Prestigiul imens al Bhagavad-Gītā-ei este datorat sintezei
pe care o realizeaza intre multiplele formule filosofice si
soteriologice, si faptului ca aceasta sinteza face posibila o noua
filosofie a actului si a libertatii.
Bhagavad-Gītā reprezinta cea mai cuprinzatoare sinteza a
spiritualitatii indiene, in care sunt asimilate teze foarte diferite,
cum ar fi transcendentalismul monist upanisadic (preluat ulterior de
Vedānta), dualismul Sāṃkhya, teismul de tip devotional si tehnicile
spirituale yoga; intregul poem apare ca un amestec antinomic de
reprezentari arhaice, uneori naive, si de rafinate solutii in problema
optiunii si a libertatii.
Bhagavad-Gītā a integrat toate modalitatile de transcendere
ale actului si ale constiintei fenomenale asezand lucid si deliberat
formulele ritualiste ale lumii arhaice alaturi de doctele formule de
alienare ale constiintei. Ea a reusit sa decanteze astfel esenta lor
comuna si semnificatia lor universala, desprinsa de contextul cultural
care le-a facut posibile. De aceea ar fi greu sa admitem ca textul
marcheaza numai un moment sincretist; el este mai mult decat atat: un
moment de lucida analiza aspirand la descoperirea functiei comune in
pluralitatea experientelor spirituale indiene.
*
„Bhagavad-Gītā este un poem filosofic, tesut pe tema unui episod al marii epopei Mahabharata
si ca atare este atribuit lui Vyasa, autorul mitic al intregii epopei.
Arjuna, eroul poemului, detine locul cel mai important in lupta familiei
sale de a-si recapata puterea care le-a fost uzurpata. Substanta
textului o constituie dialogul dintre Arjuna si zeul Kṛsṇa, care sub
forma lui umana devine conducatorul carului de lupta al lui Arjuna. In
India, Bhagavad-Gītā este tratata cu mare veneratie, fiind trecuta in randul Upanisadelor. Dupa editarea sa in 1809 la Calcutta si traducerea in engleza si in diverse limbi moderne indiene, Bhagavad-Gītā a cunoscut o mare faima, devenind cartea de capatai a fiecarui indian cultivat.”
„Adevarata libertate nu este cea a ascetului care se sufoca in
izolare, a celui care dezerteaza de la datorie, ci a celui care si-o
verifica in mod eroic in viata care i-a fost harazita de propriile sale
fapte, in implinirea demna a obligatiilor sale lumesti, oricare ar fi
ele.”
Sergiu Al-George
„Cel inzestrat cu o minte limpede si cu
staruinta, care se infraneaza lepadandu-se de sunet si de celelalte
obiecte ale simturilor, care renunta la patima si ura,
Cel
care sta intr-un loc singuratic, mananca putin, isi stapaneste
cuvantul, trupul si mintea, mereu absorbit in concentratia yoga, patruns
de renuntare,
Lepadandu-se de egoism, violenta, mandrie, dorinta si ura, de bunuri lumesti, cel lipsit de gandul al meu, linistit, el poate sa ajunga una cu Brahman.
Ajuns una cu Brahman, cu Sinele iluminat, nu se intristeaza si nu doreste, acelasi cu toate fiintele, dobandeste suprema daruire catre mine.
Prin daruire ma recunoaste ce si cum sunt intr-adevar; cunoscandu-ma cum sunt intr-adevar, intra atunci de indata in mine.
Oricare ar fi faptele pe care le-ar savarsi, oricand, luand sprijin in mine, dobandeste, prin indurarea mea, taramul cel vesnic si neclintit.
Lepadand in gand toate faptele in mine, avandu-ma ca ultim scop, luand sprijin in yoga cunoasterii, fii mereu cu gandul la mine!” (Cartea 18, 51–57)
„Credinta fiecaruia, o, Bharata, este
pe masura firii sale; omul este facut din credinta lui; cum ii este
credinta asa este si el.” (Cartea 17, 3)
„Seninatatea mintii, blandetea, tacerea, stapanirea de sine, curatia inimii – iata ce se numeste asceza mintii.” (Cartea 17, 16)
„Indragindu-si propria sa datorie, omul isi atinge desavarsirea.” (Cartea 18, 45)
Bhagavad-Gītā |
Adevăr Divin
