Cutezatorii din Carpati (Octogon 074)

Un bisnis în munții Ruwenzori

Soarele ecuatorial arde nemilos, topind asfaltul. Valuri de căldură au năvălit prin fereastra deschisă, luându-se la bătaie cu aparatul de aer condiționat. Transpirația mi-a țâșnit aproape instantaneu prin toți porii, la impactul cu fierbințeala de afară. Fac abstracție de aceste inconveniente și studiez liniștit strada, ca un tip lipsit de preocupări. Simțurile nu m-au înșelat: la câțiva pași de hotelul nostru, doi tipi fac talpă și cască gura către intrarea în barul de la parter.

– Comitetul de întâmpinare a sosit, îmi anunț eu amicii.

– Ce lume! oftează Bălaiul. Nu mai poți face un pas că hop! un tălpaș, gata să-ți miroasă șosetele.

Indianul Corday se mulțumește să mârâie indispus.

Își asamblează mitraliera cu amortizor, din piesele ascunse în fundul dublu al geamantanului de mare lord cu care a intrat în Uganda. Amu`, ați aflat că antiteroriștii din Kampala dorm în cizmele statului, da` să nu vă împingă păcatu` să gândiți vreo mișelie! Amărăștenii ăștia de ugandezi n-au nimic de împărțit cu nimeni, cu excepția fasolelor pe care le exportă masiv, pe post de substanțe chimice ce luptă.

N-aș fi pus niciodată piciorul în această țară africană, dacă Zamolxe nu m-ar fi trimis, săgeată nu alta, către masivul Ruwenzori. Nu știți unde-s munții ăștia? Nici o rușine, amicii mei. Nici eu n-am știut, până ce n-am trecut pe sub benoaclele proprii și personale o hartă a Ugandei. Dacă vreți să cunoașteți, aflați că munții .cu pricina se întind între lacurile Edward și Albert, cam pe la frontiera dintre Zair și Uganda. Sunt acoperiți aproape total de vegetație ecuatorială și nu prea bine cunoscuți. Tocmai în acest masiv, exploratorii extratereștri au simțit ceva neobișnuit. Noi trebuie să mirosim terenul la milimetru și să descoperim despre ce este vorba. Misiune de exploratori pur sânge, vă vine a crede? Nici o țâră de spionaj, măcar de sămânță. Doar explorare și atâta tot.

Închid fereastra, îmi aprind o mahorcă și iau o gură de cafea rece, din paharul de plastic. Altceva mai bun n-avem de făcut. Așteptăm să vină ghidul promis de niște amici din VE. Cât suntem noi de trecuți prin ciur și prin dârmon, nu îndrăznim să ne aventurăm singuri până la țintă. Prea mulți europeni temerari au fost înghițiți de junglă. Ca să fiu foarte precis, în ultimii ani; câteva sute de exploratori au dispărut exact în zona care ne interesează – Ruwenzori. Credeți că i-au păpat leii pe toți? Eu sunt curios cum arată leii care au halit atâta carne de om. V-ați prins că madam Intuiția, o damă deșteaptă foc, mi-a șoptit că în munții respectivi se ascunde ceva care merită tot interesul nostru?! OK! Înseamnă că și dumneavoastră întrețineți relații bune cu .această damă, fapt pentru care sunteți recompensați cu intuiții valoroase.

În fine, taciturnul Corday se hotărăște să vorbească:

- Rușii, evreii sau globaliștii?

Se interesează de originea tipi lor care ne miros urmele. Lucru absolut normal, deoarece misiunea din această țară e cunoscută numai de comandantul nostru și câțiva copoi din solda Uniunii Europene. Cum naiba ne-au dibuit și ce vor de la noi? Mă îndur să-i răspund:

– Filorii nu ne spun nimic. Unul e african iar celălalt, asiatic.

– Mda. Din miile de turiști, au pus geana exact pe noi.

– Poate-i o întâmplare?

– Varain, m-am săturat de întâmplări negative, ca de mere pădurețe. Cineva ne lucrează în foi de viță.

– Haidem! îi fac eu hatârul. Să vedem cine se interesează de glicemia noastră...

Atmosfera din camera cu tapetul scorojit și cu insecte pe tavan se schimbă brusc. Bălaiul își aruncă hoitu de pe dormeză direct în mocasini, fredonând Să mergem neică la război! Indianul își ascunde mitraliera sub pătură și se ridică, gata de orice. Băieți de acțiune, camarazii mei. Simțeau că rugineau în atmosfera asta caldă și umedă.

– Uitea cum vom face... încep eu să le explic planul meu.

