Părintele Ghelasie critică o anumită „sciento-teologie” care se grăbește să legitimeze un limbaj și o problematică ce vin din câmpul științelor contemporane. Deși s-a ajuns astăzi, pe calea acestor științe, la descoperiri remarcabile mai ales în lumea microcosmosului, transferarea și interpretarea ne critică a acestor rezultate în perspectivă filosofică și teologică comportă riscul reiterării unei gândiri panteiste în care lumea este văzută tot ca „marele lanț al Ființei” atârnat de Absolut. O astfel de paradigmă a fost și este de neacceptat în creștinism, fiind mai ales incompatibilă cu mistica iconică unde se pune atât accent pe alteritatea ființială a creației și pe întâlnire a reală cu Dumnezeu.

În contextul „revirimentului” sacrului în conștiința contemporană, Părintele Ghelasie redescoperă omul în întreaga sa statură de ființă iconică dialogală și în dramatismul condiției istorice marcate de „uitarea chipului divin”. Volumul „Dialog în Absolut” este o revelatoare incursiune în taina omului, valorificând în chip providențial filonul tradiției creștine în contextul crizei secularismului. După ce a anunțat „moartea lui Dumnezeu” și „moartea omului”, gândire a desacralizată s-a „blocat” în tendința de a fărâmița și subversiona orice demers antropologie integra tor. În fapt însă, Dumnezeu se lasă negat, „răstignit” de omul iconoclast, pentru a învia în conștiința „fiului risipitor” în momente cruciale ale existenței sale. Despre sinuozitățile parcurs ului spre această înviere la plinătatea grăirii cu Dumnezeu și împărtășirii dumnezeiești ne vorbește Părintele Ghelasie în felul său unic.

