A vorbi despre cercetare teologică autentică presupune a ne reaminti ce este
teologia autentică și
care este rolul ei.[...] Teologia este o harismă a duhului Sfânt, un dar al lui
Dumnezeu, cunoașterea
duhovnicească a realităților dumnezeiești și prezentarea lor în cuvânt de înțelepciune prin care teologul
descoperă noi semnificații duhovnicești ale cuvântului lui Dumnezeu. Prin însăși natura ei, teologia trebuie
să fie mereu adaptată la nevoile Bisericii și ale societății: chiar dacă își trage seva din Sfânta Scriptură
și din gândirea Sfinților Părinți, ea trebuie să fie ancorată în
realitățile fiecărei epoci
istorice. Astfel, deși
rămân neîncetat aceleași, temele mari ale teologiei se cuvin a fi actualizate și valorificate, adaptate la
noile realități
ale societății,
rămânând, în caz contrar, simple teorii fără relevanță existențială. De aceea unul dintre
principiile fundamentale ale Tradiției ortodoxe a fost acela al relației indisolubile dintre lex
orandi și lex credendi, între Dogmatică,
Liturgică și
Spiritualitate. [...]Volumul
de față însumează unele
studii pe care le-am prezentat ca referate la diferite simpozioane interne și internaționale. Dorim, de asemenea, ca
unele articole publicate într-o limbă modernă sau pe care le avem deja traduse
să constituie un al doilea volum. |