Nu este oare și acesta chipul pe
care Cel Etern îl ia în țesătura exilului? în capătul de sus al scării, în „EU
SUNT", Cuvântul este Eternitate. Acolo nu mai există timp, iar spațiul
este în mod cert infinit.
Creația presupune în consecință
numeroase alte spații-timpuri la care conștiința noastră nu are acces încă, dar
care există, locuite de cete ale îngerilor. Iar dacă ne uităm la scara
patriarhului ca la un Arbore a cărui sevă este conștiința noastră chemată să
urce, într-un anotimp fabulos al primăverii, înțelegem atunci că YHWH,
Cuvântul, Cel care ne cheamă, este rodul său. în această dinamică, rodul
precedă Sămânța, iar aceasta ne întemeiază pe fiecare dintre noi.
în această situație putem să
înțelegem fragmentul din „Evanghelie", Bassorah, „informația" din
„străfundul lucrurilor", în care Hristos, „EU SUNT", îi cere
smochinului, care încă nu are decât frunze, să îi dea fructe. întrucât
smochinul nu îi dă rodul său, el este transformat pe loc într-un pom neroditor
de către Domnul. în realitate smochinul, simbol al Omului în calitatea sa de
iubire, relativ roditor într-un timp al spațiului nostru comun, neînțelegând că
El este dintr-un alt spațiu în care nu mai există timp, se dezvăluie sterp în
esența sa divină. Sămânța sa Yod nu a încolțit. Aceeași poveste este prezentată
și în Talmud unde i se cere unui roșcov să își ofere roadele în afara
anotimpului obișnuit. Roșcovul însă, ”EțHaerub în ebraică, este arborele
Săbiei! Iar noi știm că atunci când Sabia nu se făurește, ea ucide - numele
chiar al roșcovului poartă în sine destinul său. Dacă nu participă la viața lui
„EU SUNT", și el va fi transformat într-un pom uscat, fără roade!
Omul este acest Arbore.
Natanael sub smochin își oferă rodul. Iisus îl recunoaște. Avraam este acest
Arbore, el, cel care, imagine emblematică a Tatălui, instituie în Isaac icoana
lui Hristos istoric și a Fiului Omului din interiorul Omului. Atunci când
Dumnezeu îi cere sacrificiul Fiului3 său, îi transmite din nou îndemnul „Mergi
spre tine" de la începutul vieții sale de Om pe picioarele lui, adresat
patriarhului în momentul în care, ascultând de Domnul său, pleacă din casa
părinților pentru a se cufunda într-o aventură nebună.
Atunci când am evocat această
primă experiență numinoasă a lui Avraam, am trecut sub tăcere neînțelegerea pe
care a avut-o traducătorul care a dat sens acestui pasaj biblic folosindu-se de
o repetiție: „Ieși, vino...", textul original ebraic Lek Leka, în sine,
putând lăsa loc unei confuzii, situație în care este citit doar la nivelul de
înțelegere numit Pșat, adică nivelul literal.
Din acel moment Adam nu mai
putea fi introdus într-o nouă dimensiune a lui însuși. Acest nou spațiu l-ar fi
„ars", întrucât nu își dobândise structurile necesare pentru a-l putea
trăi. El a fost așadar adus înapoi la starea animală specifică zilei a șasea a
Facerii printr-un act de iubire și având ca scop păstrarea vieții lui, și nu
printr-un act de pedepsire. Această regresie s-a înfăptuit fără ca Omul să își
piardă calitatea de Chip al lui Dumnezeu, rămânând îmbogățit cu Sămânța
dumnezeiască aflată la temelia ființei sale și care este mereu chemată să
încolțească și să crească.
Ne aducem aminte că drumul
Omului este conturat de trei matrice, care structurează și corpul uman:
matricea de apă la nivel pelvian, matricea de foc la nivelul toracelui și cea a
craniului.
Iisus trăiește simbolul
botezului de apă sub mâinile lui Ioan Botezătorul în apele Iordanului, mergând
să întâlnească peștii care se mișcă în ele. Acești pești reprezintă ei înșiși
simboluri ale energiilor animale care sălășluiesc în inconștientul omenirii, un
„Lot" Adamic.
Ioan Botezătorul, numit și
„înaintemergătorul", este cel care pregătește Traversarea pustiului, cu
toată lipsa de siguranță pe care aceasta o aduce în raport cu polul pământ de
ordin animal, și care invită la întoarcerea și la reînrădăcinarea în Dumnezeu.
Iisus însă trăiește adevăratul
botez de apă atunci când coboară în apele inconștientului fiecăruia dintre
bolnavii care vin spre El, cu alte cuvinte atunci când se cunună cu partea
feminină, cu ”Ișah a fiecăruia și fiecăreia, în vederea numirii și luării în
stăpânire a animalului care a cauzat boala.
Odată ce această coborâre în
„Apele-de-Jos" este realizată, adică odată ce această lucrare masculină
este desăvârșită, botezul de foc urmează de îndată. Iisus aduce atunci în
matricea inimii energia animală capturată, acolo unde, la focul aceleiași
iubiri care îl va călăuzi spre botezul de foc pentru a vindeca întreaga
omenire, Iisus jertfește animalul a cărui energie își oferă informația și îl
vindecă pe bolnav.
Această informație, Bassorah,
nu este alta decât cea depusă „în Sarah", BeSarah de altă dată, adică cea
a nașterii Fiului Omului la persoana bolnavă vindecată, cea a încolțirii
Arborelui Cunoașterii din această persoană.
Iisus nu va înceta să alunge
demonii, să răstoarne logicile acestei lumi, să inverseze valorile care
constituiau legea și mențineau obligația de a-i da ascultare Cezarului! Iar
atunci morții se trezesc din moarte și învie!
Ultimul, Lazăr, ”Eli ”Ezer,
aflat în mormânt de trei zile, învie din morți. ”EH ”Ezer înseamnă „ajutorul
lui Dumnezeu". ”Ezer este numele calității acordate de Dumnezeu, ”Elohim,
părții feminine ”Ișah din interiorul lui ”Adam, „astfel încât el să comunice cu
aceasta".
Lazăr cel înviat este „Ajutorul
lui Dumnezeu" înviat, astfel încât Dumnezeu să comunice din nou cu Adam,
mireasa Sa, iar ”Adam să comunice cu Dumnezeu!
După ce această Mare Lucrare
este săvârșită, Iisus se îndreaptă spre ultimul Său botez, cel al craniului.
înainte de această etapă însă
Mântuitorul sărbătorește Pastile cu ucenicii Săi.
Cina este precedată de ritualul
spălării picioarelor, așa cum era obiceiul în Israel în acea vreme să se
înceapă orice masă, cu atât mai mult cea a Paștilor. |