www.FotoMars.ro

Când începea postul mamele nostre spălau vasele cu leşie şi pâna la Paşti mâncam numai de post. Prin anii 1950-1989 se mânca pâine de mălai (porumb), nu era deloc pâine de grâu. Mama ungea trepşa (tigaia) cu ulei, cu o pană de gâscă şi cocea pâinea, căci uleiul era foarte puţin şi aşa petreceam cele 50 de zile din Postul Paştilor, pâinea de grâu era 1 kg la Paşti, de Pască şi 1 kg la Crăciun. Azi, 2000-2013 uleiul şi pâinea de grâu sunt din belşug şi de ce nu posteşti, ortodoxule? Ce uşor este să posteşti azi. Nu mai postim fiindcă nu mai avem credinţă. Postul este fapta credinţei noastre.

De ce este boală? Fiindcă nu-i post. De ce este cancer şi murim? Pentru că nu mâncăm Carnea lui Dumnezeu-Împărtăşania. Să ne trezim odată, ortodoxia este POST-SPOVEDANIE-ÎMPĂRTĂŞANIE.

Postul este o faptă de virtute, un exerciţiu de infranare a poftelor trupului si de intarire a vointei, o forma de pocainta, deci mijloc de mantuire. Dar este in acelasi timp si un act de cult, adica o fapta de cinstire a lui Dumnezeu, pentru ca el este o jertfa, adica o renuntare de buna voie la ceva care ne este ingaduit, izvorata din iubirea si respectul pe care il avem fata de Dumnezeu.

Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsa in porunca a doua a Bisericii. Sfintele Soboare si randuielile date de Sfintii Parinti pedepsesc cu asprime pe cei ce nu pazesc posturile (Can. 69 al Sf. Apostoli). Dar trebuie sa postim nu numai cu trupul, ci si cu sufletul. Adica nu numai mancand de post, ci si infranandu-ne totodata de la patimi, pacate si ispite. Odata cu infranarea de la mancarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecand in rugaciune si pocainta. Postul intreg, adevarat si desavarsit este deci nu numai cel trupesc, ci si sufletesc: postul de bucate, impreuna cu cel de fapte, postul de mancare si totodata de purtari.