„- Eu sunt un țăran cu stare de aici, din Ferești. M-am
căsătorit și am lucrat în atrelierul meu de tâmplărie, ca Sfântul Iosif. Colea,
este și o mică fierărie. Ca Moise care a descoperit în rugul arzând numele
dumnezeiesc, stau cât e ziulica de mare lângă burduful de piele care scoate
foc. Vedeți?
- Și de ce se umflă balonul ăsta, măi tătăică? Mă lași acum și pe mine
să apăs așa cum faci tu? se rugă frumos Vasile al Măndiței.
- Ei, burduful are niște pliuri care se strâng și se desfac dacă apăs cu
piciorul pe stinghia de jos. Aerul merge către vatră, apoi trece prin flacără
tot ce vreau eu să încălzesc și să bat cu barosul ista, sau tot ce nu se
potrivește cu sfințenia. Când nu sunteți cuminți, o să vă pun pe nicovală, să
vă modelez puțin.
- Cu lucrurile din suport ne modelezi puțin? Întrebă cu naivitate
Vasilică.
- Da! Răspunse Ion spre hazul tuturor, cu instrumentele din rastel. Uitați:
fierăstrău, tocilă, baros. Lucrez cu ele ferecăturile pentru icoanele de lemn
din biserică.
- Și cine este mama din tablă care țin copilul în brațe, tătăică? mai adăugă
Vasile.
- Nu cunoști pe Maica Domnului la care te rogi, mai căpcăune?! Tabla modelată
face ca pictura să nu se strice, să țină mai mult. Asta-i bună! Auzi, mama de
tablă.”
(Fragment din povestea
„Băutura suitoare spre viața veșnică”)
|
Adevăr Divin
