Credințele noastre creează realitatea noastră

Alegerea de a fi fericit vine din credința că fiecare poate trăi așa cum vrea pe acest pământ, fiecare e liber să experimenteze viața așa cum dorește și asta aduce starea de fericire. Spunea cândva o doamnă foarte dragă mie că fiecare om vine pe pământ să caute fericire. Stă cu ea în casă, în pat cu ea, în societate, dar este atât de aproape încât nu o vede.

Chiar dacă avem fericirea în exterior, atât timp cât nu o conținem ca stare nu o putem vedea, trăi, simți. Când în noi e fericire traducem tot din exterior ca fiind fericire.

Programarea copilului în primii șapte ani de viață

Dumnezeu a făcut omul după chipul și asemănarea Lui. Astfel, fiecare om poartă în el chipul lui Dumnezeu, manifest sau nu.

Fiecare copil înseamnă participarea omului la Creația Domnului. O repetare a Chipului Divin. Acest lucru semnifică nu numai participarea la formarea structurii fizice, cum se înțelege în mod curent, ci formarea entității ca întreg. Formarea corpului fizic al copilului nu este un proces care poate fi dirijat conștient, aceasta se realizează prin procese subconștiente, atât ale entității care vine cât și ale trăirilor și atitudinilor părinților din preajma fătului. Ceea ce prea puțin se cunoaște este faptul că aportul părinților la crearea copilului este infinit mai subtilă și posibilitățile de influențare a caracterului, destinului și sănătății viitorului copil sunt practic mult mai mari decât s-ar bănui.

Fiecare copil este o entitate de sine stătătoare, o personalitate care se afirmă din primele ceasuri de viată fapt bine cunoscut de medicina clasică. Entitatea vine, de fapt, în acest plan material, fizic, având un anumit caracter și un anumit parcurs al destinului stabilit pentru existența care abia își începe viața terestră, determinată de anumite Legi Univers ale. Acest caracter, precum și acest destin, poate fi ameliorat sau agravat în două moduri:

Primul proces este în genere cunoscut și acceptat. Cel de-al doilea și importanța covârșitoare, este mult mai puțin studiat și prea puțin conștientizat ca semnificație strategică a acestui proces asupra viitorului umanității în genere. Mereu se repetă: „copii sunt viitorul națiunii”. Se pune problema, însă, ce facem noi în mod practic pentru aceasta? Fiecare părinte poate lucra în acest sens.

Codul genetic al copilului este o combinație (deloc aleatoare) a codurilor genetice ale părinților. Adesea se afirmă: „seamănă cu tatăl, este sufletist ca el!”. Deci nu se moștenește doar conformația fizică (ochii, părul, nasul) ci și caracterul, gesturile, etc.

Și toate acestea când se imprimă? Se pare că până la naștere o parte, dar și după naștere, prin capacitatea extraordinară a copilului de a imita.

Copilul este foarte deschis față de părinți, de la care ște hrană de toate tipurile:

Prin comportamentul părinților la un moment dat, copilului se impregnează în structuri fie anumite tare, anumite fobii, anumite sensibilități în domeniul sănătății, cu agravarea problemelor și programelor destinului deja existente, fie poate primi ajutor, căpăta numite atu uri, atenua programe negative, pentru a realiza cât mai bine lucrarea pentru care a venit pe aceste locuri și în această familie.

Astfel responsabilitatea părinților începe chiar înainte de concepție, ținând cont de faptul că informațiile din câmpurilor părinților se transmit copiilor, și chiar se amplifică acolo unde se suprapun peste programe existente în structura copilului. Dacă însă părinții lucrează asupra lor înșiși pentru remedierea acestor lacune, ajutorul dat copilului este considerabil, astfel că, atunci când are loc concepția, chiar structurile părinților poartă astfel de energii și informații, cu o vibrație net ridicată, oferind astfel șansa unei configurări armonioase a câmpurilor copilului.

În acest mod relația părinți-copii, relativ pasivă, poate deveni activă și conștientă, o relație de sacralitate, astfel încât hrana copilului să fie de cel mai înalt nivel vibrațional.

Ajutorul devine astfel cu dublu sens:

Imprimarea informațiilor și programelor de tip organizatoric nu prezintă o dinamică liniară. Perioada în care copilul este cel mai deschis, receptiv la influențele părinților, structurile lui informaționale și energetice mulându-se pe programele acestora este cea de până la
șapte ani.

