www.FotoMars.ro

Rezistenţa este orice schimbare pe care ştim că o dorim sau trebuie s-o facem, dar se pare ca n-o putem realiza. Ceva ne stă în cale, împiedicând acea schimbare. Modul particular în care o terapie explică fenomenul rezistenţei este crucial pentru intervenţia terapeutului în astfel de procese.

Orientările centrate pe corp nu fac nici ele excepţie: modul în care manifestările corporale ale rezistenţei sunt identificate, definite şi înţelese este crucial pentru modalitatea de lucru a terapeutului cu un astfel de fenomen corporal.

În terapiile predominant verbale, rezistenţa se manifestă frecvent în mod indirect, prin aspecte de genul întârzierii sau neprezentării la şedinţe sau prin teme de casă neefectuate. În formele mai directe de rezistenţă, intervenţiile terapeutului par să-şi rateze ţinta: răspunsurile clientului la intervenţii sunt în mod constant negative, anumite subiecte sunt evitate ş.a.m.d.

Toate acestea se întâmplă şi în terapia centrată pe corp, dar cu o dimensiune în plus. Din moment ce mare parte din eforturile terapeutului centrat pe corp sunt destinate reducerii tensiunii musculare cronice şi a tulburărilor de postură, o formă frecventă de rezistenţă se observă atunci când tensiunea nu cedează eforturilor terapeutului.

Musculatura tensionată nu se relaxează ca răspuns la lucrul terapeutic. Tensiunea poate slăbi temporar, pe parcursul unei şedinţe, dar de îndată ce şedinţa se încheie, revine la nivelul iniţial.

Schimbările vizibile în tiparele musculare nu duc la schimbări consecutive în postură şi mişcare, de exemplu eliberarea musculaturii care ţine umerii aplecaţi în faţă nu face ca umerii să fie drepţi şi traşi în spate.

Care este semnificaţia unui astfel de fenomen? În continuare, voi discuta succint câteva dintre perspectivele alternative asupra fenomenului rezistenţei, în contrast cu viziunea Gestalt asupra rezistenţei....