În loc de Prefață: Scrisoarea unui Isihast ... 5

CAPITOLUL I: Testament ... 9

CAPITOLUL II: Redescoperirea Omului ... 10

CAPITOLUL III: Isihasm, Chipul Vorbirii de Rai ... 12

CAPITOLUL IV: Filocalia, Redescoperirea Isihiei ... 14

CAPITOLUL V: Glasul Transcendental al Isihiei ... 17

CAPITOLUL VI: Isihasmul, Vorbirea în Gest Sacru ... 18

CAPITOLUL VII: Dialogul între Taine ... 22

CAPITOLUL VIII: Asumarea Destinului Hristic .... 25

CAPITOLUL IX: Căderea din Rai, Căderea din Vorbirea cu Dumnezeu ... 27

CAPITOLUL X: Ne Naștem cu Menire Hristică ... 28

CAPITOLUL XI: Destinul Hristic, întâlnirea în Absolut ... 32

CAPITOLUL XII: Destinul Crucii ca Reîntâlnire în Absolut ... 39

CAPITOLUL XIII: Destinul învierii Hristice ... 42

CAPITOLUL XIV: Isihasmul, Cuvântarea din Inimă a Destinului Hristic ... 43

CAPITOLUL XV: Maica Domnului, Icoana Isihasmului ... 44

CAPITOLUL XVI: Eva distruge Icoana de Rai ... 46

CAPITOLUL XVII: Maica Domnului, Reînvierea Icoanei ... 47

CAPITOLUL XVIII: Icoana este Arhetipul Maicii Domnului ... 49

CAPITOLUL XIX: Creația Arhetipală ... 54

CAPITOLUL XX: Iubire, Agape, Eros ... 58

CAPITOLUL XXI: Mistică, Teologie, Metafizică ... 64

   Isihasm, Dialog în Absolut ... 66

   Isihasm, Darul Mântuirii în Inimă ... 67

   Isihasm, Liturghie Cerească în Inimă ... 68

CAPITOLUL XXII: Credința-Primirea, Supra-Eul Sufletului ... 69

CAPITOLUL XXIII: Sfinții Părinți și Urmașii ... 77

CAPITOLUL XXIV: Trăirea Isihastă este Ritualul Transcendental ... 79

CAPITOLUL XXV: Configurația Creației este Ritualul Vorbirii Dumnezeiești ... 89

CAPITOLUL XXVI: Trăirea Isihastă este Dialog între două Ritualuri ... 95

CAPITOLUL XXVII: Ritualul Isihast al Trăirii Iubirii întreite ... 99

CAPITOLUL XXVII: Isihasmul este Ritualul Rugăciunii Transcendentale ... 101

   Isihasm, întâlnirea în Absolut ... 103

CAPITOLUL XXIX: Isihasm, Dialog în Icoană ... 104

CAPITOLUL XXX: Icoana, Chip Ființial și Simbol, fără Amestecare ... 109

CAPITOLUL XXXI: Planurile Ființei-Sufletului și Energiilor Corpului ... 116

CAPITOLUL XXXII: Suflet-Psihic, Corp-Rațiune, Integralitatea Suflet și Corp – ca Psihologie ... 122

CAPITOLUL XXXIII: Planul Sufletului și al Corpului ... 127

CAPITOLUL XXXIV: Isihasmul este Dialog Transcendental, nu Simplu Extaz ... 133

Isihasm, Ochiul Logos din Inimă, cu Nesfârșite Mii de Priviri ... 138

CAPITOLUL XXXV: Ființa și Energiile Sale ... 140

CAPITOLUL XXXVI: Ce este Ființa în Sine și Ființările Sale ... 150

CAPITOLUL XXXVII: Ființa de Creație și Energiile Sale după Căderea din Rai ... 162

CAPITOLUL XXXVIII: Ființa de Creație se pierde dacă nu rămâne în Ființa Creatoare        ... 170

    Isihasm, Rostirea Logosului din Suflet ... 174

CAPITOLUL XXXIX: Isihasm, întruparea Limbajului Logos ... 176

CAPITOLUL XL: Ontologia Realității ... 178

CAPITOLUL XLI: Ființa în Sine este Limbaj, nu Gândire ...          184

CAPITOLUL XLII: Câteva „Repere” ale Limbajului Ființial față de „Limbajul” Gândirii ... 196

CAPITOLUL XLIII: Mistica Limbajului Isihast ... 204

    Isihasm. Taina Limbajului Ființial ... 213

CAPITOLUL XLIV: Isihasm, Liturghie și Euharistie-Împărtășanie ... 214

CAPITOLUL XL V: Actul Creației și Gândirea Creației ... 229

CAPITOLUL XL VI: Liturghia Lăuntrică și Liturghia Cosmică ... 243

Isihasm, împărtășirea din Euharistia Cuvântului Ființial ... 248

CAPITOLUL XL VII: Isihasm, Duh de Suflet și de Inimă ... 250

CAPITOLUL XL VIII: Providența Hristică și Pneumatică ... 258

CAPITOLUL XLIX: Isihasm, Filocalia în Trăire Integrală ... 269

   Isihasm, Întreitul Acatist al Inimii ... 290

Language in Mathematics, Science and Artificial Intelligence vs. Language in Theology ... 293

Introduction ... 294

Language in Mathematics ... 296

Language and Thinking – a Theological Approach ... 300

Theological and Scientifical Language ... 305

CAPITOLUL 1

Testament

Avva Arsenie, unul din cei mai apropiați ucenici ai pustnicului Neofit, a lăsat un Testament ucenicului său:

„Fiule, îți las ca Moștenire Dumnezeiescul Dar al Isihiei, ca Binecuvântare transmisă de la avva Neofit Pustnicul, cel ce s-a învrednicit de Darul Dumnezeiesc al Lucrării celei de Taină a Isihiei. Îții las ca Moștenire acest Dar ca pe un Talant. Ai grijă să nu-l îngropi, ci să-l dai schimbătorilor ca să-l înmulțești și să câștigi dobândă înzecită, prin care să nu se stingă Văpaia de Taină a Lucrării Isihiei. Ține Candela Aprinsă a Luminii Isihiei și nu te îngrijora că pari singur. A proorocit avva Neofit Pustnicul că vor fi cu miile cei ce vor Urma Calea cea de Taină a Isihiei. Grele vor fi schimbările Lumii, dar tot așa de minunate vor fi și Renașterile Spirituale ale multora. Va coborî din Munte și din Peșteri Lucrarea cea de Taină a Isihiei până în Inima Orașelor și mulți Tineri, aparent neștiutori, se vor Trezi cu tărie la o Viată de Duh asemănătoare celei din vechime. Minunată va fi această Înviere tocmai acolo unde moartea se crede stăpână! Duhul Cel Prea Sfânt îți va arăta Puterea mai presus de toate. Lucrarea cea de Taină a Isihiei va înflori în pustiul multor Inimi ce vor deveni apoi Ceruri Întrupate. Îți las Binecuvântarea Isihiei, pe care să o ții Aprinsă în propria Candelă, ca o Scânteie din care să se Aprindă multe altele. Nu te întreba să deslușești cum va fi această minune. Lucrarea cea de Taină a Isihiei va fi Taina Viitorului Lumii noastre. Istoria ce vine va fi cea mai teribilă confruntare dintre Lumină și întuneric, dintre Duhul Vieții și al morții. Dar Puterea Luminii va fi atât de mare, încât va depăși toate legile firești. Fă-te părtaș la această mare Aprindere Duhovnicească a Lucrării celei de Taină. Îți las această Binecuvântare și Darul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu tine și cu toți doritorii de Taina Dumnezeiască. Prea Sfântul Duh să te ocrotească, Amin!”

