Cartea pierdută a lui Enki

Va deveni trecutul viitor? Este omenirea menită să repete unele întâmplări petrecute pe o altă planetă, îndepărtată de Pământ? Cronicile Pământului (The Earth Chronicles), seria bestseller a lui Zecharia Sitchin, îi oferă omenirii una din fațetele poveștii – așa cum este ea consemnată pe tăblițe antice de lut și pe alte artefacte sumeriene –, referitoare la originile noastre, modelate de mâna acelor Anunnaki, cei „din ceruri pe Pământ coborâtori”.

În Cartea pierdută a lui Enki putem vedea această saga dintr-o altă perspectivă, prin intermediul bogatei narațiuni autobiografice a atotstăpânitorului Enki, un zeu Anunnaki, care spune povestea sosirii pe Pământ a acestor ființe nepământene venite de pe Nibiru, cea de-a douăsprezecea planetă. Scopul colonizării lor: aurul necesar refacerii atmosferei distruse de pe planeta lor natală. Găsirea acestui metal prețios îi face pe Anunnaki să creeze homo sapiens - rasa umană - pentru a extrage din mine această importantă resursă.

În cărțile sale anterioare, din fragmente împrăștiate prin tot felul de izvoare sumeriene, akadiene, babiloniene, asiriene, hitite, egiptene, canaanite și iudaice – „mituri" ale popoarelor antice din lumea veche, dar și din cea nouă – Sitchin a desăvârșit povestea completă a impactului civilizației Anunnaki, în vremuri de pace și de război. Din aceste povestiri lipsea, totuși, chiar esența acestor Anunnaki. Cum era viața pe planeta lor? Ce i-a împins să se instaleze pe Pământ și ce i-a alungat din noua lor casă? Convins de existența unei noi cărți, acum pierdute, ce a stat la baza scrierilor sumeriene străvechi, care conținea răspunsul la aceste întrebări, autorul a început să pornească în căutarea dovezilor, în urma studierii exhaustive a izvoarelor primare, a recreat aici întâmplările, sub forma amintirilor lui Enki, căpetenia acestor dintâi „astronauți". A luat astfel formă povestea unei lumi pline de tensiuni crescânde, de rivalități profunde și de cunoaștere a unei științe sofisticate, care abia în ziua de azi este confirmată, lată epopeea zeilor și a oamenilor, o provocare la adresa fiecărei presupuneri pe care o facem, cu privire la creația noastră, la trecutul și la viitorul nostru.

Introducere 5
Atestare 15

Vorbele Atotputernicului Enki 21
Prima tăbliță 23
A doua tăbliță 43
A treia tăbliță 61
A patra tăbliță 79
A cincea tăbliță 97
A șasea tăbliță 115
A șaptea tăbliță 133
A opta tăbliță 151
A noua tăbliță 169
A zecea tăbliță 189
A unsprezecea tăbliță 209
A douăsprezecea tăbliță 229
A treisprezecea tăbliță 249
A paisprezecea tăbliță 269

Glosar 273

Un dezastru nemaivăzut și căruia Omenirea să-i țină piept nu putu. De la vest la est, frâiele acestor pământuri o mână a terorii le înhățase. In cetățile lor, zeii la fel de neajutorați ca oamenii erau! Un Vânt al Răului, o furtună născută la mari depărtări, un Mare Dezastru drum își croi. Un vânt al morții, născut în vest, către est drum își croi, soarta calea mânându-i. O furtună precum potopul devoratoare, cu vânturi, nu cu ape distrugând; cu aer otrăvit, nu cu valuri gigantice copleșind. Din soartă născută, nu din destin; zeii cei mari, în Sfatul lor, Mare Dezastru provocară. Permis de Enlil și Ninharsag, doar eu împotrivă am implorat. Zi și noapte, întru acceptarea celor de ceruri hotărâte am insistat, dar în zadar! Ninurta, fiul războinic al lui Enlil, și Nergal, propriul meu fiu, armele otrăviră și dezastrul dezlănțuiră. Că Vântul Răului după încleștare va veni, nu știam! în agonie ei acum se tânguie. Că acea furtună a morții, în vest născută, spre est o va porni, cine să prevadă putea!!!! Zeii se jeluiesc. în cetățile lor sacre, zeilor a crede nu le venea, pe când Vântul Răului tot înspre Sumer înainta. Unul după altul, zeii din cetățile lor fugiră, templele vântului abandonându-le. In Eridu, cetatea mea, nimic n-am putut face ca apropierea norului otrăvit să opresc. Fugiți în stepa deschisă! pe oameni i-am îndemnat; și împreună cu Ninki, a mea soață, cetatea am părăsit. La Nippur, cetatea sa, loc al Legăturii Cer-Pământ, Enlil, pentru a-l opri, nimic să facă nu putu. Vântul Răului către Nippur grăbea. în carul lor celest, Enlil și soața sa degrabă plecară. La Ur, cetatea de scaun a Sumerului, Nannar tatălui său Enlil ajutorul îi ceru; în templul ce către ceruri în șapte trepte se înalță, Nannar să se lase la mâna sorții refuză. Tată care m-ai născut, mare zeu ce domnia în Ur mi-ai încredințat, Vântul Răului oprește! Nannar se rugă. Mare zeu ce soarta hotărăști, întru slava ta, Ur și oamenii săi absolvă! Nannar continuă. Enlil, fiului său Nannar, îi răspunse: Nobile fiu, conducerea minunatei cetăți Ur ți s-a încredințat; domnie eternă nu ți s-a încredințat. Pe soața ta Ninagal o ia și împreună din cetate fugiți! Nici chiar eu ce soarta hotărăsc, destinul nu îl pot forța! Așa Enlil, fratele meu, vorbi; vai, vai, nu destin era! Un dezastru, cum de la potop mai mare nu se văzuse, asupra zeilor și Pământenilor lovi; vai, nu destin era! Marele Potop a se întâmpla menit fusese; Marele Dezastru, cu furtuna sa de moarte aducătoare, nu. Ci o strâmbă juruință îl cauzase, o hotărâre a Sfatului; cu Armele Terorii creat. Căci prin hotărâre, nu destin, armele otrăvite se dezlănțuiră; și intenționat soarta se abătu. împotriva lui Marduk, primul meu născut, cei doi fii distrugerea își îndreptară, cu inimi de răzbunare pline. Nu lui Marduk moștenirea i se cuvine! Primul născut al lui Enlil strigă. Am să mă lupt cu el cu arma, Ninurta spuse. Armată de oameni a adunat, ca Babilon drept Buricul Pământului să-l proclame! Nergal, fratele lui Marduk, strigă și el. în Sfatul marilor zei cuvinte veninoase se răspândiră. Zi și noapte împotrivă m-am ridicat; pacea am susținut, graba condamnând. E a doua oară când oamenii imaginea-i celestă i-au slăvit; de ce această opoziție să continue? pledându-i cauza am întrebat. Cercetate toate putințele sunt? Vremea erei celeste a lui Marduk nu este? încă o dată am întrebat. Ningișzidda, propriul meu fiu, de alte semne din ceruri vorbi. Inima lui, nedreptatea lui Marduk față de el, s-o ierte nu putea, știam. Nannar, lui Enlil pe Pământ născut, la fel de intransigent se arătă.

