Când vorbim despre nivelurile de inteligență,
vorbim despre un fenomen relativ. O persoană poate fi mai inteligentă când este
comparată cu anumiți oameni, dar mai puțin inteligentă în raport cu alții. În
general vorbind, ceea ce pare să fie adevărat este faptul că, în practica
spirituală a cuiva, orice credință sau convingere care se bazează pe o
înțelegere obținută printr-un raționament este foarte fermă. O astfel de
convingere este fermă, deoarece te-ai convins pe tine însuți de eficacitatea
sau valabilitatea ideii pe care ți-ai bazat credința. Iar această convingere
este, în consecință, foarte puternică în a te motiva să acționezi. Iată de ce
budismul consideră că inteligența este foarte importantă pentru calea spirituală
a cuiva. În această tradiție, găsim inteligența cooperând cu inima, cu latura
emoțională. Când credința și compasiunea - care au o natură mai spre latura
emoțională - sunt susținute de o convingere puternică, la care s-a ajuns prin
reflecție și investigație, atunci sunt într-adevăr foarte ferme, în vreme ce o
credință sau o compasiune care nu se bazează pe un raționament la fel de
puternic, dar care este mai afectivă și instinctuală, nu este foarte fermă. Are
tendința să fie subminată și zdruncinată în anumite situații și circumstanțe.
Există chiar o expresie tibetană care afirmă: „Cineva a cărui credință nu se
bazează pe rațiune este ca un torent care poate fi dirijat oriunde."
Robert Kiely: În legătură cu subiectul afectului emoțional și al rațiunii, mă întreb,
Sfinția Voastră, dacă ați reflecta împreună cu noi asupra locului ritualului în
religie. De secole, ritualul a fost o sursă de dezacord acerb între creștini.
Unii cred că ritualul, cântările, tămâia, lumânările, veșmintele colorate și anumite
forme prescrise au efect pozitiv asupra felului în care ne exprimăm venerația.
Alții văd aceste lucruri ca obstacole în calea venerației. Puteți să ne vorbiți
despre rolul ritualului în tradiția dumneavoastră?
Dalai Lama: Când
reflectăm asupra rolului și a importanței ritualului în practica spirituală,
este important să examinăm modul în care oamenii sunt afectați de mediul lor
înconjurător. De exemplu, pare a fi adevărat că anumite acte formale, cum ar fi
ritualul, ne ajută să creăm o atmosferă care să favorizeze mult starea
spirituală a minții pe care aspirăm să o atingem și, în acel sens, au un rol
important de jucat. De exemplu, deși cineva își dorește să realizeze un anumit
lucru, altă persoană, care a făcut un legământ formal bazat pe acea dorință, va
avea un factor motivator mai puternic, ceea ce va avea un efect mai mare asupra
acțiunii sale. În mod similar, când creezi prin ritualuri și acte formale acel
spațiu sau acea atmosferă spirituală căutată, atunci procesul are un efect
puternic asupra experienței tale.
Asta se întâmplă pentru că,
în general, o asociem cu un obiect extern sau cu o senzație plăcută sau
neplăcută. Adică fie că gândim conceptual sau pur și simplu avem o experiență
senzorială, conștientizarea în sine ia naștere sub forma sau aparența unui
obiect și, ca urmare, de regulă nu o recunoaștem drept „simplă
conștientizare" sau „cunoaștere clară, luminoasă". Pe scurt, în
experiența noastră obișnuită, conștiința este prinsă între aparențele dualiste
ale „obiectului" și ale „subiectului".
Așadar, am putea spune că
percepem conștiința doar în modul în care este nuanțată de obiect; percepția
este aproape inseparabilă de obiect. Știm că atunci când avem percepția unui
obiect albastru este aproape că și cum percepția însăși ar fi albastră. Totuși,
este posibil să provocăm o experiență legată de natura esențială a conștiinței
- această luminozitate pură, această experiență pură, această cunoaștere pură
despre care am vorbit -, încercând în mod conștient să ne golim mintea de diferitele
șabloane, concepte, amintiri și, cel mai important, preocupări legate de
experiențele senzoriale. Așa încât, menținându-ți o vigilență profundă, dacă
ești capabil să-ți stăpânești turbulența minții - procesele de gândire
conceptuală și șabloanele de gândire care caută experiențe senzoriale -, poți
începe să percepi nivelul mai profund. Dacă ești totalmente retras în sine,
asta nu te ajută în acest proces. Trebuie să-ți păstrezi vigilența și să
încetezi treptat fluctuațiile gândirii și experiențelor senzoriale din
interiorul minții tale. Atunci va fi posibil să întrezărești ce înseamnă natura
mintii. Inițial, când percepi prima dată această natură, o simți doar ca pe un
tip de vacuitate. Dar este posibil, prin practică, să extinzi acest interval:
încet, pe măsură ce progresezi în meditație, vei fi capabil să prelungești
durata experienței. Și apoi natura minții, această claritate și cunoaștere, va
deveni tot mai evidentă. Iată cum este posibil să recunoști natura conștiinței
în contrast cu conștiința legată de realitatea fizică.
În ceea ce privește
interdependența dintre conștiință și materie, budiștii îți vor explica faptul
că mintea și motivațiile care vin din minte sunt cele care determină, de fapt,
acțiunile și comportamentul unui individ. Orice acțiune, indiferent de
semnificația ei, are un efect și lasă o amprentă în minte. Iar această acțiune
afectează imediat experiența și însăși lumea în care trăiește individul. Din
perspectiva acelui individ, lumea s-a schimbat. Pornind de la această bază, budiștii
explică natura interdependentă a minții și a materiei, sau a minții și a
corpului. Bineînțeles, în budism va fi folosit termenul „karma". Deși
doctrina karmei vorbește despre amprenta sau potențialul lăsat în minte – cum
este susținut potențialul și cum funcționează dinamismul acelui potențial —,
punctul esențial este, de fapt, acțiunea sau comportamentul motivat de o stare
a minții.
În budism, mai ales în școala
Madhyamaka, principiul interdependenței este înțeles în trei moduri. Primul
este din perspectiva cauzei și a efectului. |
Adevăr Divin