2.1. Perioada dinainte de concepție

Când venim la concepție, creierul nostru nu are nici o informație. Și natura divină și natura umană au fost implementate la nivelul creierului după concepția noastră.

Cu o anumită perioadă înainte de concepție, entitatea veni la trup se apropie de perechea de părinți care va aleasă și astfel intră în contact cu informațiile și energia din câmpurile lor, având loc o egalizare vibrațională, o punere în rezonanță a structurilor copilului cu cele ale părinților. Copilul va pătrunde în mediul fizic prin mintea și câmp urile părinților, având loc o suprapunere din punct de vedere a vibrațiilor peste acestea. El ia cunoștință de nivelul vibrator și evolutiv al acestora, și deja au loc primele programări ale entității, necesare pentru a se putea adapta familiei și mediului în care vine.

Prezintă importanță în această fază atitudinea de atracție sau respingere față de ideea de a avea copii, această informație copilul o preia și o va manifesta ulterior. Adult fiind, prin maturizare prematură, atitudine ursuză și respingerea inconștientă a ceea ce ține de copilărie, lipsa sociabilității, însingurare voită și adesea lipsa dorinței de a avea copii. La părinți această lipsă de dorință nu este neapărat o reacție determinată de afecte negative, ci adesea apar motivații rațional-materiale dar acestea imprimă vibrația joasă a fricii în structurile entității.

Așteptarea unui copil, chemarea lui cu iubire, și în mod special trăirea în vibrații ridicate prin acțiuni și activități constructive, sunt ca o chemare de iubire care învăluie și atrage viitorul copil, ca o melodie suavă, dăruindu-i acele elemente și particule cu cea mai înaltă vibrație din ființa lor, ea preluând elementele de iubire ale părinților, care îi creează astfel o bază de lansare aparte în viață.

Cea mai înaltă formă de iubire – Iubirea de Dumnezeu, Iubirea pentru Sinele Divin – va dărui în orice fază a formării și dezvoltării copilului cele mai alese elemente care dau gustul vieții, puterea de a trăi și a găsi viața în tot ce-înconjoară, îi deschide porțile spre bogățiile revărsate către noi de Dumnezeul Central. Obișnuința părinților de a se înălța prin iubire și înțelegere către Dumnezeu (Sinele Divin) va deschide entității șanse pe care aceasta le va utiliza sau nu ulterior prin Liberul său Arbitru.

Alt element important în acest timp îl constituie gradul de iubire de sine al părinților, care se transmite copilului, astfel că el este programat cu o anumită putere de a iubi, căci iubirea de sine ilustrează puterea de a-ți iubi aproapele. Lipsa acestei iubiri de sine la părinți constituie un blocaj dureros pentru copilul care va suferi din pricina impotenței de a iubi, și atunci el va fi nevoit ulterior să facă mari eforturi pentru a putea depăși aceste limite și pentru a învăța prin iubire și nu prin suferință.

Atunci când părinții au tendința de a agonisi mai mult decât le este necesar, ignorând sensul verbului „a da”, are loc programarea pentru legare exagerată de planul material, iar această programare face copilul să-și identifice creșterea doar prin plan material, și astfel se undă cu materia. Copilul va primi programul de a nu da, de a acumula în exces în dauna celorlalți, putând ajunge la fenomene de vampirism și datorită faptului că părinții, obișnuiți să nu ofere nimic, își blochează energiile, consecința fiind neputința copilului de a primi elemente necesare pentru supraviețuire, și atunci recurge la alte surse.

2.2. Perioada de sarcină

Din momentul concepției începe formarea corpului fizic. Un moment crucial îl constituie conștientizarea existenței sarcinii. Pentru mulți acesta este hotărâtor: rămân sau nu. Respingerea copilului, fie și ca simplă alternativă, nefinalizată, este resimțită ca o respingere, o totală lipsă de iubire.

Perioada de sarcină constituie pentru copil momentul acomodării cu mediul în care acesta va veni, însă toate percepțiile le primește prin intermediul mamei.

Acesta este momentul în care se configurează și canalele de comunicare ale copilului cu Dumnezeu, cosmosul, oamenii și cu toate regnurile, mulându-se pe cele ale mamei, de la care învață. O comunicare defectuoasă a mamei, dar și a tatălui, va duce la complexe, introversiune, necomunicare, bâlbâială, copilul poate deveni inexpresiv, taciturn, timid sau dimpotrivă excesiv de agitat, risipitor de energie pe toate nivelele, agasând mediul prin manifestări zgomotoase și

Pag. 27 – 33