CAPITOLUL II
Redescoperirea Omului

Se vorbește de „Redescoperirea Omului”. S-a ajuns la starea în care Omul s-a pierdut pe Sine. Valorile Omului aproape nu se mai văd și când se face paradă de ele, par niște falsuri ce nu mai au nici o rezonanță în noi. Parcă sună fals orice Voce Omenească... Oare nu mai știm să vorbim Spiritual, sau Auzul nostru s-a pervertit peste măsură?... Așa se pune problema acută a Redescoperirii Omului”. Unde este Omul nostru cel adevărat, pur și demn, ca Fiu de creație al lui Dumnezeu?... De câteva secole se străduiește Omul să dea la o parte pe Dumnezeu și să se autodivinizeze. Un timp s-a crezut că se poate trăi și fără Dumnezeu ... Mulți și-au făcut părerea că Omul a inventat pe Dumnezeu... Iată că Omul fără Dumnezeu devine Ființa cea mai nefericită, care și-a pierdut și propria Identitate de Om. Groaznică psihopatie a depersonalizării Omului! Re-Personalizarea Omului este Redescoperirea Omului. Și Personalizarea Omului este Dumnezeirea din Om. Trebuie să se înțeleagă Taina Redescoperirii Omului. Doar dacă este Chip al lui Dumnezeu Omul mai rămâne Om, altfel Omul se pierde pe Sine. Renașterea medievală a fost o încercare de Redescoperire a Omului prin Omul însuși. Dar s-a dovedit că Chipul de Om nu regenerează tot Chip Omenesc, ci un Chip tot mai denaturat până la pierderea Chipului de Om. Oare de ce? Pentru că Taina Omului este Taina Chipului Dumnezeiesc. Mulți, încă, nu vor această „Taină”. De ce oare să refuzăm Taina adâncă a Ființei Omului?...

Dumnezeu este Perfecțiunea absolută, de ce îl urâm?... De vrem sau nu vrem, trebuie să ne Recunoaștem esența Ființei de Om ce este Chipul lui Dumnezeu. Noi nu Îl inventăm pe Dumnezeu, ci Îl avem chiar în esența Ființei noastre și această Înrudire ne leagă de Dumnezeu. Noi, din ură față de un Dumnezeu exterior, vrem să ne omorâm propria esență Asemănătoare cu Dumnezeu. Dacă suntem Fii de Creație ai lui Dumnezeu, cum putem ieși din Înrudirea cu Dumnezeu?... Dacă ucidem această Înrudire, ne omorâm propria esență Ființială. Redescoperirea noastră este totodată Redescoperirea lui Dumnezeu. Cele două redescoperiri se potențează reciproc. Uitarea lui Dumnezeu înseamnă însăși uitarea Omului. Fără Dumnezeu, omul se dezumanizează, se face un ucigător de Om. Fără Dumnezeu, Îngerii s-au făcut diavoli.