– Ploșnițe, piciule, mă atenționează lipoveanul. Instinctiv, îmi expandez biocâmpul și cercetez pereții. Nici urmă de microfon sau ochi de cameră video. Se vede că spaii băștinași n-au învățat încă nimic din tehnicile „democratice” de tras cu ochiu` și timpanu`. Sau, poate, nu-i interesăm neam și ăia de afară sunt din altă gașcă. Așa e în jungla liberă: nu știi cine și cu cine dansează. Să tot practici nobila meserie de spion într-o națiune care-și trimite faxurile prin tam-tam și-și urmăresc suspecții cu sculele naturale, moștenite de la părinți – felinarele și clăpăugele. Ca atare, continui să-mi expun planul de tragere în piept a filorilor curioși sau, poate, inamici.

Ieșim din cameră și coborâm unul, după altul, în formația stabilită. Eu și Bălaiul în față, ca niște tălâmbi fără griji. Indianul, pe post de umbră, la câțiva pași în spatele nostru. Dama de la recepție, o tipă de vreo treizeci de ani, bine dezvoltată în sectorul lactat și înfășurată în câțiva metri de pânză înflorată, ne zâmbește mai larg decât nea Nelu Iliescu. Vrea să ne prezinte dentiția ei perfectă, de carnvoră. I-o admirăm și-o rugăm frumos să anunțe pe oricine ne-ar căuta că am plecat să ne răcorim la un restaurant. Ne asigură că va face întocmai, cu cea mai mare plăcere. Desigur, minte în mod convențional. Face ea ceva cu cea mai mare plăcere dar nu cu noi. V-ați prins?

Ieșim în căldura de cuptor și o luăm la pas către dreapta. Adică, exact în direcția opusă locului în care mișună filorii. Îi simt deja cum se frământă pe urmele noastre. Nu m-am înșelat. Unul este un negrotei ambalat în țoale albe și sandale sudaneze. Celălalt posedă o meclă tipică de ceainiz, de-mi vine să-l înjur pe meșteru` Hu Jintao că-și lasă supușii să facă lucruri atât de rușinoase pe plaiurile africane. Poate nu-i chinez, mă încearcă dona Rațiune, o altă tipă cu care întrețin relații cordiale. Vă întrebați de ce-mi frec neuronii cu originea fiorului? Păi, numai cu ăia mulți, mici, galbeni, care halesc cu bețișoarele încă nu suntem în război. Gândiți că, în definitiv, ce mare scofală un conflict cu ceainizii? Așa gândea și Dabâliu Buș din Casa Bianca, înainte de a afla cât înseamnă un miliard, deoarece era învățat să facă socoteli numai pe degetele de la mâini, și picioare. Dacă ați ști ce fațadă perplexă a arborat, când a aflat că gălbiorii din Ceaina sunt de vreo cinci ori mai mulți decât yankeii! Așa ceva nu se există! urlau ochișorii săi miopi, privind cifrele oferite de amica sa de taină, patinatoarea Condolița.

Asfaltul de pe trotuar fâsâie sub tălpile noastre. E taman miezul zilei și temperatura oscilează în jurul a plus cincizeci de grade Celsius. Ne invidiați, ai? În casele dumneavoastră, încălzite cu promisiuni politice, temperatura e de trei ori mai mică. Și-o să mai scadă, spun optimiștii. Cică, guvii au aflat că frigu` conservă tinerețea și vor să vă facă un pustiu de bine. Ziceți că să și-l facă lor? Așa să fie!

Pășim tango, cu mirositorii de urme agățați de coada noastră. Nu ne grăbim deloc, să nu cumva să ne scape de sub geană. Suntem băieți gigea, nu-i așa? Le ușurăm munca pizmașilor. Așa credeți, ai? Poate când o zbura vaca, să întâlniți spai atât de nătăfleți. Noi ne întindem plasa cu dibăcia specifică hulitei noastre meserii. Mergem și discutăm, aparent relaxați, ca și cum n-am fi descoperit nimic. Iar prin creiere ne umblă suprema rugă Dă, Doamne, să ne considere fraieri! Nici o păcăleală nu e grea, când partenerii vă consideră proști. Ei rămân cu orgoliul inflamat, dumneavoastră cu câștigul. V-a căzut fisa cum sună această regulă împrumutată din nobila breaslă a trăgătorilor cu ochiu` și timpanu`? Prefăceți-vă blânzi și fraieri, ca să păcăliți îngâmfații și să câștigați zdravăn!

– Asta, piciule? mă întreabă Bălaiul, oprindu-se în fața unei cârciumioare cu acoperiș pleoștit,

Restaurantul imită colibele indigene și e la fel de bun ca oricare `altul, pentru ce ne umblă prin scăfârlii. Trag cu coada ochilor la filori. S-au oprit și se prefac a discuta aprins. Se vede de la o poștă că sunt pufarini. N-au atins nici pe departe gradul de prefăcătorie al spailor europeni. Amu`, că ați aflat că spaii noștri sunt cei mai buni din Lume, nu simțiți cum vi se umflă pipotele de mândrie? Nu? Păi, bine, scum-

Pag. 3 – 7