Noul Theotokarion. Canoanele Aghiorite ale Maicii Domnului

Cuvânt introductiv

Această culegere a Sfântului Nicodim Aghioritul, alcătuită „cu multă trudă și osteneală” în anul 1796, este socotită drept una dintre cele mai înalte doxologii care au fost închinate vreodată Maicii Domnului, rod și sinteză a evlaviei Sfântului Munte de-a lungul mai multor veacuri de viețuire creștină. „Cartea celor 1000 de nume, sau cartea celor 1000 de laude ale Maicii Domnului”, cum este supranumită în Sfântul Munte, este pentru viețuitorii monahi care-i urmează rânduiala mai mult decât o simplă carte de cult, care se înscrie în rânduiala tipiconală, este o carte de suflet, reunind cele mai frumoase canoane ale Maicii Domnului, scrise de imnografi și retori bizantini, cu artă și cu trăire duhovnicească. Talentul de antologist și gustul artistic al Sfântului Nicodim Aghioritul, manifestat și cu prilejul altor antologii, Apanthisma, Culegerea de Cuvântări la Adormirea Maicii Domnului etc., pentru a nu mai aminti de Filocalia, au atins în Theotokarion covârșirea tuturor harurilor.

Canoanele Maicii Domnului, Cununa Pururea Fecioarei sau Noul Theotokarion, reprezintă o carte de cult care se citește la sfârșitul Pavecerniței Mici peste tot anul, structurată pe cele opt glasuri. În țara noastră circulă astfel de canoane alcătuite însă de un alt mare imnograf ortodox, Sfântul Ioan Damaschinul. Acestea, fiind mai populare, au pătruns în cult foarte de timpuriu, devenind canonice.

Theotokarion-ul Sfântului Nicodim este însă altfel conceput, autorul adoptând o metodă antologică, ce compilează cele mai frumoase canoane bizantine către Maica Domnului, alcătuite de imnografi ai Sfântului Munte, și chiar anteriori consacrării Sfântului Munte, cum ar fi: Sfântul Ioan Damaschinul, Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Teodor Studitul, Iosif Imnograful, Patriarhul Fotie, monahia Tecla, Sfântul Ioan al Evhaitelor, Mitropolitul Mitrofan al Smirnei, Gheorghe al Nicomidiei, Patriarhul Atanasie, Arsenie Monahul, Teoctist Studitul, Teofan al Niceii Graptul, Ilie Criteanul Ecdicul, Patriarhul Ignatie, Marcu al Efesului (Evghenicul), Calinic al Heracleei, și alții, nume mai mult sau mai puțin cunoscute, altele pe nedrept uitate, pe care Sfântul Nicodim le-a restituit, prin această antologie pomenirii posterității.

Cartea era destinată atât pravilei personale, de chilie, în condițiile semi-eremitice de la Sfântul Munte, cât și celei comune, în Biserică. Astfel, înțelegem îndemnul unui părinte duhovnic din Sfântul Munte către ucenicii săi de a nu se lipsi la chilie de lectura Theotokarion-ului Sfântului Nicodim Aghioritul: „...Și să introduci în fiecare zi Theotokarion-ul. Vei fi bineplăcut atât Stăpânei, cât și Sfântului Nicodim Aghioritul, care le-a adunat. Ia aminte la gândul acesta, care mi-a venit în timpul citirii Theotokarion-ului. De-ar trece cerul și pământul, Acatistul și Theotokarion-ul să nu fie lăsate în nici o zi a anului. Dar cui se adresează aceste imne? Vistieriei tuturor darurilor lui Dumnezeu”. Fiecare cântare pentru rânduiala unei seri a săptămânii este alcătuită potrivit unei structuri binecunoscute a unui Canon din nouă cântări, după cântarea a 9-a urmând obișnuit, stihirile numite în grecește prosomia, pentru care nu am găsit un termen corespunzător în limba română și prin urmare, am păstrat termenul ca atare din grecește. Structura lor condensată și mai ales extrema simplitate le-au asigurat notorietatea în Sfântul Munte, uneori lauda curgând, ca dintr-un izvor nesecat de evlavie, în simple enumerări ale celor mai importante atribute, numiri și metafore, chipuri veterotestamentare ale Maicii Domnului, dar care sunt atât de înalte, încât nu poți să nu exclami alături de Sfântul Ioan Teologul „har peste har” și revărsare de har este pomenirea numelor Maicii Domnului cu care din veac a fost numită. Aceste numiri și metafore sunt o doxologie prin ele însele, și totodată o teologie și dogmatică marială, începând cu chipurile Maicii Domnului din Vechiul Testament și încheind cu plinirea făgăduințelor în Noul Testament.

Multe dintre aceste rugăciuni au circulat în Sfântul Munte și mai înainte de a fi fost antologate de Sfântul Nicodim Aghioritul. Fragmente din aceste rugăciuni am regăsit în Omiliile închinate Maicii Domnului ale Sfântului Grigorie Palama; astfel paragraful al 3-lea din Omilia la Nașterea Maicii Domnului este alcătuit în întregime sub inspirația unei rugăciuni din ceea ce mai târziu avea să devină Theotokarion, unde fiecare numire a Maicii Domnului este tâlcuită și amplificată prin prisma teologiei palamite. Dar fundamentul întregii tâlcuiri o reprezintă aceste numiri – laude ale Maicii Domnului, subliniindu-se încă o dată legătura dintre teologie, dogmatică și imnografie.

Nu se poate înțelege deplin evlavia Sfântului Munte față de Maica Domnului decât citind această minunată antologie aghiorită. Theotokarion-ul este măsura celei mai adânci evlavii, prinosul cel mai sfânt pe care Sfântul Munte l-a cules de-a lungul sutelor de ani de sluijire și închinare către cea plină de har, cartea cea însuflețită, mlădița lui Iesei, toiagul lui Aaron, roua de dimineață care strălucește ca mana, lâna cea de Dumnezeu rourată. Theotokarion-ul reprezintă chintesența rugăciunilor Sfântului Munte, Grădina Maicii lui Dumnezeu, cununa cea nevestejită a laudelor Împărătesei cerului și a pământului. Teoclit Dionisiatul în cartea lui, Maica Domnului în imnografia ortodoxă, privește Theotokarion-ul în contextul zilei de astăzi, când vede că majoritatea blasfemiilor și a ereziilor o au drept țintă pe Maica Domnului. El vedea în Theotokarion răspunsul la toate aceste erezii.

În traducerea acestui Theotokarion am folosit două ediții grecești, una veche și alta modernă. Ediția veche pe care am folosit-o este cea din anul 1849, purtând titlul Cununa Pururea Fecioarei, adică Theotokarion-ul cel nou , felurit și preafrumos, octoih, cuprinzând 62 de canoane către Născătoarea de Dumnezeu, alcătuite de 22 de sfinți și de Dumnezeu insuflați melozi, adunate cu multă trudă și osteneală din cărțile manuscrise ale Sfântului Munte și cu îngrijire îndreptate, a fost editat de Nicodim Monahul din Naxios, tipărit în Constantinopol la tipografia Patriarhiei în anul 1849. Ediția modernă a Theotokarion-ului prezintă mai puțină acuratețe decât cea din 1849, având multe greșeli și din acest motiv am folosit mai mult textul ediției din 1849.