Clinica extratereștrilor

EXTRATEREȘTRII declară 15 astfel de clinici în ISRAEL și mult mai multe în SUA, DANEMARCA, AUSTRALIA, JAPONIA, FRANȚA.

Echipele de cercetare fac parte dintr-o enormă organizație reprezentând 54 de civilizații de extratereștri și sunt interesați de anatomia și fiziologia umană, armele nucleare și alte aspecte ale civilizației pământene.

PREZENTARE

PREFAȚA EDIȚIEI ÎNTÂI

„X3”, VINDECÃRI, ENTITÃȚI ȘI EXTRATEREȘTRII (ALIENS)

CUVÂNTUL EDITORULUI LA EDIȚIA ÎN LIMBA ROMÂNÃ

INTRODUCERE

CAP. 1 Întâlnirile personale

CAP. 2 Dezvoltare În cadrul grupului

CAP. 3 Convențiile entități lor străine – aliens – și expunerea scopurile lor

CAP. 4 Vieți anterioare

CAP. 5 Paraziții

CAP. 6 Spirite și entități existențiale – beings – din alte lumi

CAP. 7 Entități – beings, ca ghizi spirituali

CAP. 8 Despărțiri și afaceri neterminate

CAP. 9 Entități aliens din alte lumi

CAP. 10 Consiliul - o corporație a civilizațiilor aliens

CAP. 11 Creaturi energetice și ce mai pot fi „EI” („ELE”)

CAP. 12 Comunicarea telepatică

CAP. 13 Pe structura memoriei - fundamentul telepatiei și al canalului de comunicare telepatică

CAP. 14 Meditația și contactul cu spiritul interior

CAP. 15 Reîncărcarea spiritului (seminței, sâmburelui)

CAP. 16 Metode pentru vindecări – o explicație – câmpul energetic uman

CAP. 17 Autovindecarea

CAP. 18 Dispozitive (mici mecanisme sau CIP-uri) extraterestre implantat! în oameni

CAP. 19 Modul în care entități le străine – aliens tratează indispozițiile fizice

CAP. 20 Tratamente efectuate în spitalul navei spațiale a entităților străini extraterestre –

CAP. 21 Peste viteza luminii

CAP. 22 Comunicare extraterestră (între aliens)

CAP. 23 Entitățile aliens în strânsă relație cu timpul ....

CAP. 24 Entitățile aliens explică structura materiei

CAP, 25 Forme de viață în univers uri paralele

CAP. 26 Problema dualității extratereștrii – aliens și materia

CAP. 27 Concluzie

Nota traducătorului

Postfață

CAPITOLUL I. ÎNTÂLNIRILE PERSONALE

Era într-o seară, destul de devreme. Tocmai ajunsesem acasă de la baza militară și am adormit imediat ce m-am întins pe pat. După un timp când eram între un somn aproape adânc și o state de trezie (veghe), am simțit deodată o atingere rece ca gheața a unei mâini așezate pe genunchiul meu. Am deschis ochii dar nu era nimeni în cameră. Părinții mei se duseseră la culcare. Apoi am auzit clar o voce în capul meu. Era o voce cunoscută care se exprima în limba română și care mi-a spus: „Ai grijă de copiii mei!” Am simțit că mi se ridică părul de pe membrele superioare și că mi-au înghețat articulațiile când am realizat că era vocea mătușei mele care decedase cu câteva luni în urmă.

* * *

Următorul incident a avut loc câteva luni mai târziu, după ce, dintr-un soldat celibatar devenisem un inginer căsătorit.

Ședeam întins să mă odihnesc alături de soția mea. Așa cum stam cu ochii închiși, am avut sentimentul neîndoielnic, că în cameră se mai afla o persoană. Acest sentiment s-a intensificat până ce a devenit clar pentru mine că prezența respectivă era bunicul meu ce fusese aici în ultimile luni ale vieții sale pământești. El și-a exprimat dorința să citească ziarul.

