Fragmente din carte
„Lucrurile se întâmplă într-un ritm mai rapid decât s-au întâmplat
vreodată, iar aceasta se datorează capacității voastre de a vă comunica
gândurile cu oricine altcineva de pe planetă, în timp real. Gândurile
voastre sunt comunicate pretutindeni pe Facebook, Twitter și pe cel mai
puternic dintre toate pentru crearea unui răspuns emoțional: YouTube.
S-a spus că o imagine face cât 1 000 de cuvinte, iar eu aș spune că un
video care creează o reacție emoțională face cât 100 000 de cuvinte,
deoarece creează multe gânduri noi într-o credință specifică și primește
energie de la emoția inspirată vizual. Când cuplezi asta cu puterea
muzicii, ai furtuna perfectă a gândirii.”
(Fragment din mesajul Margaretei)
***
„Atunci când cineva înțelege că timpul și spațiul sunt doar o iluzie și
că întreaga existență, așa cum o știți, este profund interconectată și
provine dintr-o singură sursă, îi va fi imposibil să se întoarcă la un
mod de gândire complet liniar. Acesta a fost scopul meu, când i-am cerut
lui Gerry să mă ajute la scrierea prezentei cărți. Dacă numai o parte a
planetei ar începe să inițieze această schimbare de gândire, atunci va
fi foarte posibil ca o schimbare majoră să aibă loc în viitorul planetei
și al universului. Dar viitorul începe cu acțiunile din prezent, câte
una pe rând.”
(Fragment din mesajul Margaretei)
***
Capitolul 1
SAMANUL RETICENT
Nu mi am dat seama atunci, dar această carte a început în 1990,
atunci când eu și colega mea de cameră, Gail, ne am mutat într o casă
care s a dovedit a fi bântuită. Înainte de aceasta, cunoscusem doar
fenomenele parapsihice elementare – déjà vu, uneori o presimțire a
persoanei care urma să vină în vizită sau intuiția că avea să sune la
telefon. Dar asta era diferit. Aceasta era substanța din care erau
făcute filmele – obiecte în mișcare, voci și apariții, temperaturi care
variază cu peste 10°C față de normal și o ceață care cobora pe scări sau
plutea pe sus. A fost, puțin spus, înfricoșător!
Mult timp nu i am zis nimic lui Gail, temându mă că e doar în imaginația
mea. În cele din urmă, i am spus și a recunoscut ușurată că și ea a
văzut și a simțit anumite lucruri, dar că îi fusese teamă să mi spună,
pentru că nu voia să o consider nebună.
Nedorind să ne mutăm, deoarece Gail tocmai cumpărase imobilul, am
început să căutăm tot ce putea să explice ce se întâmpla la noi acasă.
Am citit cărți, am vorbit cu pastorul nostru local (care a venit și a
binecuvântat casa de la baza scărilor, iar apoi a fugit) și, în cele din
urmă, am căutat ajutorul parapsihologilor – în care nu prea credeam.
De asemenea, i am spus ce ni se întâmplă și unui prieten apropiat, care a
venit cu o sugestie destul de ciudată. El făcea terapie de ceva timp,
dar, de puțină vreme, se ducea la o terapeută care era și un medium
înzestrat. Combinația de competențe a terapeutei amplificase și
eficacitatea ședințelor lui de terapie. Mi a plăcut această idee,
întrucât terapeuta folosea abilități parapsihice moștenite de mai multe
generații, în combinație cu acreditările în psihologia tradițională,
ceea ce o făcea atât credibilă, cât și înzestrată nativ.
Când am sunat o pe terapeuta parapsiholog a prietenului meu ca să discut
cu ea despre situația casei mele, ea m a întrebat ce se întâmplă în
casă, înainte ca eu să am ocazia de a i pomeni ceva despre asta. Apoi,
ea a realizat o ceremonie de channelling, despre care a spus că va
curăța casa de paraziții din altă lume. Mi a explicat că fenomenul
channelling presupune să ți deschizi mintea pentru a primi informații
din surse spirituale, la fel cum artiștii, muzicienii și scriitorii spun
deseori că sunt inspirați de „muza“ lor. Ea mi a spus că este nevoie ca
trei persoane să facă aceeași ceremonie în trei momente diferite, la
ore și în zile diferite. Așadar, Gail, fiica mea, Melissa, și cu mine am
stabilit să facem acea ceremonie. Trebuie să recunosc că am intrat în
acest lucru cu o mare îndoială – până când am realizat, practic,
ceremonia. Știam că, în esență, ceea ce urma să facem este o formă de
exorcizare. Dar ceea ce nu am știut era ce urma să se întâmple.
Alarmele de la casă au pornit fără niciun motiv, ușile s au închis de la
sine, iar în spatele ușilor închise am putut auzi sunete de sertare,
deschizându se și închizându se.
Chiar a trebuit să citim încet textul de pe foi mari de hârtie, deoarece
cuvintele noastre păreau uneori să iasă din gurile noastre în mod
deformat sau confuz. Se auzeau bătăi în pereți și ne era rău de la
stomac – practic tot ce putea să se întâmple ca să ne sperie și să ne
determine să ne oprim. Cred că, dacă ar fi fost o casă închiriată, am fi
urcat în primul autobuz care pleca din oraș, dar era casa noastră. Eram
pregătiți să ne luptăm și nu ne am oprit.
La sfârșitul celei de a treia ceremonii, în casă era o senzație mai
plăcută pentru toată lumea. Toată lumea, în afară de mine! Mă simțeam
groaznic din punct de vedere fizic, ca și cum ultima picătură de putere
mi ar fi fost stoarsă. Mă simțeam ca și cum aș fi fost oarecum schimbat
de acea experiență – nu simțeam că sunt eu. Chiar înainte de ultima
ceremonie, Gail a simțit că trebuie să mi dea niște baterii AA, pe care
să mi le pun în buzunarul cămășii. Nu știa de ce – doar a simțit că era
important. Când am terminat ceremonia mi am verificat buzunarul, iar
bateriile erau parțial topite. În următoarele trei săptămâni, am avut
același efect asupra a trei baterii auto.
Deoarece începea să fie cam costisitor, am sunat o din nou pe
parapsihologa/terapeuta noastră, pentru a vedea ce se întâmplă, iar ea
m-a întrebat dacă i am urmat sfatul de a cumpăra o busolă și dacă eram
sigur că, în timpul ceremoniei, am stat în picioare, cu spatele la nord.
Când i am confirmat acest lucru, mi-a explicat că toată energia
spirituală negativă care a părăsit casa a trecut, efectiv, prin mine, în
drumul ei. Mi a explicat asta la final, întrucât era sigură că, dacă mi
ar fi spus înainte, nu m aș fi simțit prea încrezător (bine gândit!) și
că, poate, nu aș fi făcut-o (a avut dreptate!). Mi-a mai explicat că a
simțit că am tăria și protecția spirituală pentru a i supraviețui
acestei energii, iar faptul că voi învăța să o recunosc mă va ajuta mai
târziu în munca mea. A simțit că peste doi ani aveam să cunosc pe cineva
care îmi va schimba total viața și care mă va purta într o nouă
direcție și într un soi de „parteneriat“. Mi-a spus că această bătălie
cu locuitorii noștri nedoriți va reprezenta o experiență binevenită.
Acest lucru s a dovedit a fi adevărat. |