Capitolul I. Psihogenealogia, relația cu banii și succesul
De ce unii reușesc fără prea mare efort, în timp ce alții înoată contra curentului toată viața, deși pornesc la drum cu aceleași șanse? Cum se explică faptul că unii membri ai unei familii trag „lozul necâștigător”, iar alții sunt mai norocoși? Asemenea întrebări sunt despre reușita socială și finan-ciară, dar în același timp au legătură cu problema împlinirii persoanale, în general. In această carte, am ales să tratez mai detaliat chestiunea reușitei sociale, care de regulă este pusă pe planul doi în teoriile despre dezvoltarea personală, deși constituie o premisă esențială a echilibrului psihoafectiv. Mai întâi, trebuie precizat că oamenii înțeleg lucruri cât se poate de diferite prin expresia „reușită socială și financiară”. De exemplu, pentru unii, reușita înseamnă să se învârtă în cele mai înalte cercuri ale societății, în timp ce pentru alții, reușita socială și financiară constă pur și simplu în găsirea unui loc de muncă stabil, care le-ar permite să-și satisfacă nevoile. Astfel, în unul dintre capitolele acestei cărți voi aborda chestiunea definirii obiectivelor personale care pot fi realizate pe termen mai mult sau mai puțin lung. Mă adresez în special celor care consideră că drumul lor în viață este plin de capcane și obstacole. Prin urmare, le propun acestor persoane să-și parcurgă propriul labirint transgenerațional, pentru ca la final, după ce li se va clarifica istoria familială, ramura din arborele lor genealogic pe care o reprezintă ei înșiși să poată crește firesc în direcția cea bună. In ceea ce privește relația cu banii și reușita, dificultățile mentale au de multe ori legătură cu o povară transgenerațională, ce induce convingeri eronate, mecanisme de repetiție și comportamente de eșec la orice nivel... Există numeroase cărți despre bani. Originalitatea prezentei lucrări constă în faptul că abordează reușita dintr-o perspectivă psihogenealogică. Ea este rezultatul experienței mele de psiholog specializat în psihogenealogie. De-a lungul carierei mele am întâlnit numeroși oameni ale căror situații profesionale și financiare problematice s-au deblocat din momentul în care aceștia au început să vadă cu claritate loialitățile familiale inconștiente care le împiedicau dezvoltarea pe mai multe planuri, în special pe cel al reușitei sociale. Astfel de obstacole mintale se pot manifesta prin simptome foarte variate, de aceea vă și invit să stabiliți un diagnostic concis al felului în care vă raportați la bani și la succes, răspunzând la întrebările următoare: - Care sunt reușitele mele? - Care sunt eșecurile mele? - Nivelul profesional la care am ajuns corespunde capacităților mele? - Mi-am ales bine cariera? - Am probleme recurente cu banii (intru constant în descoperiri bancare, pierd bani în mod sistematic, fac cumpărături în mod compulsiv, fac plasamente neperformante etc.)? - Îmi doresc să-mi îmbunătățesc situația, însă nu mă simt în stare? - Simt o indispoziție atunci când e vorba de bani (când îmi verific conturile, când vorbesc despre bani cu bancherul meu etc.)?
pag. 11 - 12
|