De parte masculină și de parte feminină sunt! Enki le spuse; bărbăție și roză a desfătărilor posedă, Ca și noi, cei de pe Nibiru veniți, procreează. Ningișzidda, fiul meu, Esența din care sunt Creați a cercetat-o; Asemănătoare cu a noastră este, îngemănată în două spirale; Când esența lor cu a noastră se va combina, însemnul nostru îl vor purta, Și un Lucrător Primitiv naștere va lua! Poruncile noastre să le înțeleagă, Uneltele noastre să le mânuiască, truda din mine să o preia; Pentru Anunnaki din Abzu alinare va urma! Astfel Enki cu entuziasm le vorbi, încrezător vorbele rosti. Enlil în fața acestor spuse ezita: De mare importanță această chestiune este! Pe planeta noastră sclavia de mult s-a abolit, uneltele ne sunt sclave, și nu alte ființe! O creatură nouă, inexistentă înainte, la viață vrei să aduci; Creația numai în mâinile Tatălui Tuturor începuturilor stă! Astfel, opunându-se, Enlil rosti; aspre vorbele sale erau. Enki fratelui său răspunse: Nu sclavi, ci ajutoare să obțin plănuiesc! Ființa deja există! Ninmah grăi. Să primească noi abilități planul prevede! Nu o creatură nouă, ci una existentă, care cu imaginea noastră mai mult să aducă, convingător, Enki rosti, Cu o mică schimbare se poate obține, doar o picătură din esența noastră fiind necesară! Gravă problemă asta este, pe placul meu nu este, Enlil rosti. împotriva regulilor de călătorie de pe o planetă pe alta este, De regulile venirii pe Pământ interzisă. Obținerea aurului scopul nostru a fost, și nu să facem pe Tatăl Tuturor începuturilor! După ce Enlil astfel glăsui, lui Ninmah rândul să răspundă îi veni: Fratele meu! Ninmah lui Enlil îi spuse, Cu înțelepciune și profundă înțelegere Tatăl Tuturor începuturilor ne-a înzestrat, în ce scop am fost noi astfel creați, dacă nu de toate acestea cel mai bine să ne folosim? Esența înțelepciunii și profundei înțelegeri Creatorul Vieții ne-a dat, în orice scop am folosi-o, nu pentru asta destinați am fost? Aceste vorbe Ninmah către fratele său Enlil rosti. Cu ceea ce în esența noastră avem, unelte și care celeste am creat, Cu Armele Terorii munți am sfărâmat, cerurile cu aur le-am reparat! Astfel Ninurta mamei din care se născuse îi grăi. Fie ca înțelepciunea la crearea de noi unelte să ne ajute, și nu la crearea de noi ființe, Fie ca noi dotări având, și nu ființe sclave, truda ușurată să fie! Acolo unde înțelegerea noastră ne poartă, către asta destinați suntem! Astfel Ningișzidda grăi, cu Enki și Ninmah de acord fiind. De cunoștințele pe care le avem să nu ne folosim nu avem cum, Ningișzidda spuse, într-adevăr, destinul schimbat nu poate fi, de la început și până la Sfârșit hotărât este! Enlil astfel le spuse. Destin este sau Soartă este, Ceea ce acestei planete noi i-am adus, ca aurul din ape să-l luăm, Ca pe eroii Anunnaki în mine să trudească și ca un Lucrător Primitiv să creăm? Aceasta, frații mei, este întrebarea! Astfel, grav, Enlil vorbi: Destin să fie, Soartă să fie? A hotărî între acestea-i necesar, De la începuturi în ordinea lucrurilor a fost sau la alegerea noastră este? Lui Anu să-i aducă problema la cunoștință hotărâră; în fața Sfatului Anu problema o aduse. Bătrânii, cărturarii, căpeteniile consultate au fost. Lungi și grele discuțiile se purtară, despre Viață și Moarte, Soartă și Destin se vorbi. Nu se poate altă cale de obținere a aurului să existe? în pericol supraviețuirea este! Dacă aurul trebuie obținut, fie ca Ființa creată să fie! Sfatul hotărî.