său, menită să-şi dobândească asemănarea cu El spre a deveni, conform naturii sale, el însuşi dumnezeu prin Har.

Omul s-a îndepărtat însă de Dumnezeu, despărţindu-se în fapt de sinele său autentic, de aproapele său, de semenii săi, pierzându-se înstrăinat în sălbăticia fantasmelor unei lumi create de el. O lume a lăcomiei, a iubirii de bani și de bogăţii, a mâniei și agresivităţii, a patimilor legate de sexualitatea exacerbată, a fricii, a tristeţii, a falselor valorizări ale eului şi, desigur, a deznădejdii. Sunt toate acestea maladiile omului cotropit de iubirea de sine, de antropolatria suprimatorie, de egocentrismul extreminator.“