Fără Dumnezeu, Omul se face moarte și suferință. Dumnezeu, în esență, este Limbaj Dumnezeiesc absolut. Noi, Creația, suntem traducerea-transpunerea Chipului de Limbaj Dumnezeiesc în Chip de Limbaj de Creație... Și noi suntem, în esență, Limbaj Ființial. Chipul de Limbaj este înrudirea noastră cu Dumnezeu. Am uitat să Vorbim cu noi înșine, să vorbim în armonie cu semenii noștri, am uitat să Vorbim cu Dumnezeu. Redescoperirea Omului este redescoperirea Tainei Limbajului Ființial al Dialogului Universal. Ca să ne putem redescoperi pe noi înșine trebuie să reînviem mai întâi Dialogul și Convorbirea cu toată existența. Ca să reînvățăm să Vorbim trebuie să reînvățăm să Ascultăm. Ascultă cu atenție tot ce este în jur și vei rămâne uimit când vei descoperi că totul este Vorbire!... Și atomii în Materie Vorbesc... Ce uimitoare diversitate de Glasuri!... Unele urâte, altele cu plâns și suferință, altele pline de Viață și putere peste tot răul... Vei redescoperi, dincolo de toate Glasurile, Un Glas Dumnezeiesc în care îți simți propria Ființă. În aceasta te redescoperi pe tine... În aceasta te trezești la propria Conștiință... Reînvie tot mai mult acest Glas Ființial ca să-ți reînvii propria Ființă! Redescoperi astfel Taina Limbajului Lumii, ce este Chipul nostru esențial. Numele nostru este Glasul Ființei noastre. Memoria este în Glas și Nume. Așa, Chipul Omului este în Taina Dialogului în Absolut.

CAPITOLUL III

Isihasm, Chipul Vorbirii de Rai

Dumnezeirea este Vorbire proprie, iar Creația este Vorbire de Creație. Dialogul dintre cele două Vorbiri este Taina Vieții Veșnice, Înrudirea dintre Dumnezeul Creator și Creație este Chipul Vorbirii. Dumnezeul Creștin Treime are Viața Sa în Sine, care apoi, prin Creație, se implică și în Viața de Creație. Așa, Dumnezeu își Asumă și Creația ce nu este Dumnezeu, prin care însă Creația se îndumnezeiește. Dumnezeu se Revarsă și în Creație.

Mistic, se zice că Dumnezeu, Ieșind din Sine însuși, din propria Odihnă, se Supra-Odihnește în Creație. Dumnezeu se lasă mișcat și de mișcarea de Creație. Dumnezeu Creează o Creație Vie și apoi El Însuși se lasă în mișcarea Creației, ca într-o Barcă pe Apele Creației. Noi, fiecare Creație, suntem câte o Barcă în care Dumnezeu se Plimbă pe Marea Creației. Este o mare Taină cum Dumnezeu se „Cuprinde” în fiecare Barcă a noastră. Noi, ca Bărci Vii, Dialogăm totodată cu Dumnezeu și-L Plimbăm prin propria noastră Viață. Dumnezeu se lasă purtat în fiecare Barcă a noastră Ființială și fiecare îi Cântăm propria noastră Viață Ființială.

După Căderea Creației din starea de Rai, noi, din Bărci de Odihnă, ne facem niște „epave” în care Îl chinuim pe Dumnezeu cu propriile noastre autochinuiri. În starea de Rai, Creația Odihnea și îi Cânta Lui Dumnezeu Cântarea de Creație. Ce Plutire Dumnezeiască și Liniștită era... ! Toată Dumnezeirea se Transpunea în Creație și toată Creația se Transfigura în Dumnezeire. Dumnezeu se Odihnea Dincolo de Sine în Creație și Creația se Odihnea-Desfăta în Beatitudinea Dumnezeiască Dincolo de Creație. Aceasta era Isihia-Liniștea de Rai. Isihia, astfel, nu era tăcerea, ci Cuvântarea Transcendentală. După Căderea din Rai, Isihia se preface în „furtuna” în care Dumnezeu nu se mai Odihnește și Creația nu mai Cântă. Noi, din Corăbioare Sfinte, Icoane-Bisericuțe proprii, ne facem epave prin care la tot pasul „răsturnăm” pe Dumnezeu în valuri... Oh, de câte ori Îl pierdem pe Dumnezeu din Barca noastră și nu ne pasă... ! Oo, Isihie de Rai! Oo, Cântare Cerească! Cum voi ajunge să te mai recapăt? Pot

Pag. 9 – 13