Adevăr Divin
Autori - Selecție A-Z

Ioan Ianolide

Autor:
Ioan Ianolide era pâna nu demult un nume cunoscut doar de fostii detinuti politici si de initiatii în istoria recenta a României. Personalitate complexa, intelectual de mare finete, dar mai presus de toate un om înduhovnicit, Ioan Ianolide a fost membru al "grupului mistic" din temnita Aiudului si apoi din cea de la Tg. Ocna. Ianolide a ramas în constiinta camarazilor de suferinta, alaturi de prietenul sau Valeriu Gafencu – supranumit "Sfântul închisorilor" -, de Marim Naidim si Virgil Maxim, un simbol al rezistentei prin credinta.

 Notorietatea lui Ianolide a început sa creasca abia de la sfîrsitul lui 2006, la 20 de ani de la moartea sa, când, prin stradania obstii de maici de la Manastirea Diaconesti – Bacau si a Editurii "Christiana", i-a fost tiparita cartea Întoarcerea la Hristos. Volumul de peste 500 de pagini a devenit imediat un best-seller, în cîteva luni vânzându-se 15.000 de exemplare. Un adevarat fenomen, daca tinem cont ca despre închisorile comuniste din România au mai fost scrise carti bune, despre Valeriu Gafencu – asupra caruia autorul se opreste cu predilectie –, de asemenea, o interpretare teologica a comunismului si a suferintei din sistemul concetrationar se mai facuse (de pilda în Imn pentru crucea purtata, de Virgil Maxim, ori în Marturisiri din mlastina disperarii, de Dumitru Bordeianu). Si totusi, Întoarcerea la Hristos este cea care fascineaza, iar legenda sa a aparut înainte ca volumul sa fie tiparit.

În aceste conditii, multi dintre cei interesati de literatura de detentie s-au întrebat cine a fost Ioan Ianolide. El este zgârcit cu datele personale în cartea sa. Smerit, a preferat sa se opreasca asupra chipurilor luminoase pe care le-a cunoscut în puscarie, asupra gândurilor, framântarilor, ideilor sale si ale altora, dar mai ales asupra prezentei lui Dumnezeu în celula.

 Virtuozitatea literara vadita în carte a atras atentia asupra autorului si, cum se întîmpla, publicul a încercat sa afle mai multe.
De la Autor: Ioan Ianolide
«
1 - 2 din 2
»
«
1 - 2 din 2
»

×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Vezi coș