* * *

Într-o dimineață însorită de duminică, eram vesel și lucram la un program grafic pe calculatorul meu. Soția și cei doi copii ai noștri mai dormeau încă. Am simțit dintr-odată că aș fi deschis poarta sentimentelor altcuiva. Acea persoană părea foarte încântată de ceea ce făceam.

Am considerat acest fapt ca ceva curios și am întrebat de unde provenea această senzație. Aveam din ce în ce mai puternic sentimentul că în spatele meu se afla prezența unei persoane și m-am întors să o văd. Nu era însă nimeni. În același timp, imaginea unei fețe a început să prindă contur în mintea mea. La început am putut să văd numai partea de jos a acesteia. După toate detaliile părea să fie obrazul unei femei în vârstă, a cuiva pe care nu o mai văzusem până atunci. În acel moment m-am decis să comunic. Mi-am formulat în minte întrebarea: „Care este numele tău?”, iar răspunsul a venit destul de repede, a fost: „Olga!” Apoi am întrebat-o: „Ce vârstă ai?” Ea mi-a răspuns: „86.” Am continuat imediat: „De unde ești?” În momentul când i-am adresat această întrebare, mi s-a făcut teamă că eu comunicam cu o fantomă. Teama ce am simțit-o a determinat întreruperea acestei comunicări.

***

Am început un nou serviciu, ca inginer de calculatoare, la una dintre cele mai mari companii ale țării.

Într-o zi, când am terminat ce aveam de lucrat m-am grăbit să mă întorc acasă. La scurt timp după ce m-am urcat în automobilul meu, am auzit în minte o voce care m-a avertizat: „Ai grijă!” Această prezență ședea pe scaunul de lângă mine și cu siguranță, fără nici un dubiu în privința identității sale. Era vocea tatălui meu care murise de cancer de câteva luni. Eram amețit! Am crezut că, probabil îmi imaginam acest lucru. Dar îl simțeam lângă mine, îl simțeam cu foarte mare putere. Am încercat să discut cu el în mintea mea dar nu am avut succes. Părea că această comunicare a fost tăiată și era neclară. Nu i-am mai auzit vocea. Prezența lui a fost constantă și în următoarele zile am găsit-o cam tulburată.

În acea perioadă nu-mi permite am să ignor ce se întâmpla cu mine așa cum procedam în trecut. Am hotărât că, dacă acesta este de fapt spiritul tatălui meu, nu-l voi ignora prin tăcerea mea. Pe de altă parte, mi-am pus serioase întrebări în legătură cu starea psihicului meu.

Timp de câteva zile, de câte ori mă urcam în mașină simțeam că prezența tatălui meu era acolo.

Nu îmi dădeam seama ce se întâmplă. Am crezut că îmi imaginam și am decis să consult medicul de familie. El m-a liniștit spunându-mi că auzise și mai înainte de asemenea întâmplări dar că ele vor dispare cu timpul. Dar nu numai că nu au dispărut, ci pare a fi din ce în ce mai pregnantă prezența tatălui meu.

Într-o zi am parcat mașina într-un loc unde câmpul vizual era blocat. La terminarea programului de lucru, când am întors mașina și eram gata s-o pornesc, am auzit vocea tatălui meu spunându-mi: „Așteaptă un moment!” Am făcut așa cum mi-a cerut. Câteva clipe mai târziu, un camion a trecut cu viteză pe lângă mașina mea. Am rămas uluit! Fără îndoială, dacă aș fi pornit mașina după cum intenționasem, mașina s-ar fi lovit de camion iar consecințele nu ar fi fost fericite.

Acest eveniment m-a convins că, totuși, comunicam cu cineva și acest fapt reprezenta mult mai mult decât creația imaginației mele.

