Premiul Magazin istoric 2000 pentru cea mai bună carte de
istorie
Impresionanta poveste a lui Radu Mărculescu a fost relatată nu demult pentru
publicul larg de Jurnalul național și de Evenimentul zilei și a
fost inclusă într-un film documentar realizat de Marius Herghelegiu. După 1989,
Radu Mărculescu și-a împărtășit în pagini memorialistice experiența
prizonieratului în URSS. Supraviețuitor – poate ultimul – al unei bătălii
decisive pentru al Doilea Război Mondial, martor direct al Istoriei și totodată
al unor istorii din viața ofițerilor români și de alte nații în lagărele
sovietice – istorii de oroare, dar și eroice sau pur și simplu emoționante –,
Radu Mărculescu a scris o carte remarcată la apariția primei ediții, în 2000, de
Monica Lovinescu și distinsă de Fundația Culturală Magazin istoric cu
Premiul „Dimitrie Onciul“. Ediția Humanitas este cea de a treia a acestei
cărți care, în 2008, a fost tradusă și în germană.
„De-a lungul [precedentului deceniu] ne-au fost puse la dispoziție mărturiile
prin care vom putea reconstitui, când va sosi vremea aducerii-aminte, jumătatea
de secol ce pare a ne fi desfigurat pe fiecare în parte și pe toți împreună.
Rămăseseră însă zone de umbră stăruitoare. Una dintre ele este redată acum
istoriei cu o mărturie de o valoare indiscutabilă... prin calitatea nu doar
umană, ci și intelectuală [a autorului]... Pătimiri și iluminări din
captivitatea sovietică... reprezintă, după știința noastră, primul document
de o atare amploare asupra soldaților și ofițerilor români prizonieri de război
în Uniunea Sovietică. ...Pe lângă talent (deoarece are și talent literar),
ținută, demnitate, curaj... Radu Mărculescu are și o memorie stăpână pe timp.
Grație ei, zeci și zeci de nume pierdute în anonimat redevin acum ceea ce au
fost: personaje istorice. Îți vine să crezi că autorul-martor a uitat să
îmbătrânească tocmai pentru a ne propune drept modele pe acești oameni care, în
condiții de o extremă vitregie, au «învățat să-și iubească» semenii. Și asta
unde? Într-un sistem represiv ca Gulagul, întemeiat pe ură, trădare, delațiune!“
• Monica LOVINESCU, România literară, 11 aprilie 2001
„O carte care m-a zguduit profund.“
• Mircea CARP, Memoria nr. 57,
2006 |