Adevăr Divin
Autori - Selecție A-Z

Eleodor Gh. Bistriceanu

Autor:
ELEODOR GH. BISTRICEANU este absolvent al Facultății de Matematică a Universității din București, al Facultății de Electronică și Telecomunicații a Universității Politehnica din București și al Facultății de Biologie a Universității din București.
După absolvirea studiilor de matematică, autorul a obținut repartiție dublă, fiind integrat în Institutul de Tehnică de Calcul din București (I.T.C.), unde a lucrat ca cercetător științific. A obținut doctoratul în matematică cu teza intitulată Metode ale analizei reale și complexe în tomografia computerizată, conducătorul fiind regretatul prof. univ. emerit dr. Octavian Stănășilă. Studiul tomografiei computerizate l-a introdus pe autor într-un remarcabil circuit de idei interdisciplinare, care l-au făcut să urmeze studii superioare în electronică și biologie, în acest din urmă domeniu obținând și un masterat. Autorul este un mare simpatizant al animalelor și plantelor și, de asemenea, un om care apreciază foarte mult filosofia și raționamentele subtile, indiferent de domeniul în care sunt aplicate (matematică, fizică, biologie, economie etc.). Lucrările următoare dau o imagine asupra preocupărilor autorului cărții de față.
De la Autor: Eleodor Gh. Bistriceanu
«
1 - 1 din 1
»
«
1 - 1 din 1
»

×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Vezi coș