Știți
oare cine l-;a binecuvântat și l-;a
povățuit spre
marea nevoință a mântuirii
pe preacuviosul Serafim de Sarov, sfântul arătat nu de mult în pământul Rusiei?
Știți oare cine i-;a
poruncit lui să se îndrepte spre Mănăstirea Sarovului, ca, sălășluindu-;se acolo, să caute loc de rugăciune și acoperământ liniștit pentru a-;și începe nevoințele călugărești, acele nevoințe de înălțimea
cărora s-;a minunat întreaga lume ortodoxă și care au adus acestui plăcut al lui Dumnezeu
deosebită cinstire pe pământ și
fericirea raiului cea din ceruri? „Având stăruință în lucrarea
vieții călugărești celei asemenea îngerilor – așa cum se cântă în Acatistul preacuviosului
Serafim –, ai mers la sfânta cetate a Kievului pentru a te închina cuvioșilor de la Pecerska, și, primind din gura cuviosului Dositei poruncă să-;ți îndreptezi calea ta în Pustia Sarovului, ai
sărutat acel loc sfânt cu credință
venind de departe și,
acolo sălășluindu-;te, ai
sfârșit viața ta cea plăcută lui Dumnezeu… Bucură-;te,
preacuvioase Serafime, mare făcător de minuni din Sarov!” (Icos 3) Numele acestui stareț este
Dositei. Îndată după trecerea lui la cele veșnice s-a aflat însă că vestitul stareț a fost, de fapt, o stareță... Dositeia. Smerită și nebăgată în
seamă s-;a scurs binecuvântata sa viață, în
strâmtorarea peșterii și în zăvorâre călugărească, însă pomenirea ei, ca
mare nevoitoare și înainte-;văzătoare,
s-;a transmis din generație în
generație.
|
Adevăr Divin