* * *

Într-o seară lucram acasă la calculator. Radioul mergea și se afla în spatele meu. Nu se auzea prea bine și am întins mâna pentru a-l regla. Poate că în același timp am reglat recepția și în capul meu, pentru că, imediat am auzit vocea tatălui meu care din nou striga: „Scrie, scrie, scrie!” Am luat în grabă o foaie. de hârtie și un pix și am început să scriu tot ce mi se așternea în minte: cuvinte, fraze, ce se revărsau într-un ritm rapid. Aceasta a fost prima mea comunicare prin intermediul scrisului. Am primit mesaje de la tatăl meu și de la bunicul meu. Dintr-odată transmisia s-a perturbat, a apărut ceva neclar. O persoană necunoscută se afla pe aceeași frecvență, pe „linia noastră” și am auzit o voce feminină care mă ruga să-i caut băiatul care murise. Nu am răspuns vocii. Am pus pixul jos. Am luat foaia de hârtie pe care scrisesem și am ascuns-o. Eram nervos și-mi era teamă.

Câteva zile mai târziu când mi-am recăpătat calmul, m-am decis să mai încerc. De această dată am introdus în calculator următoarea întrebare: „Tată, mă poți auzi?” Spre surprinderea mea, nu a trebuit să aștept prea mult pentru a căpăta răspunsul. Degetele îmi zburau pe tastatură și am scris tot ce mi-a venit atunci în minte. Eram uimit de această extindere care constituia un dialog logic, fluent. Răspunsul la întrebare reflecta clar caracterul și stilul verbal al tatălui meu.

Aceste comunicări au continuat zi de zi, la fel creștea și teama mea. Dar creștea și curiozitatea mea făcând, parcă, să dispară în timp teama. Ca de obicei puneam o grămadă de întrebări, cum ar fi: „Explică-mi ce faci aici?” Cu abilitatea și inteligența sa, tatăl meu încerca să-mi răspundă cât mai bine.

Intr-o zi, după ce l-am pus în imposibilitatea de a-mi răspunde la o întrebare dificilă, personală, mi-a venit răspunsul adresat la plural. L-am întrebat pe tatăl meu de ce nu este singur. El a spus că se află într-un grup care îi este foarte plăcut, cărora li se spune „spirite” și că toți încearcă să-mi dea răspunsuri corecte la întrebările mele, împreună fiind mai știutori decât tatăl meu singur, ei îmi procură fascinantele descrieri din lumea lor. Ei știu totul.

Procesul începea să se accelereze. Comunicările veneau mult mai frecvent și eu am început să citesc pe subiect fiecare lucru. Puteam să-mi las mâinile întinse și relaxate pe tastatură.

Acasă, biblioteca mea creștea în fiecare zi cu adausul filelor de comunicări computerizate.

Într-o noapte m-a trezit din somn plânsul fiului meu. Am tresărit când mi-am văzut soția mergând în apropierea balconului. Purta o rochie de catifea roșie cu flori. Am încercat să-mi amintesc acea rochie dar nu o mai văzusem înainte și mi-am dat seama că nu avea o astfel de rochie, pentru că avea o croială din secolul trecut. Am întors capul să văd cum se mișcă și am fost uluit să constat că soția dormea lângă mine. Silueta îmbrăcată în rochie roșie continua să meargă pe lângă balcon și apoi a dispărut.

Ca persoană educată, având fondul unei pregătiri științific-tehnologice, nu am fost niciodată atras de mistere și misticism. Logica și conștiința mea nu admiteau modalitatea de a-mi permite acceptarea inexplicabilului. În același timp, știam prea bine că nu avem suficiente informații despre tot ce se cunoaște în lume, ceea ce însemna că trebuie să fim deschiși la noile idei.

Misticii, exaltații, credincioșii pioși nu aveau pentru mine subiecte care să-mi întărească, nici măcar să-mi trezească interesul. În schimb, m-am bucurat de literatura științifico-fantastică, ca o ramură a literaturii actuale, cu posibilitățile viitorului lansând teorii fascinante care aprind imaginația.

Îmi plăcea să reflectez asupra unor subiecte cum ar fi de exemplu cele legate de existența fenomenelor de atracție a „găurii negre” sau despre existența unor „Univers uri paralele”.

