– Se vorbește despre accesul la fericire? – Păi, fără
discuție... și la fericire; Mântuitorul a propovăduit învățătura Sa și
în afară de faptul că trebuie să fii „sărac cu duhul“ a spus și ce
repercusiune urmează, ca să ne încurajeze. – Sărac cu duhul, adică prost? – Nu prost ci smerit! Dar să știți că în redactarea din edițiile mai vechi, smerit se scria prost! – De ce prost? Proștii au mai puține idei?...Sunt mai... – Nu! Se spunea așa pentru că nu și dădea seama..., nu prost. – Mai ca pruncii? –
Da. Vedeți? Adică smerit; dacă este smerit și a fost „împins“, el a
tăcut. Adică a stat în banca lui, a stat în ale lui. Și asta este
smerenia, arta de a sta la locul tău, la ceea ce ești. De ce ieși de
acolo? Vedeți? Asta înseamnă sărac cu duhul, smerit cu orice chip. – Da! Dar pe urmă zice... –
El tăcea. Adică vreau să vă spun că un frate s-a dus la un părinte în
pustie care era decăzut, deși știa despre starea lui. Și îl bătea
părintele acesta, iar un alt părinte trăitor vedea că-l bate și a zis:
„Ori este un nesimțitor, ori e un mare trăitor“, căci îl vedea că
suferă… Îl bătea și fratele tăcea..., în sfârșit, suporta. Și într o zi
s-a dus părintele la el și l-a întrebat, să-l verifice. Zice: „Frate,
astăzi n-ai primit nici o cunună?“ „Nu, părinte, zice, am primit și
astăzi bătaie.“ Îi arătă vânătăile…, și când a văzut părintele respectiv
că el era conștient, și-a dat seama că fratele acesta era sărac cu
duhul. Vedeți? Da. Dar unde era situat în lumea trăitorilor? Pe vârf…
Acesta nu era prost... – Era înalt cu duhul! – Păi da, dar
smerit. Acesta se smerea. Altul, tot așa, s-a dus foarte păcătos, și
zice: „să mă duc acolo tot la un părinte rău“, că dorea să sufere. Să se
jertfească! Și cu ocazia asta se ruga să-l întărească Duhul Sfânt să
poată împlini ale locului. Și tot așa, tot îl chinuia, îl bătea
părintele acela. Alt vecin, tot așa trăitor, a avut o vedenie cu o listă
foarte mare cu păcate care aparținea acestui frate, dar erau șterse pe
jumătate și erau albe, iar unele erau neșterse. Erau păcatele fratelui
respectiv. „Vai, frate, încă pe atâta mai ai. Du-te, nu te lăsa!“ Adică
încă pe atâta, că părintele le văzuse șterse pe jumătate. Și fratele
acela zicea: „Bine, părinte, nu mă las cu nici un chip“. Vedeți, aceștia
erau smeriți, își purtau crucea. Mai mult decât atât, Hristos S-a
smerit. Un oarecare a bătut la ușa Mântuitorului. „Cine-i acolo?“,
zice... „Eu sunt, marele Tău trăitor.“ „Nu te primesc“, i-a răspuns
Mântuitorul. Și el s a gândit că a fost cinstit, a fost nevoitor, a
fost... „De ce nu m-a primit?!”, a început el să se analizeze și s- a
dus a doua oară și a bătut la ușă. „Cine-i acolo?“ Zice: „Tu ești!“
„Dacă tu ești Eu, intră! Pentru că ești smerit ca Mine.“ Prima dată s-a
declarat: „Eu sunt!“ Adică ce era el, când Dumnezeu a uimit cerurile,
îngerii, cu smerenia Lui? Dar nu avem cuvinte să putem descrie smerenia
lui Hristos.
|