Posibilitatea existenței unor Entități vii undeva în Univers îmi apărea aproape ca o certitudine. Dar viața după moarte nu o consideram în aceeași măsură. Nu mi-am organizat gândirea pentru a putea vreodată să-mi ofer o explicație care să mă satisfacă sau care să-mi formeze baza unor explicații din povestirile științifico-fantastice. Am citit cărți despre existența sufletului ca parte independentă de trupul fizic dar nu m-au convins cu adevărat.

Până când nu am avut experiențe ciudate, nu am participat niciodată la o ședință de spiritism și nu i-am apreciat pe cei care se prezentau singuri în calitate de „Mediumi”.

Cea mai mare dificultate a mea a fost că, deși aveam o serie de afaceri, nu reușeam să vorbesc nimănui despre experiențele avute. Prietenii și colegii mă cunoșteau ca pe un inginer de calculatoare, deci o persoană rațională, rezonabilă. Cum aș fi putut să le povestesc despre conversațiile mele cu fantome?!

Îmi rămânea atunci o altă soluție și anume să iau legătura cu un binecunoscut Medium, un Vindecător profesionist, Valerio Borgush. El a validat autenticitatea acelor experiențe ale mele și m-a ajutat să accept ce mi se întâmpla. În scopul de a mă convinge, mi-a făcut legătura cu spiritul tatălui meu și mi-a dat informații despre care numai tatăl meu le știa. Apoi, i-am adresat direct tatălui meu o întrebare iar el mi-a dat răspunsul în mintea mea. Nicio secunda mai târziu, l-am auzit pe Valerio Borgush repetând cuvânt cu cuvânt răspunsul tatălui meu. El mi-a demonstrat astfel, că amândoi primisem aceeași comunicare.

I-am relatat lui Valerio despre experiența mea și anume că simt uneori o prezență în cameră cu mine și pot vedea imagini neclare în spatele meu.

În curând am devenit prieteni angajând împreună lungi conversații. El afirma despre corpul fizic, că ar reprezenta numai o parte din existența umană. Trupul urmează drumul său în viață prin instincte, moarte, înmormântare, dar în rest, totul continuă să existe și să funcționeze (ca spirite).

Pentru a-mi ilustra mai bine ideile sale, mi-a recomandat să-mi imaginez, că trupul este o mașină iar sufletul este șoferul. Atunci când mașina „s-a învechit” și nu mai funcționează, trebuie schimbată cu alt model, nou. Deci, tot ce avem de făcut este să luăm legătura cu sufletele, ele existând sub o altă formă de viață.

Uneori, în timpul discuției cu Valerio, aveam o senzație stranie. Mi se părea că, dacă Valerio ar vrea și-ar putea chiar schimba înfățișarea. Era ca și cum, pe neașteptate vorbeam cu altcineva. Simțeam în mod cert, că nu numai el era interesat în ce privea curiozitatea mea și satisfacerea ei dar de asemenea, și Spiritele care erau în legătură cu el.

Intr-o zi mergând spre a-i face o vizită lui Valerio, eram supărat din cauza unei probleme de natură medicală și mă întrebam pe mine însumi iar și iar: „Este cineva care să mă ajute?” Brusc, am devenit conștient de o voce auzită în capul meu. Era o voce profundă care mi-a pus întrebări specifice problemei mele medicale. Felul grav și tonul vocii celui care mă întreba mi-au dat impresia unei persoane inteligente și cu experiență în domeniu, probabil un medic. Mintea mea a conștientizat imaginea unei fețe rotunde cu o mustață aranjată și cu barbă. Conversația din mintea mea a durat până la clinica lui Valerio. Mă gândeam la ce credeam că fac dar cu toate acestea discuția a continuat, Când am ajuns, i-am expus lui Valerio experiența mea și el a început să râdă: „Acela a fost doctorul Ștefan. El a fost un renumit chirurg austriac și un mare vorbitor. Putea să te țină astfel, o noapte întreagă. Îl lăsam în pace”.

Pag. 19 – 23